10,163 matches
-
a dus de-atunci. Oamenii spun c-au trecut vreo două mii de ani. Eu nu știu ce înseamnă asta. Dar moșul meu, care trăiește de atunci, așa spune c-a auzit de la oameni : copilul acela a venit și ne-a adus viața veșnică. De aceea cerul trimisese pe ai săi să-i cânte când s-a născut și să-l legene... Și fiindcă știe asta și crede asta, moșul meu trăiește mereu de-atunci. Oare oamenii de ce-or fi murind ?! Întâmpinarea -Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cuvânt Iubirea ?! Vezi tu, El folosește puterea Lui, toată puterea Lui de Fiu al Lui Dumnezeu, ca să se facă sclav pe sine însuși, iar pe noi, ce mici, slabi și răi, să ne facă liberi. Să trăim fără povara morții veșnice, fără poverile mărunte de zi cu zi și fără necazurile vieții. Adică, să trăim în bucurie și liberi. Fiindcă ne iubește ! ...Uite, vezi continuă el de la Dumnezeu Tatăl a plecat rânduiala vieții. Iar astea sunt darurile pe care Fiul Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
jos, rămân în picioare cei doi) Băiatul ( brusc îngrijorat, se trage puțin înapoi, cu teamă): Nu cumva ai să mori și vrei să fii iertat, ca să... știi tu, cu pedeapsa... Cel mare (hotărât și blând): Dimpotrivă, noi toți avem viața veșnică și chiar cel care moare, nu moare... Băiatul: Vai de mine : să ne târâim toată veșnicia aici, pe pământ, ba animal, ba copac, ba om și tot așa, ce ai înnebunit ? E drept că m-ai bătut și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fiindcă totul se adună în ființa Lui. Roata timpului se oprește. Nu mai există reîncarnarea, fiindcă omul nu mai este pedepsit. Toată pedeapsa pentru păcatele noastre a luat-o El, în trupul Lui. Nouă ne-a rămas doar viața, viața veșnică, în bucurie. Și bucuria are chipul fiecăruia dintre noi : chip frumos, trup glorios, plin de strălucire, dar nu ca duh sau ca nălucă, ci noi, așa cum suntem, noi înșine... Mama : Bine, dar pentru așa un sacrificiu ce ni se cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
spunea? ― El afirma - citez din memorie - că, atunci când nu mai avem suflet de copil, suntem bătrâni... ― Cu noi, Însă, se va petrece un fenomen cu totul deosebit... ― Ce se va Întâmpla, iubitule? M-ai făcut curioasă. ― Vom descoperi elixirul tinereții veșnice! Și atunci, ține-te viață! - a continuat Gruia dialogul, lipindu-și obrazul de al ei cu toată căldura din suflet... Cu scârțâit de roți și leagăn de arcuri, trăsura Înainta pe ulița Muzelor, devenită sub „bolșăvici” - vorba cercetașului Toaibă - strada
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
totuși am fost luat. De fapt, nu am ajuns pe linia frontului, ci am mers de-a-ndăratelea. Ne-au trecut peste Prut și de acolo spre Siberia, ca prizonieri de război. Numai că ne-am oprit Înainte de a ajunge În ghețurile veșnice. Aveau nevoie de oameni care să se priceapă la tăiatul pădurii. Și ce păduri au rușii acolo! Ceva de neimaginat. Atunci, eu și cu unul, tot de la Atelierele Nicolinei, ce ne-am zis? „Hai s-o facem pe tăietorii de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nu te cunosc și nu cred să fii sora mea ? Dacă aș fi avut o soră mi-ar fi plăcut poate ca tu să fii aceea. Și poate te-aș fi iubit... Dar așa... Nu te cunosc... Nu mă cunoști ! Veșnica scuză a necunoașterii copiilor ilegitimi ! Încep să cred că ești capabilă numai de mărunte sentimente pământești. De data asta însă tu, legitima, îmi ești inferioară. Eu sunt un spirit reîncarnabil. M-am infiltrat în corpul doctoriței Alindora Bosch ca, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
acum îl torturează : "De ce nu aș încerca ? Tehnicile au evoluat... Iar eu acum știu, am intervenit de câteva ori, iar ultima oară chiar azi la nervul IX... De ce n-aș încerca ?" Rațiunea care a îndepărtat până acum acest gând cu veșnicul răspuns "E prea târziu" se confruntă cu reproșul obsesiv că și-a abandonat copilul și nu a încercat pentru el chiar și imposibilul. Se refugiase în profesie și reușise să aducă atâtor pacienți o ușurare. Mâinile lui destoinice readuseseră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
în dezordine, omul devenise o vietate al cărui unic țel era o strachină de terci. Și de la Simion nici un cuvânt, nici o veste. Până în noaptea aceea, spre primăvară. Dormeam cu Minodora cuibărită în brațele mele. Dormeam, dar de fapt eram în veșnică așteptare. Știam, presimțeam, că nu se poate ca el să nu revină. Un ciocănit ușor în geam m-a aruncat în picioare în mijlocul încăperii. Ca în transă am deschis ușa și trei umbre șovăielnice s-au strecurat în casă. Aparent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
așa, deodată? a întrebat părintele Isar. Nimic prea grav, doar o răceală ceva mai puternică, a răspuns bunica și și-a șters ochii înlăcrimați cu colțul negru al broboadei. Și i-au bătut clopotele, și i-au făcut cântarea de veșnică pomenire, și l-au așezat sub cruce în cimitirul de Peste Apă. Sofia, fiica lui cea mare, nu s-a dus la-nmormântare, că în aceeași dimineață a născut fiu pe care l-a numit Emanoil-Nole și l-a trimis în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ochii și i-a așezat mâinile pe piept. Bocitoarele au bocit-o pe neneaca după vechi obicei. Tulnicăresele, cu sunete prelungi, au dus vestea jalnică la huțulii de peste șapte munți și șapte văi. Părintele Ilie i-a făcut cântarea de veșnică pomenire și a rânduit-o în cimitirul din vale alături de Cotelban al ei, călătorit din astă lume încă de acum vreo cinci ani. Taică părințele! Neneaca mi-a spus că trebe să ne spălăm obrazul față de cinstita voastră față pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
apucat, Omu neu? De ce mă lași de una singură și te duci pe calea fără de întoarcere?! Omu neu îndurerat! Și părintele-popa își continua impasibil preparativele pentru scoaterea către ultimul drum a celui care a fost... pe fundalul cântării funebre de Veșnică pomenire și de raportare a omului la timpul trecut. * * * La părăsirea casei, purtătorii sicriului au atins cu acesta de trei ori pragul casei în semn de despărțire fără de sfârșit. În acel moment, ambii feciori ai celui plecat, împreună cu nurorile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Iar sub el, pe moalele pământ, Acoperit de frunze, vezi arzând, În flăcări incolore, arome inodore. Lângă mine stă culcată o adiere, Iar sub mine e prinsă o tăcere, Pe când pe pielea-mi descoperită Jocuri electrice înlemnesc plecând, Cu aerul veșnic frecând Într-un dor de gol oprit. Frunzele-s ude, iarba e rece, Încetișor, mireasmă caldă se ridică din pământ, Apa e înțepenită în a morții simulare, Nu realizez dacă-i aievea sau visare Clipocitul apei line curgătoare Sau tumultul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
au apus, Cunoașterea, tristețea, un oftat au rămas pe cerul uscat Nici o magie, nimic nu e adevărat Iar acum, plină de-nțelesuri și pustiuri, Dar ireală mi se deschide o altă lume. Luna rămasă pe cer și suspină înghețată și veșnică Izvorul se duce la vale, plăpând, mi-e milă, Stelele mai au farmec, sunt fade, sunt moarte, Întind ființa mea spre veșnicie Cred și sunt acest intangibil și șters loc În care mă bucur de intimitate. Iarăși nu e adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
se aud ecouri, se simte apa lin Iar liricul senin Sună încet în noapte. Cad aburii de intim, cascada liniștii, Iar apa cade lin, pe frunzele de aur. Eșarfa se adună, se strânge la mijloc, Fuge vântul până colo, colț veșnic de natură Iar când din cerul bleu coboară încetinel norul, Se-așterne de la începuturi roșul, Așa va fi mereu. Natura-mi, vie fără vietăți, moartă fără mortăciuni. Iar căldura liniștii permite geniul desfășurat Ce înflorește, se dezmiardă, se împlinește Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
fi stat în cale, nimic nu putea fi prea greu, nimic nu m-ar fi luat din căldură și împlinire, întrucât nimic nu ar fi existat în afara ei. Trecutul s-ar fi închegat în loc, și viitorul ar fi fost un veșnic prezent. Așa te-am iubit eu pe tine. Tu pe mine cum m-ai fi iubit? Vreau să fiu drăguța ta. Nu vreau să te pierd. Partea a III-a -Fantezie în fantezie Mijlocul florilor se înflorește, și mijlocul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
împietriți ca focul. Fermecătoare-i a lor culoare, Cu toate că par incolori De o frumusețe uimitoare Sunt, și par nemuritori. Amant cu Luna, fiul ei, Liber ca haosul nebun, E împietrit și șade sus Nemișcat, cu patimă nebună. Însă sub culoarea veșnic admirată De ochi neimportanți, Mai falnic decât lebăda rănită, Cu inima departe de iubire Se pare că-i cu lacăt ferecată Inima, și el e stăpânul proprii lumi" ( Izolat) Tot din acea zi țin minte figura unui copil ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
făceau să simtă. Nimic nu putea fi cu adevărat încadrat în muntele necruțător, imens, indiferent, oricine era liber în acele locuri ce aparent condamnau la moarte în singurătate, în disperare. El simțea doar plăcerea de a fi , doar bucuria individualității veșnice. Să ne odihnim puțin! Trebuie să ne recăpătăm puterile. Conform hărții, nu mai avem mult. Eu zic să coborâm, să stăm puțin la umbră. E abrupt, cam dificil de ajuns, dar frumos acolo jos. Scoatem funia și coborâm pe rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ea. Avea puterea mărturiilor și viteza vitezelor. Camera lumii, împărțită, tăiată. Clipa eternității, minunea furtunilor, spaima curajului și prietena puterii. O luase în mână și toată scârba ieșise din el. Euforia dumnezeiască îi umplu nările forța sa și-o simți veșnică. O aruncă apoi cu cea mai mare respingere. Știa ceea ce avea nevoie. Ți-am adus pastilele. Mulțumesc. M-aș fi dus eu, dar cred în superstițiile cu întoarcerea înapoi. Era enervat. Nu știa dacă era sinceră sau ironică. Cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
curgea prin săbiile întipărite veșnic în izul lor, parte a ceea ce e mai veșnic și adevărat: eternitatea. în viteza luptei, în zborul fără sfârșit, recunoscuseră în acele momente Trofeul. Nu mai erau griji, nici tensiuni, nici provocări ale deprimării în locul Veșnicei Dureri. Oh, nu era nici supremație lucrai pentru care luptau. Luptau pentru luptă, iar lupta se dădea veșnic și pentru prima oară. Nimic mai sfânt sau mai puternic, mai durabil. Trăiau pentru singura oară și pentru veșnicie. Un fulger izbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
în coșmarurile în care nu te poți mișca. Știu! E stupid, dar voi medita la ceva, respectiv îmi voi face ordine în gânduri obținând astfel ceva concret. Între timp cad pe mine raze dulci de soare, direct din astrul Soare, veșnice în ele însele și tocmai de aceea pline de confort. Timpurile se îmbină, totul e aproape, dar există și puterea de a continua drumul pe care te poartă viața, regulile, interpretările, răspunsurile. Și lumea te mai întreabă de ce zboară păsările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
introdus intr-o lume a lor, a introdus absurdul. Noi știm că e ceva de aflat, avem conștiința lumii în care trăim în raport cu noi, dar nu am aflat încă. Am inventat atunci iubirea (vraja propriei persoane) pentru a ne crede veșnici și a ignora realitatea de care altfel nu am ști să scăpăm) . Nici existența nu a avut răspunsuri. Astfel s-a creat viața ca un mod necesar de a ști. Vii suntem doar noi. Dacă suntem invenția interesantă a existenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Luat separat, Pământul cu plantele și viețuitoarele lui e un miracol; atâta vreme cât dragele de ele trăiesc în echilibru. Oamenii sunt periculoși deoarece majoritatea profită și distrug, uneori fără nici o filosofie, ci doar din meschinării și mediocritate. De ce nu există viața veșnică? Dacă Dumnezeul biblic și catolic există, atunci totul este perfect. Dar dacă nu, atunci există spiritul nostru care ne va asigura, poate, acest lucru dacă și numai dacă vom fi în stare să păstrăm civilizația noastră aproximativ așa cum este ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
trupului pentru a atinge nemurirea nu fac yoga.( Există arta japoneză de descoperire a legilor trupului) Momentele, amintirile și senzațiile plăcute pot fi explorate la nesfârșit. Dar prin ele nu se poate atinge nemurirea, chiar dacă intensitatea lor e supraomenească și veșnică, chiar dacă te pierzi în ele, astfel nu-ți pierzi și moartea. Căci ele există în conștiința ta, și nu invers. Pentru a fi invers ar trebui să existe un moment de absolut, care să captureze esența și să anuleze astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
e cel al exagerării și al unui absolut al nostru, toți vom avea lumea noastră fără o punte de contact comună. * Să mergem la vânătoare de raze, ca o muscă mică! La vânătoarea de raze timpul este infinit, vara este veșnică, iar fericirea e perpetuă, întrucât razele sunt la un milimetru în fața noastră. Ești chiar atât de sigură că nu sunt săgeți fermecate și castele? Pentru noi picăturile de apa sunt oglinzi de cristal. Nu se implica prea mult, dar inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]