4,259 matches
-
mor, de nu se mai opresc...Acasă, mama întinde doar sfori negre...după mama ei, după un unchi...după tata. În roman, se prăpădesc...și Costache...și Simion...și copilașul lui Stănică. Dar tu, deși ești negru, înviorezi atmosfera prin verdele obraznic al ochilor jucăuși, prin limbuța roșie pe care ne-o arăți fără rușine. Poate tocmai asta e...în roman, dar și în viață...depinde totul de focalizare...de perspectiva din care abordezi o problemă...” Mi-am oprit respirația, ca să
AVENTURILE MOTANULUI TRIŞPE de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 80 din 21 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349158_a_350487]
-
materie primă în incinta fabricii, iar vagoanele de clasă, pentru pasageri, urma să le care cu sine până sus la depou. Lumea le spunea acestor vagoane, simplu, clase. Erau imitații în miniatură ale vagoanelor de pe căile ferate normale. Vopsite în verde, dar foarte murdare. De funingine, pentru că locomotiva mergea cu cărbuni. Ea era neagră tăciune, doar anumite piese îi străluceau ca aurul. Dar nu erau din aur, cum ne păcălise bunicul lui Klesch, când eram mai mici, ci din alamă. Așa
IMITATORUL DE PĂSĂRI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 644 din 05 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348454_a_349783]
-
povară. Ești dată la străini, bucată cu bucată, De pe pământul tău pe care m-am născut, Ca un vânat gonit... ce-l fugăresc dulăii, Sunt alungați părinții, când încă n-am crescut. Din trupu-ți ciopârțit se-nfruptă azi călăii. În verdele naturii, păstrată de martiri, În aur strălucind, pe fruntea ta, coroană, Cu mintea lor bolnavă, lipsită de sclipiri, Ne sapă gropi comune la Roșia Montană. Plutește prin văzduh otrava argintie, Iar moartea stă să cadă pe timpuri care vin. Din
ÎN AUR STRĂLUCIND, PE FRUNTEA TA, COROANA ... de MARIN BUNGET în ediţia nr. 309 din 05 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348595_a_349924]
-
îi lega șireturile la bocanci, iarna sau sandalele, când venea vara. Era o fată de treabă, cam șleampătă și fără de noroc. S-a sinucis când a împlinit optsprezece ani. Nimeni nu a știut motivul. A înghițit o sticlă întreagă de verde de Paris. Pe o hârtie ruptă dintr-un caiet de matematică, a scris o strofă dintr-o poezie a Elenei Farago: „Pentru cel care mi-a fost Pentru cel ce nu-mi mai este Visele fără de rost Leagă cântec și
ARIPI FRÂNTE de PETRE IOAN CREŢU în ediţia nr. 1194 din 08 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/348585_a_349914]
-
adu-l p-ăla micul, hai, fuga marș! Nicuță a dat fuga și l-a adus pe P, pe atunci un copil, mai degrabă scund pentru vârsta sa, foarte slab, cu capul mare, tuns zero și cu ochii căprui spre verde închis, rotunzi și iscoditori. Îl privea curios și oarecum mirat pe Amza, nu mai văzuse o astfel de arătare. Amza era o piticanie tuciurie, avea un metru și cinzeci și patru de centimetri și o sută douăzeci și cinci de kilograme. Era
ARIPI FRÂNTE de PETRE IOAN CREŢU în ediţia nr. 1194 din 08 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/348585_a_349914]
-
pare nou în jurul nostru, așa cum nu le-am mai văzut niciodată, și spre mirarea noastră, chiar noi înșine descoperim că suntem altfel. Alte înțelesuri capătă urzeala vieții, altfel înțelegem cum creste firul ierbii, cum se desface floarea, altfel simțim mirosul verdelui crud al ierbii, altul este ințelesul glasului păsărelelor, iar noaptea parcă ne este mai limpede muzica stelelor. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât mai mult se adună, se încarcă de semnificații noi tainele naturii, se strecoară altfel în întreaga
SĂRBĂTOAREA DARULUI VIEŢII de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 67 din 08 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348641_a_349970]
-
Autorului Măsură armonie și frumuseții fabulos dar Învecinându’se cu cerul, pămantului hotar Pădurea magnifică,neliniștită, îngândurată Sacerdoțiu secular de taină binecuvântată Tulburătoare, grandioasă, sacră frenezie Soarele îmbrățișează murmurul din feerie Adierile calde mă-nfioară, muguri și păsări Cântă întâlnirea cu verdele -n eresuri. Corolele florilor roz-albe maiestuos se-nclină Legănate grațios sub fulgerele de lumină Un imn sfânt de slavă, de bucurie se înalță Izvodit din torentul tainic, clocotul de viață Tumultul mișcării risipit, încolțit în freamăt Protectia îngerilor izbăvitoare de
PĂDUREA de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 1533 din 13 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/348690_a_350019]
-
incert îmi doarme ca un șarpe fără piele la piept crater siliconat avid de iubiri consumiste inspiră oxigen din lobul tău drept lumina difuză îmi șoptește erezii mă dezbrac de sentimente ca de niște aripi conabii cu mâinile îmbibate de verde instanțe supreme ale magmei din mine împart harul cuvintelor spânzurate dintre toți orbii cetății singur ochiul meu (ne)văzător simte mirosul de moarte gura mea s-a tăvălit în sângele sărat al zilelor amare nu (re)cunoaște cuvinte necrucificate carnale
(LOG)OS DIAFAN de ANGI CRISTEA în ediţia nr. 1326 din 18 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/349430_a_350759]
-
Articolele Autorului nonșalanța ta umple câmpul cu fluturi imberbi îți port ceasurile insolent pietre oblice macină orgolii disecate departe mi-ai așezat sufletul într-o iarbă de stele crește lumina în mii de fire pe cer pletele mele miros a verde amar la tine în piept dorm insulele suavității sânii orhidee infidele ți-au surâs în patul lucid pașii mei străbat orașul pe tocuri cizelate răceala lor discretă în palmele tale aprinse naște scântei ți-am văzut în ochi filmul de
IARBĂ DE STELE de ANGI CRISTEA în ediţia nr. 1279 din 02 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349778_a_351107]
-
deschide înălțarea poetei pe culmile meșteșugului de exprimare, încărcătura emoțională cuprinde întreaga carte lucind ca smalțurile sticloase. Cartea ,, Înfiorare ,, are o legitate internă deosebită datorită plăsmuirii ei de către poeta Maria Oprea. ,, în oglinda apei singur omul cu cerul lui ,, ,, un verde se va reaprinde sub umbrela de zăpadă,, ,, mi-s pașii plini de ape de nisip de un albastru infinit ,, Iubesc albastru ! Albastrul cerului, al apei și pământului, al ochilor dragi. Albastru înseamnă pentru mine realitate, timp, percepere pentru simț. Albastru
ÎNFIORARE de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 1887 din 01 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/349890_a_351219]
-
delfină ieșind uscatul plin de vietăți odată cu semnele nelipsitei iubiri ce le simțeam pe pământ, o nesfârșită culoare plutitoare prin aer. Și-n alcătuirea minunată a lumii începe să devină speranță, de orice durere se uită pe o scară de verde luminând, ținutul rodind noul fruct, ce unii îl numesc rodie. Referință Bibliografică: Rodie / Llelu Nicolae Vălăreanu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1357, Anul IV, 18 septembrie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Llelu Nicolae Vălăreanu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea
RODIE de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 1357 din 18 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349921_a_351250]
-
mine aerul durerii și-al vieții netrăite, și-al mușcăturii falsității. Se-nvârte pământul cu mine dar e bine... nu mă mai simt singură. Hei, Țărână amăgitoare, să nu te oprești...Rostogolește-te printre iluziile de foc, de apă, de verde, până când cerul îți va amorți mișcarea într-un bob de rouă blând, gingaș, nicicând fals. Mă voi ascunde într-un spin, să privesc cum crește coroana tuturor spinilor pe fruntea credinței, pe fruntea iubirii curate, pe fruntea cuvântului născut, nu
ÎNTR-O ZI... de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 551 din 04 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344475_a_345804]
-
emblematică pentru paradisul pierdut al Danielei Voiculescu: “lacrimile mă definesc. seamănă cu un vers scris la vremea când portocalii se scutură de floare... iubirea mă părăsește! din nou... a stat puțin lângă mine! el nu crede în dragostea mea, în verdele senin al inimii mele... și acest indecis sfârșit de aprilie îmi zguduie presimțirea!” (Prin întuneric). Lucrurile merg atât de departe, încât într-un final, în același poem, autoarea reușește să frapeze prin sinceritate și fermitate absolute, recurgând la soluția extremă
POEZII DE DANIELA VOICULESCU de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 166 din 15 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344456_a_345785]
-
fruntea schilodită de așteptare” sunt motiv de neliniște și meditație asupra efemerului. Conștiința se ascute până la „țipăt” disipat într-o curgere nisipoasă. Exemple ca: „atârnată de umbra ta”; „aceea clipă previzibilă care planează alături de vulturi...”; „și o las dezbrăcată în verdele fals,/ mimând veșnicia...”; „adăpostul amurgului/ se năruie”; „Viața/ se sfărâmă/ ziua/ părăsită/ de soare/ va lumina/ pasul meu/ etc. traduc starea poetei aflată de veghe la vărsarea râului în nebuloasa timpului. Spațiile pure, învăluite în lumină și slavă - sunt cele
INGERII URCĂ LA CER , de MARIA ILEANA BELEAN în ediţia nr. 551 din 04 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344479_a_345808]
-
Acasa > Literatura > Fragmente > NU MAI ȘTIU... Autor: Leonid Iacob Publicat în: Ediția nr. 1229 din 13 mai 2014 Toate Articolele Autorului nu mai știu... Eu sunt doar o părere un fir coliliu rătăcit prin verdele crud... undeva lumea are gustul nerostit al bucuriei, sunt prea mult sau prea puțin din ce n-am fost eu să fiu, Undeva marea mea are valuri pline de banchize care-mi bat țărmurile fără de rost, prea albe și prea
NU MAI ŞTIU... de LEONID IACOB în ediţia nr. 1229 din 13 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/344589_a_345918]
-
MIE DE FLUTURI Autor: Daniel Dăian Publicat în: Ediția nr. 259 din 16 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului știi ce culoare are pământul din care am construit trupul tău această minune ce-și liniștește fruntea pe un așternut zburlit de verde? privește doar tăcerea luminii ghemuită pe o parte ca o cădere în moarte ce abia mai respiră din glasul feței își aruncă înainte privirea care nu a învățat încă să se încline în tremurul delicat al primului pas nu știu
O MIE DE FLUTURI de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 259 din 16 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348079_a_349408]
-
voinicește-n ochii celui ce iubește. Uimire În poiana înflorită, de fagi mândri, străjuită, Primăvara cântă-n strună, florilor de ,,ziua bună!,, Și-n pădurea fermecată, roua clipei din petale, Curcubee mii arată și-n privirea dumitale. Pretutindeni e-armonie. Verdele e-un împărat Ce-a sosit cu veselie și cu floare-ncoronat. Primăverii se vrea mire.Cântă în privirea lui Toată floarea câmpului, iar în ochii ei, uimire! Din adâncuri, de lumină, legănată-n al lui cânt Ivesc susur de izvoare
POEME DESUETE GRAVATE IN SUFLET de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 259 din 16 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348074_a_349403]
-
uimire! Din adâncuri, de lumină, legănată-n al lui cânt Ivesc susur de izvoare, primăverii șipotind. Din mireasma revărsată peste zări, cu dărnicie, Blânda sărutare-a clipei, toate visele învie! Și-ntr-o rază împletită, cu a ochilor dorință, Primăverii-ntotdeuna, verdele-i e năzuință. Dragoste fragedă Peste verdele-n neștire, plouă lacrimi de iubire. Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară. Cântec nou, de înflorire strălucește în privire Și iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?! Cântă-n fiecare
POEME DESUETE GRAVATE IN SUFLET de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 259 din 16 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348074_a_349403]
-
al lui cânt Ivesc susur de izvoare, primăverii șipotind. Din mireasma revărsată peste zări, cu dărnicie, Blânda sărutare-a clipei, toate visele învie! Și-ntr-o rază împletită, cu a ochilor dorință, Primăverii-ntotdeuna, verdele-i e năzuință. Dragoste fragedă Peste verdele-n neștire, plouă lacrimi de iubire. Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară. Cântec nou, de înflorire strălucește în privire Și iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?! Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară Când zefirul
POEME DESUETE GRAVATE IN SUFLET de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 259 din 16 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348074_a_349403]
-
iubesc, iubesc, iubire! Și iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară, Geana și clipirea lor ca petala florilor, Florilor de viorea care-mi ascund dragostea Și mă rog iar, să mi-o dea, ca să gust amar din ea! Peste verdele-n neștire, plouă lacrimi de iubire. Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară. Cântec nou, de înflorire strălucește în privire Și iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?! Roua dragostei de viață Eu te simt în raza blândă
POEME DESUETE GRAVATE IN SUFLET de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 259 din 16 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348074_a_349403]
-
și de regret puse stăpânire pe el; orașul rămânea în urmă și liniile orizontului fugeau prin lumina orbitoare a soarelui, ca liniile viaeții undeva în necunoscut... Pe fereastra trenului lucea sub luminile argintii ale soarelui torid de sfârșit de primăvară verdele câmpiilor și al pădurilor, argintul lucitor al apelor și-al lacurilor, întregind acel tablou feeric pe care numai natura putea să-l creeze... Privirile poetului scrutau depărtările, urmăreau zborul păsărilor pe întinse zone albastre. Țăranii spânzurați pe coline cu plugurile
EMINESCU ŞI VERONICA- PLECAREA DIN VIENA(CAP13-14) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1215 din 29 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/348044_a_349373]
-
de faptul că, în SUA, mulți studenți care încep să frecventeze cursurile unui colegiu, sfârșesc prin a se lăsa de școală și a se profila spre o meserie care le generează un profit imediat? - Cred că sunt absorbiți rapid de verdele dens de pe dolari. Prin educație poti ajunge acolo puțin mai târziu, sau chiar în același timp, iar beneficiile colaterale sunt infinit mai mari și mai multe. Trebuie putină ambiție și de asemenea binecuvântare de la Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu ar fi
EDUCAŢIA ESTE CEL MAI IMPORTANT LUCRU ÎN AMERICA de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 265 din 22 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348112_a_349441]
-
transpuse în tablouri. Toate lucrurile s-ar scurge în uitare, dacă pictorii nu le-ar repune iarăși pe pînze și nu le-ar resemnifica. Dacă Ioana nu ar fi resemnificat primăvara cu mireasma și cu murmurul ei, cu seva de verde urcînd în vrejuri, cu prospețimea florilor, toate ar fi rămas niște pixeli anacronici la mine pe ecran. Ea dă save as unor sclipiri artistice, dar, mai ales, știe să facă din pictură elogii de mulțumire Domnului, pentru harul pe care
NOBLETE SI VALOARE de MARIA DIANA POPESCU în ediţia nr. 96 din 06 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348170_a_349499]
-
-le discuția. Pun pariu că ăsta nici n-a călcat prin Jardin du Luxembourg... Pentru că strada nu era circulată, răzbătuse iarba printre pietrele pavajului, îi gâdila degetele printre baretele sandalelor încălțate pe piciorul gol. Era o iarbă sănătoasă, de un verde intens, n-o călca aproape niciun vehicul, excepție făcând cele câteva mașini ale riveranilor. Așa preciza o tăbliță la capătul opus al străzii: Accesul interzis, cu excepția riveranilor. Iar Ică, vărul său, era unul dintre riverani. El putea să-și aducă
EMIGRANTUL, HEMIPLEGICUL ŞI STATUIA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 223 din 11 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348147_a_349476]
-
spațiale imaginare ca un burete viu. Substanța comună care circulă diferențiat prin imagini, felul lor de a fi de față, fie ca vorbim despre un arbore intergalactic, despre un sol care își aștepată locuitorii sau tace resemnat în pustiul de verde și albastru, toate formele dețin o tensiune de rafinată apariție și dispariție cromatică, de aceeași intensitate și factură, de același straniu important și sugestiv. Imaginația pictorului care aproximează lumi noi, neștiute și culorile vii sau pastelate care le identifică, se
PENTEGOS de MARIA DIANA POPESCU în ediţia nr. 96 din 06 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348171_a_349500]