1,930 matches
-
să scoată de la mințile omenești, sunt destăinuite prin dulceața cântării. Căci ceea ce învață legea, profeții și însăși Evanghelia se află meditat într-o dulceață plăcută în aceste cântări. Dumnezeu se arată, chipurile idolește sunt luate în râs; credința se predică, viclenia se înlătură; dreptatea se instaurează, nedreptatea se îndepărtează; mila este lăudată, cruzimea cade; adevărul este cercetat, minciuna este condamnată; înșelăciunea este acuzată, nevinovăția se recomandă; mândria se leapădă, smerenia se înalță; se predică pocăința, se arată că pacea trebuie urmată
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
aceea Pavel spunea, scriind tesalonicenilor: Duhul să nu-l stingeți (I Tes. 5, 19). Cu aceste cuvinte a vrut să arate că, după ce a venit în ajutorul nostru harul Duhului, nu mai putem fi biruiți de demon și dejucăm toate vicleniile lui. Că, dacă nimeni nu poate spune Domn este Iisus, decât în Duhul (I Cor. 12, 3), apoi cu mult mai mult nimeni nu poate avea credință tare și înrădăcinată decât în Duhul Sfânt”. (Sf. Ioan Gură de Aur, La
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
a murit; După trei zile Mă voi scula. Poruncește dar să se întărească mormântul; deci a fost înmormântat; Ca nu cumva să vină ucenicii Lui să-L fure; deci, dacă va fi întărit mormântul, nu se va putea face nici o viclenie. Nici una. Prin urmare dovada învierii a ajuns de necontestat tocmai prin cele propuse de voi, nu s-a făcut nici o viclenie, pentru că mormântul a fost pecetluit. Iar dacă nu s-a făcut nici o viclenie și s-a găsit mormântul gol
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
să vină ucenicii Lui să-L fure; deci, dacă va fi întărit mormântul, nu se va putea face nici o viclenie. Nici una. Prin urmare dovada învierii a ajuns de necontestat tocmai prin cele propuse de voi, nu s-a făcut nici o viclenie, pentru că mormântul a fost pecetluit. Iar dacă nu s-a făcut nici o viclenie și s-a găsit mormântul gol, atunci negreșit a înviat. Ai văzut cum arhiereii și bătrânii poporului, chiar fără voia lor, au luptat pentru dovedirea adevărului? Tu
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
nu se va putea face nici o viclenie. Nici una. Prin urmare dovada învierii a ajuns de necontestat tocmai prin cele propuse de voi, nu s-a făcut nici o viclenie, pentru că mormântul a fost pecetluit. Iar dacă nu s-a făcut nici o viclenie și s-a găsit mormântul gol, atunci negreșit a înviat. Ai văzut cum arhiereii și bătrânii poporului, chiar fără voia lor, au luptat pentru dovedirea adevărului? Tu însă uită-mi-te la dragostea de adevăr a ucenicilor! Nu ascund nimic
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
și cetatea lor. Ei vor fi îmbrăcați cu un cort ceresc − care nu este făcut de mână − cu slava luminii cerești, devenind fii ai luminii (In. 12, 36); ei nu vor mai privi unul la altul cu ochi viclean, pentru că viclenia va fi îndepărtată. Nu va mai fi atunci bărbat sau femeie, rob sau slobod (Gal. 3, 28), toți se vor transforma în natură divină, vor deveni Hristoși dumnezei, și fii ai lui Dumnezeu. Atunci fratele va adresa cuvânt de pace
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
antecesorului Scarlat Callimachi. Și asta fiindcă juca, simultan, și în favoarea Rusiei în timp ce negocia cu partea rusească, din însărcinarea lui Mustafa Pașa. Nu e de mirare că Alexandru I îl decorase, în 1810, cu ordinul "Sfântul Vladimir", gradul III. Cât privește viclenia asimilării părții de sud a celor trei județe, cunoscute ca Basarabia, cu întreaga jumătate estică a Moldovei, aceasta a fost ideea lui Gaspard Loius Andrault, conte de Langeron, pus și el în slujba țarului Alexandru I. Dragomanul Moruzi a "confirmat
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
din antichitate și până astăzi s-a arătat incapabil de-a construi un stat ca oamenii. În lumea antică, caractere nobile și mari erau răsplătite de acest demos desculț și palavragiu cu ostracismul; imperiul bizantin venit în urmă, e cuibul vicleniei, deșertăciunii și corupției în toate; noul regat grecesc e o jertfă a celei mai obraznice și mai ignorante demagogii..." Că Eminescu avea dreptate în privința incapacității elenismului modern de a se mai ridica la înălțimea grecității antice, stă dovadă și mediocritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
va fi prelungit "în caz când aceste negociațiuni nu s-ar termina până la 1 martie"51. Generalul Ignatiev se vede nevoit să plece din nou pe la Berlin, Paris și Londra, consemnează Eminescu pe 25 februarie 1877. Ignatiev încearcă o ultimă viclenie: Rusia se va dezarma, dar cu condiția abrogării tratatului de la Paris, care privea Basarabia 52. Petersburgul se agită că puterile europene întârzie cu cerința Rusiei. Țarul amintește răspicat, prin intermediul contelui Piotr Andrunici Șuvalov, că nu există decât două soluții în
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
fine, un ultim gest de "onoare" ar fi fost dacă, cel puțin, Rusia ar fi avut curajul să ne ceară să dăm Basarabia de bunăvoie. Dar marile puteri, de felul Rusiei, sunt lașe, ele recurg totdeauna la mijloace dezonorante, la viclenii și trădări. Răspunsul nostru, spune, apăsat și demn, Eminescu, nu poate fi decât acesta: "De bunăvoie niciodată, cu sila și mai puțin." El se adresează diplomaților și guvernanților noștri că acesta este adevăratul drum al politicii naționale, chiar de-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
și Iugoslavia, idee rapid ridiculizată și etichetată ca "bârfă diplomatică" (James G. Hershberg, 1967). Problema e că România, cu toate eforturile întreprinse, era încă pătrunsă de agenți sovietici, alogeni și autohtoni, atât în interior, cât și din exterior, în această viclenie golițâniană fiind atrași mulți români, fie rămași fideli idealurilor cominterniste, fie din exil. Cea mai intensă ostracizare, în spiritul "legendei negre", s-a făcut, în jurul anului 1968 și după, la postul de radio "Europa Liberă", care nu era, în realitate
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
nevoie de 100 de ani ca un mare imperiu să se prăbușească. Acum lucrurile se mișcă mult mai rapid."299 Adevărat, însă cu apropiata prăbușire a imperiului sovietic, crunta ironie a făcut ca Nicolae Ceaușescu însuși să devină țap ispășitor, viclenie a istoriei pe care el n-a înțeles-o. El, care prevăzuse căderea imperiului, se va prăbuși odată cu acesta! Explicația e crudă în simplitatea ei: dictatorul român, îndepărtându-se de centrul imperial, nu s-a putut desprinde, simultan, de comunism
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Scutul Moldovenesc" și "Mișcarea de Tineret Voievod"! Sunt doar câteva exemple. Ceea ce nouă ar putea să ni se pară de ordinul caricaturii și grotescului, este luat în serios cu fanatism, în spiritul "legendei negre" antiromânești. O minoritate substituindu-se cu viclenie unei întregi națiuni spre a-i uzurpa existența și a înlocui pe scena istoriei. XIX. Epilog eminescian Destinul a făcut ca prăbușirea comunismului în România să stea sub spectrul "naționalismului" eminescian, atât în Țară, cât și în Basarabia. Comunismul, în
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
al X-lea. Însă în această versiune evreii asediați nu se sinucid, ci mai degrabă luptă până la moarte. Cât despre sinuciderea colectivă de la Iotapata, survenită după eșecul revoltei iudeilor împotriva romanilor în 70 din care Flavius Josephus scapă printr-o viclenie, predându-se împăratului Vespasian, ceea ce a făcut să fie considerat trădător -, aceasta este prezentată ca fiind contrară preceptelor iudaismului. Ideologia sicarilor din Massada era fondată desigur, cel puțin în parte, pe aceea a preoților de la Templul din Ierusalim. Mai multe
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Numai că de data aceasta, la cîtă forță tehnologică s-a acumulat și la cîtă lipsă de măsură și dorință de dominație, la cîtă ură și ferocitate pentru care ne-ar invidia toți marii prădători din lumea animalelor, la cîtă viclenie și minciună, mă tem că un nou război, inevitabil global, ar putea fi și ultimul. Suntem suficient de inconștienți în acest sens. Noroc că forțe superioare stau să intervină pentru a nu ne lăsa să ne sfîșiem atavic între noi
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
marfa. Sub privirea lui, javrele turbate îl sfâșiau pe nătângul care îndrăznise să-și recupereze desaga. În piață, călătorul era acostat de cămătari și vânat de negustori cu ocaua măsluită. Locul viermuia a marafeturi și mișmașuri... Peste tot, mustea a viclenie și mârșăvie. Tocmeala răspândea un iz acru de șarlatanie. Păcălit, străinul își căuta dreptatea în fața unui slujbaș. Dădea peste un agă nădușit care nici nu se scremea să-l asculte fără să știe, musai, de bacșiș. Îl apucau hachițele dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
a absurdului, în care politici de stat au marcat tragic existența noastră. Peste omenire, s-a așternut lin și tăcut bezna totalitarismului. A reușit să seducă și să manevreze mase de oameni pe care le-a cuprins și învelit cu viclenie. Cu greu și târziu, societatea umană a tresărit, adaptându-și simțurile pentru a reacționa. A trăit din plin groaza acestei nopți sinistre, percepând intens orice licăr, șoaptă și mireasmă. Din întunecimea cosmosului, totalitarismul terifiant a curs prin cerurile deschise inundând
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
apare plutind în văzduh, în toată splendoarea lui de făptură divină, trădată de strălucirea eidolon-ului său. Dar concluzia corului ne va avertiza în privința surprizelor pe care zeii le rezervă oamenilor. Cum am putea să nu deslușim aici, în filigran, tema vicleniei divinităților, acea viclenie al cărei instrument privilegiat este nălucirea înșelătoare? Aceasta este și tema principală din Elena, piesa lui Euripide, căci la baza întregii tragedii stă fabricarea de către zei a unui dublu al Elenei, un dublu fantomatic ce servește drept
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
văzduh, în toată splendoarea lui de făptură divină, trădată de strălucirea eidolon-ului său. Dar concluzia corului ne va avertiza în privința surprizelor pe care zeii le rezervă oamenilor. Cum am putea să nu deslușim aici, în filigran, tema vicleniei divinităților, acea viclenie al cărei instrument privilegiat este nălucirea înșelătoare? Aceasta este și tema principală din Elena, piesa lui Euripide, căci la baza întregii tragedii stă fabricarea de către zei a unui dublu al Elenei, un dublu fantomatic ce servește drept ispititoare momeală. În
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
târziu, când veștile aduse de Ross și de Angus par să adeverească prezicerile vrăjitoarelor. Sesizăm în această întrebare nu numai o incertitudine (ce e amăgire diavolească și ce e adevăr în toate astea?), dar și o teamă profundă, teama de viclenia unor creaturi ale nopții, pricepute să ascundă mistificările sub masca adevărului. Adevărul ca înșelătorie, ca impostură, ca momeală destinată să atragă omul pe calea pierzaniei și să-l distrugă... poate că aceasta era și marea dilemă a lui Hamlet. Se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
femeie moartă care se trezește la viață, o tânără care și-a păstrat puritatea și inocența chiar și „după lungul somn fără vise al morții”. De atunci încoace, Rubek nu mai sculptează însă decât busturi ce ascund „ceva perfid”, o viclenie, o răutate „pe care oamenii nu le pot vedea”. Căci sub aparența lor umană, se disimulează o lume animală, o lume a sălbăticiunilor inaccesibilă spiritului mediocru al privitorului burghez. În spatele busturilor de bărbați și femei (executate la comandă), în spatele chipurilor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
caricatură, cei doi hedoniști de paie - Philebos și Protarh - nu merită, evident, nicio clipă de osteneală... Dacă trebuie să suporte reproșul de a fi celebrat animalul ca model filosofic, dacă trebuie să rămână muți în fața abilității dialectice și pline de viclenie a interlocutorului lor, apărut pe scenă în veșmintele sale cele mai frumoase, dacă servesc doar la a-l face să râdă sau să zâmbească pe spectator, pe cititorul dialogului, dacă oscilează între absență - identificabilă cu lașitatea, cu refuzul de a
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cândva, cu diferite dureri: degradări și oboseli ale trupului, boli cronice și genetice, îmbătrâniri precoce, irosirea unor energii utile, isterizarea relațiilor sexuate și alte variațiuni pe tema neputinței în viața de toate zilele... Această dialectică înrudită cu un fel de viclenie a rațiunii - negativul preferat pentru a genera pozitiv - legitimează învățătura, investițiile dureroase pe moment, dar producătoare de plăceri sublimate mai târziu: a învăța să vorbești și să stăpânești o limbă, a investi timp, efort și energie în practicarea unui instrument
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ca pe niște perle și trăiesc ca niște schizofrenici: filosofi prin cuvânt, banali, foarte banali, umani, prea umani în detaliile vieții lor cotidiene. Iar lumea persistă în felul ei de a fi: o junglă în care brutalitatea se întrece cu viclenia, iar forța cu cărpănoșiile... 15 Grădina, o anti-Republică a lui Platon. Și apoi, mai există și o altă soluție: un stat jubilatoriu în statul decadent, o enclavă scutită de negativitate, un refugiu în care nu se promite că fericirea va
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ce trimite explicit la subterfugiile unei capcane... Vom apela și la alte exemple, căci principiul „dispozitivului” se regăsește de la Racine până la Marivaux și Strindberg. Dacă Socrate era convins că se poate ajunge la adevăr prin interogația dialectică, aici e utilizată viclenia, la fel de eficace în montarea unui „dispozitiv” capabil să furnizeze informații decisive. Încă o dată, aflarea adevărului cere trudă, ingeniozitate, mijloace tactice. Supravegherea poate avea și alte justificări, dar în teatru căutarea adevărului rămâne cea mai importantă dintre motivații, iar scena, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]