1,062 matches
-
2000 de ani stabilit de semințe de palmier dată. Echipa, condusă de David Gilichensky, material folosit găsit în aproximativ 70 hibernare vechi vizuinile construite de veverițe sol în Urocitellus genului și situat la Duvanny Yar, aproape de malul râului inferior Kolyma. Vizuini s-au găsit 20-40 de metri sub suprafața ziua de azi. "Vizuini fosil și conținutul lor nu au fost decongelate de congelare de înmormântare și simultană", scrie echipa științifică. Se crede că de fructe înghețat aproape imediat dupa înmormântare, probabil
Silene stenophylla () [Corola-website/Science/325626_a_326955]
-
David Gilichensky, material folosit găsit în aproximativ 70 hibernare vechi vizuinile construite de veverițe sol în Urocitellus genului și situat la Duvanny Yar, aproape de malul râului inferior Kolyma. Vizuini s-au găsit 20-40 de metri sub suprafața ziua de azi. "Vizuini fosil și conținutul lor nu au fost decongelate de congelare de înmormântare și simultană", scrie echipa științifică. Se crede că de fructe înghețat aproape imediat dupa înmormântare, probabil din cauza schimbărilor climatice locale. Mai mult de 600000 fructelor și semințelor se
Silene stenophylla () [Corola-website/Science/325626_a_326955]
-
galben la portocaliu; urechile sunt mici, ascuțite și foarte mobile, iar blana este roșcată. Vânează izolat, în familie sau, ocazional, în haite. Hrana este alcătuită din mamifere precum cangurii mici sau oile. În timpul zilei stă, de cele mai multe ori, ascuns în vizuină. Blana unui câine dingo adult este scurtă, stufoasă în zona cozii și variază în grosime și lungime, în funcție de climă.
Câinele dingo () [Corola-website/Science/324848_a_326177]
-
kg. Blană de Jagdterrier poate fi sârmoasa sau netedă. Coadă este în mod normal (dar nu întotdeauna) cupata de la 2/3 din lungimea naturală. Rasă a fost dezvoltată pentru a fi câine de vânătoare. Deși de multe ori folosiți pentru vizuini, în special pentru bursuc, vulpe, si câine enot, Jadgterrier-ii sunt, de asemenea, folosiți pentru a hartui mistreți și a scoate iepurii din tufișuri. De asemenea se folosește această rasă pentru luarea urmei de sânge. Datorită inteligenței lor și adaptabilității, Jagdterrier-ii
Jagdterrier () [Corola-website/Science/326240_a_327569]
-
Ceva ce a avut loc). Autorul dorea să sugereze o tragedie care nu a fost vina nimănui. Titlul actual este un citat din poezia lui Robert Burns, „To a Mouse” (Unui șoarece) care descriu remușcarea eului liric când acesta distruge vizuina unui șoarece în timp ce ara. Versurile titlului „The best laid schemes o' mice an' men / Gang aft agley.” se traduc cele mai bune planuri ale șoarecilor, ca și ale oamenilor, adesea se risipesc. Opere literare
Șoareci și oameni () [Corola-website/Science/329536_a_330865]
-
alte structuri rotunde în plan cum ar fi: Moscheea lui Omar și Biserica Sfântului Mormânt, ambele aflate în Ierusalim. Capitelurile colonadei sunt romanice (sfârșit de secol XII) și întruchipează atât motive vegetale și zoologice cât și scena Sfântului Daniel în vizuina leilor. Stilul capitelurilor arată influența meșterilor și artiștilor ce lucrau la Catedrala din Coimbra, catedrală ce a fost construită în aceeași perioadă cu biserica rotundă. Pilaștrii octogonului central și pereții galeriei sunt ornați cu statui policolore de sfinți și îngeri
Mănăstirea Ordinului lui Hristos () [Corola-website/Science/328169_a_329498]
-
și 80 de cm lungime iar coada măsura între 45 și 50 cm. Avea o blană groasă și fină de culoare maro închis iar labele scurte erau prevăzute cu membrane interdigitale. Vidra japoneză era un animal nocturn și își părăsea vizuina doar după lăsarea întunericului în căutare de hrană. Revendicând un teritoriu cu un diametru de aproximativ 16 km, își marca teritoriul cu fecale la o distanță de 1,5 - 4 km de fiecare și își stabilea până la trei sau patru
Vidră de râu japoneză () [Corola-website/Science/327703_a_329032]
-
diametru de aproximativ 16 km, își marca teritoriul cu fecale la o distanță de 1,5 - 4 km de fiecare și își stabilea până la trei sau patru cuiburi sub pietre sau în tufișuri. Vidrele erau mereu în mișcare, vizitând fiecare vizuină o dată la trei sau patru zile. Ca și majoritatea vidrelor, vidra de râu japoneză nu era un mâncător extraordinar de mofturos. Deși se hrănea predominant cu pești, crabi și creveți mai mânca și țipari, insecte, pepene verde și cartofi dulci
Vidră de râu japoneză () [Corola-website/Science/327703_a_329032]
-
a desprins din dihorul de stepă acum 1,5 milioane de ani. Este înrudit cu nurca cu care poate hibridiza. Dihorul are un corp subțire și flexibil, cu picioare scurte adaptate mișcării rapide în pădure printre copaci, tufișuri și în vizuinele rozătoarelor și iepurilor cu care se hrănește. Capul este mic, lat și turtit cu urechi mici și rotunde. Lungimea trupului fără coadă este de 30-50 cm, iar lungimea cozii este de alți 10-20 cm. Greutatea dihorilor variază în funcție de sex, un
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]
-
15 ani. Dihorii sunt animale nocturne. Se deplasează distanțe mici pentru a-și face rost de hrană comparativ cu alte animale precum jderii. Dihorul este un mamifer singuratic, excepție făcând femela, în perioada de creștere a puilor. Uneori dihorii folosesc vizuinile vulpilor sau iepurilor de casă. Asemeni multor alte mamifere, dihorul are glande odorifere în regiunea anală cu ajutorul cărora marchează teritoriul. S-a dovedit că dihorii disting dacă mirosul a fost lăsat de un mascul sau o femelă. Ca și sconcșii
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]
-
Ucrainei. În România și Republica Moldova este destul de răspândit, trăind în apropierea așezărilor umane, atât la munte cât și la șes. Este mai puțin întâlnit în interiorul pădurilor și în Bărăgan. Dihorul poate trăi în orice zonă unde își poate face o vizuină și de unde să-și procure hrana: păduri, zăvoaie, lunci, zone stâncoase, pajiști. Teritoriul de vânătoare al unui dihor poate ajunge la 2 km². Dihorul a fost alungat din multe zone în care trăia, datorită urbanizării, deșertificării și incendiilor forestiere, fiind
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]
-
sunt lupii, vulpile și viperele. O importantă cauză a mortalității în rândul dihorilor o prezintă și accidentele rutiere. Dihorul viețuiește, adesea, în cadrul comunităților umane, adăpostindu-se în clădiri abandonate, stoguri de paie, grajduri, șuri. Dihorul nu produce pagube în apropierea vizuinei în care trăiește. Cu toate că sunt greu de observat în sălbăticie din cauză că au capacitatea de a se ascunde bine, se pot detecta cu oarecare ușurință datorită semnelor pe care le lasă precum: sunetele, urmele și excrementele. Urmele sunt asemănătoare celor de
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]
-
Sunt de culoare închisă în general, cu eventuale resturi ale animalelor cu care s-a hrănit precum puf, pene, smocuri de blană, păr, carapace și oase mici. Excrementele sunt depozitate în puncte determinate ale teritoriului lor, cel mai adesea în jurul vizuinii. Singura subspecie domesticită este Mustela putorius furo, celelalte specii la maturitate devenind nervoase și irascibile. Hibridizarea dihorului de casă cu cel comun face ca urmașii să aibă trăsături asemănătoare părinților sălbatici. Nu se cunoaște cu exactitate când a fost domesticit
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]
-
mereu ce e nou. Perioada cea mai activă a dihorilor este dimineața și seara. Nu se recomandă ținerea lor în cuști din cauză că e dăunător sănătății lor. În afara casei dihorii trebuiesc supravegheați îndeaproape datorită faptului că se pot băga în canalizări, vizuini și se pot pierde cu ușurință sau răni. Dihorilor de casă le place să se joace cu stăpânii. Jocurile dihorilor sunt foarte asemănătoare cu ale pisicilor, se ascund și așteaptă să fie căutați, se joacă de-a vânatul iar mușcătura
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]
-
animale, se folosesc pentru testarea unor produse farmaceutice sau cosmetice sau în investigații medicale. Unele dintre aceste teste și investigații sunt controversate și descurajate de organizațiile de ocrotire ale animalelor. Dihorii sunt folosiți și în vânătoare, pentru scoaterea vânatului din vizuine. În unele țări precum Anglia, dihorii sunt folosiți în gospodăriile rurale pentru a păzi casa de șoareci și șobolani. Blana dihorului european este prețioasă și mai apreciată decât cea a dihorului de stepă. Blana se folosește în fabricarea de paltoane
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]
-
doar le găurește bând conținutul acestora. Talia joasă și flexibilitatea le permite să vâneze oriunde, chiar și sub apă. Localizează prada cu ușurință datorită auzului fin, acuității vizuale, dar mai ales datorită mirosului. Are obiceiul de a aduna provizii în vizuină. Dihorii sălbatici provoacă pagube mari în gospodăriile țărănești prin faptul că vânează păsări de curte, iepuri și alte animale mici precum și pentru terenurile de vânat mic. Dihorii au ca dușmani naturali vulpile, câinii, acvilele, ulii, bufnița mare, pisicile domestice și
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]
-
Aria de distribuție acoperă, practic, toată Asia de sud-est: Bengal, Bangladesh, Birmania, Thailanda, Cambodgia, Laos, Vietnam, Malaezia, Brunei, Filipine și Indonezia (cu excepția Noua Guinee). Este mai activi pe timp de noapte, mai ales când trăiește aproape de oameni. Se odihnește în locuri ascunse: vizuini construite de alte animale sau în interiorul buștenilor găunoși. Ca și majoritatea șerpilor, această specie este un vânător de ambuscadă, care își petrece o mare parte din timpul său nemișcat și ascuns așteptând ca prada să se apropie de el, sau
Piton reticulat () [Corola-website/Science/328801_a_330130]
-
depășește cu mult mărimea capului. Brotăcelul duce o viață crepuscular-nocturnă, dar are și o activitate diurnă, stând uneori pe frunze la soare și vânând insecte. Iarna hibernează în crapaturile din clădiri, sub frunze și mușchi, la poalele copacilor, în scorburi, vizuini sau sub pietre. Hrana brotăcelului constă din diferite insecte și larvele lor (coleoptere, diptere), predominând formele zburătoare, pe care le prinde printr-un salt, cu ajutorul limbii sale protractile și lipicioase. Consumă și arahnide (păianjeni) și acarieni. Are ca dușmani păsările
Brotăcel () [Corola-website/Science/334901_a_336230]
-
trăiască în junglă profitând de umezeală și temperatură, protecție împotriva prădătorilor naturali și cantitatea mare de pradă disponibilă. Este de obicei găsit în sau pe lângă râuri și cursuri de apă, fiind un înotător bun. Boa constrictor poate ocupa de asemenea vizuinile mamiferelor de mărime medie, unde se ascunde de inamicii săi naturali. Șerpii boa trăiesc în general solitari, și nu interacționează cu alți șerpi decât atunci când vor să se împerecheze. Sunt animale nocturne, dar pot fi active și ziua, atunci când temperaturile
Șarpe boa () [Corola-website/Science/329998_a_331327]
-
2 și 9 kg. Trăiește între 4 și 10 ani în captivitate și între 4 și 8 ani în libertate. Este denumită „fluieraș” întrucât atunci când este în pericol, ea fluieră pentru a alerta celelalte marmote, care se vor refugia în vizuină. Marmota trăiește în munți la altitudini cuprinse între și de metri. Această amplitudine altitudinală ar putea fi explicată prin răcoarea hibernală pe care o caută cât și prin presiunea exercitată de om asupra speciei. Paleontologii au găsit deja în secolul
Marmotă () [Corola-website/Science/334206_a_335535]
-
cea mai mare parte a Europei, începând din Preistorie, fără îndoială ca urmare a vânătorii excesive, specia putând să dăuneze primelor încercări de agricultură și constituind o sursă de proteine și de lipide relativ ușor accesibilă iarna (era suficientă balizarea vizuinilor toamna pentru a le găsi iarna sub zăpadă). Prezența exclusivă în zonele muntoase a marmotei ar putea, prin urmare, să nu fie decât consecința acțiunii omului, care, mai târziu, a început totuși să încerce să amelioreze soarta speciei reintroducând-o
Marmotă () [Corola-website/Science/334206_a_335535]
-
și consangvinității lor. Marmotele trăiesc în colonii stabile sau solitar. Spațiul vital al familiei este de - m, și este marcat cu secreții odorante produse de glandele jugale. Sunt foarte legate de locul de trai și nu se depărtează mult de vizuini. Marmotele o activitate exclusiv diurnă, fiind active îndeosebi dimineața, mai puțin după-amiaza. În orele călduroase se adăpostesc în galerii. Sunt bune săpătoare, dar se pot cățăra și în arbori. Marmotele sunt animale puțin sprintene, se deplasează greoi, cu sărituri scurte
Marmotă () [Corola-website/Science/334206_a_335535]
-
rezervele prea repede, ea trăiește „la ralanti”. Temperatura corporală scade la 7°C, iar bătăile inimii încetinesc, la circa 4 sau 5 pulsații pe minut. Marmota se trezește la fiecare patru săptămâni pentru a-și face nevoile. Dacă temperatura din vizuină scade sub 3°C, marmota trebuie să se trezească și să se miște pentru a nu muri de frig. Se pare că hibernarea socială (în grup familial, în "hibernaculum", împreună cu indivizi în vârstă, mai experimentați), studiată la "Marmota marmota", deși
Marmotă () [Corola-website/Science/334206_a_335535]
-
trecuse de mult fără să bage de seamă, și cadranele stelelor începuseră să-și vorbească despre dimineață, când văzu urcându-se la orizontul răsăritean planeta Venus, steaua cu corn a speranței și a dragostei, și intrând în constelația Leului. Trecu vizuina Leului / Cu dragoste în luminoșii ei ochi. Numai o clipă binecuvântată, sperând împotriva speranței, o salută în numele unei fericiri care ar mai fi putut fi: până ce băgă de seamă că planeta se ridică chiar deasupra mormântului Virginiei. Atunci împovărat de
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
adăugare nenecesară 36. Zâmbetul fals 37. Răspunsul lui Sasuke 38. Simulare 39. Podul Tenchi 40. Nouă Cozi dezlănțuit! 41. Misiunea secretă începe! 42. Orochimaru vs Jinchuuriki 43. Lacrimile Sakurei 44. Secretul bătăliei 45. Consecințele trădării 46. Pagina neterminată 47. Infiltrare: Vizuina Șarpelui! 48. Legături 49. Ceva important... 50. Povestea cărții cu poze 51. Reuniune 52. Puterea Uchiha 53. Titlu 54. Coșmar 55. Vânt 56. Agitație 57. Lipsit de somnul veșnic 58. Singuratic 59. Un nou dușman 60. Roata peripețiilor 61. Contact
Lista episoadelor din anime-uri () [Corola-website/Science/335644_a_336973]