1,106 matches
-
râsete în cascadă. Ai venit și tu! Graham, a venit și Luke! — Normal că a venit și el! zice tata, dându-și ochii peste cap. Unde să fie, dacă nu aici? Pe lună? — Ce mai faceți, doamnă Bloomwood? zice Luke zâmbitor și o sărută pe obraz. — Luke, te rog să-mi spui Jane. Ți-am mai spus. Mama e trandafirie de fericire, și se ține de brațul lui Luke de parcă i-ar fi teamă ca el să nu dispară într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-mi mai cumpăr ceva din altă parte. O iau. Și încă o cămașă, te rog. Una cu cusătura intactă. Expiră fericită. De fiecare dată când trec pe la tine mă simt foarte bine, Becky. Nu știu de ce. — E un mister, zic zâmbitoare și notez ceva în registru. Unul din cele mai bune lucruri care ți se întâmplă când ești consilier de shopping personalizat este faptul că te apropii foarte tare de clienții tăi. De fapt, unii dintre ei aș putea spune chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
scoate capul pe ușa unei încăperi private din dreapta - și, în ciuda faptului că zâmbește, pare destul de tulburată. — Scuzați-mă, domnișoară Bloomwood, spune Antoine pe un ton de scuză. Davina. Dă-i, te rog, domnișoarei Bloomwood să guste puțin tort. O asistentă zâmbitoare dispare pe niște uși batante - și se întoarce cu un pahar de șampanie, o farfurie de porțelan cu două felii de tort și un crin de zahăr. Îmi dă o furculiță și îmi spune: — Acesta este cu mango, fructul pasiunii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu izbucnesc în râs. Sunt porumbei. Trecem pe lângă șir după șir de invitați îmbrăcați elegant, și toți ne zâmbesc cu căldură, în afara fetelor, care îmi aruncă Privirea Manhattan. — Cine naiba sunt oamenii ăștia? zice Luke, scrutând mirat rândurile de străini zâmbitori. — Habar n-am. Ridic din umeri. Credeam că-i cunoști tu, măcar pe unii dintre ei. Ajungem în capătul opus al sălii, unde facem o ultimă rundă de fotografii, și Luke mă privește întrebător. — Becky, părinții mei nu sunt aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
live, și sunt buni pentru că alungă spiritele rele). Sunt întâmpinată de un cuplu tânăr care îmi dă binețe cu un zâmbet larg. Ne prezentăm, Alfonso, ceva mai înalt decât mine, slab, cu complexiunea măslinie a indigenilor sud americani, mă privește zâmbitor și îmi spune că are 34 ani și se ocupă cu turismul. Partenera lui, Sandra, de 39 ani, peruancă, scundă de statură, cu părul negru lucios și trăsăturile delicate ale multor femei peruane, lucrase într-un birou în Lima până când
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
din ce în ce mai amorțită nu reușesc să deslușesc ce se întâmplă de fapt în jurul meu. Deslușesc ochii lui Alfonso în fața mea: „Ingrid ești OK?” Îhî... „Mai vrei o doză?” Încep să bâigui ceva nedeslușit nici măcar de mine. „Pe spaniolă”, adăugă un Alfonso zâmbitor. Îmi întinde iar cupa cu lichidul neatrăgător, de data asta am experiență, îmi țin respirația și beau cu ochii închiși ca să-mi păcălesc măcar două din simțuri. Mă uit în jur și pozez o scenă ca de popice doborâte, o
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
căutarea materialului de construcție, îngrămădiți în camioneta antică a lui Pere. În spate, eu cu cele trei englezoaice și Cristian, în față Pere cu Sandra, Alfonso și Miguelito. Cristian este ucenicul lui Alfonso în de-ale șamanismului. Este un copil zâmbitor de 11 ani, care mă privește cu ochi licărind de o înțelepciune pe care în niciun caz nu aș asocia-o cu cineva de vârsta lui. A luat ayahuasca de la 9 ani, apoi la 10 ani și-a văzut drumul
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
sunt de fapt la Moscova, În loc de Helsinki! Parcă așteptam să apară Suslov sau Brejnev În sala de repetiții. „Fascist?“ murmur confuz și Înghețat. „Da“- vocea pură și aparent angelică a actorului cu carnetul roșu În buzunar (căci mai târziu, tot zâmbitor și negrăbit, mi l-a arătat) devenea spontan demonică -, „Ducele nu are dreptul să facă experimente cu ființe umane! Să nu uităm istoria și cum a fost În lagărele de concentrare. Azi nu-l mai putem juca pe Bard ignorând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
reculeg cu Întârziere la mormântul proaspăt al mamei, căci am fost absent la Înmormântare, din cauza dificultăților de a primi viza) am mers și la Biserica Batiște, unde preotul Cazacu, cel care mă botezase, mă aștepta cu fața lui senină și zâmbitoare, aproape ascunsă de barba impresionantă, parcă ieșită din frescele cu sfinți. Dar, când a auzit de proiectul nostru, mi s-a părut că a căzut pe gânduri. „Creștinește vorbind, Părinte, este neîngăduit să arăt Într-o biserică cum un fiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
seriozitate, promițând să-i înjuriez și mai serios, mai târziu. Trenul pentru Bruxelles intră în gară și mă pregătesc să urc. Deodată, o mână apasă pe umărul meu, mă întorc și văd un om mic, cu o față răvășită, dar zâmbitoare, spunând: Monsieur Coeckelberghs? Da, îi răspund șocat și uimit! Lângă el se afla patronul cafenelei, care mă condusese la gară, și el surâzând. Era pur și simplu Louis-Paul Boon în persoană, în fața mea. Îmi spune surâzând: Mi-a plăcut mult
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
lume dură, plină de prejudecăți, printr-o formă de expresie plină de potențial magic. Lucrul cel mai frumos a fost că Hikari a fost prezent la înmânarea Premiului Nobel, crezând că el însuși fusese premiat. L-am văzut cu toții la fel de zâmbitor și fericit stând pe locul lui, lângă scena unde tatălui său i se dădea premiul de către regele suedez. Imagine ținând de suprarealismul realității însăși, prin care tatăl și fiul se pot substitui ușor, comunicând dublu prin aceeași sevă vitală. Decembrie
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
suprem, o desfășurare de generozitate vorbind sonor și olfactiv și despre propria noastră generozitate. Am împlinit cincizeci și patru de ani. M-am trezit uimită de visul de azi-noapte: un tânăr negru, cu un trandafir roșu, se uita la mine zâmbitor! Era o bucurie în ființa lui și o așteptare erotică. Un tablou vivant, pictat de zeul somnului chiar pentru mine! Visul m-a consolat de faptul că n-am primit nici un semn de viață de la Eva (Bonnier) în legătură cu cartea mea
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
porumb, apoi de orz. Carnea apărea rar pe masă și dispărea și mai repede. La școală mi-am descoperit învățătorul și poate eroul, modelul vieții în persoana lui ștefan Nicolau: înalt, frumos, cu jambiere de piele, mereu proaspăt bărbierit și zâmbitor. Învățai doar de dragul lui. Mi-aduc aminte că odată, când nemții spărseseră frontul de la Mărășești și începuseră să cadă proiectile aproape de noi, învățătorul ne-a liniștit blând: Copii, suntem urmași de-ai lui Decebal și Traian. Cei mari, frați
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
terminarea acelor cursuri să primesc sarcini în fabrică, în activitatea culturală care mă pasiona. Peste câteva zile am fost chemată din nou, tot de către cineva de la serviciul cadre de la Județeana de Partid. Dacă la început acesta a fost amabil și zâmbitor, mai apoi a început să ridice tonul, spunându-mi că refuzul meu va avea urmări nu tocmai plăcute. Atunci nici nu bănuiam ce metode persuasive sunt folosite de către serviciul de cadre al Comitetului Județean de Partid pentru a face pe
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
reparase. Puțin câte puțin, mersul pe teren a 64 început să-mi placă. Fredonam melodia auzită la radio dimineață și mă bucuram de aerul tare al dimineții, de răsăritul soarelui, de oamenii pe care îi întâlneam și care mă salutau zâmbitori, de libertate, de păsările care ofereau oricui avea urechi să le asculte concerte minunate. În ziua aceea, de sfârșit de aprilie mă întorceam de la Ghiduleasa. Acolo trecusem pe la școală, apoi pe la grădiniță, poposisem câteva minute la dispensar, iar acum mă
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
venit și în ziua aceea pe la ora 12:30. Se pare că rochia roșie și pălăria de pai nu puteau trece neobservate, așa că m-a zărit chiar înainte de a opri mașina. Eram veselă și așteptam laude. I-am ieșit înainte zâmbitoare. Treaba mergea bine, iar vremea era excelentă pentru treierat. Câmpul era plin de lume și de atelaje. Seara nu plecasem acasă și mă ocupasem de mobilizarea carelor și a elevilor. Scosesem elevii la adunat spice și atelajele (carele) la adunat
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
care se făceau instruirile pe probleme organizatorice cu primarii și secretarii cu propaganda sau cu vicepreședinții, era de obicei plină. De data aceasta, era ocupată ici și colo. Lipseau mulți dintre primari. De pe peretele din față, ne privea din tablou zâmbitor Nicolae Ceaușescu, hotărât să construiască socialismul „până ce România va fi ridicată pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație”. De o parte și de alta erau steagurile Republicii Socialiste România cu stema și steagul roșu al partidului. Masa prezidiului
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
și gras, cu o figură hotărâtă, dar blândă de om simplu. Îl văzusem de câteva ori în prezidiu la instruirile lunare de la Comitetul Județean. Fața lui semăna cu o pâine abia scoasă din cuptor. Radia de bunătate și era mereu zâmbitor. M-a poftit să iau loc într unul din cele două fotolii uriașe în care am dispărut aproape complet. Ești tare mărunțică, mi-a spus cu glas blând și plin de înțelegere. Trebuie să te impui prin alte mijloace, deoarece
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
aminteau despre realizările mărețe ale „epocii de aur” prezentate pe fondul muzical al cântecelor patriotice „Trăim decenii de împliniri mărețe/ Trăim decenii de muncă și avânt/ Trăim decenii de vis și frumusețe....”. Timbrul vocii crainicului era metalic, monoton, figura ușor zâmbitoare și gravă. Zâmbetul era fals, propozițiile scurte și nimeni niciodată nu făcea nici o greșeală. Totul era perfect, corect, plicticos. 144 Se începuseră lucrările la Casa Poporului și la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Lucrările înaintau cu o viteză uluitoare. Era în anul
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
am terminat m-a privit lung. Figura inexpresivă a căpătat puțină culoare. Începuse să semene a om. Așteaptă puțin în anticameră, mi-a spus cu telefonul în mână și mi-a făcut semn să ies din încăpere. În anticameră, consilierul zâmbitor m-a întrebat: Vă servesc cu o cafea, ca să vă mai liniștiți? Mirosul de cafea naturală și apoi gustul minunat al acesteia, dar și speranța că problema se va rezolva, mi-au subțiat supărarea. Mergi mâine cu actele apartamentului, cu
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
pe la tovarășa secretară cu socialul și lasă o cerere să vă dea o butelie pentru camera oficială de la primărie, pe care să o folosești mata. În acea zi, în clădirea Consiliului Județean, în spatele ușilor de la birouri, mă întâmpinau numai figuri zâmbitoare. Ajunsă în gară, mă încerca părerea de rău că nu am cerut primului secretar și niște cafea de la bufetul din incinta Consiliului Județean, unde se găsea tot ce lipsea din magazine, dar nu primeam nimic decât cu aprobarea primului secretar
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
că sunt gata să descopăr o altă lume despre care nu cunoșteam nimic. M-am oprit lângă o ușă pe care era o tăbliță neagră. Pe ea scria DECAN. Am grăbit pasul. Ceva mai departe de acea ușă, un tânăr zâmbitor m-a întrebat: Ce căutați aici? Pe Dumnezeu? Pe Dumnezeu? am întrebat mirată. Tânărul a început să râdă. Nu știai? Aaaa, ești de la fără frecvență! Așa îi spunem decanului. Ai grijă să nu te vadă că umbli pe aici. Într-
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
familiar arhitectul când a ieșit pe ușă. Vă așteptăm, tovarășa primar, a adăugat și învățătorul Sinosu, care vorbea de parcă ne-am fi cunoscut de o viață. După plecarea șefilor, contabila, cu ibricul de cafea și cu două cești, a intrat zâmbitoare în birou, dornică să comenteze recenta vizită a familiei învățătorului pensionar, domnul Horațiu, așa cum îl numea cu mare respect. Ăștia sunt oameni grei, tovarășa primar! N-am știut că ați fost colegă cu fiica și cu ginerele. Când s-a
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
țopăind de colo, colo, întocmai ca o pasăre. Era foarte înalt și bine făcut și avea o față lată, de parcă ar fi fost o bucată de jambon, un chip palid, care nu atrăgea atenția prin nimic, dar era inteligent și zâmbitor. Părea că este din cale-afară de vesel, căci umbla fluierând printre mese, glumind și bătându-i pe umăr pe cei mai apropiați dintre clienții săi9, cel moral întruchipează idealul solitar al oricărui pirat. Majoritatea piraților au fost, prin definiție, niște
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
plăcută. După o dimineață în care puterea și opoziția s-au păruit în parlament, în stil autist, aruncându-și vorbe grele, fără să țină nici care să argumenteze, să dialogheze, reprezentanții cobeligeranți se aflau relativ de față, în Ateneul Român, zâmbitori, îmbibați de „spiritul sărbătorilor” și al sărbătoririlor. Poporul român, prin cei 4 000 de reprezentanți, sociologic eșantionați ca să ne dea percepția celor 17 milioane de alegători, își votase pe cei mai buni cântăreți, actori, sportivi, jurnaliști, analiști politici, miniștri, parlamentari
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]