1,365 matches
-
titlul "Eseu" a lui Maurice Blanchot "Literatura și dreptul la moarte", conform căreia, dând nume ființelor, Adam le-a aneantizat. Lumea noțiunilor este tot atât de tristă în perfecțiunea ei ca o sferă 2. Ceea ce dă sens liricii în întreg volumul este zbaterea între cuvântul care încearcă plasticizarea lumii concrete, deși sunetele îl mișcă în timpi paraleli, în trecut, viitor și prezent, sau în lumi paralele, și cuvântul care definește o lume abstractă: "Doamne, Ptolomeu, blândule,/ niciodată nu mi se face dor de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nasc direct cu mustăți/ Și nu mai au de trăit/ Decât șapte zile". "Bile și cercuri" este poemul în care lumea este văzută geometric; cercul și sfera sunt imagini care ne trimit la Nichita Stănescu ("Laus Ptolemaei"). Concluzia e că zbaterea este inutilă, lumea se învârte într-un cerc închis. Jocul este însă amuzant, până când se face târziu, când jonglerul tată nu se mai întoarce. Se încearcă o explicare a mecanismului mișcării lumii. În poemele "Între stele", "Mecanică simplă", invocă mari
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
rămâne singurul sens al existenței ("Balaurul","Zarurile sunt aruncate"): "Balaurul cu șapte capete,/ Degeaba pierde unul dintre ele/ Că-i sare altul viu din rană./ Al cărui bărbieri suntem/ Tăind mereu aceste capete/ Ce cresc la fel, după tăiere.". Permanenta zbatere pentru a învinge face din Adrian Păunescu un poet stenic "îngăduiți-mi să mai încerc,/ am destul sânge și destul vis,/ mi-e capul inflamarea unui cerc." Nu rareori, muzicalitatea versului vine de la Tudor Arghezi: "sunt singur, doamne, și simt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
aici decît secvențele din pădure, în care are loc moartea lui Ion, afirmația tot s-ar susține: un amfiteatru natural impresionant, cu lumina zorilor prefirată printre copacii cuprinși de întuneric, monumentalitatea de stîncă a femeii care privește împietrită scena, cutremurătoarea zbatere a lui Ion și gestul lui capital, disperarea lui Dragomir care își strigă ultima speranță de salvare, totul încadrat de o natură aspră, implacabilă și stranie în măreția ei, toate acestea trimit spre, sau mai bine zis aduc spre noi
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
simbolic, pe Woyzeck. Și, imediat, același zgomot asurzitor, ritmat al jocului fierbinte, ca un iad. Aceleași frânturi de gânduri, aceeași zădărnicie fără sfârșit. Peste cadavrele celor doi Doctorul își continuă "studiul" cu Andres, celălalt umil soldat. O moarte inutilă, o zbatere inutilă; totul se desfășoară în cerc, fără ieșire. [...] (Miruna Ionescu) Ana Ciclovan, Dorina Lazăr și Irina Mazanitis [...] Climatul piesei este apăsător, replica ciudată și grea de sensuri. Plutește asupra textului ceva din bizarul și tenebrosul unei legende germanice.[...] Alexa Visarion
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
se duce spre țipăt. Țipătul ca stare permanentă, existențială. Starea de țipăt. Este marele strigăt de ajutor al omului în lume. Omul care suferă implacabil de inexistența sfârșiturilor. Singurul care întrerupe chinul este Sfârșitul. Lupta spune Alexa Visarion. În fond, zbaterea în gol... ... Teatrul ca experiență personală... Spațiul ca Loc de întâlnire. Pentru Alexa Visarion, teatrul se face cu suflete și cu trupuri. Dar, pentru ca sufletul să se înalțe, trupul trebuie să ispășească. Dacă pentru a înălța o biserică era nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
2014, Ana este aplaudată în picioare la premiera de gală oficiată în cinematograful Uniunii Cineaștilor. După patruzecișidoi de ani petrecuți într-o asiduă căutare a celor mai ascunse sensuri ale unei idealități ce pare inaccesibilă omului: perenitatea; la capătul unor zbateri ce depășesc imaginația oricărui om care nu s-a confruntat într-o experiență personală cu ghilotina implacabilă a dogmei și cenzurii comuniste (chiar și după ce N. Ceaușescu a "desființat" cenzura), Alexa Visarion reușește să se elibereze împărtășindu-ne crezul care
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cu o înșelătoare lentoare. Forța puternică, virilă este semnul care a marcat invariabil și inconfundabil toate marile lui spectacole și filme anterioare. În Ana, regizorul lucrează într-o cheie cu totul nouă. Povestea ca fapt de viață este dramatică și zbaterile violente, furia neputincioasă și urletele ridicate până în ceruri ar fi fost întrutotul la locul lor. Alexa refuză însă poncifele, modalitățile lesne și cel mai adesea uzitate și optează cu o impecabilă știință a dozajului pentru o manieră impresionistă. Nu lipsește
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
avânt în ele. Pentru noi a fost un exemplu-lucru rar o inspirație. Sunt remarcabile dragostea lui pentru umanitate și neînfricarea cu care privește înăuntrul ființei omenești. Este ochiul din centrul inimii. Transformare pe scenă. Transformare înăuntrul meu.gânduri despre Richard, zbatere cu Richard, pentru ca apoi, la 1 martie 1984, să iasă la suprafață un Richard triumfător. A lucra cu Alexa este ca și când ai învăța să sari fără plasă și a descoperi libertatea și bucuria zborului. 31 martie 1984 Astăzi are loc
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
perioada tăcerii lumești, a recluziunii în suferință, V. Voiculescu va compune romanul unei iluminări. Zahei orbul nu este un roman obișnuit. Învăluit în subiect epic, miezul mistic se revelează ușor, în configurația temelor specifice, care apar devreme, dintru începutul istoriei. Zbaterea paroxistică a celui lovit de nenorocire îl înfățișează pe tînărul Zahei în plină criză. Accidentul orbirii, survenit fără nici un avertisment al trupului, fără nici o altă explicație decît "otrava" băuturii, îl aruncă în chinul unei dureri care este pura expresie a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
scriitori au plătit pentru profesia și convingerile lor un pret atât de scump și dureros că argentinianul Ernesto Sábato. La început, a fost orgoliul de a refuza fanatismul politic și falsă glorie științifică, urmat de marginalizare și suferințe. A urmat zbaterea interioară pentru a ajunge la o concepție proprie unificatoare a lumii și salvatoare a omului; în sfârșit, efortul imens de a plăsmui o operă unică, profundă și tulburătoare, care exprimă exemplar dramă în contact cu absolutul. În ciuda inclinațiilor sale artistice
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
le urcase în 1934? Va fi visat el, odată întors în România, la o acțiune politică care să conducă la o renaștere românească la scară europeană? S-a închis el în disperarea-i funciară, refuzând să mai înțeleagă ceva din zbaterile veacului în care s-a născut? În 1937 este deja hotărât să se stabilească în Franța, poate ca să depășească "neajunsul de a se fi născut" într-o nație mică, "fără destin", așa cum spune de multe ori. "Orgoliul unui om născut
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ele înaintea morții. Mila sa este intermitentă. Când privirea rece a entomologului, când sensibilitatea scriitorului, a artistului. Sensibilitatea, sau mai degrabă omenia acestuia (căci dă "dovadă de omenie"). Trebuie menționat că ceea ce îi trezește compasiunea este prezența anumitor ipostaze și zbateri de disperare care au în ele ceva omenesc: în descrierea eforturilor pe care le fac insectele pentru a se elibera, în imaginile folosite de Musil, este, într-adevăr, vorba de "somnoroși", de "bolnavi care ar vrea să-și ascundă tremurul
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
mâna mea încearcă să scrie această ciudată și neînțeleasă simplicitate, atunci mi se pare, o clipă, ca unui condamnat care o secundă își dă seama, altfel decât tuturor oamenilor din jurul lui, de moartea care îl așteaptă (și ar vrea ca zbaterea lui să fie altfel decât toate zbaterile din lume, reușind să-l elibereze), că din toate acestea va ieși deodată, cald și intim, un fapt nou și autentic, care să mă rezume clar ca un nume și să răsune în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și neînțeleasă simplicitate, atunci mi se pare, o clipă, ca unui condamnat care o secundă își dă seama, altfel decât tuturor oamenilor din jurul lui, de moartea care îl așteaptă (și ar vrea ca zbaterea lui să fie altfel decât toate zbaterile din lume, reușind să-l elibereze), că din toate acestea va ieși deodată, cald și intim, un fapt nou și autentic, care să mă rezume clar ca un nume și să răsune în mine ca un ton unic, nemaipomenit, care
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Dezlegarea problemei vieții se vede în dispariția acestei probleme.“92 Renunțarea la filozofie după încheierea Tractatus-ului, revenirea la Cambridge în 1929, intenția de a pune din nou capăt activității filozofice la mijlocul anilor ’30 pot fi înțelese ca expresii ale acestei zbateri chinuitoare. Ca și încercările repetate ale lui Wittgenstein de a și anihila vanitatea prin acte de penitență. Încă în 1931, la scurt timp după ce a început să predea la Cambridge, a simțit nevoia să pună pe hârtie relatări despre momente
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
strivesc memoria/ de prima lepădare/ și desenez pe zar strigătul cocoșului.// Navetist de o veșnicie pe drumul Damascului,/ vreau să ies la pensie/ în plină zi de Golgotă.// Gol în fața pântecului,/ mă închin ca într-o biserică/ năruită de o zbatere de aripă// Îmi simt nebunia luată în arendă/ de femeia gonflabilă.// Strig pe străzi îngropate în fiecare.// Arunc anateme lejere/ pentru cei ce mă vor,/ ca pe un star neprihănit,/ în așternuturile lor.// Joc totul pe Scripturile delirului" etc. Asumându
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tine", inutil umplut cu figuri duplicate ale femeii unice, iubite de altfel cu ardoare (În golul dintre tine și mine), în fine, nici măcar întâlnirea bizară cu propria moarte (Poate suntem de plâns), nu vor putea fi percepute la fel de dramatic precum zbaterea cumplită a cuvintelor în căutarea actului poetic revelator de frumuseți ocultate în subteranele lumii vizibilului. Examenul autoscopic anterior păruse, ce-i drept, a dezvălui alte cauze ale suferinței auctoriale: riscul inerent al dispersiei identitare, al pierderii sau al rătăcirii de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
glorios decât începutul din Galeriile amare). Din perspectiva confesiunilor din ultimele cărți însă, aceste antecedente ale suferinței de sine nu făceau altceva decât să prefațeze drama majoră a poetului, resuscitată de o sensibilitate creatoare racordată la memoria generică a modernismului: zbaterile chinuite, aproape agonice ale poiesis-ului. Suferința cuvintelor incapabile a corporaliza altceva decât căderea și înfrângerea era anunțată încă din volumul Pasărea amintirilor: "capul/ se lovește/ de pereții disperării (...)/ când scrierile/ despre nemurire/ încep să semene/ cu o scriere despre înfrângere
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de frica păsării tăiate/ Și ascult prin ușa încuiată/ Cum se tăvălește și se zbate. Și ascult prin ușa încuiată/ Cum se tăvălește și se zbate.// Strâmb zăvorul șubrezit de vreme,/ Ca să uit ce-am auzit, să scap,/ De această zbatere, în care,/ Trupul mai aleargă după cap./ Și tresar, când ochii, împietrind de groază,/ I se-ntorc pe dos ca să albească/ Și, părând că-s boabe de porumb,/ Alte păsări vin să-i ciugulească.// Iau cu-o mână capul, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de trup devine metaforă a deconstrucției sau a segmentării întregului în părți. Apoi, ca într-un ritual hermeneutic, poeta disecă fiecare dintre aceste segmente, ca pe niște texte sacre, în care nu cuvintele contează, ci mesajul transmis. Iar mesajul este zbaterea, adică încercarea de renaștere a spiritului din propria cenușă, pentru că pasărea tăiată pare să aibă aceleași proprietăți ca acelea ale păsării mitice Phoenix (autoincendierea periodică și regenerarea din propria cenușă ca formă de reproducere)172. Utilizarea adjectivului participial tăiată cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mâna mea încearcă să scrie această ciudată și neînțeleasă simplicitate, atunci mi se pare, o clipă, ca unui condamnat care o secundă își dă seama, altfel decât tuturor oamenilor din jurul lui, de moartea care îl așteaptă (și ar vrea ca zbaterea lui să fie altfel decât toate zbaterile din lume, reușind să-l libereze), că din toate acestea va ieși deodată cald și intim un fapt nou și autentic care să mă rezume clar ca un nume și să răsune în
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și neînțeleasă simplicitate, atunci mi se pare, o clipă, ca unui condamnat care o secundă își dă seama, altfel decât tuturor oamenilor din jurul lui, de moartea care îl așteaptă (și ar vrea ca zbaterea lui să fie altfel decât toate zbaterile din lume, reușind să-l libereze), că din toate acestea va ieși deodată cald și intim un fapt nou și autentic care să mă rezume clar ca un nume și să răsune în mine cu un ton unic, nemaipomenit, care
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
doi aveau să înfăptuiască un transfer energetic printr-o unire carnală încremenită. În fața discipolilor cuprinși de venerație, Guru a stat în ea aproape trei ore. Fără nici o mișcare, în cea mai înaltă împreunare cu putință. Că dragostea nu era doar zbatere animalică știa și prietenul ei din cămin. Rămîneau uneori cîte-o zi întreagă în mistica-mpreunare. Nu se pierdeau în plăcere. Își transferau forța iubirii către intelect. Se împlineau unul prin altul. De-asta aleseseră să rămînă împreună o vreme. Mai
O pasăre pe sîrmă -fragmente- by Ioana Nicolaie () [Corola-journal/Imaginative/8146_a_9471]
-
după cum glăsuiește: „Pun 10 cărți din 22 toate! Porunca lor În mine mă străbate! Arcana mare sufletul cunoaște și doar lumina minții o Împarte!” Vina de a simți plăcerea lumii este un capitol de carte de o dulce durere umană, zbaterea bărbatului Îndrăgostit, Între lumea reală și cea de dincolo de ceața imaginației devine o geografie a sufletului, chiar dacă uneori, Theodor Răpan ne plimbă pe sub un cer de stele reci. Cu mască sau fără mască, iubirea Își face jocul până la capăt! Într-
Theodor Răpan, DANSUL INOROGULUI (Elogiul Melanholiei). In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Melania Cuc () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1539]