1,442 matches
-
într-o îmbrățișare drăgăstoasă. Ea simți că se crispează, fără voia ei. Russell o strânse și mai tare în brațe, îngropându-și fața lângă gâtul ei, chiar între bărbie și umăr. Barba care îi crescuse de când se bărbierise dimineață îi zgârie fața și ea se zvârcoli. — Gâdilă? râse el. Tata îmi spunea mereu că o să ajung să mă bărbieresc de două ori pe zi, dar n-am vrut niciodată să-l cred. — Hmm. Mă duc să aduc niște apă. Vrei? Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
cunoscută, ca de infecție urinară, dar în mod miraculos se simțea bine. S-a spălat pe față și, când s-a văzut în oglindă, aproape că i-a venit să leșine. Avea bărbia și obrajii iritați și, pe alocuri, era zgâriată de la barba lui; avea buzele umflate; pielea gâtului era roșie din loc în loc, cu urme de mușcături; părul era încurcat, cu noduri prin el; avea vânătăi pe pulpe de cât se împinsese el. Capul îi pulsa de cât se izbise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
vezi pentru ultima oară. Îi respecți pentru munca lor și nici azi nu poți pricepe cum bagă ei pirul prin găurile alea mici. Și mai ales pirul de la periile de frecat scânduri. Pirul este gros și tare. Și orbii se zgârie pe mâini. Le spui În gând adio. Îți aduci aminte că ai uitat cutia cu sare dietetică. Te Întorci și o găsești pe teracota albastră. E ultima oară când vezi teracota albastră. E fierbinte. Au ars În ea hârtii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
altcineva cu baia. Altfel nu se poate Împărți. Ai tăi aleg partea cu baia. Te zgâiești la pâlnia dușului. Încerci jaluzelele. Cârâie ca o mitralieră. Aluneci pe parchet și cazi. Suspini. Și te bucuri. Trânta cu ziua ia sfârșit. Ai zgâriat-o destul. Se Înserează. Fratele tău, care a fost tuns la zero și pe care l-ai poreclit Oaia, este eliberat din pivniță. În locul lui a intrat cea mai mare parte a lucrurilor. În afară de paturi. Mâine vin zugravii. E frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
deschide spre Cimitirul Izvorul Nou, puhoi de lume se bulucește, unii pleacă, alții vin, iar printre ei, un milițian călare bagă În sperieți o țigancă care vinde semințe și, de spaima lui, se ascunde prin curți, lătrată de câini și zgâriată de spinii trandafirilor sălbatici. Bei și tu un țap cu sifon. Drumul spre casă Îl faceți tot pe jos și tot prin livezile de duzi și de zarzări. Deși e sufocant de cald, praful aspru este acum și fierbinte, pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Viteazul, de la bucătărie. Ești obsedat de mâncare ca și cum ai trăi numai ca să mănânci. Alergai acasă cu miresmele liceului fremătându-ți În creier și te aruncai asupra macaroanelor cu bulion. Din când În când, aripa chitinoasă a unei foi de dafin zgâriindu-ți limba. Anii aceia sunt departe, acum este 1965 și se apropie examenul de maturitate și te rogi la toți sfinții să nu cumva să-ți pice la română Lazăr de la Rusca sau Mărul de lângă drum. Orice, numai subiectele astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
un bărbat atât de frumos și simte mâinile lui puternice mângâindu-i umerii și atingând În cuprindere mijlocul ei subțire, sprijinindu-se În coborâre pe șoldurile ei de fată frumoasă. Mâna o trage hotărât Înainte și Onica simte cum o zgârie crengile prunilor din fundul grădinii, ea se ferește Întorcând privirea Înapoi, șura lui Vasile a rămas departe, În albastrul Înserării răzbat galbene lămpașele și acolo Ciobi cântă mai departe un cântec trist și lin de parcă n-ar fi horă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
-o și făcând-o să plângă, Stella fu obligată să observe prezența fetiței. Ah, ăsta e doar felul ei de a-ți arăta că te place, gânguri Stella, nefăcând nici un efort să-l gonească pe câine, care Încă o mai zgâria pe fetiță cu labele. A trebuit să intervină alarmată mama fetiței, să ridice cățelul, să i-l dea În brațe Stellei și să-i sugereze că poate acesta avea nevoie să fie plimbat. În timp ce Stella, chiar dacă Îi fusese rănit orgoliul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
în timp ce mă apropiam. Îmi simțeam testicolele grele, mă dureau. De data asta am luat-o pe la spate. Mă nelinișteau ochii ei, în fond era problema mea. Vroiam să mă bucur de adunătura aceea de coaste, de ceafă. Poate că am zgâriat-o pe spate, dar nu m-am putut abține. Apoi, am căutat în buzunarul pantalonilor portmoneul. I-am lăsat banii pe masă. — Pentru alimentele congelate... Nu răspunse, Angela. Poate că reușisem s-o jignesc. Mama ta era în grădină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Italia, am șoptit, Italia... Era ca și cum aș fi ascuns-o sub o pelerină, fixând-o într-un loc, în camera închisă a numelui său, ea și nimeni alta. — Italia, și mângâiam lemnul ușii. Se auzi un chelălăit, o gheară care zgâria și am recunoscut câinele. Începuse să mârâie, bietul animal orb, mizerabil ca stăpâna lui. Un mârâit înăbușit, de câine bătrân, care obosi imediat. Am zâmbit. Se va întoarce, dacă a lăsat câinele înseamnă că se întoarce, iar eu o voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de benzină și să aprind tot, mătura, patul, câinele. Un con de fum negru și gata. Speram să se revolte, îi priveam mâinile pe care nu și le mai rodea și speram să-și lăsase unghiile să crească ca să-mi zgârie fața. Gândul de a părăsi o ființă atât de neajutorată și de blândă mă speria. De partea cealalaltă se afla Elsa, burta ei care creștea încet. Telefonul suna la ore neobișnuite. Elsa ridica receptorul și nu spunea nimeni nimic. Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
am încercat s-o fac să creadă că râdeam. — Te-ai logodit? A răspuns, fără să schimbe tonul. Mergem să bem ceva. Mergem? Tu cu cine? O, târfulița mea, te și consolezi! Acum nu râd deloc, am o voce care zgârie, paralizată, dar o forțez cu cu o falsă veselie condescendentă. — Atunci, petrecere plăcută... — Mulțumesc. Acum exista, și încă cum, tristețea aceea pe care speram s-o aud, acea mănușă de nostalgie, de oboseală. — Italia? — Da? Da-ul era acum diferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fiu văzut de nimeni, am căzut în genunchi și m-am rugat lui Dumnezeu să mă omoare mai degrabă pe mine decât s-o lase să moară pe femeia aceea sfântă. Am plâns și m-am ciupit și m-am zgâriat pe piept până mi-a dat sângele. Și-am simțit cât de tare legată îmi era inima de inima mamei copiilor mei. Și când și-a mai revenit și și-a recăpătat cunoștința, aflându-se în afara oricărei primejdii, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
persoană isterică și excesivă, dar mă simt puțin rușinat.“ Otto Frank în notele pentru scenariști 14tc "14" M adeleine agățase fotografia cea mare pe peretele din sufragerie, cu un prosop de bucătărie pus în spatele ramei aurii de lemn ca să nu zgârie peretele. O ajutasem să aleagă poza, dar aceasta era prima dată când vedeam produsul finit. —A ieșit bine, spuse ea. Nu crezi? Foarte bine, am fost eu de acord. Stăteam unul lângă altul și ne uitam la portretul înrămat. Cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
lovi din nou în ușă. Urechile lui Mouschi se ridicară ca două triunghiuri roz. Stele galbene pentru evrei, triunghiuri roz pentru zâne. Stai liniștit, mi-am spus, dar nu am putut să nu mă ridic. Am avut grijă să nu zgârii linoleumul cu picioarele scaunului. Am traversat bucătăria pe vârfuri. Când am ajuns pe covorul din sufragerie, am sărit peste locul de lângă scări, care scârțâie întotdeauna, apoi am luat în brațe peretele din stânga ca să nu fiu în raza de vedere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
-o de mână și am ținut-o strâns până a venit trenul. Șinele se întindeau în depărtare ca niște copci pe o rană mare. Eram în pantaloni scurți când luasem trenul de la Osnabrück spre Amsterdam. Plușul aspru al scaunelor îmi zgâriase pulpele. Nu te mai foi, răbufnise tata. Avea nervii întinși la maximum. Fusese înțelept să își asume astfel de riscuri și să își ia soția, care nu voia să meargă, și copilul și să o ia de la capăt, în altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
cealaltă, șoptindu-i ceva la ureche. M-am oprit și am așteptat. Inima îmi bătea frenetic, eram sigur că se vedea de sub cămașă, sacou și palton. Se apropia acum. Îmi doream să își ridice privirea. Își ridică privirea de la podeaua zgâriată de marmură. Mi-am ținut răsuflarea. Se uită prin mine. Aș fi putut foarte bine să nu exist. Am rămas cu gura deschisă, dar nu am reușit să îi spun numele. Trecu de mine. M-am uitat la spatele său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
trebuia s-o ții în gură un timp, înainte de a o fixa în toc. Era unsă cu grăsime și nu lăsa cerneala să se lipească de ea. Apoi o cufundai în călimară; un ultim moment de reflecție și vârful peniței zgâria forme învățate care ticluiau cuvinte și fraze. Simțeam cocoașa plăcut dureroasă de la degetul mijlociu, unde apăsa curbura tocului și se formase o bătătură ușor albăstrie; ajunsesem pe pagina de caiet liniată la cei doi războinici din imaginea de pe vază, descriam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
înapoi până la copilăria din București, dar nici acolo nu avea voie să rămână, trebuia să coboare în istoria omenirii, adânc, tot mai adânc, la începuturile vieții. Iar respirația ei suna ca frecarea unei unelte de piatră pe un pergament, care, zgâriind uniform, șterge toate caracterele scrisului neîntrerupt și definitiv - până când nu mai rămâne decât o suprafață albă ca zăpada. XXVIIItc "XXVIII" Noapte geroasătc "Noapte geroasă" Drumul vieții lui Hans Saner s-a desfășurat la fel de lin ca drumul de creastă din spatele sanatoriului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
rugătoare. ...Ah, uite-o și pe Laura apropiindu-se, cu mâna la gură, ca să-și acopere caninul ce-i lipsește. Sub marginea pilită a unghiei arătătorului i-a rămas aceeași paranteză neagră, alimentată zilnic de pâslele pălăriilor pe care le zgâria, ca să le scoată petele. - Ramses, îmi spune dânsa la ureche, mi-a murit și mamaă Am rămas lângă un om care nu vrea să munceascăă Zice că nu poateă Nu e în stare să pună un „cașpen” la o pălărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
foarte greu de transportat. Dacă însă moare un om de talia mea, îmi vine să cred că cioclii se prefac că se opintesc din greu la coborârea sicriului, ca și cum ar fi înhămați la un pian ce nu trebuie să fie zgâriat de zidul sau de balustrada scării. Prudența lor îmi pare neverosimilă. Coșciugul cuprinde numai piele și ciolan, și nu carne grea și multă, după cum s-ar putea greșit înțelege, privind mutra îngrijorată a domnului director de la pompele funebre. „Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mirosit degetele de la mâna stângă, de parcă ceea ce cu câteva minute înainte fusese încă la îndemână ar fi trebuit trecut numaidecât în zestrea memoriei. Când m-am așezat în sala de așteptare lângă tovarășul meu adormit, a cărui față Inge o zgâriase, încă mai simțeam pe mine mirosul ei și acela al clăii de fân. Iar apoi, când mergeam deja cu prada noastră spre Bad Kreuznach, Kongo a rânjit fără încetare, binedispus, dar nu a spus nimic porcos... Până astăzi. Plecarea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ea cartofi dulci, avea terfeloage cu caru și dă mai mare durere. Am dat ochi cu iel la Radio Fénix, fix dă Ziua Pomilor. A recitat niște parole al naibii dă cu schepsis și i-a plăcut de-o știrucă zgâriată de măndel, care un fiștecare i-o băgase sub nas. M-a dus la el În ogeac, m-a Înlesnit cu cărțoaie temeinice dă daiboj și m-a poftit la chiolhanu de la quinta; e drept că fără gentlemane, da alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
milordu dă ține camioane pentru dusu cărnii, zisese că număru aleșilor rămâne neretușat și că nu-i ochei să convertești un jupân; tot d-a latu s-a pus și tezorieru Izedin; da ăla-i zbanghiu și-și trece zilele zgâriind hârtia, iar doctoru Abenhaldun face miștond dă garagață ba dă el ba dă terfeloagele lui. Da reacționarii ăia, cu ideele lor neprimenite dân vremea lu Pazvante chioru, au săpat fără suspans și io sunt beton când zic că vina e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
hamletiană, boreală. Romanii Înțelegeau arta altfel. Pentru ei, scrierea era un gest armonios, un dans, nu disciplina sumbră a barbarului, care Încearcă să suplinească cu mortificări călugărești sarea pe care i-o refuză Minerva. Domnul Commendatore a insistat: — Cine nu zgârie pă hârtie tot ce-i fermentează la mansardă ie iunucu dă la Capela Sixtină. Nu-i bărbat. — Cre că scriitoru tre să se arate pă d-a-ntregu, a zis și Requena. Contradicțiile nu ie Împortante; totu ie să scârțâi pă hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]