1,209 matches
-
dezamăgirea În furie. Uneori se abținea cît putea să se uite la fața tatălui și să nu-și dorească să se repeadă și să-l lovească. Simți că Începe să tremure. Își reținu mîinile pe masă, dar văzu cum Îi zvîcnesc. Așa că și le retrase și le Împreună În poală. Se uită la ceasul din camera pentru vizite. Mai aveau unsprezece minute... Taică-său se strîmba din nou la bebeluș, și acesta se liniști. Viv și el se uitau prin cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În timpul camuflajului? Dar nu-i periculos? Julia dădu din umeri. — Probabil. Dar totu-i periculos În zilele noastre. Lăsă perdeaua să cadă și reveni În mijlocul camerei și Întinse mîna după pahar. Helen simți că inima Începe din nou să-i zvîcnească. Îi veni ideea că ar prefera să fie afară cu Julia, În Întuneric decît aici, În lumina asta blîndă, intimă, care o trăda. — De ce nu ieșim acum, Julia? Julia o privi. — Acum? La plimbare? Ți-ar plăcea? — Da, zise Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Pisei, Kölnului - au fost halucinații În masă. Oamenii nu au murit, s-au Înșelat puțin, crezînd că au murit, se poate Întîmpla oricui. Nu-i război... Deschise ochii. În noapte se reinstală tăcerea. — Oare a mers trucul? șopti el. Apoi zvîcni pentru că se auzi o altă explozie. La naiba! Nu prea. Încearcă mai temeinic, Fraser. Nu Încerci suficient de temeinic, al naibii să fii tu! Își apăsă tîmplele și Începu să recite din nou, mai Încet, de data asta. Nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
bătrân, hăituit ar refuza-o dar nu se cade să-i faci asta eternității. Cu ultimele tresăriri îl cucerește... nu mai răsuflă l-a deconectat de la legăturile supreme. Pleacă mai departe în căutarea căruței care i-a tulburat inexistența. Jeepul zvâcnește nervos.
Celor care ?tiu, celei care afl? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83891_a_85216]
-
cu Cenușăreasa, fiica mea doarme, așa cum Îi place ei, goală ca un nou-născut. (Hainele, dacă nu pui la socoteală rochiile de mireasă sau de prințesă, constituie pentru ea o sursă continuă de enervare.) Când o Învelesc cu plăpumioara, picioarele-i zvâcnesc ca unei broaște de laborator. Încă de când era bebeluș, Emily nu suporta să fie Învelită. I-am cumpărat un sac de dormit din acelea cu fermoar, dar atât s-a zvârcolit În el și și-a umflat obrajii precum zeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
urmat la pas, În vreme ce treceam cu mașina pe lîngă terenul de tenis acoperit de cenușă. Am simțit că voia să-mi vorbească, dar s-a mulțumit să ne deschidă poarta fără un cuvînt, doar un tic nervos făcea să-i zvîcnească slab obrazul brăzdat de cicatrice. — Ce individ deprimant, am comentat pe cînd ne Îndepărtam cu mașina. Spune-mi, Bobby Crawford a fost la petrecere? Profesorul de tenis... O dată În viață răspunse și Hennessy prompt: Nu, n-a fost. A rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Of, tare mi-e dor de mare! Deodată m-a pufnit râsul. Imaginează-ți scena, Edo: stăteam în întuneric, într-o casă goală și într-o tăcere țiuitoare, stă team în fața unei uși închise, cu mâna la fruntea care îmi zvâcnea dureros în urma loviturii neașteptate, stăteam cu ochii strâns închiși și mintea mea hoinărea pe valurile unei mări în care eu înotam, fericită, iar zvâcnetul valurilor de mare din ochii mei închiși însoțea zvâcnetul frunții mele îndurerate... Ce caraghioslâc! A trebuit
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
S-a dus naibii orice urmă de zăpadă. Stropii de ploaie se preling pe ferestre neîncetat. Mă uit pe geam, obosită. îmi trec mâna pe frunte, să mi dau bretonul la o parte, și simt iar multe mici inflamații care zvâcnesc, nervoase. Parcă nu ar fi niște banale coșuri de adolescentă, ci niște vietăți autonome și viclene, care îmi bat în fruntea care mă doare, la fel cum bat în geam stropii de ploaie, care se întețesc și lovesc din ce în ce mai arțăgoși
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de pe mine, azvârlind cât colo pantofii care deja au început să mă bată și zăbovesc cu palma încinsă la piept, ascultând hipnotizată, parcă pentru prima dată, bătăile puternice ale inimii. închid ochii și-mi plimb îndelung palma pe trupul care zvâcnește tot, speriat, ca o vietate sălbatică pe care numai eu o pot îmblânzi, simțindu-l cum se destinde încetul cu încetul. Mă scol cu băgare de seamă, să nu-i mai produc tresăriri, și-mi pun o casetă cu Moody
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
-l prezint pe Bobo, așa cum ți-am promis! Sunt prea surprinsă ca să pot articula ceva coerent. Tac și îl urmez. încetinește pasul și se întoarce spre mine, zâmbind. îi zâmbesc și eu, fără să știu prea bine de ce. Capul îmi zvâcnește din ce în ce mai tare. Ne îndreptăm spre parc. Este o zi tare plăcută azi, parcă ar fi un început timid de primăvară, deși suntem de-abia la sfârșit de ianuarie. Inspir adânc, încercând să alung starea de amețeală - nu foarte neplăcută, la
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
-mă complet de gânduri. Aș vrea să te chem, Edo, dar nu mai știu cum să te chem, mi-e groaznic de teamă că nu mai pot articula cuvinte și nu mai pot formula idei. Sunt doar un trup care zvâcnește cu toți mușchii, sârguincios, și pentru prima oară nu mă mai simt cu pielea întoarsă pe dos. Mă simt ca un om care ființează pentru prima oară în întregime în propriul său trup și care e pentru prima dată acceptat
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
-mă să-mi as cult vocea gâtuită și, oricum, nerecunoscându-mi-o. Să-mi aduci uniforma, te rog! Stau în continuare nemișcată în pat și-mi dau seama că m-a luat frigul. îmi trag peste corpul gol și încă zvâcnind cuvertura de sub mine. Acum de-abia îmi dau seama că e o cuvertură mițoasă, destul de înțepătoare. Aud niște glasuri înfundate în sufragerie și apoi tăcere. O tăcere parcă nesfârșită, inexplicabilă. îmi arunc privirea pe pereți și deodată îmi dau seama
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
beteag. Dar tot nu pricepe cum rămâne cu tata. — Și tata ce face? strigă copilul. — El rămâne în oraș, în apartament, cu Bobo, iar noi doi stăm aici, la mare, în casa bunicilor, explică femeia, sacadat. Ei, ce zici? Băiatul zvâcnește după minge, care se rostogolește spre mare. Se aruncă în apă după ea, dar un val cât el de înalt i-o fură și i-o aruncă mai departe, precum un adversar experimen tat. Copilul se aruncă din nou în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în neștire, fără să știe ce vor. Zăcuseră cu toții pe pături, adormiți după petrecerea din noaptea trecută. Apoi își luaseră rămas-bun, zgomotoși, și se suiseră în mașinile cu care se întorceau acasă. Eduard își duse mâna la cap, care îi zvâcnea teribil. Era obo sit. L-a obosit peste măsură acest prea lung sfârșit de săptămână. Nu se putuse întoarce la cel care fusese. Privea totul și pe toți din toate unghiurile. Se vede treaba că mintea lui, me reu trează
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
iar înăbușit: Hii, băieții tatii! Că nu se mai poate trăi în Goldana noastră! Cei doi colosali lipițani roibi, cu copite flocoase și lățite ca niște castroane, mirosind pentru ultima oară a fân, păstrat în stadolă, pe câte trei ani, zvâcniră în hamuri, scoțând căruța pe porțile date în lături, ca într-o smerită implorare. Parcă ar fi spus, suspinând: Pe noi, cui ne lași, stăpâne!? De la marginea Goldanei, drumul începe pieptiș, tăind pe la mijloc dealul teșit și scobit în cline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
din preajmă țistuiră dezaprobatori: Fă-ți cruce, om roșu ce ești! Ce ai cu omul, de îl ocărăști așa ? Mai ales că îți e și cumnat ? Nicanor n-a încercat să atragă pe nimeni de partea propunerii sale, părerea sa zvâcnită în univers rămânând la jumătatea drumului între idee și faptă, până ce începură să se subțieze nămeții apoși. Atunci președintele colectivei coborâtor dintr-un slăvit neam, de bețivi ce erau după o ședință stătută, unde Nicanor picotea într-un nor rânced
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
albastru și unul verde, să tot râzi de el, dar încolo, om bun și la locul lui Zicând:Trageți garnitura sus, că la camera de sondă de alături, unde lucrează minerii Longhin Volentiru și Constatin Sutașu și Ilarion Cărare a zvâcnit, de undeva, o vână de apă! Și pe canalul de scurgere, fiind montat un aparat antigrizutos (agheu), care purta un turbosuflător de aer, trebuia întrerupt curentul, ca să fie scos de sub tensiune agheul, care era amenințat de apă Iar eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe o latură a sondei, ancorându-se în frânghii Nu știu cât voi fi șezut eu așa, dospind în mine amărăciunea și deznădejdea ci, în răstimpuri, bolta nișei se lărgea nemăsurat și iar se strângea la loc, umflându-se și chircindu-se, zvâcnind și bătând, întocmai ca o inimă aievea de vietate Și din podelele de deasupra, cobora o masă albă, cu lumânări de ceară aprinse și câtime de colaci frumos împletiți, în câte opt vițe și cu vargă de aluat copt încinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
opt vițe și cu vargă de aluat copt încinși jur-împrejur erau rânduiți, printre castroane cu sarmale poleite și printre străchinoaie anume cu pui rumeniți Iar eu am dat, atunci, să întind mâna, ca să ating colacii cei frumos rotați, iar ei zvâcneau, depărtându-se de mine, ca niște iezi care zburdă și nu rămase în loc, decât numai o pâine mare, mare cât un sac doldora, cu o coajă proaspătă și galbenă, ca de bostan copt și cu un miez moale și puhav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
prăbușindu-se și el, epuizat, alături. Patul gemu cu un scârțâit lugubru sub greutate ambelor poveri, răsunând sinistru în noapte. Trăsnit, cum nu mai fusese vreodată, de alcoolul consumat afară, cu lăcomie nemăsurată, Vladimir se supără de răsunetul gâlcevitor care zvâcni din scârțâiala patului și își arătă nemulțumirea față de nerecunoștința exprimată prin tăcere a pacientului: Sssst! îl țistui el pe bolnavul care avea o expresie severă de ingratitudine inexorabilă pe fața imobilă, așteptând, nepăsător, să îl acopere altcineva și făcându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
spuneam, un bărbat pe bicicletă nu poate arăta prea rău. Eventual un pic ridicol, așa, Îmbrăcat În negru, cu pantofii lui cei mai buni. Încercam să fac Însă ceva să mă simt bine. Pedalam deja cu putere, Îmi simțeam inima zvâcnind greoi, Împingând sângele ce mă clătea pe dinăuntru. Respiram adânc palele de aer răcoros și nu prea curat, dar plămânii Îi simțeam oricum mizerabili. Fumasem mult cu o seară Înainte, cam peste puterile mele, ca să zic așa. Dar ăsta sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de mine, Îmi șoptește la ureche: - Ia tu camera și vino cu Leac la mine. Făceam schimb de roluri: acum ea avea drogurile, eu trebuia să filmez. Andreea pleacă, urcă În jeep-ul argintiu al senatorului. Ăla demarează scrâșnit, Andreea zvâcnește pe scaun, o văd prin geamul deschis, cât pe-aci să-și rupă gâtul. Mie nu știu ce-mi vine, nu mă duc imediat spre mașina În care aștepta Leac, urc din nou la bar și cer nota. O grămadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
urcă pe umăr, coboară pe omoplații transpirați, șerpuiește din nou În sus, spre ceafă, spre creștet, pe frunte Își pierde vigoarea, strivit de peretele la care mă holbez și de care mă sprijin cu toată greutatea. Îmi Încord mușchii gâtului, zvâcnesc, Îmi desprind fruntea de zid, mă clatin, aud clinchetul gheții din paharul plin pe jumătate cu votcă. Mă clatin Încă, dar duc paharul la buze, privesc În jur pe deasupra lui. Andreea e la trei pași de mine, ține În mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
zilei. Mirosul plăcut și familiar al apei lui de colonie, trezește la viață în adâncurile întunecate ale sângelui un foc care mocnise mult timp acoperit de tristețea așteptării. Vede și în ochii lui acel ceva ce îi face inima să zvâcnească cu violență în piept. Instinctiv, își duce mâinile la abdomenul cuprins de o umezeală plăcută. Nici nu știi cât mi-ai lipsit. Și tu mie. Te doresc. Dorul mărturisit simplu face ca glasul să se piardă înecat într-o emoție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un gest pios, a pus o piatră 84 peste fotografia unei fete tinere, cu păr închis la culoare și zâmbet sfios, aflată lângă el, pe masă: Da, a murit. Of, Doamne, cum a murit! Capul începuse să i se clatine zvâcnit de pe un umăr pe altul. Ne-am cunoscut la onomastica unui prieten comun. Eu mai aveam puțin și terminam școala militară, ea lucra în atelierul de croitorie al părinților ei. În seara aceea am stat numai împreună, am dansat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]