1,887 matches
-
a seduce) și căutarea creativă (teatralitatea și capacitatea de a inventa scenarii) etc. Gilbert Durând propune o definiție operațională a mitului și plasează noțiunea de mit în miezul oricărei perspective antropologice contemporane: "Mitul apare că o povestire (discurs mitic) ce pune în scenă personaje, decoruri, obiecte valorizate simbolic" [1998, p.38]. Această înțelegere a mitului că scenariu o vedem deja în interesantele interpretări ale mitului la comentatorii după Euhemeros (sec. al IV-lea î.e.n.), care vedeau în mit o dramaturgie a vieții sociale
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
un român este asemănător cu cel din teatru. Forță sintetică ce caracterizează scenă combină efectul lecturii, spectacolului, expoziției, vizitei la muzeu, oferind ceea ce se reține mai bine într-o narațiune, în imaginile-fulger care se imprimă durabil în memorie. Opera literară pune în scenă diferite situații și personaje. Fiecare ocupație, topoi al femeii pariziene devine o ceremonie teatrală. Franța este una dintre țările cele mai codificate, cu forme de conduită precise pentru toate circumstanțele existenței, fie de lege, fie de tradiție 238. Calendarul monden
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
învelișurile sale (piele, îmbrăcăminte, casa, spațiu social de rituri și ritualuri), care se influențează reciproc: mediul influențează și modelează corpul, vestimentația mulează corpul, obiceiurile formează și deformează corpul, parfumul corpului impregnează casă și haină etc. [ibidem, p.186-187]. Corpul este pus în scenă și dezvăluie multiplele excitații ale modernității: modă, jocul, succesiunea imaginilor și toate fantasmagoriile. Pariziana exploatează teatralitatea corpului său. Artă afișării corporale, părul lăsat pe spate, fardul, parfumurile, pudra toate participa la expunerea și erotizarea corpului feminin. Animat, pus în evidență
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
bibelot de fillette" [Maupassant, Bel-Ami, p.200]. Faptul că toaletă simplă este una perfectă se accentuează prin comparația cu un tablou: "elle semblait dessinée, moulée des pieds à la tête dans une robe sombre toute simple" [ibidem, p.27]. Modă pune în scenă un spectacol al armoniei feminine. Artă modei devine artă aparentei. Acest spectacol nașterea a ceea ce printre locurile ordinare este absolut nou într-o anumită epoca face adevăratul spectacol dialectic al modei [v.Benjamin, 1989, p.90], îmbrăcămintea de sfârșit de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Une vie, Bel-Ami, Fromont jeune et Risler aîné, Germinie Lacerteux, La fille Elisa și din majoritatea romanelor realiste, permite autentificarea personajului în dimensiunea integrală a destinului. Românul este un excelent teren de investigație pentru analiză fenomenelor identitare, pe care le pune în scenă. Autorii de referință din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea (Flaubert, Zola, Maupassant, Daudet, Goncourt) sunt anticipatori, care reprezintă un salt în modernitate. Zola are influență decisivă în Europa jumătății a doua a secolului al XIX-lea. El
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ciclul Tableaux parisiens din Fleurs du mal că mit al Trecătoarei. Claude Leroy constată că Baudelaire fondează, de fapt, un nou mit al modernității "que nous proposons de nommer le mythe de la Passante" [p.33]. Cl.Leroy consideră că poemul pune în scenă o figură și un scenariu: figură unei Trecătoare și scenariul unei întâlniri. Sonetul transforma tocmai acest scenariu în mit. Ne vom permite să transpunem acest sonet în proza. Un barbat întâlnește privirea unei femei care trece pe strada: acest schimb
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
este foarte veche, ea își trage originea de la Platon [v.Curtius, cap.7]. De-a lungul secolelor, sensul metaforei s-a schimbat mult. Antichitatea instituie imaginea teatrului în sensul de teatrum mundi, considerând viața umană că o piesă de teatru pusă în scenă de către zei. Păstrând sensul teologic al imaginii, Evul Mediu introduce ideea de simulare, precizând că actorul nu joacă propriul său rol. În epoca Renașterii, conceptul "viața că teatru" exprimă un fapt important al noii vieți sociale. Odată cu apariția orașelor mari
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de comunicare și să îi împărtășească intenționalitatea, valorile, emoțiile 85 (apud Charaudeau et Maingueneau: 2002, pp. 92-93). Pentru a-l câștiga pe cititor, naratorul alege, între polemică și dramatizare, al doilea tip de atitudine. Sărmanul Dionis este o nuvelă care pune în scenă o teză filosofică. Portretele, decorurile, efectele speciale își ating finalitatea seducătoare și persuasivă de o manieră mai curând teatrală decât epică. În al doilea rând: studiul relațiilor interdiscursive, în speță al hiper textualității, permite evidențierea a două strategii de reinvestire
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și intră, treptat, în criză psihologică și biologică. Începe să fie urmărit de fantoma tatălui, cîndva autoritar, și de un Patrick Bateman (propriul lui erou din American Psycho) semi-real (cu valențe onirice, dar și cu reprezentare concretă, în final) care pune în scenă, cu adevărat, crimele din carte. Casa în care locuiește eroul-narator ajunge să fie bîntuită (aluzie la filmul Poltergeist), împingîndu-l pe Bret la disperare și la stări demențiale. El este atacat constant de jucăria malefică a fiicei sale (Sarah). Jucăria în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
vorba de scriitura, de geniul romancierului capabil să ne facă să simțim fizic o epocă istorică, o lume. Totuși, ar mai fi acest roman ceea ce reprezintă el în literatură și în imaginarul nostru, fără întorsătura de situație pe care o pune în scenă? După ce a încercat s-o ucidă pe doamna de Rênal, surpriză, Julien nu mai este același om. Lumea însăși nu mai este aceeași pentru el: "privea toate lucrurile sub o nouă înfățișare". Măruntul parvenit, ambițios și imoral, dă, dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
mîine. Asimilînd metoda de cercetare transdisciplinară, am încercat să desfacem corsetul lui sau (terțul exclus). Deschizîndu-ne către și (terțul inclus), am expus o teorie "complementară" a lumii. Există două mari moduri de a vorbi despre condiția umană, de a o pune în scenă: modul modern al științelor umane (reamintim că mediul universitar include filosofia printre științele umane) și modul tradițional al artiștilor (poeți, autori de teatru, romancieri, pictori, cineaști...). Am insistat asupra necesității de a elibera domeniul umanului de științele umane, care reduc
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
de la publicare, în 2009, primul tiraj fiind epuizat în ziua lansării pe piață, lăsînd mult în urmă aventurile lui Harry Potter. 1Q84 cu referire la binecunoscutul 1984 al lui Orwell, căci litera "q", în japoneză, se pronunță ca cifra "9" pune în scenă două lumi paralele, amestec de povestire fantastică, thriller și roman de dragoste, sinestezii narative cu care ne-a obișnuit autorul, sondînd cu aceeași voce inegalabil de suavă și puternică totodată latura obscură a societății nipone. Toate romanele lui Murakami au
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
lungul timpului și l-au marcat cumva, subteran, pe François Garde, care a ajuns să-i aducă un omagiu romanesc peste veacuri. Tot restul însă e poveste imaginată de un scriitor care a dorit să scrie un roman de aventuri, punînd în scenă subiectele care l-au pasionat dintotdeauna călătoriile, Pacificul, secolul al XIX-lea. Textul, care se structurează pe două axe istoria lacunară a lui Narcisse Pelletier, cu sincope tot mai numeroase pe măsură ce avansează în relațiile cu tribul gazdă, și lungile scrisori
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
vie și moartă în același timp, într-o suprapunere de stări contrarii perfect suportabilă în teorie. Paradoxul ca "strănut al spiritului" care nu se explică? Imaginea cioraniană îl descrie bine pe autorul ei, un paradox viu el însuși, ce se pune în scenă printr-o serie de auto-comentarii, unele mai derutante decît altele: "Sunt contradicția absolută, paroxismul antinomiilor și limita tensiunilor ; în mine, totul e posibil..." (CD), sau, "un idolatru al îndoielii, un sceptic în fierbere, un fanatic fără credință, un erou al
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
său este în mod clar polemic și el caută foarte rar elemente comune sau puncte de acord, preferând să se angajeze în polemici de obicei pasionate și câteodată chiar exagerate. Chiar dacă Habermas apără consensul, textele sale filosofice de dată recentă pun în scenă disensiunea și polemicile"125. Urmărind disputa Habermas Lyotard, de cele mai multe ori transformată într-un triunghi teoretic prin prisma "arbitrajului" lui Richard Rorty, Ihab Hassan reflectă asupra distincțiilor dintre cele două teorii, dintre care cele mai importante rămânând respingerea metanarațiunilor și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postmoderne (pentru a nu da decât un exemplu, Nicholas Gane afirma că simularea reprezintă o categorie cheie a receptării postmodernismului, și deși alți gânditori s-au ocupat de acest subiect, precum Virilio, Debord, Eco, forța cu care ideea a fost pusă în scenă a făcut ca acest concept să fie asociat îndeosebi cu numele lui Jean Baudrillard, ale cărui expuneri pe această temă rămân definitorii). Dincolo de problematica vastă pe care a luat-o în atenție, modalitatea de a scrie, forma discursurilor, importanța acordată
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
carnavalului și, prin urmare, a modernității înseși. Conturarea carnavalului postmodern se realizează astfel atât la nivelul conținutului, al temelor luate în discuție, al vocabularului utilizat, cât și la nivelul formei, al scriiturii profesate și al strategiilor discursive abordate pentru a pune în scenă într-o manieră condensată, un exemplu complet de text postmodern. Considerând că Baudrillard este un exponent de seamă al postmodernismului, care oferă un exemplu de discurs postmodern, demersul de față va încerca în continuare să demonstreze acest lucru prin două
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cuprinzând, embrionar, teme tipice ale goticului macabru. Dacă prima nu evadează, totuși, din orizontul mentalitar al deja cunoscutelor revenge tragedies, ultima conține atâtea scene terifiante (incluzând uciderea ducesei cu ajutorul unei Biblii otrăvite și o serie de înjunghieri succesive), încât violența pusă în scenă de autor nu poate fi nici întâmplătoare, nici gratuită. Este semnificativ însă faptul că aceste insule de teroare nu vor reapărea, cu modificările de rigoare reclamate de transferurile dintre genuri, la nivelul prozei propriu-zise decât în a doua jumătate a
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
48. Simplitatea aproape dezarmantă a începutului este sugestivă pentru maniera în care naratorul își va conduce firul epic. De fapt, efectul general al unei proze este determinat de materialul descriptiv al expozițiunii, iar Maupassant știe, cu exemplară siguranță, cum să pună în scenă totul. Martin Turnell observă, de altfel, că "începuturile se numără printre cele mai strălucite realizări" (1959: 202) ale prozatorului francez, de vreme ce "[f]iecare propoziție, fiecare cuvânt este plasat în locul potrivit și depinde de context" (1959: 202). După doar câteva zile
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
into what is to come.“ Pragul devine o imagine dialectică a orașului, la fel cum este labirintul sau răscrucea. Ca o concluzie preliminară, orașul este pentru Benjamin un spațiu în care textele, figurile sale cotidiene și formele arhitectonice propriu zise pun în scenă o dramă a istoriei ca atare: aceea în care trecutul își reclamă dreptul de a fi auzit în ciuda vocilor ascuțite ale clipei saturate de prezența progresului și a tehnicii. Eroii anonimi ai istoriei sunt, în piesa lui Benjamin, personajele marginale
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
valo rifi carea funcției magice a luminii: „Le Boulevard ainsi décoré de viendroit une Salle de Bal-paré, dont les Equipages formeroient les Loges““. Transformarea exteriorului în interior, punct central al expe rienței flaneurului, devine posibilă datorită iluminatului public, cel care pune în scenă, după cum am încercat să arăt, chipurile multiple ale clădirilor și străzilor. Mai apoi, felinarele cu gaz, fluturi ai nopții“, cu lumina lor mișcătoare, ritmată, sunt înlocuite cu felinarele electrice, iar magia familiarității urbane este spulberată: „Mit dem Aufblitzen der elektrischen
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
felii de viață, dar și față de tincturările decadente cu temele specifice. Tot aici poate fi marcată diferența față de simbolismul picturii prerafaelite, care beneficiază de un alfabet, de un cod simbolic care face posibilă o lectură a tabloului ca narațiune ce pune în scenă un mister, așa cum o demonstrează Ileana Marin în Pictura prerafaelită sub semnul narativului 11. Într-o mai mare măsură, decadentismul în pictură vine pe filiera acestei narativizări cu substrat simbolic, cel puțin în accepția de fapt de stil pe care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
său"71. Pentru Hans Henrik Brummer în "The Böcklin Case Revisited", evidențierea elementarului în natură, a emergenței instinctelor, a elanurilor dionisiace ca manifestări violente, incontrolabile, a unei vitalități primordiale, se integrează unei dimensiuni "existențialiste". Un tablou precum Bătălia Centaurilor (1873) pune în scenă dezlănțuirea forțelor naturii într-un mod haotic. Dacă schițele făcute pentru acest tablou situează conflictul la nivelul înfruntării a două formații diferite, centauri și lapiți, ilustrând în opinia lui Henrik Brummer o posibilă alegorie a războiului Franco-Prusac din 1870, în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
înșiși subliniază o amplificare a dispoziției romantice, uneori într-o dimensiune sumbră, ilustrativă pentru sensibilitatea decadentă. Artistul devine estetul retras în sfera propriilor sale fantezii, așa cum pictorul se refugiază tot mai mult în pictura sa. Acest rapel la interioritate este pus în scenă prin intermediul portretelor sau autoportretelor, și pune în valoare singularismul creatorului de geniu, topos romantic ale cărui metamorfoze simboliste le analizează Annette Dorgerloh într-un articol care se referă numai la spațiul de cultură germană. "Ideea artistului confruntându-se cu lumea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Departe de a răspunde unor comandamente morale, compoziția relevă dimensiunea unei senzualități morbide, a unui transport voluptos prezidat de o feminitate care-l incorporează ca seducție și exacțiune, a unui fascin inomabil în proximitatea disoluției. Lucrarea invocă invitația la meditație pusă în scenă de un memento mori, pentru a o deturna către zona de ambiguitate unde angoasa și dorința, extazul și decepția, erotismul și moartea se întâlnesc. O întreagă serie Fără popas, Pocăința, Ursita, În mrejele satirului, Prăbușirea invocă fie extremele simboliste ale
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]