10,793 matches
-
într-un spațiu propriu: vertical/orizontal, stânga/dreapta, mitic/profan, practic/sacru, cu unități în planul expresiei, al conținutului etc. Se poate analiza modul în care funcționează mișcarea brațelor. Mișcările executate de mâini și de brațe pot fi: armonioase, fluente, afective, ritmice sau aritmice (nesiguranță, bruschețe). Uneori, apare o mișcare a mâinii, care poate fi: de agățare prin gesturi, modificarea poate să fie o mișcare de apăsare (un obiect greu, un partener), o mișcare de împingere (agresivă sau cu scop determinat
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
depind de relația dintre poziția mâinii cu aceea a spatelui și a picioarelor: odintre poziția mâinii cu spatele încovoiat (ținută umilă) odintre poziția mâinii cu umerii și trunchiul relaxat (ținută normală), odintre poziția mâinii cu capul sus sau aplecat (participare afectivă), odintre poziția mâinii cu ochii, care privesc drept (ținută hotărâtă), odintre poziția mâinii cu ochii, care se uită în jos (ținută umilă), odintre poziția mâinii cu modul în care un om stă în picioare (ținută normală), odintre poziția mâinii cu
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
de dragoste, care în ciuda unor ritmuri sprințare încifrează în metafore și sensuri mai adânci. În La umbra cailor sălbatici (1984) poezia de dragoste capătă accente reflexive, sentimentul este asumat cu luciditate, tristețea și melancolia rămânând stări pasagere ale unui univers afectiv echilibrat. Țara cailor, La umbra, Noaptea când caii sunt câteva dintre poeziile ce „citează” titlul volumului, caii sălbatici reprezentând forța primordială, nealterată de deformările socialului, puternică și ocrotitoare. Romanul Vacanța cu lebăda (1985) se reține prin personajul principal, o adolescentă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286379_a_287708]
-
Durrell, înspăimântat, s-a întors cu patimă la întâmplări palpitante. Istorisirea care ne ține cu sufletul la gură a revenit, cu mențiunea că suspansul Desperado e mai intens decât suspansul de dinaintea lui: e vorba de un suspans în același timp afectiv și intelectual. Suspansul Desperado are o factură specială, care decurge din faptul că acțiunea este fragmentară, reconstruibilă. Istoria nu mai e o secvență clasică de trecut, prezent și viitor. Ea nu mai e nici măcar o suită inversată de momente, ca
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Desperado nu acceptă tirania logicului, el trăiește în alogic. Paul Valéry exclama, "Un obstacol este un soare!" Autorul Desperado face un astfel de soare, de bucurie a creației din demolarea tuturor convențiilor cunoscute. Romanul distruge happy end-ul, romanțiozitatea, perceperea afectivă a istorisirii, chiar accesibilitatea. Textul e inconștient preocupat să radă orice procedeu deja folosit, deci tocit, de pe fața pământului. Povestirea sinucigașă îl aduce pe lector în pragul disperării, dar și al încrâncenării de a relua urcușul, de a descoperi din
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nostalgie, duioșie, compasiune, în proza Desperado. Scriitura sensibilă face textul vulnerabil, o bună capacană pentru sensibilitatea unui lector obosit de mistere, descifrări ingenioase și victorii intelectuale. Ishiguro e un autor hipersensibil. Până și ironicul Barnes are un roman de participare afectivă (Staring at the Sun). Naratorul prin excelență Graham Swift se scufundă din vreme-n vreme în sufletul eroului. E semn că autorii intuiesc că lectura e un proces complex, în care e ca în viață: mai există și clipe de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu mai poate reciti un anume roman scris de el însuși de acest gen, fiindcă după ce l-a terminat a redevenit ființa publică de dinainte de a-l scrie. Unii autori au o perfectă decență verbală, dar desferecă urâțenii morale sau afective șocante. Fie că e vorba de limbaj ori interioritate, scriitorul Desperado e îndrăgostit de ieșirea din normă, de aberantul incitant. Orice Desperado e acut conștient că într-o narațiune ca a lui, care pune obstacole în calea înțelegerii, fiindcă se
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu a creat un discurs critic Desperado de care să se declare mulțumit. Relația cu lectorul Autorului Desperado îi place să creadă că lectorul e implicat în discurs. Toate procedeele Desperado au ca prim scop să-l manipuleze pe lector afectiv și intelectual, în ciuda faptului că, în interviuri, niciun autor nu recunoaște această intenție vinovată. Scriitorii declară repetat că opera se scrie singură. În realitate, implicarea lectorului (prin complicarea operei) e premeditată. Drept care lectura literaturii Desperado este exasperantă, fermecătoare și, nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
1984), continuând cu aproape toți autorii contemporani. Ori de câte ori un Desperado își creează lumea lui, ea este invariabil o distopie. Majoritatea romanelor din 1950 încoace au un aer distopic inconfundabil și deloc de neglijat, pentru că este un simptom semnificativ al înstrăinării afective. Lista autorilor de distopii e lungă. Ea începe încă din timpul Fluxului conștiinței, cu T.S. Eliot (The Waste Land). De la Huxley încolo putem vorbi de Desperado. Pe lângă Brave New World, Huxley a mai imaginat Ape and Essence. Urmează, printre alții
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pajiște adevărată, ci un adăpost artificial. Autorul e conștient de două lucruri: mai întâi, vrea să fie mai adevărat decât toți cei dinaintea lui; în al doilea rând, se simte liber să-și facă singur legea. Primul obiectiv este implicarea afectivă a cititorului. Autorii Desperado mărturisec în interviuri că vor să fie prieteni cu cititorul, îl doresc de partea lor, opera vrea să-l emoționeze. Ei vor ca cititorul să-i țină de mână, să se încreadă în ei necondiționat, să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sunt fiecare altfel. Fiecare lectură e o nouă și neașteptată inițiere. Post-timpul relecturii este ieșirea din noi și intrarea în conștiința fiecărui autor pe rând. 1.5. Eroul Desperado: Amintirea viitorului Întoarcerea la personaj Eroii Fluxului conștiinței aveau o aură (afectivă, meditativă). Autorul construia o stare de spirit, nu un destin, în ciuda faptului că realul îi copleșea personajele. Ordinea realului era confuză, pentru că moderniștii au desființat regula cronologiei, drept care incidentele pluteau, își pierduseră greutatea, gravitația, sensul narativ în construcția intrigii. Clarissa
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
complica mecanismele narațiunii. Cu alte cuvinte, în vreme ce moderinștii reduceau firul narativ și încâlceau cuvântul, autorul Desperado mizează (ca pe vremuri, înainte de răsturnarea modernistă) pe simplitatea verbală a unei istorisiri complicate. Noutatea textului Desperado este, în mare parte, discreția, neutralitatea lui afectivă, libertatea de a simți pe care o lasă lecturii. Eroul Desperado vorbește, de obicei, direct cu lectorul. Fluxul conștiinței interpunea între personaj și lectură un edificiu de simboluri, coduri, subînțelesuri. Lectorul are liber acces la interioritatea eroului Desperado. E o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
silea inteligența să se autoanalizeze în clipa prezentă. Leopold Bloom (Ulysses) diseca prezentul gândului în vreme ce acesta trecea de la pre-verbal (starea de increat, într-un fel) la verbalizare. Joyce asistă la nașterea ideii, la întrupareea ei din aglomerări de asociații lingvistice, afective pe scurt, el sapă în mintea creatorului până la rădăcinile Freudiene ale creației, și le exprimă prin debusolarea, descompunerea limbajului. El reușește paradoxul de a exprima verbal non-verbalul. E de adăugat că Fluxul conștiinței a fost mai degrabă o ipoteză decât
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
romanul se încheie; o încheiere provizorie, fiindcă Alex se oprește pentru a-și găsi o pereche, cu care să producă un fiu, care fiu să continue sfârtecarea. Prezentul lui Ishiguro e un incident banal, după care se ascunde un coșmar afectiv. Lanark străbate bezna aventurilor lui fără să simtă nimic. Romanele Desperado sunt romane de oameni bătrâni. Tinerețea romanțioasă a pierdut demult partida, a ieșit din recuzită. Eroul Desperado e dependent de trecut. Hawksmoor nici n-ar exista dacă n-ar
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ironie. The Fifth Child (Doris Lessing) oscilează între nevoia de afecțiune și cea de mit. The Magus (John Fowles) derutează lectorul și nu izbutește să-l lămurească. Lanark (Alasdair Gray) e un coșmar seducător (distopie). Julian Barnes își îndulcește uscăciunea afectivă cu inteligență (cu excepția lui Staring at the Sun). Rădăcinile complicatei strategii Desperado cresc din confruntarea a două tehnici narative: pe de o parte avem tehnica prezentului în așteptare (care stă la baza romanului pre-modernist); pe altă parte, avem tehnica străfulgerărilor
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e insuficientă. Relectura nu e o repetiție a primei lecturi, ci adevăratul început al textului în mintea lectorului. Starea de spririt a romanului Desperado e un amestec între: ironie (prezentul), lirism (trecutul) și dorința de a amâna distopia (viitor). Implicarea afectivă a lectorului nu se produce, prin urmare, nici în prezent, nici în viitor, ci în trecut. Prezentul e alb, neutru. Oare aici se gândea Virginia Woolf că va ajunge romanul când scria, în 1919, despre inutilitatea intrigii, iubirii, catastrofei? Consecința
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
moare trist și apăsător, într-o lume de singurătate și false speranțe. Chatterton e o prelegere despre demascare. Intriga este un șir de falsuri legate între ele. Toate personajele sunt ipocrite, cu excepția lui Vivien și Edward, care alcătuiesc singurul fundal afectiv. Cei doi romancieri sunt ratați, și nici Philip, care e pe punctul de a deveni al treilea, nu oferă prea multe garanții. Toți au câte ceva rușinos de ascuns și, în afara tainei compromițătoare, n-are nimeni prea multe de zis. Cartea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
au uneori lungimi care pot apărea inutile intrigii, dar intriga acestui roman este de fapt chiar înțelegerea noastră: cu cât aflăm mai multe lucruri, cu atât sporește și intriga. E de fapt un privilegiu să fim incluși în această proză afectivă, visătoare, care ne bântuie mult după ce am părăsit-o, lungă vreme după ce ne-am dat seama că misterele au să rămână nedezlegate. Suntem învățați să iubim neîncheierea, să pătrundem esența neînceperii, să intuim adevărul de neconceput că trăim într-o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cu Huxley zâmbim și ne retragem. Destinul strivește personajele lui Orwell. Eroii lui Huxley nu simt că ar fi pierdut ceva din umanitatea lor (v. Marx, Lenina, Linda). Huxley nu transformă istoria în joc de domino, dar își retrage participarea afectivă. Ne descoperim în situația stranie de a simpatiza un personaj pe care autorul l-a părăsit. Se atașează Huxley de Marx, John, Mustapha Mond? La fel de greu de spus ca și în cazul eroilor lui Ackroyd, Barnes sau Burgess. Undeva în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
minimalizeze antipatia multora pentru înclinația ei (foarte intens) comunistă din anii 1950, s-o pună pe seama unei perimate alegeri politice, o "psihopatologie" cum numește ea tentația occidentalilor de a pactiza cu Stalin. În multe interviuri autoarea descrie cu entuziasm "energia afectivă", "credința pură" a simpatizanților (de bună voie) comuniști. Iar dacă psihologia de masă nu e o scuză suficientă, aflăm chiar direct de la ea (lucru rar) că N-am făcut chiar atâta politică, de fapt. Am mers în Uniunea Sovietică, am
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un "chist hidatic", operat fără complicații în final. Perspectiva morții reduce dramatic apetitul sexual și Ralph uită de Helen cu totul. Carrie uită și ea de aventura ei. În cele din urmă ajungem să ne întrebăm dacă eroii au memorie afectivă. Singurătatea lor e totală. Intriga acestui roman e o încâlceală de incidente care se dovedesc utile narațiunii la un moment dat. Ceea ce face romanul interesant e varietatea modurilor narative. Alternează trei procedee, în mare. Mai întâi Ralph dictează printr-un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
afirma cu mândrie că n-are nevoie de un bărbat ca să se simtă împlinită. Helen are. Ea îl iartă pe Martin pentru infidelitățile lui, de dragul sentimentului. Tot de dragul sentimentului îi e ciudă pe Ralph că nu se aliază cu ea afectiv, că îi ignoră sensibilitatea. Lodge amână sensibilitatea tuturor eroilor lui. Unul dintre motive ar putea fi faptul că nu vede catolicismul ca pe o forță ordonatoare. Moderniștii își iubeau cu patimă eroii vulcanici, ale căror vieți interioare le disecau cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Barnes este ironic înainte de toate, dar sub ironie se ascunde un lirism intens și inconfundabil. LIDIA VIANU: Faci parte dintr-o generație de scriitori care recurg la orice mijloace, fie că e vorba de formă sau conținut (experiment, tehnic și afectiv, cu orice preț), pentru a șoca, năuci lectorul și a-l face neputincios. I-am numit pe acești scriitori Desperado. Ți se pare că ți se potrivește caracterizarea și eticheta? JULIAN BARNES: Faptul că sunt considerat un Desperado mă ia
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cum aș putea s-o neg?). Aș preciza însă că se face în mod obișnuit greșeala de a deduce automat că ironia duce la compasiune. Ei bine, nici poveste. Vezi cazul lui Flaubert. LV. Câmpul tău de bătaie este viața afectivă a personajelor. Ai vrea s-o ocrotești, dar o sfărâmi în replici puse pe hârtie (vezi Talking It Over). Rezultă de aici ceea ce am numit emoția întârziată: o contradicție atât de incitantă încât relectura devine un sine qua non. O
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
câmp de bătaie, nu-i așa? Ar fi tare plicticos un roman despre personaje fără izbânzi și înfrângeri, momente bune și rele. Datoria romancierului e să arate cu degetul și în același timp să analizeze misterul. Atitudinea mea față de viața afectivă a personajelor mele face parte din actul scrisului, și e prin urmare un amestec de implicare subiectivă, dar și de autocontrol în plan afectiv. Cu toate acestea, n-aș crede ca opera mea să fie autobiografică, în afară poate de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]