12,372 matches
-
L-au votat milioane de americani care ajung "la concluzia că munca, averea, distracțiile lor și faptul că sunt foarte ocupați nu sunt suficiente". Au o reală nevoie de a da un sens spiritual existenței, de a institui un "arc narativ în viețile lor", cum îl numește Obama. Ei bine, candidatul de culoare a știut să speculeze bine această fecundă vitalitate religioasă a americanilor. El însuși marturisește că este stăpânit de ea. Este botezat în Biserica Trinitariană Unită din Chicago și
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
sumă de informații și cunoștințe logice, ci ca un complex emoțional imaginativ implicat într-un limbaj ambiguu și, ca atare, deschis unor interpretări multiple”. (Constantin Parfene, Problematizarea și studiul literaturii) Pentru elevul de clasa a VIII-a receptarea unui text narativ de mare complexitate, cum este romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu, presupune existența unor competențe generale și specifice, dintre care trei sunt esențiale: receptarea și producerea unei varietăți de mesaje, folosirea de instrumente de analiză a diferitelor texte, integrarea cunoștințelor și
A şaptea artă în sprijinul abordării textului literar. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Ioana Stănescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1361]
-
a realizat, condiționat, după lectura integrală a romanului, după parcurgerea celorlalte etape tradiționale ale receptării textului literar. Convinși că mulți elevi n-au capacitatea de a surprinde pluralitatea de sensuri care se ascund între paginile acestei opere cu o structură narativă polifonică, am încercat ca, prin film, să deschidem calea unor clarificări, mai ales în ceea ce privește relația omului cu divinitatea, cu natura, tangența cu basmul, specificul național sau arta literară. Credem că filmul regizorului Mircea Mureșan cu un scenariu scris de Petru
A şaptea artă în sprijinul abordării textului literar. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Ioana Stănescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1361]
-
la cer cu găvanurile negre ale căpățânii” - credința că el „vede” și „aude” toate, „numai nu poate vorbi nemică”. Ferestruica se face și pentru ca „pe acolo mortul să se poată uita în rai...” înmormântarea însă ocupă, în film, un spațiu narativ mai mare decât în roman și este prezentată cu toate elementele specifice acestui ritual: buciumul, pomul care însoțește carul mortuar, pânza albă care este desfășurată în fața carului, simbolizând vămile prin 202 care va trece sufletul spre lumea drepților. Prin acest
A şaptea artă în sprijinul abordării textului literar. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Ioana Stănescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1361]
-
a ascuns niciodată admirația pentru el, considerîndu-l printre modelele sale spirituale (alături de Hasdeu), admirația devenind chiar o posibilă sursă de inspirație. Astfel, similitudini între prozele celor doi mari autori sunt manifeste nu doar la nivel tematic, ci și al tehnicii narative - ambiguitate temporală, universuri paralele, rupturi în plan ontologic etc., precum între nuvela lui Eliade La Țigănci și povestirea eminesciană Ioan Vestimie. Dacă spiritul viu și curiozitatea experimentală a cercetătorului au preferat să păstreze mereu un ușor decalaj critic, o neutralitate
Despre sacralitatea sacrificială a lunii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
cultura occidentală, cum frumos îl numește Noica, preluînd formula din înseși textele lui Eliade, prozatorul încearcă și prin ficțiune, la scara personalității sale copleșitor rezervate, să resacralizeze lumea. Povestea ființei cufundate în paradisiace nostalgii și idealuri apare în toate textele narative ale lui Mircea Eliade. Cît despre funcția metafizică și cosmogonică a lunii, descoperim, alături de el, că e una din problemele cele mai fascinante puse societăților dominate de simbol. Cuvîntul care numește luna este cel mai vechi din toate numele de
Despre sacralitatea sacrificială a lunii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
vorbesc cei doi. Montaj alternativ: Se suprapun voci. Traveling spre dreapta; Plan de ansamblu: Sunt surprinși comesenii. Bandă sunet: Vocile se intensifică. Plan apropiat: Ștefan Gheorghidiu își freacă mâinile; privire spre stânga. Bandă sunet: Descrescendo muzical; Este introdusă o voce narativa, care sugerează telespectatorului monologul interior at personajului:” ce vremuri! La fel făcea și cu mine. Era atât de cocheta, de frumoasă . . . Mi-aducea aminte de când mă însoțea la cursuri de matematici, de dragul meu. Mă iubise oare?” Gros-plan: Chipul lui Ștefan
Creaţia literară şi varianta ei ecranizată. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Adina Durbacă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1357]
-
semnului limbajului literar. Opoziția animatinanimat pune în evidență anumite domenii de manifestare a semnificațiilor caracteristice obiectelor iconice. Astfel mișcarea camerei de luat vederi, dobândește în fragmentul studiat patru funcții dintre care primele trei descriptive și a patra dramatică. d. Elemente narative că forme ale conținutului semnului/limbajului literar. Una dintre formele esențiale ale conținutului, pe care textul literar o oferă filmului, o constituie narațiunea. e. Elemente semantice, aspecte ale formei expresiei semnului. Transmutarea narațiunii provoacă transmutări în sfera sensului. Personajul Ela
Creaţia literară şi varianta ei ecranizată. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Adina Durbacă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1357]
-
procesului de transmutare cinesemiotică (fenomenul cel mai spectaculos al ecranizării literaturii), bazându-se pe analogia cadrului cu unitățile minimale ale limbii cercetătorii au definit filmul că limbaj. în marele sistem semiologic al filmului sunt incluse subcategorii semiotice majore: enunțarea, instanța narativa și modelul actanțial, având în vedere natură pluricodică a limbajului filmic. O teorie a ecranizării trebuie să aibă un caracter general, să stabilească principii teoretice pertinente și aplicabile tuturor fenomenelor de transmutare cinesemiotică. Ecranizarea reprezintă trecerea de la un tip de
Creaţia literară şi varianta ei ecranizată. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Adina Durbacă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1357]
-
monologul sau solilocviul. Uneori termenul este folosit cu sensul de producție dramatică sau teatrală, sub forma textelor scrise sau a spectacolelor (de exemplu : „istoria dramaturgiei românești”, „dramaturgia romantică”, „ dramaturgia lui Camil Petrescu”). Intriga - elementul care declanșează acțiune într-un text narativ sau dramatic. în special în terminologia teatrală, intriga desemnează complicațiile apărute pe tot parcursul desfășurării subiectului. Această lărgire a sensului se justifică prin faptul că în creațiile dramatice, unitatea de acțiune este mai strictă decât în multe scrieri epice, ca
Cercul de artă dramatică. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Magdalena-Livioara Todiresei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1362]
-
o schimbare de scenă implică o schimbare în co-prezența personajelor sau modificarea locului / timpului acțiunii Solilocviul - formă a monologului, este un discurs solitar, care pare să fie expansiunea eului, fără destinatar;el corespunde , în oarecare măsură, monologului interior din textul narativ. Tablouri - unități mai întinse și mai vage care aparțin dramaturgiei baroce sau moderne și între care pot să intervină pauze temporale; implică, în general, prezența elementelor vizuale și/ sau istorice. Text dramatic - text redactat în scopul punerii în scenă, al
Cercul de artă dramatică. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Magdalena-Livioara Todiresei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1362]
-
era deplină. Cum se produsese ea, ce se întâmplase și - mai ales - care sunt implicațiile în evoluția scrisului lui M. Preda se poate afla, mai întâi, într-un îndemn pe care prozatorul și-l adresează: și, apoi, într-o materializare narativă - romanul Moromeții. După aproape un deceniu de înstrăinare de ai săi, Preda revine, în acest roman, la copilărie și la figura tatălui. Anii debutului bucureștean, atât de bogați în unele privințe, au fost anii distanței maxime de lumea pe care
„Moromeţii” - cronică de familie sau roman social-istoric?. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Butnaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1382]
-
spații reprezentative pentru tipurile de familii, casa și "curtea” devin semnificative și pentru funcțiile pe care acestea le implică: afectivă,cognitivă, istorică și sacrală. Toate sunt încifrate într-un singur simbol, salcâmul, reprezentativ pentru Câmpia Dunării. Descrierea salcâmului, din nucleul narativ al tăierii salcâmului, implică mai întâi o funcție securizantă: Atitudinea sa protectoare, ca și cea a lui Moromete, nu este evidentă, ci doar bănuită prin determinativul calificativ "uriaș”. Funcției securizante i se adaugă cea cognitivă apoi cea istorică, văzută în
„Moromeţii” - cronică de familie sau roman social-istoric?. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Butnaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1382]
-
scenic). Solilocviul este monologul realizat în prezența/absența altui personaj, de care se face abstracție; enunțul este centrat asupra locutorului însuși, cuprinzând transpunerea verbalizată a propriilor reflecții, opinii sau intenții. El corespunde, într-o oarecare măsură, monologului interior din textul narativ. Anne Ubersfeld este, însă, de părere că monologul este rar cu adevărat solilocviu, dialogismul nefiindu-i străin, deoarece el presupune, în general, un dublu locutor în interiorul singurei voci a personajului, un conflict între vocile care vorbesc conform celor două sisteme
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
secolul luminilor și tot ce i-a urmat. În tot acest timp povestirea s-a făcut într-un limbaj pe care să-l înțeleagă tot omul, cu mare grijă pentru istoria care trebuia să fie accesibilă consumatorilor de epic. Firul narativ a tiranizat din fericire textul. Chiar și poemele cele mai lirice aveau în miezul lor o mică fabulă, o povestioară cu care poetul își momea cititorii (mă gândesc, de pildă, la sonetele lui Shakespeare ori poemele lui John Donne, printre
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să-i îngăduim să migreze, chiar dacă, pentru moment, nu-l putem defini ori clasifica". Dar ce anume deosebește trans-romanul de proza pre-modernistă? Un text modernist e ușor de identificat, de obicei, din cauza frondei lui foarte previzible împotriva normei verbale și narative. O frondă de limbaj, după cum am văzut deși nu putem ignora concepția despre ființa umană ca victimă a subconștientului și relativității, concepție care a stârnit fronda de la bun început. Există fără îndoială o întreagă filozofie pe care se bazează tehnica
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
vieți ca tipar de narare. Nu mai multe vieți de importanță egală, ca în arhitectura impresionantă a unui Galsworthy, chiar Dickens. O singură viață, ce le înghite pe toate în faldurile ei. Unicitatea eroului Desperado, capttivarea lectorului, stau în tiparul narativ individualizant. Incidentele se adună în biografia unui singur erou, toți ceilalți fiind simple pretexte pentru desfășurarea acțiunii. Cu toate că momentele intrigii ne sunt dezvăluite dezordonat, cronologia există și se impune. Autorul nu o violentează, dar nici nu respectă redarea ei tradițională
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ține un jurnal, sunt introvertiți (Orwell, Burgess, Lessing, Gray, Ackroyd, Swift, Ishiguro). Alții pălăvrăgesc, gesticulează, se chinuie să producă o intrigă convențională, care apare total insuficientă unui amator de literatură tradițională, aceștia fiind histrionii (Fowles, Bradbury, Lodge, Barnes, Amis). Furia narativă a unora e îmblânzită de lirism. Sunt tot felul de Desperado: sarcastici, ironici, atașați. Ceea ce-i leagă este dependența de acțiune și tehnica jurnalului, care plasează intriga în indeterminarea dezordonată a memoriei. Dacă ficțiunea Desperado e un jurnal, o amânare
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
felul de Desperado: sarcastici, ironici, atașați. Ceea ce-i leagă este dependența de acțiune și tehnica jurnalului, care plasează intriga în indeterminarea dezordonată a memoriei. Dacă ficțiunea Desperado e un jurnal, o amânare de azi pe mâine, romanul e o nehotărâre narativă, interzicând orice speranță de final. Jurnalul nu se oprește decât dacă autorul are nevoie de o gură de adevăr pentru a merge mai departe. S-ar putea să avem de-a face cu prima operă deschisă din istoria de peste două
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de convenții noi e o mai mare sofisticare și abstractizare. Pentru scriitori ca Burgess, Lessing, Fowles, Brownjohn, Bradbury, Gray, Lodge, Barnes, Ackroyd, Amis, Swift, Ishiguro, viața e pretextul, ficțiunea e jocul. Rădăcinile ficțiunii Desperado străpung Fluxul conștiinței, atingând toate șiretlicurile narative știute (și neștiute). Până acum, nu există epocă literară mai tehnicistă decât epoca Desperado. Autorul nu mai e mulțumit să fie altfel decât restul epocilor, el vrea să difere de: (1) ceilalți autori, (2) propriile lui cărți scrise mai înainte
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
doar foarte atentă, solicitată să cerceteze fiecare cuvânt. Detaliul trecut își face loc în discursul prezent. Apanajul acestui discurs prezent, care nu modifică deloc trecutul, e claritatea cu care rememorează și explică indirect. E de remarcat claritatea limbajului Desperado. Tiparul narativ e exasperant, dar frazele prin care intrăm în legătură cu el sunt cum nu se poate mai accesibile. Romanul Desperado, prezentul Desperado, sunt în aparență accesibile, în esență o piatră de încercare pentru memoria și capacitatea combinatorie a lectorului, care iese din
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
începe în ceea ce suntem tentați să credem că va fi prezentul operei, și apoi se infiltrează brusc în secole anterioare. Autorul ne urmărește cum ne scufundăm și transa aceasta a lipsei de pământ sub picioare e scopul, e maniera lui narativă. Mai puțin agresiv, dar în esență cu aceeași intenție, Alan Brownjohn (în The Long Shadows) amestecă prezenturile până ce nu mai știm: e o carte, o carte în carte, sunt persoanje literare ori ființe vii? Delimitarea prezent-trecut e un indiciu care
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lui. Eroul Desperado trăiește un trecut perfect, un trecut în trecut și de dragul trecutului. În scufundarea lui în anticamera realului, în ceea ce a fost cândva real și poate fi doar reînviat, rememorat ca atare, autorul oscilează între mai multe procedee narative. Nu renunță total la Fluxul conștiinței, fiindcă întâlnim uneori conexiuni ce ne par absurde, bazate pe o lege a memoriei mai profundă decât rațiunea narativă. Nu mulți se lasă copleșiți de acest lirism invadator, care e o metodă roasă de
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
real și poate fi doar reînviat, rememorat ca atare, autorul oscilează între mai multe procedee narative. Nu renunță total la Fluxul conștiinței, fiindcă întâlnim uneori conexiuni ce ne par absurde, bazate pe o lege a memoriei mai profundă decât rațiunea narativă. Nu mulți se lasă copleșiți de acest lirism invadator, care e o metodă roasă de vreme, dar Peter Ackroyd, de pildă, merge ostentativ pe asocieri imprevizible, uneori de cuvinte chiar. În Hawksmoor, un capitol se încheie cu o formulă care
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
conștiinței aveau o aură (afectivă, meditativă). Autorul construia o stare de spirit, nu un destin, în ciuda faptului că realul îi copleșea personajele. Ordinea realului era confuză, pentru că moderniștii au desființat regula cronologiei, drept care incidentele pluteau, își pierduseră greutatea, gravitația, sensul narativ în construcția intrigii. Clarissa Dalloway, de pildă, amesteca "amintiri și dorințe" (cum numea T.S. Eliot sindromul, în The Waste Land): ea lucra cu un trecut imens, un prezent minimal și un viitor perceput doar ca o neliniște. Virginia Woolf predica
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]