60,569 matches
-
nici cu asta, nici cu altceva, nu ea era stăpâna casei, dar avea drepturi și a alungat cu draperiile lumina lunii, „pentru că e mai bine așa“ iar șapte nopți la rând mi-au murit sub pernă șapte pui de mâță negri, în locul meu. Cu asta poate că am și schițat liniile de forță dintre ei. Disputa lor, despre cât și cui îi datorez, a ținut până dincolo de mormânt. În ziua următoare s-au lovit de o rezistență care a umplut toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ști cu nimic mai mult decât noi, cel puțin în privința Celui de Sus. Astea sunt chestii complicate. Vezi păianjenul de pe vaza aia? Se suie pe ceva de șase sute de ani, din India. Nu știu dacă e cu cruce sau văduva neagră, pentru că la cele vii nu mă pricep. Dar vaza știu că valorează cât o casă, totuși țin la ea mai mult decât la mumie. Iar dacă s-ar răsturna, mi-ar părea tare rău. Nici nu-ți poți imagina cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
n-am reușit să-mi dau seama nici până în ziua de azi dacă a fost o întâmplare sau știa cu precizie ce face. Apoi s-a lăsat o liniște prelungă. — Și - l-am întrebat după ce am fărâmițat felia de pâine neagră. — Ce și? — Și ce să fac eu acum? Acum dumneata te gândești la ceva, nu-i așa? — Ba da. Povestea dumitale e cutremurătoare. Tristă. Îți mulțumesc că mi-ai spus-o. — Și? — Ce și? — Și eu ce să fac acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
trimiteau scrisorile, fie pe el. În cele din urmă s-a căzut de acord asupra unui singur document colectiv, pe care l-au dat din mână în mână ca să-l semneze toată lumea, până ce toată coala A4 a devenit îndoliat de neagră, iar cei de la capătul cozii au început să bănuiască că la sfârșitul acestui mormânt colectiv de nume se ascunde și e pe cale să iasă la iveală Tatăl nostru. Startul a fost impresionant. La patru fără un sfert a început să cânte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
medic tânăr. E specialist, mi-a spus el. Acesta e marele lui avantaj. O să văd că-i place ce face. Pe drum mi-a vorbit despre el, ca să nu-mi fie teamă. Am urcat până în vârful muntelui cu o mașină neagră. Au construit sanatoriul acolo, pentru că vaporii emanați de pădure erau cel mai bun medicament. Nici nu știu ce să fac, să-ți vorbesc despre el sau să-ți abat mai degrabă atenția? Acum, în toamna asta curată, se poate observa totul clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
spun cu voce tare. — Fătul - mă corectează el. Așadar Ziua cea Bună, notele, ursul local. Iar costumul lui Benjamin în formol. Da, o să fac rost de un borcan pentru el. Ghemuit în soluția aceea, sigur va arăta ca un creier negru. — Cât mai durează? mă interesez eu. E o chestie de minute? Un dublu sistem mă desparte de zâmbetul lui, dar i-l simt. — Bineînțeles, doamnă. E o chestie de numai câteva minute. Prea multe mă părăsesc dintr-odată. Încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
oameni ținând discursuri, și mă întrebam cam ce putea tanti Mae să facă „pe scenă“. Nu puteam să mi-o imaginez ținând discursuri, așa că într-o zi am întrebat-o ce făcea, și ea a scos un album mare și negru din cufăr și mi l-a arătat. Pe prima pagină era o poză dintr-un ziar, o fată slăbuță cu părul negru și cu o pană în el. Mie mi se părea că se uită chiorâș, dar tanti Mae mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
discursuri, așa că într-o zi am întrebat-o ce făcea, și ea a scos un album mare și negru din cufăr și mi l-a arătat. Pe prima pagină era o poză dintr-un ziar, o fată slăbuță cu părul negru și cu o pană în el. Mie mi se părea că se uită chiorâș, dar tanti Mae mi-a zis că asta era din cauza calității proaste a hârtiei. Mi-a citit ce scria sub poză: „Mae Morgan, cântăreață de succes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
a citit ce scria sub poză: „Mae Morgan, cântăreață de succes la Ravioli“. După aceea mi-a zis că ea era în poză, și eu i-am răspuns că nu se putea să fie ea fiindcă ea nu are părul negru și, pe urmă, pe ea o cheamă Gebler, nu Morgan. Dar ea mi-a spus că ambele au fost schimbate în „scopuri teatrale“, așa că am dat pagina. Restul albumului era la fel, în afară de faptul că tanti Mae devenea din ce în ce mai grasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și de pe marginea verandei se vedea destul de bine capitala districtului când cerul era senin, și puteai să-ți dai seama întotdeauna unde e dacă te uitai după furnalul de la fabrică, fiindcă era vopsit în portocaliu. Avea un semn mare și negru pe el care era un R mare când te apropiai. Venea de la Renning, cei care dețineau fabrica. Îmi amintesc mereu de furnal fiindcă tata stătea de obicei pe verandă, se uita la el și zicea: „Renning ăștia sunt oamenii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
trebuia să fie murdară, iar omul care îi pusese sub semnul întrebării activitățile era un „trimis al diavolului“. Toate astea i-au făcut pe oamenii din ținut să-l respecte, și un grup s-a întâlnit în fața bibliotecii cu măști negre pe față, au intrat și au luat Pe aripile vântului de pe raft și au ars-o pe trotuar. Șeriful nu a vrut să facă nimic în privința asta pentru că ar fi avut necazuri cu oamenii din oraș și, oricum, alegerile veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
mama nu a vrut să-i ia, deși i-am spus că poate s-o facă. Tanti Mae era încă sus, dormindu-și probabil în continuare somnul de după-amiază. Soarele apunea chiar în spatele furnalului Renning, care arăta ca un băț negru de chibrit în fața unui bec porocaliu. Apusul umplea camera de portocaliu, mai puțin partea luminată unde studiam eu. Îl auzeam pe tata venind de afară prin cenușa din curte, cu sunetul acela pe care-l scotea întotdeauna, ca un trosnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
viață. M-am așezat cu capul în mâini și mi-am trecut ochii de câteva ori peste formele desenate pe mușamaua care acoperea masa. Mă uitam la pătratele albastre cum se transformă în pătrate roșii și dup-aia în pătrate negre și iar roșii. Am privit în sus spre bec și am văzut pătrate albastre și roșii și negre în fața ochilor. Turtele îmi atârnau greu în stomac. Îmi doream să nu fi mâncat nimic. Sus, când am intrat eu în cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
desenate pe mușamaua care acoperea masa. Mă uitam la pătratele albastre cum se transformă în pătrate roșii și dup-aia în pătrate negre și iar roșii. Am privit în sus spre bec și am văzut pătrate albastre și roșii și negre în fața ochilor. Turtele îmi atârnau greu în stomac. Îmi doream să nu fi mâncat nimic. Sus, când am intrat eu în cameră, tanti Mae o învelea pe mama. O să se facă bine, David, mi-a zis tatnti Mae când m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Dimineața erau de obicei închise, dar uneori le găseam deschise și atunci aveau lucruri puse la uscat pe balcon. Probabil că era lenjerie pentru femei, dar nu semăna cu aceea pe care o știam de acasă. Era făcută din dantelă neagră, cu mici boboci strălucitori de trandafir cusuți în diferite locuri. Câteodată puteai să vezi așternuturi întinse, fețe de pernă sau ciorapi negri de plasă cum nu purta nimeni în oraș. De-abia când am ajuns să învăț în clasa domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
lenjerie pentru femei, dar nu semăna cu aceea pe care o știam de acasă. Era făcută din dantelă neagră, cu mici boboci strălucitori de trandafir cusuți în diferite locuri. Câteodată puteai să vezi așternuturi întinse, fețe de pernă sau ciorapi negri de plasă cum nu purta nimeni în oraș. De-abia când am ajuns să învăț în clasa domnului Farney am aflat cine locuia acolo. Erau o mulțime de terenuri virane de-a lungul străzii, ca în tot orașul, de altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
care arăta mai degrabă ca un câmp întins, era curățată și nivelată. Zilele următoare au început să apară camioane mari, toate având „Bobbie Lee Taylor, băiatul care a văzut lumina, evanghelistul minune!“ scris pe ele cu galben, cu o umbră neagră pe o parte. Oamenii de culoare au dat jos din camioane niște stâlpi și câteva bucăți mari de pânză și au început să ridice cortul. Când au terminat, cortul era destul de înalt și acoperea aproape tot terenul. Sforile care erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
dau seama cum arăta din fotografia aceea, fiindcă nu puteai să recunoști pe nimeni din ziar, doar dacă nu era președintele Roosevelt sau altcineva pe care-l știai bine. Erau atât de întunecate, încât ochii erau două puncte mari și negre, iar părul arăta de parcă s-ar fi unit cu sprâncenele. Toată lumea arăta la fel în pozele astea, cu excepția lui Roosevelt, care avea capul mare, sau Hitler, al cărui păr atârna într-un fel în care nu-l puteai confunda. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
la vreo șase rânduri în fața noastră. Avea flori mari și albe pe margine și deasupra pianului. În fața lui era pus un suport din acela cum folosesc cei care țin discursuri ca să-și pună hârtiile, doar că acesta avea o carte neagră pe el care trebuie să fi fost Biblia. Era aproape șapte și jumătate și lumea începea să intre. Încă vorbeau în grupuri când s-au așezat. Locurile din jurul nostru au început să se umple. Am văzut doi sau trei bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
o poză de-a lui tanti Mae în timp ce cânta. Arăta ca toate celelalte poze din ziarul nostru. Părul lui tanti Mae era ca un nor, cu un grup de bărbați colorați cântând în spatele ei. În toate fotografiile, pielea oamenilor era neagră și părul alb, indiferent de culoarea pe care o aveau cu adevărat. În articol scria toată povestea cu tanti Mae, care a fost mai demult o cântăreață celebră și că oameni ca ea sunt necesari în vale pentru a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
întrebam dacă se va duce. Tata și cu tanti Mae nu s-au înțeles niciodată. N-avea nici un motiv să-i pară rău. M-am uitat din nou la telegramă și m-am gândit ce ciudat era cum câteva litere negre pe o bucățică de hârtie galbenă putea să-i facă pe oameni să se simtă așa cum se simțea mama. M-am gândit ce-ar fi făcut dacă literele negre s-ar fi amestecat un pic să însemne altceva, orice. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
telegramă și m-am gândit ce ciudat era cum câteva litere negre pe o bucățică de hârtie galbenă putea să-i facă pe oameni să se simtă așa cum se simțea mama. M-am gândit ce-ar fi făcut dacă literele negre s-ar fi amestecat un pic să însemne altceva, orice. M-am întrebat unde-l duseseră pe tata acum, atât de departe de casă, unde ar fi trebuit să moară. Nimeni dintre cei pe care îi știam bine nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
mult ca o femeie care își unduiește șoldurile. Îl puteai distinge mereu pe domnul Farney după mers, indiferent ce haine purta, chiar și dacă era cu spatele. Avea picioare mici, care se orientau cumva spre înăuntru când pășea. Avea păr negru și rar, care îi stătea pe cap moale, ca al unui copil. Dar cea mai mare diferență pe care o puteai observa la domnul Farney era fața lui. Știam că are aproape treizeci de ani, dar pielea lui era fină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și mă uitam în altă parte. Când se întorcea la revista ei, mă uitam eu la ea. Avea în jur de 16 ani, poate puțin mai mult, n-aș fi putut spune cât. Nu mulți oameni din vale aveau părul negru. Nu vedeam așa ceva prea des, așa că mă uitam la părul ei. Era mai frumos decât al celor mai mulți oameni. Era lung și ondulat și strălucitor. Avea câțiva cârlionți pe frunte și era drept până la umeri, unde făcea alte bucle. Sprâncenele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
des, așa că mă uitam la părul ei. Era mai frumos decât al celor mai mulți oameni. Era lung și ondulat și strălucitor. Avea câțiva cârlionți pe frunte și era drept până la umeri, unde făcea alte bucle. Sprâncenele și genele erau și ele negre, și avea pielea albă. Nu doar fața, ci și brațele. Multe femei din vale aveau fețele albe, însă brațele le erau tot roșii. Era drăguță și ar fi putut să fie pe o copertă de revistă. Atâta doar că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]