11,078 matches
-
ajuns să simtă o mare înverșunare împotriva puteri regale. În 1355, în vreme Războiului de 100 de Ani, a fost ales de colegi starostele neguțătorilor, în momentul respectiv un fel de primar Parisului. În timp ce regele Ioan al II-lea era prizonier englezilor, Étienne Marcel a aparat interesele a burgheziei Parisului împotriva Delfinului Carol, viitorul rege Carol al V-lea, care vrea să mărească impozitele pentru a finanța războiul. În anul 1357 a contribuit să-i impună acestuia, în cadrul Stărilor Generale, așa-
Étienne Marcel () [Corola-website/Science/335390_a_336719]
-
la el. După ce ajută JTF-ul să obțină provizii și arme, agenții Diviziei atacă baza LMB-ului, sediul evacuat al Națiunilor Unite. Agenții găsesc un material video în care Keeler și agenții săi abandonează LMB-ul, luându-l pe Tcherneko prizonier. Liderul LMB-ului, Charles Bliss, încearcă să scape într-un elicopter, dar agenții distrug vehicului, omorându-l pe Bliss. Lau îi informează pe agenți că marea parte dintre amenințări au fost slăbite sau distruse, iar New York-ul începe să revină
Tom Clancy's The Division () [Corola-website/Science/335424_a_336753]
-
o mare unitate militară reprezentată de un corp de voluntari de naționalitate română, cu drapel propriu, care s-a găsit în Italia în timpul perioadei acesteia de beligeranță din Primul Război Mondial. Voluntari acestei mari unități au fost selectați din rândurile prizonierilor de război austro-ungari de naționalitate română, aflați pe teritoriul statului italian. Eforturile diplomatice și politice pentru înființarea Legiunii - parte a unui efort complex de formare a unor asemenea unități în principalele țări beligerante, au durat aproape doi ani și au
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
datorită dorinței reprezentanților mișcărilor de eliberare românești de pe teritoriul Austro-Ungariei, cât și datorită unor considerente strategice legate de viziunea postbelică a conducătorilor italieni, formarea Legiunii a continuat. După ce însă în anul 1919 România a solicitat întoarcerea din Italia a foștilor prizonieri de război, pe fondul evenimentelor revoluționare din Rusia și din Ungaria, întregul efectiv al Legiunii s-a repatriat în intervalul septembrie - decembrie 1919. Ajunși în România însă, pe fondul suspiciunii că ar fi putut servit ca mijloc de penetrare postbelică
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
Este de menționat și că etnicii români au fost informați de către aviația aliată prin lansarea unor foi volante asupra pozițiilor austro-ungare, despre creare și existența primului Corp al Voluntarilor Români din Rusia precum și despre conținutul Declarației de la Darnița. Deși primii prizonieri români transilvăneni din Italia au fost documentați încă din iunie 1915, de abia în anul 1916 procentul de prizonieri de război de naționalitate română proveniți din trupele austro-ungare a devenit semnificativ, aceștia fiind concentrați în principal în lagăre din nordul
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
pozițiilor austro-ungare, despre creare și existența primului Corp al Voluntarilor Români din Rusia precum și despre conținutul Declarației de la Darnița. Deși primii prizonieri români transilvăneni din Italia au fost documentați încă din iunie 1915, de abia în anul 1916 procentul de prizonieri de război de naționalitate română proveniți din trupele austro-ungare a devenit semnificativ, aceștia fiind concentrați în principal în lagăre din nordul Italiei. Alături de prizonierii de alte naționalități ale Dublei Monarhii, risipiți pe teritoriul italian aceștia au contribuit la o mai
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
din Italia au fost documentați încă din iunie 1915, de abia în anul 1916 procentul de prizonieri de război de naționalitate română proveniți din trupele austro-ungare a devenit semnificativ, aceștia fiind concentrați în principal în lagăre din nordul Italiei. Alături de prizonierii de alte naționalități ale Dublei Monarhii, risipiți pe teritoriul italian aceștia au contribuit la o mai bună înțelegere a situației etnice a Imperiului Austro-Ungar. În mod particular în provincia L'Aquila, unde un puternic cutremur a distrus în 13 ianuarie
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
Imperiului Austro-Ungar. În mod particular în provincia L'Aquila, unde un puternic cutremur a distrus în 13 ianuarie 1915 drumurile și structurile civile, nevoia de mână de lucru a determinat înființarea la Avezzano a unui lagăr cu 15.000 de prizonieri. De-a lungul timpului, componenta reprezentată de prizonierii de origine română de aici s-a mărit semnificativ, aceștia făcându-și un bun renume și o bună imagine în rândul populației civile. Ușurința cu care cetățenii italieni au putut să comunice
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
Aquila, unde un puternic cutremur a distrus în 13 ianuarie 1915 drumurile și structurile civile, nevoia de mână de lucru a determinat înființarea la Avezzano a unui lagăr cu 15.000 de prizonieri. De-a lungul timpului, componenta reprezentată de prizonierii de origine română de aici s-a mărit semnificativ, aceștia făcându-și un bun renume și o bună imagine în rândul populației civile. Ușurința cu care cetățenii italieni au putut să comunice cu aceștia în raport cu germanii și maghiarii, precum și spiritul
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
la apariția respectului locuitorilor față de români. Aceasta a mers până în punctul în care au fost create în mod spontan comitete civile italiene de solidaritate și de asistență, rezervate cetățenilor români și familiilor lor rămase în patrie. O bună parte dintre prizonierii etnici români, odată cu intrarea României în război de partea Antantei, au dorit să fie înrolați în unități militare naționale de parte aliaților, la fel cum se procedase cu polonezii, cehii, slovacii și iugoslavii din Armata Austro-Ungară. Activitatea de influențare a
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
naționale de parte aliaților, la fel cum se procedase cu polonezii, cehii, slovacii și iugoslavii din Armata Austro-Ungară. Activitatea de influențare a factorilor de decizie din Italia a debutat cu memorii trimise guvernului italian, în perioada iulie - august 1916, de către prizonieri de naționalitate română din Italia. Aceste memorii alăturate unor alte inițiative au continuat atât în 1917, cât și în prima jumătate a anului 1918, crescând în intensitate după încheierea armistițiului dintre România și Puterile Centrale și începerea tratativelor de pace
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
mai semnificativă activitate au desfășurat-o cei doi ambasadori ai Regatului României în Italia: până în anul 1917 Dimitrie Ghika și după 1917 Alexandru Emanuel Lahovary. În luna august 1917, cu scopul de a întreține și a dezvolta sentimentul național la prizonierii de război români din Italia, personalul Legației Române din Roma a intervenit pe lângă guvernul țării gazdă pentru a obține permisiunea de a înființa un birou cu această destinație. Însuși șeful misiunii diplomatice de la Roma, Alexandru Lahovary, a cerut oficial permisiunea
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
de a înființa un birou cu această destinație. Însuși șeful misiunii diplomatice de la Roma, Alexandru Lahovary, a cerut oficial permisiunea guvernului italian ca "„românii să-și facă datoria față de neam”". La aceste demersuri s-au adăugat eforturile de organizare a prizonierilor români întreprinse de doi profesori de la Universitatea din București: transilvăneanul Simion Mândrescu (profesor de limba și literatura germană) și George G. Mironescu. Aceștia au devenit principalii exponenți ai intereselor românești în această direcție. La sfârșitul iernii 1917-1918, M. Popovici - în calitate de
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
a i se da curs. Cu toate acestea însă, în primăvara anului 1918 generalul-maior Gondrecourt, conducătorul Misiunii Militare Franceze în Italia, era încă de părere că nu venise încă momentul potrivit pentru rezolvarea creării unor unități formate din etnici români prizonierii de război pe frontul italian, într-un context în care apăruseră deja dificultăți legate de crearea unor unități similare formate din etnici cehi sau iugoslavi, problemă de importanță superioară pentru interesele franceze. Referitor la cerințele transmise prin intermediul ambasadorul italian de la
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
Paris, în martie 1918 Ministrul de externe al Italiei, Sidney Sonnino, a opinat că de formare de trupe transilvănene destinate să lupte pe frontul italian. La final el a solicitat lui Orlando Deși italienii au fost de acord cu separarea prizonierilor de război români de cei maghiari sau germani, precum și cu constituirea unor unități naționale cu drapel propriu, nu au fost de acord cu folosirea acestora pe front. În sprijinul aceste idei a venit proiectul de organizare în 1917, mai întâi
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
continuate la Paris în februarie 1918, Londra și Roma. În urma derulării acestui proiect, activitățile emigraților cehoslovaci, sârbi, polonezi și români au devenit coordonate, în sensul determinării atât a factorilor decizionali ai Antantei de „a-și modela corespunzător atitudinea față de situația prizonierilor de război”, cât și în sensul susținerii destrămării de facto a Dublei Monarhii. Pentru a-l determina pe ministrul de externe italian (baronul Sidney Sonnino) să nu se mai împotrivească destrămării Austro-Ungariei, locul final de desfășurare a lucrărilor congresului a
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
reprezentat mișcarea unionistă română (în care România a fost reprezentată prin senatorii Mironescu și Drăghicescu alături de deputatul Lupu) a fost condusă de profesorul G. G. Mironescu. În acest cadru, delegații transilvăneni aflați la Congres au înființat o comisie dedicată eliberării prizonierii români din Italia și formării unei Legiuni române. Un sprijin suplimentar în încercare de convingere a guvernul italian, a primit profesorul Simion Mândrescu din partea deputatului francez Henry Franklin-Bouillon (aflat în delegația care a reprezentat Franța la Congres) și a lui
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
a primit profesorul Simion Mândrescu din partea deputatului francez Henry Franklin-Bouillon (aflat în delegația care a reprezentat Franța la Congres) și a lui Albert Thomas, ministrul francez al Armamentului, iar George G. Mironescu a făcut un turneu prealabil prin lagărele de prizonieri pentru a sonda terenul. Este de remarcat că acest congres a convenit și autorităților italiene, interesate de demersurile făcute pentru o înfrângere mai rapidă a Austro-Ungariei. Mass-media tipărită a fost larg reprezentată, invitată fiind pentru a demonstra autenticitatea discuțiilor, demersurilor
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
primul ministru italian a precizat astfel că "„Italia consideră cauza lor ca pe a ei însăși”". Unul dintre pilonii acestei inițiative a fost acela de a implica în lupta în mod organizat împotriva statului ai cărui cetățeni încă mai erau, prizonierii de război austro-ungari. La sfârșitul aceleiași luni, primul ministru italian a remis generalului Armando Diaz, comandant suprem al Armatei Italiene, recomandarea de a recruta prizonieri austro-ungari aparținând naționalităților oprimate de Austro-Ungaria și de a organiza prompt unități formate din aceștia
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
a implica în lupta în mod organizat împotriva statului ai cărui cetățeni încă mai erau, prizonierii de război austro-ungari. La sfârșitul aceleiași luni, primul ministru italian a remis generalului Armando Diaz, comandant suprem al Armatei Italiene, recomandarea de a recruta prizonieri austro-ungari aparținând naționalităților oprimate de Austro-Ungaria și de a organiza prompt unități formate din aceștia. La începutul lunii aprilie 1918, un grup de 22 de ofițeri de naționalitate română aflați în lagărul de la Cassino, organizați într-un „grup de acțiune
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
aprilie 1918, un grup de 22 de ofițeri de naționalitate română aflați în lagărul de la Cassino, organizați într-un „grup de acțiune”, au trimis un apel către delegații români de la „Conferința Naționalităților Subjugate din teritoriile Austro-Ungare”. La acel moment, printre prizonierii de naționalitate română ai Armatei Italiene erau 108 ofițeri și 26 de aspiranți gradați (repartizați în 23 de lagăre) și 17.504 soldați (din care 124 în Albania) repartizați în 50 de lagăre, cei mai mulți fiind în lagărele de la Cittaducale, Cavarzere
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
lagăre) și 17.504 soldați (din care 124 în Albania) repartizați în 50 de lagăre, cei mai mulți fiind în lagărele de la Cittaducale, Cavarzere și Avezzano (unde de altfel a și debutat organizarea de unități românești). La 7 mai 1918, comisia pentru prizonierii de război a Ministerul de Război italian ("Commissione per i prigionieri di guerra") a decis reunirea unui număr de ofițeri transilvăneni pentru a se constitui în embrionul viitoarei Legiuni și a fi instruiți special în vederea constituirii viitoarelor unități românești. În urma
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
a se constitui în embrionul viitoarei Legiuni și a fi instruiți special în vederea constituirii viitoarelor unități românești. În urma unei intervenții a profesorului Mândrescu pe lângă președintele Consiliului de Miniștri al Italiei, acesta a fost de acord ca toți ofițerii români, foști prizonieri de război care se aflau în Italia, să fie concentrați la Cittaducale (concentrare care a durat 1 lună). Același Mândrescu a intervenit și pentru soldați, astfel că aceștia, cu ajutorul Ministrului de Externe Sidney Sonnino și al generalului Singardi, au fost
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
se găseau în țările aliate. Procesul-verbal încheiat cu aceasta ocazie a conținut următoarele Reprezentanți Comitetului au fost trimiși pentru a susține aceste deziderate la Washington, Londra și Paris. Guvernul italian a recunoscut ulterior acest Comitet, ca fiind singurul reprezentant al prizonierilor de naționalitate română din Peninsulă. Primii zece ofițeri (printre care s-au aflat locotenentul Emilian Piso și sublocotenenții Cotuțiu Emil, Hosu Romulus, Vancea Victor) au fost trimiși pe front la 4 iunie 1918, chiar înainte de Bătălia de la Piave, fiind atașați
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
Romulus, Vancea Victor) au fost trimiși pe front la 4 iunie 1918, chiar înainte de Bătălia de la Piave, fiind atașați Serviciului de informații al Armatei a II-a ca ofițeri de informații. Scopul lor a fost acela de a organiza din prizonieri etnici români aflați în zona frontului, unități combatante. La începutul lunii iulie 1918 primul ministru italian a aprobat constituirea unei legiuni române, iar în aceeași lună ministrul de război Leonida Bisolatti a dat dispoziție ca ofițerii prizonieri români din Cittaducale
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]