11,679 matches
-
durerea te-ai lupta, Cu grăbire te-ai întoarce Și mie mi-ai ajuta. No. 28 Lasă, nu voi să-mi zâmbești Dacă nu mă și iubești. 435 {EminescuOpVI 436} Că de m-ai ave amor Nu mi-ai da rane să mor. Văz că nu-l dorești Pre sufletul ce-l robești, Ci numai dureri îi bagi Și ochii deasupra-i tragi, În zădar pricină-i dai Că tot depărtare ai, Ochii îmi sbor din om în om Ca un
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Nici un ceas în viață, nici un ceas în lume Ca acele două nu voi mai gusta, De aceea poate cât voi fi cu nume, Eu pe tine, dragă, nu te voi uita. Tu-mi zâmbiși atuncea, îmi primiși credința, Îmi adânciși rana chiar cu mâna ta Și acuma, crudo, cu nesocotință Vrei să mă faci poate a te mai uita. Dar inima-ți crede, nu e schimbătoare Ca acele multe chiar ca și a ta, Patima - anevoie poate s-o doboare, Iubindu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
nu și-a spălat niciodată diamantele ucigașe. Sigur că mă înșel asupra lucrurilor în viață; dar ce victorie mai plină decât să alegi ieșiri din realitate care să te lase în urma lor zadarnic, liber adică? Aidoma, trecerea trupului printr-o rană, când umple un timp cu o suferință, apoi de uitare, cu nonșalanța care concediază timpul. Singurele mele argumente, aici, urcă din bizara credință că tot ce se rostește pe pământ este adevărat în raport cu ceea ce nu este omul. * Nu peste multă
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
față, provocată de un ciob de sticlă. Era evident că fuseseră atinși de unda de șoc a exploziei. Trebuie să fi fost în stația de metrou, spuse printre suspine o femeie care încerca să se ridice. Apăsând un șervețel pe rană, primarul alergă în stradă. Cioburile de sticlă îi trosneau sub picioare, în față se înălța o coloană densă de fum negru, i se păru chiar că vede licărirea unui incendiu, S-a întâmplat, e în stație, se gândi el. Aruncase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
întrebe, Cine îmi închipui eu că sunt. După două ore focul a fost declarat stins, alte două ore mai dură emanația de căldură, dar încă nu era posibil să se știe câți oameni muriseră. Vreo treizeci sau patruzeci care, cu răni de diferite gravități scăpaseră de efectele cele mai rele ale exploziei pentru că se aflau într-o zonă a stației îndepărtată de locul deflagrației, au fost transportați la spital. Primarul rămase acolo până la încetarea emanației de căldură, acceptând să se retragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
au fost transportați la spital. Primarul rămase acolo până la încetarea emanației de căldură, acceptând să se retragă numai după ce comandantul pompierilor i-a spus, Duceți-vă să vă odihniți, domnule primar, lăsați restul în seama noastră și faceți ceva cu rana aceea pe care o aveți pe față, nu pricep cum n-a observat-o nimeni de aici, N-are importanță, erau ocupați cu treburi mai serioase. Apoi întrebă, Și acum, Acum, trebuie să căutăm și să scoatem cadavrele, unele trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și își scoase cămașa. Bluza de corp era și ea murdară de sânge, Ar trebui să mă spăl, asta ar trebui, să mă bag sub duș, nu, nu se poate, ar fi o prostie, apa ar îndepărta crusta care acoperă rana și sângele ar începe să curgă din nou, spuse el cu glas scăzut, ar trebui, da, ar trebui, ar trebui ce. Cuvântul era ca un trup mort care s-ar fi încrucișat cu el pe drum, trebuia să descopere ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
că cineva ar putea fi atât. Telefonul a fost întrerupt de cealaltă parte. Omul care fusese primar se ridică și se duse la baie. Se dezbrăcă și se băgă sub duș. Apa caldă dizolvă rapid crusta care se formase deasupra rănii, sângele începu să curgă. Pompierii tocmai găsiseră primul trup carbonizat. Deja douăzeci și trei de morți și nu știm câți vor mai fi descoperiți sub dărâmături, douăzeci și trei cel puțin, domnule ministru de interne, repeta prim-ministrul bătând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
spusese și a găsit rapid un taxi. Șoferul a demarat în viteză și, la zece minute după ce porniseră spre centru, a pierdut controlul volanului și s-a izbit frontal de altă mașină. Și el, și pasagera s-au ales cu răni grave. Doctorul Weinberg se afla deja la spital, gata să intre în operație. Aceasta a durat puțin mai mult de o oră și, la final, tânărul medic s-a spălat pe mâini, s-a îmbrăcat și a ieșit grăbit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
îndeplinească îndatoririle. Sever, arțăgos, ba chiar brutal, își certa permanent elevii și îi bătea când nu-și pregăteau lecțiile. Nu doar câte o pălmuță simbolică, ci lovituri adevărate peste cap și față, bumbăceli furioase, care au sfârșit prin a provoca răni serioase mai multor copii. I s-a dus buhul pentru comportamentul lui revoltător, iar Wittgenstein a fost obligat să demisioneze. Au trecut anii, cel puțin douăzeci de ani, dacă nu mă înșel, iar filozoful a ajuns să locuiască la Cambridge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
unei a treia persoane, care se dăduse drept altcineva. Doi escroci nu prea inteligenți și complicele lor anonim. Toți, niște ticăloși. Dar Harry nu mai gândea limpede în ziua aceea. Cum ar fi putut gândi, când mintea îi devenise o rană deschisă, o masă supurândă de materie cenușie împrăștiată, neuroni explodați și impulsuri electrice scurtcircuitate? Unde mai era rațiunea când persoana adorată din viața ta tocmai te-a insultat cu un pomelnic de acuzații monstruoase, despicându-ți ființa neajutorată cu lovituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
desfășurare stupefiantă a evenimentelor fără să se simtă măcar parțial vinovată? De ce-ar fi vrut mama să scape de copil, dacă acesta n-ar fi fost rău, o ființă nedemnă de dragostea mamei? Fără să vrea, mama tăiase o rană adâncă în sufletul fiicei și cum să se vindece rana, dacă fiica nu striga din fundul plămânilor, anunțând întreaga lume: mă doare; nu mai pot; ajutați-mă! Casa ar fi fost mult mai liniștită dacă Lucy ar fi tăcut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
vinovată? De ce-ar fi vrut mama să scape de copil, dacă acesta n-ar fi fost rău, o ființă nedemnă de dragostea mamei? Fără să vrea, mama tăiase o rană adâncă în sufletul fiicei și cum să se vindece rana, dacă fiica nu striga din fundul plămânilor, anunțând întreaga lume: mă doare; nu mai pot; ajutați-mă! Casa ar fi fost mult mai liniștită dacă Lucy ar fi tăcut din gură, dar strigătul acesta înăbușit i-ar fi făcut enorm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
imaginația mea morbidă, în timp ce sângele depăna încet povestea a ceea ce se întâmplase sau nu cu mine. Asistenții aduceau mereu pacienți noi pe targă, care treceau unul câte unul prin fața mea cu crizele lor de epilepsie și blocajele lor intestinale, cu rănile de cuțit și supradozele de heroină, cu mâinile fracturate și capetele pline de sînge. Voci strigau, telefoane sunau, cărucioare cu mâncare zdrăngăneau pe podea. Toate acestea se petreceau la nu mai mult de un stat de om de vârfurile picioarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
lumina electrică. O femeie a refuzat cu îndârjire să se lase fotografiată de fiul ei, deși a permis să fie pictată. Nevrozele se transformau în poezie, durerea și opiul mergeau mână-n mână. Tuberculoza, sifilisul, murdăria fie ucideau, fie lăsau răni în trup și-n suflet. Răul nu dispăruse din lume, iar ignorarea lui nu era cea mai bună metodă de a pregăti viitorul. Erau oameni care luptau cu el. Ziarele își descoperiseră puterea și, deja, se putea muri pentru cuvântul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Petre și s-a apropiat de forma din zăpadă. Ce-i cu voi, oameni buni? Am coborât și eu, cu prudență. Mă durea tot corpul. Pe jos era un bărbat cu chip tânăr, blond, cu barbă îngrijită și cu o rană mai jos de umăr. Ochii mi s-au lipit de îmbrăcămintea lui: un costum elegant, ale cărui piese nici nu le-aș fi putut numi exact, care părea nou-nouț, și cizme înalte, negre, bine lustruite. Alături era o pălărie alunecată
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
contradicțiilor și a îndoielilor, inteligența se moleșește. Poate fi scuzat răspunsul eronat, nu și întrebarea evazivă. Omului i-a fost dată gândirea ca pe o recompensă. Deși o percepem ca pe o pedeapsă. Din bufon, țâșnește adevărul ca puroiul din rană. Ferește-te de tine însuți. Arta se străduiește să facă absolutul ceva mai comestibil. Omul - un buchet de conjuncturi și de interferențe. O polemică îi edifică, de regulă, pe câțiva și îi derutează pe ceilalți. Absolutul poate fi o obsesie
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
și frica. Cât încă mai pot greși, mai lasă-mă, Doamne, pe Pământ! Paradisul poate fi sublima monotonie a imaginației umane. Raiul ar fi minunat. Dar prea multă prohibiție s-a îngrămădit în el. Religia i-a lăsat omului o rană deschisă : nevoia de sacru. Dacă a creat o lume, înseamnă că și Dumnezeu este poet. Chiar compromis de Iuda, sărutul rămâne o punte. Cei care nu cred în nimic sunt imbecili, nu atei. E foarte greu să fii ateu pe
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
garnisită cu melancolie. Lasă-l pe necăjit să vorbească! Este poate singurul lui pansament sufletesc. Suferința demnă provoacă respect, nu compătimire. Managerul inteligent își concediază subalternul care nu-l contrazice. La temelia oricărui monument susură o speranță. Iertarea grăbește vindecarea rănilor. Generozitatea este ”viciul” oamenilor superiori. Am dreptul la respect. Sunt os de țăran! Nu voi lăsa nici o moleculă de a mea să meargă în genunchi. Demnitatea - o calitate pe care o poți declara furată chiar și după ce ai vândut-o
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de fapt, o batistă. Să facem din iubire marea revanșă la adresa morții. Multe capodopere își au sorgintea în tulburătoare seisme erotice. După un timp, în cuplurile de mari îndrăgostiți, una dintre inimi rămâne de prisos. De regulă, iubirea este o rană. Cu sau fără pansament. A ajuns, iată, și iubirea în marea groapă cu var a sentimentelor. Are și iubirea cota ei de frig. Iubirea are parfum de fân proaspăt cosit. Îmbătrânește și inima. Dar dorințele ei rămân adolescentine. În iubirile
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
azi e mai mult din capete. La bătrânețe, iubirea capătă un caracter memorialistic. Dispariția misterului împinge dragostea spre banalitate. Și totuși, quo vadis, iubire? Marile iubiri sunt pigmentate cu scânteieri de coridă. Primele lacrimi generate de iubire cad ca o rană incandescentă. Iubirea - acest buchet de gheizere. Iubirea poate să deschidă, ori să amelioreze abisuri. Când iubești cu adevărat, simți în preajmă respirația infinitului. Vulcanul iubirii nu erupe mistuitor decât o dată în viață. Celelalte răbufniri sunt doar replici anodine. Neîmplinit în
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
surpa un imperiu. Unii scriu fără mandat, alții - fără talent. Singura răzbunare admisă geniilor este creația. Frigiditatea este a științei. Pilonii artei nu pot fi decât incandescenți. Câte un petic de cer a furat fiecare artă. Marea artă trăiește din răni metafizice. În artă, dacă admiri, devii epigon. Originali sunt cei care au dezgustul foarte dezvoltat. În timp ce filosoful risipește puful păpădiei, scriitorul încearcă să recompună corola. Poeții contemporani își afișează creațiile prin metrouri. Deși cele mai duioase clipe și le petrece
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
opri, încânta ochii tânărului Bidaru prin pitorescul ei și-i oferea prilejul de a se bucura și de a petrece în mod plăcut orele lungi ale călătoriei. În timp ce trenul părăsea treptat zona de câmpie pătrunzând în ținuturile prahovene pe neobservate, rana încă necicatrizată din sufletul fostului student s-a redeschis. Încă era dependent de suficiente amintiri cu o bogată și o intensă încărcătură afectivă. Acestea își trăgeau seva, s-au născut și s-au consolidat sub cerul însorit al Bărăganului, iar
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Grigore a doua zi. Bătrâna este străbunica mea și e cea mai pricepută doftoroaie din întreaga șatră: vindecă de deochi cu cărbuni stinși, face farmece și vrăji ca să intre bafta și norocul în casă, stânge focul din pântece, vindecă de răni de topor, de cuțit, de mușcătură de câne, de venin la inimă și de argint viu, cu fierturi și alifii făcute de ea; ghicește viitorul în costor și în ghioc la vădane și la fetele nemăritate, le leagă și le
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
casei pădurarului, prăbușit în flăcări peste el, tras afară, în ultima clipă, pe zăpadă, de Anuca, fata pădurarului. A zăcut în spitalul Spiridoniei din Iași, peste o jumătate de an și a ieșit, cum spunea chiar el... „har Domnului“, cu rănile închise, cu multe părți din trup mutilate, dar și cu mintea scăpătată, din pricina spaimei. „De atunci, din dimineața aceea de groază... Dumnezeu i-a luat limba, dar și mințile...“, povestea lumea. „A trecut pentru o vreme și pe la „balamuc“, cum
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]