19,447 matches
-
Stănică nu se putu stăpâni de a nu face mizerii morale părintelui, deși își păstra aerul smerit. -De ce, sfinția-ta, ca preot, să-l dai la armată, la medicină, în loc să-l faci tot preot? Părintele răspunse cu foarte mult simț pozitiv: - Și pentru preoție ca și pentru orice meserie trebuie chemare. Iar fiu-meu nu mi se pare că e bun de preot. Atunci eu sunt dator să-l pun acolo unde poate fi folositor țării. Însă cu ce trăiește
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sau, dacă vrei, rămâi acolo, unde nu te supără nimeni și poți să faci ce poftești. - Am să mă gândesc, zise Felix prudent, e posibil să facserviciul militar. Otilia se hotărî să ducă provizoriu pianul la o prietenă; nu din simț de proprietate, ci fiindcă fusese al mamei sale. O rugă pe Marina să-i găsească un camion. Marina, care era un fel de post telegrafic de interceptare, comunică intenția în casa Aglaei. Aglae nu protestă: -Să și-l-ia, e al ei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
femei (se va căsători cu Otilia, spre a-i acorda apoi libertatea), Simion Tulea, soțul subordonat de soție, alienat din rosturile lui, Titi, fiul său, un apatic rămas prea mult sub tutela maternă, Weismann, colegul lui Felix, medicul dotat cu simț practic, doctorul Vasiliad, un sceptic. La fel de interesantă e galeria temperamentelor de femei. Aglae e femeia voluntară, mama care-și nenorocește cu autoritatea ei familia, Olimpia, fiica sa, nevasta plată, predestinată părăsirii, Aurica, fata care nu se poate mărita, invidioasă, Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
individului condiționează modul în care el trăiește raportul cu realitatea exterioară. Uneori însăși religia poate să devină parte din această condiționare, așa cum reiese de altfel și din studiile recente, mai ales atunci când religia este necesară pentru a ameliora anxietatea și simțul de vinovăție ce derivă din tensiunile și din contradicțiile interioare. Dacă se privește la comportamentul individual ca la un comportament determinat de forțe iraționale și, deci, de motivații inconștiente și de pulsiuni biologice instinctive, atunci obiectivul principal al vieții va
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
va avea o viață bazată pe suferință, dacă a trăit experiențe traumatice în copilărie, va avea o viață care trebuie să aibă ca obiectiv vindecarea traumelor, dacă era un copil timid și lipsit de apărare, va căuta o persoană cu simț de superioritate care să-l protejeze sau să-l maltrateze... Acest lucru poate fi adevărat, întrucât știm că oarecum fericirea depinde și de modul cum persoana și-a fixat strategiile ei de adaptare în trecut. Însă modalitatea de a privi
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
îi permite să consolideze un raport mai bun cu sine. Iată de ce la nivelul următor al ierarhiei nevoilor se află capacitatea de a demonstra o auto-stimă sănătoasă și stabilă, necesară pentru a armoniza dorința de reputație și prestigiu cu un simț de stăpânire de sine adecvat și cu o capacitate foarte bună de raportare la lume cu încredere. Acesta este nivelul la care persoana consacrată alimentează o percepție reală a propriilor resurse și a identității proprii. Este un nivel care ține
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
sau lumea externă (extraversie) pentru a-și procura energiile necesare ca să poată acționa. • Apoi există două funcții perceptive ce au de-a face cu modul în care persoanele tind să adune informațiile ce provin din lumea externă, bazându-se pe simțuri (senzație) sau focalizându-se asupra posibilităților, a semnificatelor și a relațiilor (intuiție). • La acestea se adaugă două funcții ce caracterizează procesul decizional, în baza faptului dacă predomină tendința spre o analiză logică a lucrurilor (gândire) sau faptul cum o persoană
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
de a fi mereu la curent cu noutățile, se integrează bine cu capacitatea bibliotecarului de a procura ultimele noutăți în materie de carte pentru a reînnoi biblioteca. Și, în cele din urmă, este tocmai fratele «profesor dezordonat» cel care, prin simțul lui practic, îi aduce la cunoștință bibliotecarului ultimele publicații, ajutându-l astfel în datoria lui de a menține biblioteca actualizată cu ultimele noutăți apărute recent și care sunt de folos tuturor fraților comunității ce sunt angajați în învățământ. Păcat că
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
cum să folosească acele multe ingrediente ce-i permit să înainteze spre fericire. A treia considerație este faptul că fericirea este o fericire liniștită, la o vârstă liniștită. Nu cred că papa Francisc se referea la o fericire ce anesteziază simțurile și emoțiile deoarece, din modul său de a se mișca și de a face lucrurile, reiese mai degrabă mișcare și vitalitate. Este vorba mai degrabă de o liniște ce este în sintonie cu istoria proprie, cu vârsta persoanei, în concluzie
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
beton, numai pentru a scăpa de duhoarea versurilor, ce erau catapultate către ele. Sacrificiu neobișnuit, dar meritoriu, pentru că numai astfel se izbutise să i se smulgă, de la piept, năzbîtiosului poet, punga cu căcat, din care tot el, cu un nemăsurat simț al umorului, anunța, din jumătate în jumătate de oră, că, în caz de foamete, ar hrăni dintr-însa întreaga populație a României. - Mare pezevenghi! lăcrimă apreciativ Tartorul. 79 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI mobilul înfulecase cinci din cei cincisprezece
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
au trecut patru ani. În 1928, într-o deplinătate a anonimatului, Ulpiu Galopenția se apucă de foame. Până atunci își desăvârșise cu minuție numai premisele, acum totul era pregătit: Bătrânul, înainte de a muri, îl afurisise. Coana preoteasă, plină de bun simț, se stinge și ea. Patru frați și două surori nemăritate îl consideră principalul vinovat că viața e dură. Sportiv, Ulpiu își primește fără ostilitate foamea, îi deschide porțile mari ale destinului său și se apucă de ea. Există un mod
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
așa cum respiră. Nu știu exact... în ce direcție se vor... cristaliza manifestările lui, dar el va face artă chiar și prin simpla lui prezență." "Bărbatul acela va fi mai curând o femeie", lăsă loc, în monologul interior, vigurosului său bun simț, Pinky. - Nu spunea: "Fetelor, după mine se va ridica cineva căruia eu nu-s vrednic nici să-i dezleg șireturile încălțărilor." - Asta nu-i o melodie compusă de Pink Floyd. Asta-i o melodie compusă de Ioan Botezătorul. - " Întrebarea era
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
divină, alteori, habar n-am să iau nota mi minor... Că n-ați studiat încă problema, ar mai fi două fațete și, după aia, o să le telegrafiați din nou!... În sfârșit, vedeți ce le spuneți. - Domnule, chiar și subtilității și simțului umorului englezesc li se pune o limită. Până la un punct. Doriți să ne comunicați cumva că vă îndoiți de capacitățile dumneavoastră? - Ei da, exact, asta doresc să comunic! Mă cam îndoiesc de capacitățile mele. Ce nenorocire este să te îndoiești
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dimineața, oligofrenilor! Ați visat frumos, maniac- depresivilor?! Primăvara peste voi, schizofreni catatonici!... Haideți, hoiturile sus, paratim-zoofobilor!... Fiindcă ați fost cuminți, au sosit mămicile voastre, în vizită, pe la voi! Într-adevăr, lui Mandravela nimeni nu putea să-i nege, atunci, uriașul simț al umorului. Se apuca pe loc, apăsat, gospodărește, să-i înjure pe toți cei ce alunecaseră din cămășile lor de forță care schițase și-o ieșire dublă. Era tot ca într-un tub de la Securitate, dar lipsea Gabrea, și și-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
te întorci până la poartă și să-ți arunci șosetele respingător de înnegrite în pubelă. Urmau desigur pedagogiile ligheanului, clăbucului și cele ale pietrei ponce, apoi din nou holul și restul odăițelor, de-a lungul cărora redeprindeai, pe deplin, bunul simț. Madama nu uita să-ți destăinuie că era sau fusese profesoară de romînă-engleză, fapt care te atingea la frison și prindeai la manieră până te săturai. Vedea o romînă-engleză la cei 49 de ani, pe care nu și-i recunoștea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu se temeau de sacrificii când devenea cazul de a-și ajuta aproapele. Erau degete arătătoare de toată mîna: curate și însîngerate, sparte de negi sau de bătături și netede, subțiratice sau butucănoase. Păi, da, dar puteai să-ți însemni simțurile cele mai fierbinți ale sufletului și tainele ce ți s-ar fi întîmplat să-ți fie relevate, cu degetul zgârcit ori păros al altcuiva?! 372 DANIEL BĂNULESCU revenit la loc, pe coapsele tale. Readuși de propriile tale mânuțe. Aceleași mânuțe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
valoros .Era puțin obosit după demonstrația făcută în fața șoferului care i s-a părut și lui simpatic și, într-adevăr, riscând o întâlnire cu un milițian de la circulație, acesta a ținut morțiș să-l debarce în apropierea Gării de Nord. Simțul al nu știu câtelea care ne face să ne apropiem de anumite persoane, de fizionomii și caractere, nu l-a înșelat nici de data asta. Acum când a ajuns în gară și a luat trenul nu mai avea chef de
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
seamă de aici înainte intervențiile lui. Laur nu mai știa pe ce lume se află.Ea nu i-a mai dat drumul. Degetele lor, pe măsură ce trecea timpul, se împleteau și se cercetau pline de nerăbdare. Trupurile care se lipeau întruna, simțurile și instinctele traduse numai prin transpirația fierbinte se reduseseră practic numai la palme care se frământau încordate. Îl atrăgea fata aceasta drăguță, pasiunea puse repede stăpânire pe el, limbajul mâinilor, intraductibil dar riguros de exact, i se destăinuia fetei, te
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
naiv n-ar fi propriu-zis bolnav, căci poți fi atins de cancer, dacă n-ai teroarea deznodământului (acest viitor care fuge înspre noi, nu spre care alergăm), ești sănătos. Nu există boli, ci numai conștiința lor însoțită totdeauna de hipertrofia simțului temporal. Uneori nu ni se întîmplă să pipăim timpul, să-l pierdem printre degete, în excese de intensitate care-l proiectează în conture materiale? Sau alteori să-l simțim ca o adiere subtilă prin firele de păr? Să fi obosit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
consumat, eternitatea neagă timpul, constituind o ordine ireductibilă. Schimbarea direcției naturale, violentarea temporalității din accesul la veșnicie ne arată cum orice act de înfrîngere a vieții implică și o siluire a timpului. Dimensiunea verticală a suspendării este o perversiune a simțului temporal, căci eternitatea n-ar fi accesibilă fără depravarea și vicierea acestuia. Boala reprezintă triumful principiului personal, înfrîngerea substanței anonime din noi. De aceea este ea fenomenul cel mai caracteristic al individuației. Sănătatea - chiar în forma transfigurată a naivității - exprimă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
deșertului divin. Slăbirea voinței înfige pe Dumnezeu - ca un par de spânzurătoare - în mijlocul nesiguranțelor noastre... Absolutul e un stadiu crepuscular al voinței, o stare de foame istovitoare. Dragostea de frumusețe este inseparabilă de sentimentul morții. Căci tot ce ne răpește simțurile în fioruri de admirație ne ridică într-o plenitudine de sfârșit, care nu e decât dorul arzător de a nu supraviețui emoției. Frumusețea îți sugerează icoana unei zădărnicii eterne! Veneția sau amurgurile pariziene invită la o sfârșeală aromată, în care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ai stingerii, ca să salveze periferia metafizică a primăverii. La-nceput a fost Amurgul. Într-o lume fără melancolie, privighetorile ar începe să scuipe și crinii ar deschide un bordel. Atât bucuria, cât și veselia înviorează, dar una spiritul și alta simțurile. - A vorbit cineva de veselie în mistică? S-a auzit vreodată de vreun sfânt vesel? Dar bucuria însoțește extazul și învecinează cu cerul până și în forme domoale. Nu poți fi vesel decât între oameni; nu poți cunoaște bucuria decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-ți astâmpăra avânturile într-o tristețe orgolioasă. Antropologia e un amestec de zoologie și psihiatrie. Poți construi utopii - privind doar florile. Paradisul nu-i un apendice al botanicii? Voluptatea ne scoate din lume, în deosebire de plăcere, care, neadresîndu-se decât simțurilor, e lipsită de culoare religioasă. Nimic nu ne aduce aminte mai mult de cer ca fiorurile prin care am vrea să-l uităm. Doar prin moarte încetează omul de a fi o buruiană a devenirii și câștigă ceva din boala
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
După aceea, ți se deschid toate drumurile. Fără dorul de moarte, n-aș fi avut niciodată revelația inimii. Când îmi port mâna pe coaste ca pe o mandolină, senzația morții ia contur de nemurire. Iar când nimic îmi spune totul, simțurile se aprind într-un suflet gol. Și atunci, nimicul femeii supraviețuiește nimicului lumii. Din ce găsești mai puține argumente spre a trăi, din aceea te legi mai mult de viață. Căci dragostea ce i-o arătăm n-are valoare decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mările de muzică ale lui Dumnezeu sau un înger fluturând prin inima Lui. Fiindcă iubesc prea mult viața, evreii n-au poeți. Gustul violet al nefericirii... Înserările au ceva din frumusețea unei halucinații. Vremile noi au pierdut în așa măsură simțul marilor sfârșituri, încît Isus ar muri astăzi pe o canapea. Știința, eliminând rătăcirea, a micșorat eroismul, iar Pedagogia a luat locul Mitologiei. Devenirea este un dor imanent firii, o dimensiune ontologică a nostalgiei. Ea ne face inteligibil sensul unui "suflet
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]