11,919 matches
-
măsurătoare și a măsurat câteva mii cu acea măsurătoare, apoi a trecut prin apa iertării (apheseos)”. Omofonia celor două cuvinte (ebraic și grec) a determinat schimbarea sensului. Dar nu numai atât! Noua semnificație se înscria în universul de așteptare al teologiei creștine, întreg contextul (Iez. 47,1-12) trimițând la ideea botezului și a „iertării/răscumpărării” baptismale. Epistola lui Barnabeu oferă o incontestabilă mărturie în acest sens (capitolul XI)! - Oseea 12,11. Biblia românească (aproximativ după TM): „Eu am vorbit către prooroci
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de pildă, Origen, fragmentul. Textul grec nu menționează a cui față și ale cui picioare sunt acoperite de aripi, ceea ce-l conduce pe Origen la interpretarea că, de fapt, serafimii acoperă fața și mâinile lui Dumnezeu. Ne aflăm în plină teologie apofatică. Dumnezeu nu poate fi cunoscut, văzut, contemplat, întrucât se ascunde după aripile serafimilor (a se vedea Omilii la Isaia 1,2 și De principiis IV, 3,14). - Isaia 3,10. Biblia românească (după TM): „Fericit este omul drept, că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a fost găsit încă tonul echilibrat, între atitudinea patetică și foarte adesea ridicolă a „fanilor” de tot soiul, în general ignoranți în privința scrierilor idolului lor, și atitudinea „superioară” și disprețuitoare a autodeclaraților „intelectuali”, în bună parte ignoranți în materie de teologie. Pentru cei dintâi, Stăniloae este un soi de profet mioritic, trimis din cer pentru a pune capăt năvălirii dăunătoare a Occidentului; pentru ceilalți, el nu este decât un bătrânel mărginit și retrograd, al cărui mesaj antimodernist se află în deplin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
punctez idiosincraziile și „scăpările” sale voluntare sau involuntare. Într-un interviu din anul 1989, publicat într-o revistă italiană, Stăniloae făcea această mărturisire: Sfinții Părinți mi-au dezvăluit înțelegerea profundă și completă a lui Dumnezeu și căldura vieții întru El. Teologia și filozofia, pe care le-am studiat în tinerețe, mi-au format o anumită sensibilitate capabilă să exprime modul de a gândi și de a trăi al Părinților. Prin aceeași teologie și filozofie am devenit conștient de problemele cu care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
completă a lui Dumnezeu și căldura vieții întru El. Teologia și filozofia, pe care le-am studiat în tinerețe, mi-au format o anumită sensibilitate capabilă să exprime modul de a gândi și de a trăi al Părinților. Prin aceeași teologie și filozofie am devenit conștient de problemele cu care se confruntă astăzi credința creștină și pentru care se caută soluții la Părinți. ș...ț și sunt convins că există o unitate organică între gândirea patristică și aceea care trebuie să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu și-a pierdut nimic din forță și actualitate. Iar acest dialog nu se mărginește numai la traduceri, ci se continuă și în scrierile personale ale lui Stăniloae într-o asemenea manieră, încât aproape că suntem îndreptățiți să afirmăm că teologia sa nu este decât o hiperglosă actualizată în cadrul unei anumite (vom vedea mai târziu de ce spun anumite) tradiții patristice. Dumitru Stăniloae și Nichifor Crainic Înainte de a aborda primul punct, aș vrea să spun câteva cuvinte despre formarea lui Stăniloae, precum și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu seamă cele din Grecia, Franța și Germania. În Franța a petrecut puțin timp, spre sfârșitul studiilor, suficient însă pentru a copia după manuscrise, în vederea traducerii, câteva tratate ale lui Grigore Palamas. În Germania, la Berlin și München, a descoperit „teologia dialectică” de ultimă oră a lui Barth, Bultmann și Brunner 178. Grecia însă este locul unde și-a dobândit instrumentele de lucru - greaca modernă și greaca veche -, unde și-a făurit o viziune ideală asupra ortodoxiei, considerată ca unică și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
numai asupra descoperirii Dogmaticii lui Cristos Androutsos (1867-1935), ci și a altor trei maeștri despre care nimeni nu amintise mai înainte. Este vorba despre Zikos Rosis (1838-1933), teolog format în universitățile germane, a cărui perspectivă deopotrivă istorică și patristică asupra teologiei ar fi putut să-l cucerească pe tânărul român 179; Grigore Papamihail (1874-1956), profesor de teologie fundamentală și autor al uneia dintre primele monografii moderne despre Palamas, publicată la Alexandria în 1911180; în fine, Constantin Dyovouniotis (1872-1943), faimos scriitor al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nimeni nu amintise mai înainte. Este vorba despre Zikos Rosis (1838-1933), teolog format în universitățile germane, a cărui perspectivă deopotrivă istorică și patristică asupra teologiei ar fi putut să-l cucerească pe tânărul român 179; Grigore Papamihail (1874-1956), profesor de teologie fundamentală și autor al uneia dintre primele monografii moderne despre Palamas, publicată la Alexandria în 1911180; în fine, Constantin Dyovouniotis (1872-1943), faimos scriitor al unor diferite genuri, autor a peste 250 de cărți și broșuri 181. Polemica acestuia cu Androutsos
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în 1911180; în fine, Constantin Dyovouniotis (1872-1943), faimos scriitor al unor diferite genuri, autor a peste 250 de cărți și broșuri 181. Polemica acestuia cu Androutsos, pe care-l considera prea scolastic și prea occidental în maniera de abordare a teologiei, l-ar fi putut determina pe Stăniloae să se distanțeze de profesorul său de dogmatică. Acestor patru nume, îndreptățit menționate de Bielawski, trebuie adăugate cele ale lui Vasile Gheorghiu, Nicolae Cotos și Vasile Loichiță, cu toții profesori ai lui Stăniloae la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nume, îndreptățit menționate de Bielawski, trebuie adăugate cele ale lui Vasile Gheorghiu, Nicolae Cotos și Vasile Loichiță, cu toții profesori ai lui Stăniloae la Universitatea din Cernăuți, și mai cu seamă cel al lui Nichifor Crainic, inițiator al unui curs de teologie mistică mai întâi la Universitatea din Chișinău, apoi la cea din București. Fac această precizare pentru că, citindu-l pe Bielawski, rămânem cu impresia că Stăniloae ar fi un „produs” quasi-integral al teologiei grecești, cu câteva „retușuri” operate la München și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Nichifor Crainic, inițiator al unui curs de teologie mistică mai întâi la Universitatea din Chișinău, apoi la cea din București. Fac această precizare pentru că, citindu-l pe Bielawski, rămânem cu impresia că Stăniloae ar fi un „produs” quasi-integral al teologiei grecești, cu câteva „retușuri” operate la München și Paris. În opinia mea, dimpotrivă, el întruchipează exact tipul intelectualului român din perioada interbelică, cu toate bunele și relele acesteia 182. Iar modelul său în materie de creație teologică este tot un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
volumului Mistica bizantină, scris de poetul... dadaist Hugo Ball183. În 1926, el începe să predea „mistica” la Universitatea din Chișinău, sub acoperirea unui „curs de literatură religioasă modernă”. Printre alte scrieri, de la Crainic ni s-a păstrat un „curs de teologie mistică” ținut la Universitatea din București în 1935-1936, care se prezintă ca o lucrare matură, cu multe interpretări originale. Profesorul se referă pe larg la învățăturile lui Pseudo-Dionisie, Ioan Climax, Grigore Palamas („eroii” și modelele lui Stăniloae), fără să lase
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
subliniat chiar de Stăniloae într-un articol intitulat „Opera teologică a lui Nichifor Crainic”, publicat în aprilie 1940 în revista Gândirea: E semnificativ în această privință că dânsul șid est Crainicț a introdus pentru prima dată la noi preocupările de teologie mistică, sistematizând chiar o disciplină cu acest nume la Facultatea de Teologie din București. Cursul de mistică ortodoxă ținut studenților e prima adunare și sistematizare a imensului material de doctrine și de fapte ascetice și mistice din cuprinsul spiritualității ortodoxe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Nichifor Crainic”, publicat în aprilie 1940 în revista Gândirea: E semnificativ în această privință că dânsul șid est Crainicț a introdus pentru prima dată la noi preocupările de teologie mistică, sistematizând chiar o disciplină cu acest nume la Facultatea de Teologie din București. Cursul de mistică ortodoxă ținut studenților e prima adunare și sistematizare a imensului material de doctrine și de fapte ascetice și mistice din cuprinsul spiritualității ortodoxe. Un sector întins de preocupări, cele mai centrale, cele mai importante pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prima adunare și sistematizare a imensului material de doctrine și de fapte ascetice și mistice din cuprinsul spiritualității ortodoxe. Un sector întins de preocupări, cele mai centrale, cele mai importante pentru înviorarea vieții creștine, a fost redat astfel din nou teologiei românești, atât de schematică (sic!) până la dânsul. Nichifor Crainic a lărgit cercul preocupărilor teologice, a deschis zări nouă, dar înnoirile sale nu sunt altceva decât o surpare a zăgazurilor care țineau teologia noastră închisă dinspre fluviul bogat și viu al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vieții creștine, a fost redat astfel din nou teologiei românești, atât de schematică (sic!) până la dânsul. Nichifor Crainic a lărgit cercul preocupărilor teologice, a deschis zări nouă, dar înnoirile sale nu sunt altceva decât o surpare a zăgazurilor care țineau teologia noastră închisă dinspre fluviul bogat și viu al Tradiției. Prin charisma, inteligența și talentul său pedagogic, Crainic și-a pus amprenta asupra mai multor generații de teologi români. Articolele sale din Gândirea, precise și totodată elegante, erau căutate cu interes
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Stăniloae va rămâne pentru totdeauna legat de cel al Filocaliei românești, la care a lucrat cu întreruperi jumătate de secol. Nichifor Crainic vorbea despre rugăciunea inimii și despre Filocalia lui Nicodim și a lui Macarie în cursurile sale de teologie mistică din anii ’30, pornind mai cu seamă de la lucrările publicate de Irénée Hausherr în Orientalia christiana 185. El consacrase, de asemenea, prelegeri întregi lui Paisie Velicikovschi, traducătorul Filocaliei în slavonă și în românește de la sfârșitul secolului al XVIII-lea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a fost entuziasmat de această descoperire și s-a apucat de treabă. Primul volum a apărut în 1946 la Sibiu, într-un context puțin favorabil „chestiunilor spirituale”. Regimul comunist instaurase o atmosferă irespirabilă și sângeroasă. Stăniloae, rector al Academiei de Teologie din Sibiu și redactor-șef al ziarului ortodox Telegraful român, a fost obligat de guvernul Groza să părăsească aceste două funcții. Înainte însă, o teribilă tragedie se abătuse asupra familiei sale: fiica cea mare, Mioara, în vârstă de paisprezece ani
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
câteva tomuri. Pentru că, în ciuda unui anumit respect datorat canonului și tradiției, Filocalia este, prin chiar spiritul ei, un parcurs fără sfârșit, o cercetare a Absolutului, care nu prevede sau impune limite, o opera aperta prin excelență. Atunci când vorbea despre propria teologie, lui Stăniloae îi plăcea să folosească termenul „dinamic”. El invocă adesea o „teologie dinamică”, ce presupune un demers intelectual și existențial al cărui scop se confundă cu calea, în vreme ce calea (hodos) conține scopul, pe Însuși Isus Cristos. În același chip
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prin chiar spiritul ei, un parcurs fără sfârșit, o cercetare a Absolutului, care nu prevede sau impune limite, o opera aperta prin excelență. Atunci când vorbea despre propria teologie, lui Stăniloae îi plăcea să folosească termenul „dinamic”. El invocă adesea o „teologie dinamică”, ce presupune un demers intelectual și existențial al cărui scop se confundă cu calea, în vreme ce calea (hodos) conține scopul, pe Însuși Isus Cristos. În același chip, Filocalia și viața lui Stăniloae se completează, se susțin și se lămuresc reciproc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ț În Maica Domnului omenirea și lumea îngerească captează toată lumina dumnezeiască de care este capabilă creațiunea”199; 2. un studiu „despre ierarhie și sinodalitate”200, care actualizează învățăturile Areopagitului asupra sfințeniei credinței și a ierarhiei preoțești; 3. paginile din Teologia dogmatică ortodoxă consacrate cunoașterii apofatice, creației lumii și energiilor necreate 201. Stăniloae îl citează aproape întotdeauna pe Pseudo-Dionisie în compania lui Maxim Mărturisitorul, marele său interpret din secolul al VII-lea, și a lui Grigore Palamas, a cărui teorie despre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
păgânismului. 3. La obiecția lui Ipatie al Edessei, ce refuza să recunoască vechimea corpusului în fața monofiziților, care o susțineau, Stăniloae răspunde: scrierile lui Dionisie n-au avut o circulație foarte răspândită până în secolul al VI-lea, din pricina caracterului inactual al teologiei pe care o răspândeau. Difuzarea lor s-a făcut doar în cercuri restrânse de intelectuali. 4. În ceea ce privește impactul monahismului cu forma mentis a autorului corpusului, Stăniloae susține că ar fi putut exista o formă de monahism incipient înainte de Antonie și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
își reglează conturile cu Origen 209. Așa cum se știe, Maxim însuși s-a format la școala lui Origen (direct sau prin intermediul lui Evagrie), împrumutând mai multe teme fundamentale, precum cea a îndumnezeirii omului. În Ambigua, Maxim propune o corectare a teologiei origeniene, expunându-și totodată propriul sistem metafizic, refondator al unei mistici intelectuale. Mai întâi, el critică și respinge concepția despre enada primordială, așa cum apărea ea descrisă la începutul lui De principiis. Conform scenariului lui Origen, îndumnezeirea „ființelor raționale” s-ar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a sintezei maximiene, care este aceea a „urcușului” (diabasis) omului spre Dumnezeu. Această Introducere reprezintă o schiță a cărții sale din 1992, Spiritualitatea ortodoxă. Ascetica și mistica, a cărei primă versiune dezvoltată va constitui un curs ținut la Facultatea de Teologie din București în anii ’50. Iată principalele sale articulații: 1. Înaintarea omului spre desăvârșire presupune o întoarcere la starea sa naturală; atunci când omul hotărăște, prin liberul său arbitru, să urmeze rațiunile naturii, nu mai este singur, pentru că harul divin îl
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]