105,709 matches
-
ne-au trecut-o și au dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: cântecul!” Ștefan Niculescu în articolul său „Aspecte ale creației enesciene în lumina Simfoniei de cameră” afirma că ultimele creații ale lui Enescu, printre care și Suita „Săteasca” sunt rodul cristalizării unei ultime tendințe stilistice. În aceste lucrări elementul românesc se afirmă și coboară la altă profunzime, depășind zona pitorescului și încorporându-se
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
din copilărie” pentru vioară și pian, op. 28", scrisă cu doi ani după terminarea suitei "Săteasca". Într-un articol despre Enescu, Ch. Adriane remarca structura organică a discursului enescian și elementele de programatism izvorâte din corelațiile muzicii cu natura. În lumina acestora, "Săteasca", alături de "Impresii din copilărie" și "Poema română", reprezintă cazuri particulare de programatism declarat. Rechemarea clipelor tainice ale copilăriei denotă influența considerabilă pe care viziunea asupra naturii, formată în anii copilăriei, a avut-o asupra întregii creații enesciene. În
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
colorată și nuanțată e scriitura sa pentru corzi, din care se detașează mereu instrumente soli.” În Suita a treia, masa orchestrală mare este rareori folosită în toată amploarea ei, Enescu precupându-se pentru fiecare instrument în parte și realizând contraste de lumină și umbră, care se focalizează pe diferite grupuri de instrumente sau pe momente de solo. Astfel, deseori orchestra se reduce doar la câțiva soliști, sau chiar la unul singur. Discursul cameral introdus în orchestra simfonică este o dominantă a stilului
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
Răsboiul stegulețelor”, „Avuzul cu pești japonezi”, „Acolo șezum și plânsem”, „Mâinele albe și mâinele negre” și „A fost odată un mic copilaș”), iar partea II alte 8 capitole („Pe cer s'a arătat un semn mare”, „În întuneric se află lumină”, „Ca să fi tare, fii singur”, „Trăiască România Mare”, „Ferul, fonta și oțelul”, „Strigoii”, „Întoarcerea unde au fost jurămintele” și „Epilog: Lângă lacul negru, Asfaltit”). Contractul de editare fusese obținut cu mare greutate de un coleg de gazetărie al autorului, când
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
1988 Arik Einstein a înregistrat un album de cântece pe versuri ale lui Avraham Halfi, puse pe note de compozitorul Yoni Rechter Cântecul „Atur mitzhekh zahav shahor” (Fruntea ta e încununată de aur negru... Fruntea ta rimează cu ochii și lumina), considerat unul din cele mai frumoase cântece ebraice din genul „zemer ivrí”, a devenit cunoscut din anul 1977 când a fost inclus de Arik Einstein în albumul său „Eretz Israel Hayeshaná vehatová” partea a III-a și interpretat în acompanierea
Avraham Halfi () [Corola-website/Science/336611_a_337940]
-
Vrubel, nu mai arată așa cum erau ele atunci când au fost pictate. Artistul a adăugat bronz - care în timp s-a deteriorat (oxidat) - în culorile cu care a pictat pentru a obține în final o strălucire de pulbere, cu efectele de lumină pe care și le-a dorit. În timpul anului 1896, a cunoscut-o pe celebra cântăreață de operă Nadejda Zabela și după o jumătate de an mai târziu s-au căsătorit și s-au stabilit la Moscova unde Mamontov l-a
Mihail Vrubel () [Corola-website/Science/336634_a_337963]
-
este o denumire folosită uneori cu referire la două tipuri de instrumente folosite în trecut pentru a măsura viteza luminii. Cele două tipuri de instrumente apar sub o denumire comună în parte deoarece și Léon Foucault fuseseră inițial prieteni și colaboratori. Au lucrat împreună la unele proiecte, cum ar fi utilizarea dagherotipării pentru a realiza imagini ale Soarelui între 1843
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
parte deoarece și Léon Foucault fuseseră inițial prieteni și colaboratori. Au lucrat împreună la unele proiecte, cum ar fi utilizarea dagherotipării pentru a realiza imagini ale Soarelui între 1843 și 1845, sau caracterizarea benzilor de absorbție din spectrul infraroșu al luminii Soarelui în 1847. În 1834, Charles Wheatstone a dezvoltat o metodă ce folosea o oglindă rapid rotitoare pentru a studia fenomene tranzitorii, și a aplicat această metodă pentru a măsura viteza electricității într-un conductor și durata unei scântei electrice
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
a studia fenomene tranzitorii, și a aplicat această metodă pentru a măsura viteza electricității într-un conductor și durata unei scântei electrice. El i-a comunicat lui François Arago ideea că metoda sa ar putea fi adaptată pentru studiul vitezei luminii. Arago a extins conceptul lui Wheatstone într-o publicație din 1838, subliniind posibilitatea folosirii un test al vitezei relative a luminii în aer prin comparație cu viteza în apă pentru a distinge între teoriile privind natura luminii, de undă sau
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
electrice. El i-a comunicat lui François Arago ideea că metoda sa ar putea fi adaptată pentru studiul vitezei luminii. Arago a extins conceptul lui Wheatstone într-o publicație din 1838, subliniind posibilitatea folosirii un test al vitezei relative a luminii în aer prin comparație cu viteza în apă pentru a distinge între teoriile privind natura luminii, de undă sau particulă. În 1845, Arago le-a sugerat lui Fizeau și lui Foucault să încerce să măsoare viteza luminii. Cândva în 1849
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
pentru studiul vitezei luminii. Arago a extins conceptul lui Wheatstone într-o publicație din 1838, subliniind posibilitatea folosirii un test al vitezei relative a luminii în aer prin comparație cu viteza în apă pentru a distinge între teoriile privind natura luminii, de undă sau particulă. În 1845, Arago le-a sugerat lui Fizeau și lui Foucault să încerce să măsoare viteza luminii. Cândva în 1849 însă, se pare că cei doi s-au certat, și s-au despărțit urmărind fiecare modalitatea
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
vitezei relative a luminii în aer prin comparație cu viteza în apă pentru a distinge între teoriile privind natura luminii, de undă sau particulă. În 1845, Arago le-a sugerat lui Fizeau și lui Foucault să încerce să măsoare viteza luminii. Cândva în 1849 însă, se pare că cei doi s-au certat, și s-au despărțit urmărind fiecare modalitatea lui de a realiza acest experiment. În 1848-49, Fizeau a folosit un aparat, nu cu oglindă rotativă, ci cu o roată
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
s-au certat, și s-au despărțit urmărind fiecare modalitatea lui de a realiza acest experiment. În 1848-49, Fizeau a folosit un aparat, nu cu oglindă rotativă, ci cu o roată dințată pentru a efectua o măsurare absolută a vitezei luminii în aer. În 1850, Fizeau și Foucault au folosit amândoi dispozitive cu oglindă rotativă pentru a efectua măsurători relative ale vitezei luminii în aer față de apă. Foucault a folosit o versiune mai mare a aparatului cu oglindă rotativă pentru a
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
aparat, nu cu oglindă rotativă, ci cu o roată dințată pentru a efectua o măsurare absolută a vitezei luminii în aer. În 1850, Fizeau și Foucault au folosit amândoi dispozitive cu oglindă rotativă pentru a efectua măsurători relative ale vitezei luminii în aer față de apă. Foucault a folosit o versiune mai mare a aparatului cu oglindă rotativă pentru a efectua o măsurătoare absolută a vitezei luminii în 1862. Experimentele ulterioare efectuate de către în 1872-76 și de Albert A. Michelson în 1877-1931
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
Foucault au folosit amândoi dispozitive cu oglindă rotativă pentru a efectua măsurători relative ale vitezei luminii în aer față de apă. Foucault a folosit o versiune mai mare a aparatului cu oglindă rotativă pentru a efectua o măsurătoare absolută a vitezei luminii în 1862. Experimentele ulterioare efectuate de către în 1872-76 și de Albert A. Michelson în 1877-1931 au folosit versiuni îmbunătățite ale experimentelor cu roți dințate și cu oglindă rotativă pentru a face estimări din ce în ce mai exacte ale vitezei luminii. În 1848-49, a
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
absolută a vitezei luminii în 1862. Experimentele ulterioare efectuate de către în 1872-76 și de Albert A. Michelson în 1877-1931 au folosit versiuni îmbunătățite ale experimentelor cu roți dințate și cu oglindă rotativă pentru a face estimări din ce în ce mai exacte ale vitezei luminii. În 1848-49, a determinat viteza luminii între o sursă de lumină intensă și o oglindă aflată la aproximativ 8 km distanță. Sursa de lumină era întreruptă de dinții unei roți dințate cu 720 de dinți și care putea fi rotită
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
Experimentele ulterioare efectuate de către în 1872-76 și de Albert A. Michelson în 1877-1931 au folosit versiuni îmbunătățite ale experimentelor cu roți dințate și cu oglindă rotativă pentru a face estimări din ce în ce mai exacte ale vitezei luminii. În 1848-49, a determinat viteza luminii între o sursă de lumină intensă și o oglindă aflată la aproximativ 8 km distanță. Sursa de lumină era întreruptă de dinții unei roți dințate cu 720 de dinți și care putea fi rotită cu o viteză variabilă, ajungând până la
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
1872-76 și de Albert A. Michelson în 1877-1931 au folosit versiuni îmbunătățite ale experimentelor cu roți dințate și cu oglindă rotativă pentru a face estimări din ce în ce mai exacte ale vitezei luminii. În 1848-49, a determinat viteza luminii între o sursă de lumină intensă și o oglindă aflată la aproximativ 8 km distanță. Sursa de lumină era întreruptă de dinții unei roți dințate cu 720 de dinți și care putea fi rotită cu o viteză variabilă, ajungând până la sute de rotații pe secundă
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
experimentelor cu roți dințate și cu oglindă rotativă pentru a face estimări din ce în ce mai exacte ale vitezei luminii. În 1848-49, a determinat viteza luminii între o sursă de lumină intensă și o oglindă aflată la aproximativ 8 km distanță. Sursa de lumină era întreruptă de dinții unei roți dințate cu 720 de dinți și care putea fi rotită cu o viteză variabilă, ajungând până la sute de rotații pe secundă. (Figura 1) Fizeau a ajustat viteza de rotație a roții dințate, până când lumina
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
lumină era întreruptă de dinții unei roți dințate cu 720 de dinți și care putea fi rotită cu o viteză variabilă, ajungând până la sute de rotații pe secundă. (Figura 1) Fizeau a ajustat viteza de rotație a roții dințate, până când lumina care trecea printr-un spațiu dintre dinți era, la întoarcerea după reflecția din oglindă, complet eclipsată de dintele adiacent. Rotind mecanismul la viteze de 3, 5 și 7 ori mai mari ca această viteză de bază a dus tot la
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
un spațiu dintre dinți era, la întoarcerea după reflecția din oglindă, complet eclipsată de dintele adiacent. Rotind mecanismul la viteze de 3, 5 și 7 ori mai mari ca această viteză de bază a dus tot la eclipsarea completă a luminii reflectate de următorii dinți ai roții dințate. Date fiind viteza de rotație a roții și distanța dintre roată și oglindă, Fizeau a reușit să calculeze o valoare de 313.000 km/s pentru viteza luminii. A fost dificil pentru Fizeau
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
tot la eclipsarea completă a luminii reflectate de următorii dinți ai roții dințate. Date fiind viteza de rotație a roții și distanța dintre roată și oglindă, Fizeau a reușit să calculeze o valoare de 313.000 km/s pentru viteza luminii. A fost dificil pentru Fizeau să estimeze vizual minimul intensități luminii reflectate atunci când este blocată de dinții adiacenți, de aceea valoarea vitezei luminii estimată de el era cu aproximativ 5% prea mare. Prima jumătate a secolului al XIX-lea a
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
roții dințate. Date fiind viteza de rotație a roții și distanța dintre roată și oglindă, Fizeau a reușit să calculeze o valoare de 313.000 km/s pentru viteza luminii. A fost dificil pentru Fizeau să estimeze vizual minimul intensități luminii reflectate atunci când este blocată de dinții adiacenți, de aceea valoarea vitezei luminii estimată de el era cu aproximativ 5% prea mare. Prima jumătate a secolului al XIX-lea a fost o perioadă de intense dezbateri pe tema naturii luminii, de
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
roată și oglindă, Fizeau a reușit să calculeze o valoare de 313.000 km/s pentru viteza luminii. A fost dificil pentru Fizeau să estimeze vizual minimul intensități luminii reflectate atunci când este blocată de dinții adiacenți, de aceea valoarea vitezei luminii estimată de el era cu aproximativ 5% prea mare. Prima jumătate a secolului al XIX-lea a fost o perioadă de intense dezbateri pe tema naturii luminii, de undă sau particulă. Deși observarea petei lui Poisson în 1819 părea să
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
intensități luminii reflectate atunci când este blocată de dinții adiacenți, de aceea valoarea vitezei luminii estimată de el era cu aproximativ 5% prea mare. Prima jumătate a secolului al XIX-lea a fost o perioadă de intense dezbateri pe tema naturii luminii, de undă sau particulă. Deși observarea petei lui Poisson în 1819 părea să fi rezolvat problema definitiv în favoarea teoriei oscilatorii a luminii a lui Fresnel, au continuat să apară diverse probleme au continuat să fie mai satisfăcător explicate de către teoria
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]