106,336 matches
-
de Ilie Constantinovschi, apăruse în 1953. Nuvelele lui I.L. Caragiale, traduse de Ilie Constantinovschi, au fost, de asemenea, incluse în volumul de literatură clasică română publicat de editura "Inostrammaia Literatura" în seria Biblioteca de Literatură Universală în 1975. A tradus literatură clasică și contemporană din limba română, a publicat articole despre literatura română contemporană în revistele "Zvezda", "Novîi Mir", "Inostrammaia Literatura" și altele. La sfârșitul anilor 1980 a devenit un susținător activ al perestroikăi lui Gorbaciov și un mesager sovietic în
Ilie Constantinovschi () [Corola-website/Science/335377_a_336706]
-
de Ilie Constantinovschi, au fost, de asemenea, incluse în volumul de literatură clasică română publicat de editura "Inostrammaia Literatura" în seria Biblioteca de Literatură Universală în 1975. A tradus literatură clasică și contemporană din limba română, a publicat articole despre literatura română contemporană în revistele "Zvezda", "Novîi Mir", "Inostrammaia Literatura" și altele. La sfârșitul anilor 1980 a devenit un susținător activ al perestroikăi lui Gorbaciov și un mesager sovietic în mediile occidentale.
Ilie Constantinovschi () [Corola-website/Science/335377_a_336706]
-
volumul de literatură clasică română publicat de editura "Inostrammaia Literatura" în seria Biblioteca de Literatură Universală în 1975. A tradus literatură clasică și contemporană din limba română, a publicat articole despre literatura română contemporană în revistele "Zvezda", "Novîi Mir", "Inostrammaia Literatura" și altele. La sfârșitul anilor 1980 a devenit un susținător activ al perestroikăi lui Gorbaciov și un mesager sovietic în mediile occidentale.
Ilie Constantinovschi () [Corola-website/Science/335377_a_336706]
-
de profesor pentru școlile comerciale superioare. După obținerea diplomei de la Universitatea din Budapesta, Ion I. Lapedatu refuză oferta unei catedre de profesor la Buda, preferând să revină în Ardeal, unde ocupă funcția de al doilea secretar la „Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român” (ASTRA) Sibiu (1904-1905), apoi de secretar la banca „Ardeleana” Orăștie. În 1906 după practici succesive la bănci din Sibiu, Cluj, Budapesta și Viena, este ales director al băncii Ardeleana. În 1911 devine director al proaspăt
Ion I. Lapedatu () [Corola-website/Science/335360_a_336689]
-
Statului național centralizat și aspirațiile de autodeterminare ale minorităților. Ion I. Lapedatu este creditat ca fondatorul sistemului de asigurări pentru românii din Transilvania. După publicarea în 1902 la Brașov a lucrării „Teoria asigurărilor asupra vieții”, prima de acest gen din literatura ardeleană românească de specialitate, și în calitatea sa de secretar al Solidarității, el a preluat ideea lansată la Conferințele directorilor institutelor românești de credit și a lansat un apel la conferința din 27 septembrie 1909 pentru înființarea unei bănci românești
Ion I. Lapedatu () [Corola-website/Science/335360_a_336689]
-
experților și „non-experților” din lumea întreagă. Este orientat spre a construi pagini „extensibile fără limită” pentru fiecare specie, incluzând materiale video, audio, imagini, grafice, precum și text. Suplimentar, Encyclopedia incorporează conținut din Biodiversity Heritage Library, care digitalizează milioane de pagini a literaturii tipărite din bibliotecile istorice naționale majore din lumea întreagă. Proiectul a fost susținut inițial de un angajament de 50 de milioane dolari SUA ca finanțare, condus de MacArthur Foundation și de Sloan Foundation, care au oferit 20 de milioane $ și
Encyclopedia of Life () [Corola-website/Science/331537_a_332866]
-
pe canavaua istoriei vremii respective puținele date biografice considerate corecte. Biografia scrisă de Favier a fost contestată de alți autori de prestigiu, precum Jean Dufournet, Jean Dérens, M. Freeman și, cu o deosebită vehemență, Gert Pinkernell, profesor de istorie a literaturii la Universitatea din Wuppertal, Germania . François de Montcorbier (François Villon) s-a născut la Paris (în „Catrenul” său el menționează: „"Je suis François, dont ce me poise,/Né de Paris emprès Ponthoise”", astăzi Pontoise) sub ocupație britanică, în timpul Războiului de
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
conclude fiecare strofă, „Nici înțelepciunea îndrăgostiților” ("il n’y a bien conseillé que l’amoureux") sugerează preocupări amoroase ale poetului la vremea respectivă. François Villon a scris - în total și după căt se știe - 3329 de versuri. Ocultată de istoria literaturii franceze de după 1542, opera sa a fost reabilitată cu fervoare pe la jumătatea secolului al XIX-lea. În 1923 Louis Thuasne a blamat „despoticul gust al Pléiadei de prelungita eclipsare a interesului în (opera lui) Villon, după ediția din 1542 a
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
lui Mozart, deși nu există alte documente care să ateste participarea lui Süssmayr. Unii cercetători au sugerat în trecut că Mozart a lucrat la operă mult mai mult timp, probabil încă din 1789 dar toate aceste teorii sunt respinse în literatura muzicală contemporană. Este posibil ca opera să nu fi fost compusă în doar 18 zile dar cu siguranță se află alături de operele "Italianca în Alger", "Bărbierul din Sevilia" și "La Cenerentola" ale lui Rossini ca fiind operele scrise într-un
La clemenza di Tito () [Corola-website/Science/331586_a_332915]
-
născut la Pesta, într-o familie din sferele înalte ale nobilimii maghiare, tatăl său, Zsigmond Szögyény, a fost ofițer, apoi procuror regal, iar în cele din urmă cancelar adjunct, iar mama sa, Juliána Pászthory, a fost o mare iubitoare de literatură. Tânăra Antónia a studiat la Universitatea din Pesta, apoi la cea din Viena, unde a urmat Facultatea de Filosofie. S-a evidențiat prin ușurința în învățarea limbilor străine, astfel la terminarea studiilor vorbea, cursiv, cinci limbi străine - engleză, franceză, germană
Antónia Szögyény-Bohus () [Corola-website/Science/331628_a_332957]
-
Focidei și frate al lui Sisif, Iphiclos descindea din Eol, strămoșul legendar al tuturor triburilor eoliene. Mama lui Iphiclos se numea Clymene (sau Periclymene), iar soția lui a fost Diomedeea. Personajul este atestat încă din cele mai vechi texte ale literaturii grecești și este cunoscut mai ales pentru mitul vindecării miraculoase a impotenței (sau infertilității) sale de către ghicitorul-tămăduitor Melampus. În "Iliada" lui Homer, Iphiclos din Phylace este menționat ca tatăl eroului Protesilaos (primul dintre aheii căzuți la Troia) și al fratelui
Iphiclos (fiul lui Phylacos) () [Corola-website/Science/331625_a_332954]
-
România. Din partea mamei, era urmașul unei familii de cântăreți evrei, bunicul său Reb Yosele Shapira fiind cunoscut ca „hazan” (cantor). După ce a absolvit Liceul „August Treboniu Laurian” din Botoșani, Shaul a venit la București, unde a studiat la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”. Debutul literar Carmel l-a făcut în paginile literare ale ziarului „Clopotul” din Botoșani, al lui Scarlat Callimachi. Prima culegere de versuri, „Raze de soare”, el a publicat-o în 1956 în „Iașul literar”. În
Shaul Carmel () [Corola-website/Science/331712_a_333041]
-
ocazia împlinirii a 70 de ani de viață, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția personală la îmbogățirea patrimoniului cultural românesc și universal, președintele României i-a conferit lui Shaul Carmel Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria A „Literatură”. În octombrie 2008, Shaul Carmel, președintele "Asociației Scriitorilor de limba română din Israel", i-a trimis înapoi președintelui Traian Băsescu decorația pe care acesta i-o acordase în martie 2008, după ce șeful statului român, revenind dintr-o vizită în Siria
Shaul Carmel () [Corola-website/Science/331712_a_333041]
-
de populație. Limba scrisă comună în curs de formare se răspândește de asemenea, prin intermediul membrilor numeroși ai administrației regale, deoarece începe să fie folosită și în aceasta, alături de latină. În secolul al XII-lea, dar mai ales în cel următor, literatura în franceza veche este apreciată și în afara Franței, mai ales în țările germanice, și se scrie în această limbă și în Anglia, în Flandra (poeme ale lui Baudouin al VIII-lea, Henric al III-lea și Ioan de Brabant), în
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
sale). Sistemul fonetic al francezei vechi era foarte bogat la începutul perioadei, dar nu se poate preciza câte foneme avea și câte variante combinatorii. Ceea ce se știe depre acest sistem este dedus din grafia documentelor, din asonanțele și rimele din literatura poetică, deoarece scribii căutau să redea cât mai fidel pronunțarea. Totuși nu se poate vorbi despre o grafie fonetică, pentru că putea diferi de la scrib la scrib sau chiar de la un document la altul al aceluiași scrib. Unele redări grafice ale
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Carol al VIII-lea în 1490 prevăzând folosirea „limbii franceze sau materne” în provincia Languedoc, la interogatorii și în procesele verbale. Evoluția limbii este influențată de traduceri din juriști romani și din filozofi greci. În același timp se dezvoltă o literatură originală de valoare, precum poeziile lui François Villon, apărând și farsa, specie comică destinată unui public mai puțin instruit. Secolul al XVI-lea, în ciuda frământărilor cauzate de războaiele pentru Italia și de cele interne religioase, între catolici și protestanți, s-
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
cardinalul Richelieu, în 1635. Ea este menită să dea, printre altele, un dicționar și o gramatică. În concepția oficială, limba trebuie să se bazeze pe franceza de la curte, lexicul să fie elegant și ales, corespunzător stilului nobil cerut de canoanele literaturii clasiciste. Se efectuează o „purificare” a limbii de cuvintele considerate inferioare: cuvinte considerate vulgare, provincialisme, arhaisme, italianisme, termeni tehnici și savanți. În societatea doamnelor din aristocrație se ajunge la o extremă a acestei purificări, cunoscută sub numele de „prețiozitate”. De
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
republican”, „tricolore” „(drapel) tricolor” etc. Tot atunci au fost adoptate unitățile de măsură din actualul sistem internațional împreună cu denumirile lor: "mètre", "kilogramme" etc. Mai târziu, în secolul al XIX-lea, odată cu venirea romantismului, apoi a realismului și a naturalismului în literatură, se creează o discrepanță între normele lingvistice tradiționaliste predate în școală și limba literaturii, care caută să redea registre de limbă variate: pe cel familiar, pe cel popular și chiar argoul. În același timp, dezvoltarea intensă a științelor duce la
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
actualul sistem internațional împreună cu denumirile lor: "mètre", "kilogramme" etc. Mai târziu, în secolul al XIX-lea, odată cu venirea romantismului, apoi a realismului și a naturalismului în literatură, se creează o discrepanță între normele lingvistice tradiționaliste predate în școală și limba literaturii, care caută să redea registre de limbă variate: pe cel familiar, pe cel popular și chiar argoul. În același timp, dezvoltarea intensă a științelor duce la îmbogățirea lexicului cu cuvinte de specialitate vehiculate de lucrări de popularizare, ziare și reviste
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
pe cel familiar, pe cel popular și chiar argoul. În același timp, dezvoltarea intensă a științelor duce la îmbogățirea lexicului cu cuvinte de specialitate vehiculate de lucrări de popularizare, ziare și reviste, dicționarele epocii. În cursul secolului al XX-lea, literatura se eliberează din ce mai mult de normele lingvistice clasice și prezintă un spectru foarte larg și variat de folosire a limbii. În varianta vorbită a registrului curent, și mai ales în varianta sa scrisă, precum și în registrul elevat, normele
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
care o definește că un „orientalism răsturnat” sau occidentalism. Inițiază un proiect de dezvoltare a tradiției islamice pentru a fi compatibilă cu raționalismul modern. Născut pe 13 februarie 1935 la Cairo. În 1956 își finalizează studiile de licență în domeniul literaturii și filologiei la Universitatea din Cairo, iar în anul 1966 a obținut titlul de doctor în filosofie la Sorbona, cu două teze despre fenomenologie scrise în franceză și publicate prima dată la Paris, în 1966. Cele două lucrări sunt "L
Hassan Hanafi () [Corola-website/Science/331736_a_333065]
-
herméneutique existentielle à partir du Nouveau Testament" (Fenomenologia exegezei, încercarea unei hermeneutici existențiale pornind de la Noul Testament). Din 1967 ocupă pe rând funcțiile de preparator (1967-1973), asistent (1973-1980), profesor de filosofie (1980-1995) și profesor emerit (1995-prezent), în cadrul facultății de filologie și literatura a Universității din Cairo. În anii 1988-1994 a îndeplinit funcția de șef al secției de filozofie din cadrul aceleiași instituții. A fost invitat să predea la universități din străinate precum: Universitatea Temple, Philadelphia (1971-1975), la Fez, în Maroc (1982-1984), Tokyo (1984-1985
Hassan Hanafi () [Corola-website/Science/331736_a_333065]
-
și deschide drumul prin care civilizațiile orientale se pot elibera de sub dominația culturală a Occidentului sau occidentalizare ("taġrīb"). Scopul acestei științe este de a scoate la suprafață rolul pe care Orientul l-a avut în modelarea umanității, rol pe care literatura de specialitate îl ignoră. Traduceri în limba arabă Namăḏiğ mina-l-falsafati-l-masīḥiyyati fī-l-ʻașri-l-wasīți (Model al filozofiei creștine a Evului Mediu) Alexandria, 1968 Risălatun fī-l-lăhūti wa-s-syăsati li-Spinoza (Tratat de teologie și politică de Baruch Spinoza) Cairo, 1973 Opere scrise în limba arabă At-Turaṯ
Hassan Hanafi () [Corola-website/Science/331736_a_333065]
-
datorită unui eveniment aparent minor, ducând la un rezultat semnificativ diferit față de cazul în care nu ar fi avut loc aceea divergență, sunt un exemplu de efect fluture. Teoria haosului și sensibilitatea dependenței față de condițiile inițiale au fost descrise în literatura de specialitate într-un caz particular al problemei celor trei corpuri de către Henri Poincaré în 1890. Mai târziu, el a propus că astfel de fenomene ar putea fi comune, de exemplu, în meteorologie. Unii oameni de știință au susținut că
Efectul fluturelui () [Corola-website/Science/331768_a_333097]
-
în unele documente și Eugen Voinescu (n. 26 mai 1842, Iași - d. 6 mai 1909, București) a fost un om politic și pictor român. a fost îndrumat de familie spre studii în drept și literatură. După primele studii la Atena, și-a continuat studiile la Paris. Aici s-a împrietenit cu pictorul realist Gustave Courbet care i-a stimulat interesul pentru pictură, în general, și pentru peisajul de observație directă, în special. În 1869, Eugeniu
Eugeniu Voinescu () [Corola-website/Science/331787_a_333116]