10,806 matches
-
în Norvegia în 1045. Harald era însoțit de mulți oameni care îl slujiseră, și reprezenta deci o amenințare imediată pentru regele din acel moment Magnus I, fiul lui Olaf al II-lea și nepotul lui Harald care se întorsese din exil în 1035 să pretindă tronul tatălui său la moartea lui Knut cel Mare. Magnus I a acceptat să împartă puterea cu unchiul său Harald pe care l-a asociat la coroană. Doar un an mai târziu Magnus murea în circumstanțe
Dinastia Hardrada () [Corola-website/Science/331160_a_332489]
-
să soluționeze disputa de lungă durată cu biserica. Când vestea morții lui Sverre a ajuns la Haakon, acesta a fost desemnat sef în breasla Birkebeiner. În aceași primăvară a fost numit rege în Nidaros. Episcopii norvegieni, care au fost în exil în Suedia și Danemarca și care îi susținuse pe Bagleri, s-au întors în Norvegia și au făcut o înțelegere cu Haakon. Norvegia a fost eliberată de interdicția plasată în timpul domniei lui Sverre. Haakon pare să fi avut relații de
Haakon al III-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331242_a_332571]
-
mare decât fiica lui Charlotte). Charlotte a început să-i scrie constant tatălui ei rugându-l cu disperare să o legitimizeze și să-i ofere sprijin. Charles a cedat și a chemat-o la Roma, la Palazzo Muti - reședința din exil a Stuarzilor - dar numai cu condiția ca o va lăsa pe mama ei în Franța. Aceasta a refuzat și furiosul Charles a întrerupt toate discuțiile. Spre sfârșitul anului 1772, Clementina și Charlotte au apărut pe neașteptate la Roma încercând să
Charlotte Stuart, Ducesă de Albany () [Corola-website/Science/331236_a_332565]
-
de tiran și de comportamentul său pro-german. În 1154, Svend a fost rasturnat de către o alianță făcută între Knut și Valdemar, Valdemar fiind încoronat co-guvernator de Knut. Eskil și majoritatea susținătorilor lui Svend l-au părăsit și au plecat în exil în Germania. Svend a petrecut trei ani în căutarea unui sprijin pentru a recuceri tronul și s-a întors în Danemarca în 1157, cu sprijitul ducelui german, Henric Leul. Acest lucru i-a determinat pe magnații danezi să împartă în
Svend al III-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331271_a_332600]
-
să fugă în Suedia. În cele din urmă a reușit să se întoarcă și s-a stabilit în Scania. Războiul dintre Magnus și Svend a durat până în 1045, când unchiul lui Magnus, Harald Hardrada s-a întors în Norvegia din exil. Harals și Svend și-au unit forțele și Magnus a decis să împartă tronul Norvegiei cu Harald. În 1047, Magnus a murit după ce a declarat pe patul de moarte că împărăția lui va fi împărțită astfel: Harald prelua Norvegia în timp ce
Svend al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331265_a_332594]
-
moștenitor rămas din casa roială anglo-saxonă și a trimis o forță pentru a-l ataca pe regele William, în 1069. Cu toate acestea, după capturarea Yorkului, Svend a acceptat o plată de la William pentru ca Edgar să dezerteze, acesta revenind în exilul din Scoția. Regele Svend a murit la ferma sa Søderup, în apropiere de Urnehoved Tingsted, în apropierea orașului Åbenrå. Cronicile daneze datează moartea sa în anul 1074, în timp ce unele surse de mai târziu susțin că a avut loc în 1076
Svend al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331265_a_332594]
-
în fața comisiei de disciplină a FLN și anchetat de către Curtea de Conturi. El a deturnat echivalentul a 60 de milioane de franci, bani publici pe care i-a depus în două conturi în Elveția. Alege și el să plece în exil în Elveția. Se întoarce în Algeria în ianuarie 1987 și participă în 1989 la Congresul de FLN, care îl alege membru al Comitetului Central. Î se propun anumite funcții de ministru, pe care însă le refuza. De asemenea i se
Abdelaziz Bouteflika () [Corola-website/Science/331264_a_332593]
-
Contele Johann I de Holstein-Kiel. Christopher a fost forțat să abdice și a fost exilat, în timp ce ducele Valdemar de Southern în vârstă de 12 ani, a fost făcut rege al Danemarcei, sub regența Contelui Gerhard. Până în 1329 Christopher trăit în exil, însă haosul în creștere în republica magnaților din Danemarca și fricțiunile dintre Gerhard și vărul său Contele Johan de Plön, fratele vitreg al lui Christopher, i-au dat lui Christopher o altă șansă. Cu ajutorul lui Henric de Mecklenburg, Christopher s-
Christopher al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331278_a_332607]
-
Valdemar al IV-lea () a fost regele Danemarcei din 1340 până în 1375. El a fost fiul cel tânăr al lui Christopher al II-lea al Danemarcei și și-a petrecut mare parte din copilărie și tinerețe în exil, la curtea lui Ludovic al IV-lea, Împărat Roman în Bavaria după înfrângerile tatălui și moartea sa, și a morții și întemnițării celor doi frați ai săi mai mari, Eric și Otto. El a acționat ca un pretendent și a
Valdemar al IV-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331280_a_332609]
-
a capturat pe frații săi în timpul banchetului din Nyköping. Conform cronicii lui Eric, cei doi frați au murit de foame într-o pivniță a Castelului Nyköping. Birger a fost demis de susținătorii fraților săi în 1318 și a plecat în exil la cumnatul său, regele Eric al VI-lea al Danemarcei, luând arhivele roaile cu el. Fiul său, prințul Magnus Birgesson, a fost executat la Stockholm. În 1319, la vârsta de trei ani, fiul ducelui Eric, Magnus al VII-lea al
Birger al Suediei () [Corola-website/Science/331295_a_332624]
-
să fugă în Suedia. În cele din urmă a reușit să se întoarcă și s-a stabilit în Scania. Războiul dintre Magnus și Svend a durat până în 1045, când unchiul lui Magnus, Harald Hardrada s-a întors în Norvegia din exil. Harals și Svend și-au unit forțele și Magnus a decis să împartă tronul Norvegiei cu Harald. În 1047, Magnus a murit după ce a declarat pe patul de moarte că împărăția lui va fi împărțită astfel: Harald prelua Norvegia în timp ce
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
de tiran și de comportamentul său pro-german. În 1154, Svend a fost rasturnat de către o alianță făcută între Knut și Valdemar, Valdemar fiind încoronat co-guvernator de Knut. Eskil și majoritatea susținătorilor lui Svend l-au părăsit și au plecat în exil în Germania. Svend a petrecut trei ani în căutarea unui sprijin pentru a recuceri tronul și s-a întors în Danemarca în 1157, cu sprijitul ducelui german, Henric Leul. Acest lucru i-a determinat pe magnații danezi să împartă în
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
deținea mai multă putere decât cea instituită de către "Haandfæstning" și în cele din urmă a reușit să îndepărteze din "Rigsraadet" doi dintre cei mai influenți membri în 1651: cumnatul său Corfitz Ulfeldt și guvernatorul Hannibal Sehested. Ulfeldt a plecat în exil în Suedia unde a devenit trădător iar Sehested a reintrat în grații în 1660. Frederic a privit ascensiunea lui Carol al X-lea al Suediei de la 6 iunie 1654 ca o sursă de pericol pentru Danemarca. După ce Carol al X
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
Christian a semnat arestarea lui Struensee cu indiferență, sub presiunea mamei sale vitrege, Juliana Maria de Braunschweig-Wolfenbüttel. Carolinei i s-a retras titlul regal însă nu și copiilor. În cele din urmă aceasta a părăsit Danemarca și a trăit în exil. A murit de scarlatină la 11 mai 1775 la vârsta de 23 de ani. Începând cu anul 1772, Christian a fost rege numai nominal. Din 1772 până în 1784 Danemarca a fost condusă de mama vitregă a lui Christian, Juliana Maria
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
după asumarea ducatului, probabil din răzbunare pentru sprijinirea fratele său împotriva lui, Robert I a adunat o armată împotriva unchiului său, Robert, arhiepiscop de Rouen și conte de Évreux. Un armistițiu temporar i-a permis unchiul său să plece în exil, dar aceasta a dus la un edict de excomunicare pentru toată Normandia, care a fost ridicat numai atunci când arhiepiscopul Robert a fost lăsat să se întoarcă și comitatul său a fost restaurat. Robert a atacat și un alt cleric puternic
Robert I, Duce de Normandia () [Corola-website/Science/334070_a_335399]
-
al lui Charles de Gaulle , liderul Forțelor Franceze Libere, a avut efect imediat redus, puțini francezi înrolându-se în Forțele Franceze din Interior. Cea mai mare parte a francezilor care au continuat lupta s-a aflat inițial în cadrul FFL din exil. După declanșarea atacului german împotriva Uniunii Sovietice în iunie 1941, comuniștii francezi aflați în subordinea Cominternului, care până atunci respectaseră ordinele de la Moscova și nu reacționaseră împotriva germanilor, au început să organizeze acțiuni armate împotriva ocupantului. De Gaulle l-a
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
fost rezultatul operațiunilor aliate "Overlord" și "Dragoon" din the vara anului 1944. Cea mai mare parte a Franței a fost eliberată până în septembrie 1944. Mai multe baze de submarine au rămas sub controlul german până în mai 1945. Guvernul francez în exil a proclamat restaurarea Republicii Franceze, asigurând astfel continuitatea cu defuncta a treia Republică. Guvernul provizoriu a recrutat trupe proaspete pentru participarea la înaintarea aliată spre regiunea Rinului și asaltul asupra Germaniei. Pentru formarea noii armate franceze - "Armée française de la Libération
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
cu tărie, putérea turcului mare, mulțimea și iuțimea tătarălor neoprită, ce și dinlăuntru slabi și plin de vicleșug”. Implicarea sa în dezvăluirea complotului este confirmată de cronicarul Nicolae Costin în letopisețul său. Boierul l-a însoțit pe fostul domnitor în exil la Cetatea Ciceului (1538-1541), pe postul de cămăraș. Domnul Ștefan Lăcustă (1538-1540) a căutat să-l atragă de partea sa și l-a chemat în Moldova, promițându-i iertare pentru „greșeala ce ne-ai greșit”, dar fără a avea succes
Nicoară Hâra () [Corola-website/Science/334071_a_335400]
-
mâncător de hoituri și i-a paralizat distrugător imaginația cu „realități plictisitoare”. În critica sa adusă științei, el face aluzie la personaje din mitologiile greacă și romană, cum ar fi driadele, nimfele naiade și Diana, zeița romană a vânătorii, descriind exilul lor forțat ca o dovadă că omenirea este prea doritoare să se debaraseze de sufletul ei creativ. Pentru a consolida valoarea trecutului față de valoarea viitorului nechibzuit, Poe folosește o formă tradițională de sonet englezesc pentru a-și prezenta gândurile. Un
Sonet — Către știință () [Corola-website/Science/334224_a_335553]
-
ale sălilor de lectură budiste, să împodobească manuscrisele. Simbolul Taegeuk a fost inclus începând din anul 1882 în drapelul național - Taegeukgi - al regatului Coreei, apoi între 1897-1910 al Imperiului Coreean de scurtă existența, iar apoi al guvernului provizoriu coreean în exil. După 1945 acest drapel a fost utilizat din nou pe teritoriul Coreei, din 1948 devenind steagul național al Coreei de Sud (Republică Coreea).Steagul Taegeukgi cuprinde în afara diagramei Taegeuk în albastru și roșu, un fundal alb și patru trigrame de culoare neagră
Taegeuk () [Corola-website/Science/334400_a_335729]
-
în mare și înoată către plajă. Emanuel o așteaptă "„zâmbind și fericit în același timp”", dar fata îl privește indiferentă și o salută de departe pe Adina, care apăruse la capătul digului. După mai bine de zece ani petrecuți în exil la Paris, savantul român Mircea Eliade a fost numit "visiting professor" la Universitatea din Chicago pentru anul școlar 1956-1957, urmând să țină câteva conferințe despre filozofia și tehnicile yoga și despre șamanism în cadrul seminarului „Haskell Lectures”. În iarna anului 1956
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
pentru prima dată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid (condus de George Uscătescu, profesor de filozofie la Universitatea Complutense din Madrid) în cadrul unei colecții de scrieri publicate de personalități românești proeminente ale exilului românesc. Ca urmare a faptului că, după cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „Ghicitor în pietre” a fost publicată în
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
Muftiu al Ierusalimului în perioada mandatului britanic asupra Palestinei. În octombrie 1937 a fugit din Palestina de teama reacției autorităților britanice la Marea Revoltă Arabă din anii 1936-1939 la conducerea căreia a luat parte activă, întorcându-se mai apoi din exil în martie 1948. Inițial adept al Siriei Mari, din care Palestina ar fi făcut parte ca „Siria de Sud”, s-a impus în anii 1930 ca lider al mișcării naționale palestiniene. El s-a opus cu înverșunare sionismului și drepturilor
Amin al-Husseini () [Corola-website/Science/335014_a_336343]
-
Amin al Husseini a deținut între anii 1921-1937 funcția de președinte al Consiliului Suprem Islamic din Palestina, iar începând din 1936 pe cea de presedinte al Inaltului Comitet Arab din Palestina, funcție pe care a continuat să o îndeplinească și în exil, dupa scoaterea în afara legii a acestui comitet de către autoritățile britanice. În exil el a colaborat cu regimul pro-nazist din Irak sub conducerea lui Rashid Ali Al Gailani, după căderea căruia s-a refugiat în Italia fascistă și apoi vreme de
Amin al-Husseini () [Corola-website/Science/335014_a_336343]
-
Suprem Islamic din Palestina, iar începând din 1936 pe cea de presedinte al Inaltului Comitet Arab din Palestina, funcție pe care a continuat să o îndeplinească și în exil, dupa scoaterea în afara legii a acestui comitet de către autoritățile britanice. În exil el a colaborat cu regimul pro-nazist din Irak sub conducerea lui Rashid Ali Al Gailani, după căderea căruia s-a refugiat în Italia fascistă și apoi vreme de patru ani în Germania nazistă. În timpul șederii în Germania, a cooperat cu
Amin al-Husseini () [Corola-website/Science/335014_a_336343]