11,932 matches
-
fel ca și alte elemente ale grupei 8 (cadmiu, osmiu, etc.), fierul prezintă numeroase stări de oxidare, de la -2 la +6, deși cele mai comune sunt +2 și +3. ul elementar este întâlnit în meteoriți și unele medii sărace în oxigen, dar este reactiv cu oxigenul și apa. Suprafețele proaspăt tăiate ale fierului au o culoare gri-argintie, sunt lucioase, dar se oxidează în aer, produsul de reacție fiind oxizii de fier, cunoscuți de asemenea sub denumirea de rugină. Spre deosebire de alte metale
Fier () [Corola-website/Science/302787_a_304116]
-
ale grupei 8 (cadmiu, osmiu, etc.), fierul prezintă numeroase stări de oxidare, de la -2 la +6, deși cele mai comune sunt +2 și +3. ul elementar este întâlnit în meteoriți și unele medii sărace în oxigen, dar este reactiv cu oxigenul și apa. Suprafețele proaspăt tăiate ale fierului au o culoare gri-argintie, sunt lucioase, dar se oxidează în aer, produsul de reacție fiind oxizii de fier, cunoscuți de asemenea sub denumirea de rugină. Spre deosebire de alte metale care realizează pasivarea prin straturi
Fier () [Corola-website/Science/302787_a_304116]
-
carbon (între 0,2% și 2,1%) produce oțelul, care poate fi de 1000 de ori mai rezistent decât fierul pur. Fierul metalic brut este obținut în furnale, unde minereul este redus de către cocs la fonta. O prelucrare ulterioară cu oxigen reduce conținutul de carbon pentru a se obține oțel. Oțelurile și aliajele din fier cu conținut scăzut de carbon, în combinație cu alte metale, sunt de departe cele mai comune metale în industrie, datorită numărului mare de proprietăți dezirabile. Compușii
Fier () [Corola-website/Science/302787_a_304116]
-
de aluminiu poate fi aprins pentru a crea termitul, folosit în prelucrarea minereurilor. Formează compuși binari cu halogenii și calcogenii. Printre compușii organometalici, ferocenul a fost primul compus-sandwich descoperit. Fierul joacă un rol important în biologie, formând substanțe compuse cu oxigen molecular în hemoglobina și mioglobina; acești doi compuși sunt proteine comune ce au rol în transportul oxigenului la vertebrate. De asemenea, fierul este metalul cel mai utilizat în enzimele redox cele mai importante, care sunt implicate în respirația celulară, procesele
Fier () [Corola-website/Science/302787_a_304116]
-
halogenii și calcogenii. Printre compușii organometalici, ferocenul a fost primul compus-sandwich descoperit. Fierul joacă un rol important în biologie, formând substanțe compuse cu oxigen molecular în hemoglobina și mioglobina; acești doi compuși sunt proteine comune ce au rol în transportul oxigenului la vertebrate. De asemenea, fierul este metalul cel mai utilizat în enzimele redox cele mai importante, care sunt implicate în respirația celulară, procesele de oxidare și reducere la organismele vegetale și animale. Primul tip de fier cunoscut și utilizat de
Fier () [Corola-website/Science/302787_a_304116]
-
dubla duritatea. Duritatea crește rapid cu un conținut de carbon de 0,2% și este saturată la ~0.6%. Fierul produs industrial, care este cel mai pur (aproape 99,99% puritate), are o duritate de 20-30 Brinell. Fierul formează cu oxigenul combinații divalente și trivalente. Fenomenul de oxidare a fierului se mai numește ruginire. "Oxidul feros", FeO (II), se obține prin arderea directă a fierului. El este stabil doar la temperaturi de peste 833 K (560C) și este de culoare neagră. "Oxidul
Fier () [Corola-website/Science/302787_a_304116]
-
a fierului. El este stabil doar la temperaturi de peste 833 K (560C) și este de culoare neagră. "Oxidul feric", FeO (III), numit și hematit, este un mineral de culoare maronie, obținut prin oxidarea fierului în condițiile existenței unui surplus de oxigen. El reprezintă principala sursă de obținere a fierului. "Oxidul feric-feros", FeO (II,III), numit și magnetit, este materialul natural cu cele mai bune proprietăți magnetice. Deși acești oxizi formează straturi protectoare la suprafața pieselor, porozitatea acestor straturi este atât de
Fier () [Corola-website/Science/302787_a_304116]
-
partea superioară a furnalului se introduce minereu de fier, carbon sub formă de cocs și un flux de genul carbonatului de calciu sau a dolomitului, în timp ce prin partea de jos este insuflat un curent de aer cald. Cocsul reacționează cu oxigenul din curentul de aer, formând monoxid de carbon: Monoxidul de carbon reduce minereul de fier (în cazul de jos, hematit), transformându-l în fier topit și devenind bioxid de carbon: Fluxul ajută la topirea impurităților din minereu, în special a
Fier () [Corola-website/Science/302787_a_304116]
-
cu orice tip de biomoleculă și, ca atare, va adera la membrane, acizi nucleici, proteine etc. Multe animale înglobează fierul în hemuri, o componentă esențială a citocromilor, proteine implicate în reacții redox (incluzând respirația celulară), și a proteinelor purtătoare de oxigen hemoglobina și mioglobina. Fierul anorganic implicat în reacții redox se găsește de asemenea în complexele fier-sulf din multe enzime, cum ar fi nitrogenaza și hitrogenaza. Atunci când organismul se confruntă cu o infecție bacteriană, fierul este "sechestrat" în interiorul celulelor (de obicei
Fier () [Corola-website/Science/302787_a_304116]
-
la identificarea prezenței bromului în diverse materiale. Bromul substituie iodul din acidul iodhidric sau din ioduri: Bromul reaționează cu hidrogenul la încălzire (150 °C), în prezență de catalizatori, formând formula 42. El se poate combina direct și cu nemetalele (excepție fac oxigenul, azotul și carbonul), ca de exemplu formula 43 și formula 44. De asemenea se combină direct cu metalele formând bromuri. Platina nu este atacată de brom. Bromul distruge substanțele organice, de aceea recipientele de sticlă care conțin brom nu se închid cu
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
ușoară încălzire în bromați și bromură. Bromații se prepară prin acțiunea hidroxizilor alcalini la cald cu brom (analog preparării cloraților) după reacția chimică: formula 84 Și de la HBrO cu hidroxizii, prin reacții de neutralizare se obțin bromați. Prin încălzire, bromații cedează oxigen. După comportamentul pe care îl la încălzire, bromații se împart în trei categorii: Compușii anorganici ai bromului sunt formați pe baza unor stări de oxidare, de la -1 la +7. Bromul este un puternic oxidant, și poate oxida ionul de iodură
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
conduce la formarea heptafluorurii de iod. Prin controlarea condițiilor de reacție (−45 °C, suspensie în CFCl), este posibilă izolarea trifluorurii de iod. I(s) + 3F(g) → 2IF(s) [compus galben] Cu hidrogenul reacționează la 440 °C formând acid iodhidric. Cu oxigenul nu se combină direct, însă compușii săi oxigenați sunt mai stabili decât cei analogi clorului și bromului. Cu unele metale, precum fierul sau mercurul, reacționează la temperatura obișnuită, formând iodurile respective. Față de apă, hidroxizi alcalini și hidrocarburi se comportă în
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
și cu peroxid de mercur un precipitat de diiodură de mercur de culoare roșie. Acidul iodic, HIO, este o substanță analoagă acizilor clorici și bromici, foarte solubilă în apă și cu gust foarte acru; se dizolvă ușor în iod și oxigen. Poate fi descompus de către acizii clorhidric, bromhidric, sulfihdric și sulfuros, eliminându-se iodul. Acidul iodic conține iod în starea de oxidare +5, fiind unul din cei mai stabili oxiacizi ai halogenilor în stare pură. Când are loc încălzirea, se deshidratează
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
conține 7 părți de carbonat de sodiu în 100 de părți de apă, din care o parte de iod este în suspensie, unde se formează o sare albă; sarea este periodatul de sodă. La încălzire, acest acid este descompus în oxigen și acid iodic. Când iodul este pus în contact cu o soluție de amoniac, se formează o pudră neagră, a cărei compoziție este fie NI, fie NI. Explodează foarte violent când devine uscată la contact cu aerul sau la frecare
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
unde își pierd sarcina și se depun sau intră în reacție chimică. La "anod" se produce un proces de "oxidare", în timp ce la "catod" unul de reducere. În anul 1800, William Nicholson și Johann Ritter au descompus apa în hidrogen și oxigen. În 1807, au fost descoperite 5 metale folosindu-se electroliza, de către savantul Humphry Davy. Aceste metale sunt: potasiul, sodiul, bariul, calciul și magneziul. După aceea, în 1875, Paul Emile Lecoq de Boisbaudran a descoperit galiul folosind electroliza, iar în 1886
Electroliză () [Corola-website/Science/302834_a_304163]
-
radicalilor liberi. Datorită acestor proprietăți se pot explica numeroasele efecte ale extractului de frunză. Extractul are acțiune asupra tulburărilor de circulație sanguină la nivelul creierului și extremităților, ameliorând astfel metabolismul energetic la nivel cerebral prin creșterea captării glucozei și a oxigenului la nivel molecular. La nivel ocular mărește acuitatea vizuală. Inhibă factorul de activare a trombocitelor, ceea ce reduce tendința de coagulare a sângelui. De mai bine de 5000 ani chinezii au descoperit calitățile de afrodiziac ale acestui arbore, care previne impotența
Arborele pagodelor () [Corola-website/Science/302852_a_304181]
-
proprietatile fizice ale protoplasmei Aceste substanțe sunt cele mai importante, ele luând parte activ la toate procesele intracelulare. Printre proprietățile care diferențiază materia vie de corpurile lipsite de viață se pot aminti: Din substanța intercelulară în celulă pătrund substanțe nutritive: oxigen, glucoză, lipide, apă, săruri, iar din ea se elimină substanțe sub formă de deșeuri. Substanțele care intră în celulă participă la procesele de biosinteză. Biosinteza semnifică formarea proteinelor, glucidelor, lipidelor din substanțe mai simple, ce sunt specifice celulei date. De
Celulă (biologie) () [Corola-website/Science/302844_a_304173]
-
De exemplu, în celulele mușchilor se formează niște proteine speciale, care le asigură contractilitatea. o dată cu biosinteza, în celule are loc și descompunerea substanțelor organice. În urma descompunerii se formează niște substanțe de structură mai simplă. Reacțiile de descompunere decurg cu participarea oxigenului (reacții de oxidare) și sunt însoțite de degajare de energie. Această energie se consumă în procesul activității vitale a celulei sub formă de energie chimică, termică, mecanică. Procesele de biosinteză și descompunere constituie metabolismul. Această proprietate a materiei vii este
Celulă (biologie) () [Corola-website/Science/302844_a_304173]
-
viață și, în general, la orice acțiune care îi tulbură echilibrul. Factorii de mediu care provoacă în celula vie tulburări reversibile sunt numiți "excitanți". În celulele excitate se schimbă viteza proceselor de biosinteză și de descompunere a substanțelor, consumul de oxigen și temperatura. Celulele își îndeplinesc funcțiile lor firești numai în stare de excitație. Celulele grandulare produc și secretă anumite substanțe, cele musculare se contractă, în celulele nervoase apare un semnal electric foarte slab numit impuls nervos, care se propagă pe
Celulă (biologie) () [Corola-website/Science/302844_a_304173]
-
de clasa B (aproximativ B4-5) când acesta era încă pe secvența principală. În timp ce a trecut prin faza de gigant roșu, Sirius B posibil a îmbogățit metalicitatea companionului său. Această stea este compus în principal dintr-un amestec de carbon și oxigen, care a fost generat de fuziunea heliului în steaua progenitor. Aceasta este acoperită de niște de elemente mai ușoare, cu materialele repartizate după masă datorită gravitației ridicată a suprafeței. De aici atmosfera exterioară a lui Sirius B este acum aproape
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
dinainte de Ti sunt izotopii elementului 21, iar de după sunt izotopii elementului 23. Un element chimic metalic, titanul este recunoscut pentru rația sa duritate-greutate mare. Este un metal dur cu densitate mică, care este destul de ductil (în special în mediile fără oxigen), lucios și alb argintiu în culoare. Temperatura relativ ridicată a punctului de topire (peste 1649 °C) îl face folositor ca metal refractar. Tipurile comerciale de titan (cu puritate de 99,2%) au rezistența de rupere la tracțiune maximă de 434
Titan () [Corola-website/Science/303225_a_304554]
-
la pierderea lustrului. Când se formează pentru prima dată, acest strat protector este de numai 2 nm grosime, dar continuă să crească încet, ajungând la 25 nm în patru ani. Titanul arde în aer când este încălzit la și în oxigen pur la sau mai mult, formând dioxid de titan. Prin urmare, metalul nu poate fi topit în aer liber din cauză că arde înainte de a ajunge la punctul de topire, deci acest proces poate fi efectuat doar într-o atmosferă inertă sau
Titan () [Corola-website/Science/303225_a_304554]
-
slab atras de magneți) și are conductivitatea electrică și termică relativ scăzute. Demonstrat experimental, titanul natural poate deveni radioactiv după ce este bombardat cu nuclei de deuteriu, emițând în principal pozitroni și raze gamma. Când este încins, metalul se combină cu oxigenul, iar când ajunge la , se combină cu clorul. De asemenea, reacționează și cu alte halogene și absoarbe hidrogen. Numărul de oxidare +4 domină în chimia titanului, dar compușii din starea de oxidare +3 sunt de asemenea comuni. Datorită acestei valențe
Titan () [Corola-website/Science/303225_a_304554]
-
foc de titan/clor. Există risc de incendiu chiar și când este întrebuințat în clorul hidratat din cauza uscării neașteptate a gazului, determinată de condițiile climaterice extreme. Titanul poate lua foc când o suprafață proaspătă, ne-oxidată intră în contact cu oxigen lichid. Aceste suprafețe pot apărea în cazul în care cele oxidate sunt lovite cu un obiect greu, sau atunci când o tensiune mecanică cauzează apariția unei crăpături. Aceasta reprezintă o posibilă limitare în utilizarea titanului în sistemele de oxigen lichid, cum
Titan () [Corola-website/Science/303225_a_304554]
-
contact cu oxigen lichid. Aceste suprafețe pot apărea în cazul în care cele oxidate sunt lovite cu un obiect greu, sau atunci când o tensiune mecanică cauzează apariția unei crăpături. Aceasta reprezintă o posibilă limitare în utilizarea titanului în sistemele de oxigen lichid, cum ar fi cele găsite în industria aerospațială. Generală:
Titan () [Corola-website/Science/303225_a_304554]