12,874 matches
-
Când ajunge la zero, apasă aici. (Împinse cu degetul mare un buton și încărcătorul căzu cu zgomot pe jos.) De obicei, noi trebuie să recuperăm încărcătoarele goale. Din cauza prețului lor. Dar în aceste condiții nu se va aplica regulamentul. ― Am priceput. ― Lasă-l unde a căzut și ia altul imediat. (Îi întinse un al doilea încărcător și ea se contorsionă pentru a menține arma într-o mână și a o încărca în același timp, cu cealaltă.) Bag-o tare, îi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
asta. La început, am crezut că e altfel. Când mi-am dat seama că greșisem, am mai făcut o greșeală prin subestimarea reacțiilor lui. Mă rog, poate că mă judec prea spru. Îl credeam în toate mințile. ― Eu tot nu pricep, declară Vasquez. Ce-ar fi câștigat dacă chestia aia te-ar fi omorât? Cu ce s-ar fi ales? ― Nu avea de gând să le lase să ne omoare... nu imediat, cel puțin. Nu înainte de a-și aduce jucăriile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
isteric. Știu cum să umblu cu chestiile astea, și nu mă înșeală niciodată, bătrâne. Sunt prea simple ca să se strice... (Se holba la defilarea cifrelor.) Șase metri. Cinci. Cum... Privirea lui se întâlni cu cea a lui Ripley, iar atunci pricepură amândoi. Își dădură capul pe spate și-și ridicară detectoarele în aceeași direcție. Cele două aparate scoaseră un bâzâit asurzitor. Hicks se cățără pe o etajeră. După ce-și puse pe umăr pușca luă aruncătorul de flăcări într-o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
tăiat. Sistemele de securitate nu reușeau să zăgăzuiască reacția în lanț și exploziile se succedau. Dincolo de ușă, liftul se opri și ușa-grilaj începu să se deschidă. ― Închide ochii, draga mea, îi murmură lui Newt. Fetița dădu din cap cu gravitate. Pricepuse ce avea de gând Ripley care încălecase deja balustrada. Se vor prăbuși: moartea era sigură și rapidă. Când femeia era gata să se arunce în gol, văzu naveta, aproape deasupra lor. Propulsoarele răgeau, dar urletul vântului acoperise zgomotul apropierii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cine vorbești? - Domnul Blayney! Chiar crezi c-o să reconstruiască această clădire? Gosseyn termină de scris cuvântul "lapte". Apoi puse creionul jos. Se ridică. Și ieși în salon. În timpul acesta constată că era cuprins de o complexitate de gânduri și percepții. ...Pricepu că senzația ciudată existase în toate minutele acestea, poate chiar cu câteva ore, înainte, înăbușită de prezența lui Enin, care-l solicita atâta; vaga conștiință a prezenței alter-ego-ului său, și toate celelalte realități. Îl găsi pe Enin întins pe podeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
noaptea manifeste printre blocuri, și nici nu desfășuram cearșafurile de pat, pe care să scriu „Greva foamei!“ înainte să le-agăț de balcon. Îmi ajungea să știu că, în lumea liberă și complicată a minții mele, nici un securist, oricât de priceput, nici un informator, oricât de apropiat, nici un metodist, oricât de zelos, n-aveau acces. Eroul, dacă exista, trăia înăuntru, ascuns printre gânduri și imagini, zburdând fără griji sub cupola de os a craniului. În sinea mea, aflasem repede cine sunt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
arhitecți onomastici, răpuși de-alcool și plictiseală, se întrecuseră în glume pe vremuri imemoriale. Tovarășul Bețivu, conu’ Târnăcop și duduia Pulpea alcătuiau marea familie a degeneraților veseli, pregătită să debarce dintr-o epocă într-alta. Răsfoiam paginile gălbejite, încercând să pricep ce accident istoric mă făcuse coleg de existență cu Urecheatu, Țugui, Mătreață sau Mucileanu. Nume crâncene, ieșite din negura timpurilor ca dintr-un cazan cu păcură, mă însoțeau în drumul luminos spre comunism: Mâzdran, Dârdâiac, Târțopan, Brăcăcilă, Frecăuțeanu erau tovarășii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care, cine știe de ce, hotărâse că doar eu i le pot oferi. O călăream ori de câte ori aveam chef, cu-o vulgaritate cinstită și sănătoasă care se revărsa în valuri de spermă, nu de cerneală. Clipele astea simple, pe care scriitorii se pricep cel mai bine să le piardă, tocmai din dorința de-a le păstra pe-o foaie de hârtie, îmi aparțineau în totalitate și nu le-aș fi dat pentru nimic în lume. Într-o dimineață, în timp ce tocmai ieșeam de sub plapumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
despărțindu-mă de Bismarck printr-o mișcare de voal a cearșafului, mă deposeda de fetișul cel mai de preț. Decepția, în astfel de momente, nu are egal. Scriitorii, pe care, prin natura profesiei mele, îi cunosc prea bine, nu se pricep să redea pierderea tristă a voluptăților. Ne pierdem vremea cu zeci de pagini despre umerii doamnei T., tunsoarea Daniei, încheieturile Adelei; ne sunt descrise inele, mănuși, medalioane cu lănțișoare; ni se povestesc gesturi, sunt contabilizate zâmbete, ni se laudă chipuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe Creangă cu marele autor rus de basme, Lev Iașin. Inventam scriitori, modificam versuri, rescriam nuvele și romane (punând de la mine personaje-cheie sau figuri neînsemnate și dând acțiunii alte finaluri, niciodată aceleași), trucam istoria și relațiile dintre oameni, doar-doar o pricepe cineva ce vroiam să fac. În sprijinul poveștilor mele virtuale, produceam dosare și fișe, xeroxuri după originale splendide, dar inaccesibile (și, din motivul ăsta, neverificabile), poze inexistente, citate cu pagină și paragraf făcute acasă, pe calculator și voalate în sepia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bulbilor, pentru a extrage toată seva infectă și delicioasă a minciunii. Unul, doi, trei, cinci Alexandri, jucându-se cu gândurile mulțimii. De-oricâte ori era nevoie; și era nevoie tot timpul. Un spectacol mut, cu sala tăcută, cuminte, arhiplină. Mă pricepeam să mint, iar lumea cerea să fie păcălită. O căutau cu lumânarea; altfel, de ce-ar fi venit la noi? Le ofeream un escroc, un impostor abil și creativ, nimerit din întâmplare în cripta Facultății de Litere. Din întâmplare? Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pudra trufelor, cu religiozitatea unui credincios apăsându-și buzele de mâna papei. Mie mi-era pur și simplu foame. Aș fi înghițit halvița și tortul de nuga bătut în spumă de cafea, cu mult zgomot și fără vreo pauză. Desigur, pricepeam (nu mă născusem alaltăieri), dar pentru mine totul se dusese de râpă încă de când îmi alesesem meseria asta infectă. Nu mai aveam loc de vise și prostii de-astea. Eram un funcționar deștept, bine învățat să tacă și să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
n-am văzut bine. De ce n-am fost chemat imediat la Securitate e-o altă întrebare. Nu m-am grăbit s-o dezleg. După 1989, iluziile mele au suferit o nouă lovitură: am încetat să-mi iubesc țara. Nu mă pricepeam cine știe ce la politică, dar nu trebuia să ai doctorat ca să vezi că borșul stătut căruia Ceaușescu îi zicea România Socialistă, iar ăia care-l dăduseră jos, România Liberă, înflorise și clocea bine-mersi mai departe, ca o ciupercă otrăvitoare. Deschideai televizorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în loc de costum. Vorbeau o limbă pe care numai ei o înțelegeau, cuvintele păreau scoase dintr-un dicționar necunoscut, de plenare și congrese. A venit primul vot și, odată cu el, rezultatele; cu ocazia aia, am constatat că trei sferturi din țară pricepe și ea limba necunoscută. M-am simțit prost. Au mai trecut câțiva ani, parcă nu se întâmpla nimic, nu scăpam de oamenii ăștia, îi găseai peste tot, ca puricii, îți semnau până și hârtiile pentru concursul de-asistent. Fusesem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Vuia se transforma într-o ghiulea. Urma picajul. Era la fel de simplu și de clar ca a rămâne fără frâne pe Dealul Negru. Nu-mi trebuia nici computerul, nici emisiunile târzii cu catastrofe aviatice (de ce oare le dădeau doar noaptea?) ca să pricep cum stau lucrurile. Mă gândisem de nu știu câte ori la orașele astea plutitoare, suspendate, la populația lor pestriță, compusă din sute de mii de vieți pulsând simultan în aer, făcând de toate: citind, dormind, sporovăind, scărpinându-se în nas, legate între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în colțul din dreapta, găseai explicațiile topografice, înghesuite sub niște lauri cafenii; formele păreau corecte, înflorate cu măsură. Cel care lucrase harta o făcuse pe gustul tuturor: Germanic, Italicorum, Turcicorum, Hungarorum. Nu trebuia să fii expert în desen și caligrafie, ca să pricepi că autorul săruta mâinile mai multor stăpâni. Pe mijloc, tot jos, o lămurire și-un an: Totius DANUBII, A. 1766. A-ul zâmbea grăsuț și cârlionțat, încrețit de brațe și căciulițe; parcă ieșise de la coafor. Cuiva îi plăcuse așa, suflase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înțeles cum merge chestia asta a ta. Sinceră să fiu, nici nu mă interesează prea tare. N-am înțeles de ce ai îndopat-o cu niște date inutile; îți ocupă spațiu și-ți blochează restul programelor. Și, mai ales, n-am priceput ce legătură e între ea și harta asta de la 1700...“ Dacă un marțian s-ar fi uitat în clipa aia la noi, i-ar fi dat dreptate Mariei. „Cred că știu unde vrea s-ajungă căpitanul Picard cu programele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Avea trei-patru tipuri (de frig, de ciclu, sexy, de casă - ăștia puteau să fie puțin descusuți, nu-i controla nimeni), dacă băgai mâna scoteai cât pentru douăzeci de ani. Fiecare categorie arăta într-un anumit fel, cum numai femeile se pricep să le aranjeze: ăia de frig, mari și lați; ăia de ciclu, negri, enormi, mai încăpeau vreo două perechi sub ei; ăia sexy, croiți parcă din fundițe, îl căutai pe toate părțile și nu dădeai de ei. Din ultimii, strânsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
încă nu dispăruse, stăteam pe-un butoi de pulbere. Maria a râs. „Hai, că întârziem. Mă lași întâi pe mine la galerie, te rog; după aia te duci la Mihnea.“ Am râs și eu, din tot sufletul, atât cât mă pricepeam. Ne-am urcat în mașină și-am pornit spre Unirii. Orașul bolborosea, murdar și încăpățânat. Nimic nu lipsea, nici măcar gropile. Le cunoșteam pe de rost, cu timpul îmi confecționasem o hartă mentală a fiecărei străzi, care mă ajuta să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că mă pătase cineva cu suc de roșii. „Iertați-mă, cum vă numiți?“ „Robe. Alexandru Robe.“ „Domnu’ Robe...“, s-a mirat în continuare ofițerul (și parcă-mi venea să-l cred; ăștia de la poartă erau aleși pe sprânceană, nu se pricepeau să mintă), „Nu e nimeni la noi cu numele astea...“ „Nu se poate!“, am protestat, „Un domn mare, înalt și unul mic, îndesat; mi-au arătat legitimațiile și scria clar: secția unu Poliție, crimă organizată.“ Tipul a râs. Acum chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aș fi aflat cu siguranță ce se întâmplase acasă la Mihnea. Sigur, pe Brutus nu-l lichidase nimeni și nici nu picase cu „Transilvania“ la Balotești, dar procesul rămânea neschimbat. Am scanat polaroidul și-am introdus datele-n calculator. Mă pricepeam și eu puțin la chestii de-astea. Nu eram Bill Gates, dar nici grăsuțul ochelarist din reclama de pe televizor, care-și deschidea unitatea de CD-ROM și, după ce-o studia mirat, își proptea acolo paharul de plastic plin cu cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nevoie de-alt calculator, mergea să înregistrezi și pe televizor. Erau recomandate mai ales alea vechi, alb-negru, cu lămpi sau diode (Olt, Sirius și Diamant), care conduceau mai bine curentul și mențineau impulsul luminos. Van Eick fusese genial; atât de priceput, încât nu găseai nimic despre el, nici o urmă, nici măcar pe Internet. Cei care văzuseră ceva spuneau că textul se ștergea instantaneu, apucai să citești două-trei rânduri, după care dispărea; de imagini, nici nu putea fi vorba. Nimeni nu știa dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și triumfătoare. Mie îmi venea să ies suprarealist din magazin, cu un singur pantof. Într-un târziu, am ajuns și „La Mama“, lângă Ateneu. Ospătarii accelerau pe lângă noi cu tăvile încărcate și prosopelul ăla minuscul atârnat pe braț; niciodată nu pricepusem la ce folosește. Nu-l mișcau un centimetru de pe braț, așa cum nici aprozariștii de pe vremuri nu umblau la creionul chimic de după ureche. Ne-am așezat la o masă imensă, cu tăblia lată și încăpătoare. Mi-o și imaginam acoperită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
blândețe, privindu-l cum urcă pe mușchi și ligamente. Poate și pe amintiri. În clipa aia, a sărit brusc ușa de la baie și, odată cu ea, și trenuri, și gânduri, și degete de la picioare. Le-am ascuns pe toate, cum mă pricepeam mai bine. Maria a intrat triumfătoare, cu-o poză în mână. Se dezbrăcase și ea, purta doar un halat alb sau roz deschis (nu se vedea prea bine și-oricum nu prea nimeream culorile). Halatul s-a aplecat spre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cuvine: cu-o minciună. „Habar n-am ce vor de la noi.“ Nici eu nu credeam ce spuneam. Maria mi-a zâmbit: subțire, ironic, cum meritam. Apoi mi-a întors-o: „Tu ești șoferul. Scapă de ei, dacă ești atât de priceput.“ „Am o idee mai bună.“ Am format un număr, unul important. Tot ce urma din clipa asta avea să fie important, de fapt. Și-am dat difuzorul la maxim, s-audă și Maria. „Andrei?“ „Robiță! Cu ce pot să te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]