KorAP: Find »[drukola/base=râs & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...420 421 422 ...569 >

14,215 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214

acestea erau un slab antidot împotriva spaimei. Gajus îl privea neliniștit și se gândea că nu putea să existe o legătură între insula aceea solitară în asfințit și soarta tatălui său. Dar vântul - care se stârnise după ce căpitanul izbucnise în râs - îi împingea în altă parte, spre colțurile de stâncă ce se iveau din mare, și marinarii nu i se puteau opune. La un moment dat, un curent puternic păru că trece pe sub chila corăbiilor. Oamenii erau neliniștiți din cauza relei faime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
și număra săptămânile și ciclul lunii. Îmboldită de senatorul Silanus, deveni tot mai intrigantă și mai neliniștită, în timp ce Gajus, care îi suporta prezența cu un zâmbet complice, se dedica soției sale, inventând o mulțime de jocuri, și Claudilla râdea, și râsul ei umplea vila. Într-o zi însă, pe când se odihneau în triclinium - aflat pe o stâncă transformată într-o mică insulă, ce comunica cu vila printr-un pod îngust și devenise locul jocurilor lor zilnice, lipsite de orice rușine -, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
și să se îndrepte apoi spre Roma. Dar îndată ce liburna ieși din port, Ennia se așeză alături de Gajus în de-acum faimosul portic al bibliotecii, privi în jur, îi mângâie părul cu degetele, îl gâdilă după ureche și izbucni în râs. — De o săptămână muream să fac asta. El ridică ochii din carte, zâmbind; se gândi că semăna cu fetele din Rhetia care stăteau în barăcile din castrum. Continuând să râdă, ea îi trecu două degete pe buze, îl înțepă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Imprudența e o caracteristică a familiei“, se gândi. Însă asemenea oameni puteau fi necesari. De aceea îi zâmbi lui Saturninus și declară: — Sufletul tău e nobil. E un lucru rar în ziua de azi... Puțin mai încolo, Împăratul râdea cu râsul lui tânăr. Zilele grele și pline de primejdii ale adolescenței îl transformaseră într-un solitar cu scurte momente de socializare. Persecuțiile și spionii îi creaseră o mare capacitate de disimulare și de îndurare a vicisitudinilor. Nevoia lui de afecțiune nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
În legătură cu nunta aceea făcută în grabă Augustus i-a consultat și pe preoți, iar ei n-au avut nimic de obiectat, îți amintești? Învârtea în mână cupa cu vin; conștient că nu putea fi pedepsit, râdea plin de ură, iar râsul i se prefăcea în dispreț. — Așa că au căzut de acord toți trei, Augustus, Livia și senatorul Claudius, care a fost invitat și la noua căsătorie... Cineva slobozi un hohot de râs, ușurat sau din stupiditate. Imediat însă, numele acelea, pomenite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
nu putea fi pedepsit, râdea plin de ură, iar râsul i se prefăcea în dispreț. — Așa că au căzut de acord toți trei, Augustus, Livia și senatorul Claudius, care a fost invitat și la noua căsătorie... Cineva slobozi un hohot de râs, ușurat sau din stupiditate. Imediat însă, numele acelea, pomenite într-un discurs vulgar, sporiră neliniștea generală: nu vinul îl făcea pe Callistus să vorbească. În fundul sălii, timidul Helikon se sufoca de spaimă. Între timp, Împăratul, în mijlocul curtenilor care, slugarnici, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
băiatul, care știe că este răpit de zeu, nu se opune; dimpotrivă, brațul lui înlănțuie gâtul acvilei. Se spune că ar fi opera lui Leochares. Un mic obiect din bronz, capul unui satyrus cu urechi ascuțite. Râde. Se zice că râsul acela de bețiv întipărit pe buzele supte l-a sculptat cu mâna lui avarul Lysippus, care, pentru fiecare obiect vândut, arunca o monedă de aur într-o amforă; când a murit, s-au găsit o mie cinci sute de monede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
niște grăjdari puseseră pe crupa calului însemnele senatoriale. Asiaticus îi întrebă însă cu blândețe: A spus că frumosul lui cal...? Bine. Le vom explica oamenilor că au râs degeaba. Mai mult chiar, le vom spune că nu-i nimic de râs: Roma e în pericol. Sus, pe Palatinus, „băiatul“ are momente de nebunie: vrea cu adevărat să-l numească senator pe calul lui. Îl priviră cu uimire, iar el îi sfătui, cu obișnuitul său ton părintesc: — Încercați, încercați... Și când unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
nu avusese nici o reacție. Era un semn că omul cel mai apropiat de Împărat era și cel mai ușor de șantajat. — E primejdios să nu te naști bogat sau, cel puțin, să nu fii obișnuit cu bogăția, comentă Asiaticus, cu râsul acela pe care chiar și cei mai de încredere tovarăși ai săi îl urau. Setea de aur te orbește. Cluvius Rufus îl vizită din nou pe Callistus și îi sugeră, afectuos, că un dușman al său căuta probe în legătură cu anumite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

mea. Lasă privirea În jos. Tace. L-am Învins. Nu se șifonează, are umor, e de viță aristocratică. Râde: ha-ha-ha, hî-hî-hî, ha-ha-ha, hî-hî-hî. Hohotele lui false se Întretaie, se amestecă, se anulează. Observ, Între pliul a două hohote prefăcute, cum râsul forțat e singurul personaj grotesc al existenței. (duminică) Îmi place să mă uit la picioarele femeilor frumoase. Numai când merg pe stradă mă uit; sunt rare ocaziile când pot să merg pe stradă și să mă uit la picioarele femeilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
pe ei! Nu-i lăsați să umble... prin alte locuri!“. Râdem cu toții. Nimeni nu se poate ofusca de directețea ei. E mică, blondă, pistruiată, scurtă În picioare. Aleargă după mine să țină pasul. Măresc compasul. Rămâne În urmă. Fuge. Dar râsul ei victorios te urmărește, te ajunge, te cucerește. Ce vrei, așa este ea; ți-a făcut-o, te-a pus in imbarazzo. Dar, brusc, devine serioasă; rigidă ca un arlechin, se așază pe ultima treaptă a scărilor, Începe să plângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
indefinit. De acolo te privesc Înfricoșător ochi ficși și reci, care prelungesc alți ochi ce se preiau la infinit și care te poartă până În cercurile Îndepărtate ale altor lumi. (miercuri) Rânjetul meu de fiară metafizică se transformă treptat Într-un râs autoironic pe care nu mi-l bănuiam. Un râs ce Înseamnă o victorie asupra neputinței proprii, asupra Încăpățânării, asupra durerii. Nu mai sunt atât de crispat, am căpătat acea detașare ce mă apără de impuritatea vieții. (martie) Vreau să descriu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
reci, care prelungesc alți ochi ce se preiau la infinit și care te poartă până În cercurile Îndepărtate ale altor lumi. (miercuri) Rânjetul meu de fiară metafizică se transformă treptat Într-un râs autoironic pe care nu mi-l bănuiam. Un râs ce Înseamnă o victorie asupra neputinței proprii, asupra Încăpățânării, asupra durerii. Nu mai sunt atât de crispat, am căpătat acea detașare ce mă apără de impuritatea vieții. (martie) Vreau să descriu corpul lui A.: pentru mine, acesta nu există, este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
rezultă de aici? Că poetul creează În limbă sau nu?“. Atunci profesorul pitic și negricios, cu mustăcioara lui de carbonar, și-a strâns fițuicile de pe masă (tocmai suna) și a ieșit; singurul răspuns la Întrebarea retorică a studentei fiind un râs lătrător: hă-hă-hă, hă-hă-hă. Noi ne-am mirat de această reacție, Însă a doua zi, la curs, continuând să vorbească despre sinonimie și omonimie, C. a reluat mot à mot exemplele și argumentele studentei, pledând pentru creația În limbă a poeților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
anterioare cu studenții. Îmi cumpăr un carnet de reporter format mic, cu acel tip de foi ce se pot rupe ușor. N-am mai luat interviuri, nu știu ce e acela un interviu și-mi este teamă să nu mă fac de râs. Trebuie să nu par stângaci, să nu las o impresie proastă, să nu-l fac pe prozator să n-aibă Încredere În mine și să nu-mi răspundă; scriu pe fiecare foaie a carnețelului câte o Întrebare și las loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Senzația de gol sufletesc persistă. Sunt decăzută. Toți Își bat joc de mine. Toți mă storc de cea din urmă vlagă, supunându-mă la extraordinare eforturi fizice și morale. Ah, cu câtă plăcere zbiară Fredy la mine, făcându-mă de râsul tuturor. Iar eu ascult, nervii mei se Încordează, totul e gata să izbucnească, dar, spre fericirea mea, intervine voința, care strânge dinții și pumnii. Și așa, Încleștată de durere și nefericire, continui extenuantele figuri care mă vor doborî curând! Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
umane! 7 aprilie 1960 (joi) Azi s-a petrecut un mic incident neplăcut la școală. Diriginta mi-a dat un referat, iar eu am vrut să aleg ca ajutor pe Dinu, Însă el a renunțat, ceea ce m-a făcut de râs În fața dirigintei și a clasei. Să nu mai vorbim despre perdaful ce a urmat! Bineînțeles că mi-a cerut scuze și l-am iertat. Mă enervează Însă atitudinea lui Iloni, care susține În gura mare că Dinu este sub papucul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
telefonul! L-am luat pe Fredy și am venit. Ce a urmat e groaznic. Cele mai grele insulte, haimana etc. De ce? De ce, bestii ordinare? De ce? N-am lăcut nimic, dar asta e răsplata fericirii mele atât de mari. Eu răsplătesc râsul cu lacrimi. Vă doresc la toți o situație ca a mea, aș vrea să vă văd tăvălindu-vă sub cele mai grele insulte. Dar eu mi-am plătit fericirea... Am plâns În fața lor, a dușmanilor. Dar va veni și vremea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mai fac patinaj, școala...“. Apoi am plecat... Trebuie să alung din mine această pasiune Încă nestinsă, Petre, tu trebuie să mă ajuți, de ce nu vrei? Te iubesc mult, Petre, pentru că vreau să renunț la patinaj, ca să nu mă fac de râs, pentru că nu am timp să mă antrenez și aș cădea la concursuri, numai de tine Îmi pasă și de aceea voi face patinaj de plăcere, Petre, de ce-mi combați această dorință a mea? Petre, iartă-mă, te rog, pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
muncă. De aceea, nimeni și nimic nu va putea să-mi spulbere acest punct. Niciodată și cu nici un mijloc! 20 octombrie 1964 (marți) Lui Martin: Să mergem, dragul meu, acolo unde mai cântă Încă straniu lăutarul și unde, ridicat prin râs și plânset, stăpân ne e, nebun de dor, paharul... Să mergem, dragul meu, prin lumi nespuse de nici un dor, de nici o amintire, spre-o lume-a noastră... stranie minune ce-o să se cheme veci de veci iubire... 4 noiembrie 1964

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
tu, marea mea iubire... De fapt, uitarea e sfârșitul tuturor zbuciumelor. Ești atât de uitat, că mi se pare câteodată că nici n-ai existat. 19 noiembrie 1964 Ce mult aș vrea să plec la Polul Nord! 1 decembrie 1964 (marți) Râsul și plânsul, la extremele lor, au aceleași hohote În lumină prea multă sau În Întunericul cel mai negru ești la fel de orb... Când m-ai cutremurat cu fiorul iubirii, n-am știut că același tremur Îmi va da și ura... Te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Muntele este cel mai frumos lucru ce-l am eu, nu am nevoie de nimeni, vreau să rămân singură, nu te mai iubesc, ești și tu un biet om ca ceilalți, chiar dacă poți fi un geniu!“. Izbucnesc În hohote de râs, dar văd că acestea o Îndurerează și mai mult. „Niciodată n-o să mergi cu mine acolo sus pe Fisura Albastră!“ Râd și mai tare, plec de lângă ea, respir profund ozonul greu al serii de după ploaie, Înțesat cu esențe afrodisiace. (azi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
capăt saturația, scârba, la celălalt infinitul, clocotul. Tu... la unicul tău capăt, pasiunea cea fără de soluție: eu. El... liber la amândouă capetele, n-are de ce să-i pese, pe noi ne vor distruge pasiunile, el nu poate muri decât de râs. 25 mai 1965 (marți) Lui Martin. Mă tortura nu știu ce și credeam că e dragostea pentru tine. Cu o sinceritate imprudentă, ou ochii pierduți, ți-am mărturisit-o toată. A fost un zâmbet unicul răspuns; de izbândă? De răutate? Îți plăcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mei și-ai frumuseții, alături de toate suferințele, va rămâne mereu să vă sfideze gândul cel albastru a-l meu și doar al meu. 5 august 1965 E trupul tău, dar tu ești prea departe, e mâna ta gesticulând străin, e râsul tău, ecou plecat aiurea, e gândul tău agonizând senin. Nu te găsesc, oricât de mult te-aș strânge, printre femei, nebun, te fugăresc. Ascunsă-n trupul lor, tu fugi scârbită, când ele, din instinct, te murdăresc. 6 august 1965 E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mă provoca. Eu mă feresc, căci, de multe ori, fereastra mi se deschide brusc În piept, lovindu-mă; ea se Înfurie atunci ca În urma unui afront grozav, Începe să Împroaște cu mâinile prin aer, azvârlind lovituri Închipuite; dacă mă apucă râsul, mânia ei nu mai are margini, o ploaie de sudălmi grele, unse cu sosuri balcanice se scurg printre știrbiturile gurii, fonfăind În rafală toată gama muzicilor neauzite. Un cuvânt anume m-a persecutat ca o dulce chemare, dincolo de revărsarea peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]