KorAP: Find »[drukola/base=simț & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...420 421 422 ...778 >

19,447 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905

o ceremonie a clarobscurului, la o cosmogonie a sufletului, iar cu Mozart la florile Paradisului visând alte ceruri. Orice deznădejde este un ultimatum lui Dumnezeu. Neurastenia-i la om ceea ce-i divinitatea la Dumnezeu. Gândurile o șterg din lume, iar simțurile o iau razna spre cer. Unde fuge mintea, de mă-mbăt de lipsa mea, de lipsa mea și-a lumii? Doamne! mic ești pentru dezastrul fiilor tăi! În tine nu-i loc să ne adăpostim groaza, căci tu n-ai

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
și-n orice noapte, nu mai respirăm în timp, ci în amintirea lui, precum în mijlocul luminii care ne rănește nu mai trăim în noi, ci în amintirea noastră. Melancolia e singurul sentiment care dă drept omului la majusculă. Din ațipirea simțurilor și privegherea cugetului își cristalizează ea aroma visătoare, fără de care n-am mai privi spre noi fără remușcarea de-a nu fi murit în Dumnezeu. Otrava deliciilor amare ale ființării ia glas în iadul muzical al sângelui, din aburii căruia

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Bolile sânt indiscreții de eternitate ale cărnii. De câte ori mă ispitește amețeala, îmi pare că îngerii și-au rupt aripile din tării ca să-mi facă vânt din lume. Ce rană mi s-a deschis, ca o primăvară neagră, și-mi înverzește simțurile cu muguri funebri? Ce înger, cu ce arme, mi-a însîngerat seva? Sau Dumnezeu mi-a întors blestemele? Orice ocară la adresa Lui se întoarce împotriva celui ce a spus-o. Căci distrugîndu-L, ți-ai tăiat creanga de sub picioare. Ai zdruncinat tăriile

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
care n-am murit. Este atâta risipă de suflet în parfumuri, încît florile par nerăbdătoare de a-și da duhul în Paradis. Și când oamenii vor pierde icoana acestuia, îl vor reconstitui ațipind în inima unui parfum sau potolindu-și simțurile într-o privire mărită de melancolie. După ce Adam a distrus rosturile fericirii, Raiul s-a pitulat în ochii Evei. Tot ce nu izvorăște din prospețimea mâhnirii e de mâna a doua. Cine știe dacă nu ne gândim la moarte ca să

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
trecând în înserări de la albastru la cenușiu, ilustrează în mare doliul incomplet al minții. Nebunia-i un gust cenușiu al rațiunii. Pentru a fi fericit de singurătate, îți trebuie preocuparea constantă a unei obsesii sau a unei boli. Dar în simțurile mărite-n vid de plictiseală și în spiritul golit de lume, izolarea devine apăsătoare și searbădă - și zilele par absurde ca un sicriu spânzurat de un cireș înflorit. Plictiseala e senzația bolnăvicios de clară a timpului ce te așteaptă, în

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
ea trăiești; prin ea te afli înlăuntrul vieții. Când ai isprăvit cu lumea, ispitele cerești te înlănțuie ca o probă a unei ultime rezerve de vitalitate. Cu Dumnezeu eșuăm ratarea înscrisă în excesul de mâhniri. Și când acestea ne usucă simțurile, o senzualitate a inimii înlocuiește cu văpăi subtile agitația oarbă a sângelui. Cerul e un ghimpe în instinct; absolutul, o paloare a cărnii. Viața-mi pare atât de stranie de când nu-i mai aparțin! Trec ani de chinuri și gânduri

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Ruisdael. Totul e posibil din clipa în care ai pierdut frânele timpului. Folosește-te de rațiune până mai e vreme. Este atâta ceață în inima omului, încît razele oricărui soare nu mai revin, odată intrate. Și este atâta gol în simțurile lui, în simțurile lui spulberate, că rătăcesc porumbei nebuni, cu aripi sfâșiate de vânturi, pe căile prin care își apropia lumea. Din ce straturi de neființă purcede urâtul zilelor, ca să ne dezmeticească până la groază din ațipirea ființării? Vom ajunge vreodată

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
posibil din clipa în care ai pierdut frânele timpului. Folosește-te de rațiune până mai e vreme. Este atâta ceață în inima omului, încît razele oricărui soare nu mai revin, odată intrate. Și este atâta gol în simțurile lui, în simțurile lui spulberate, că rătăcesc porumbei nebuni, cu aripi sfâșiate de vânturi, pe căile prin care își apropia lumea. Din ce straturi de neființă purcede urâtul zilelor, ca să ne dezmeticească până la groază din ațipirea ființării? Vom ajunge vreodată până la izvoarele plictiselii

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
ale unor excese lăuntrice. Ultima treaptă a desprimăvărării noastre: Dumnezeu. Spiritul fiind o lipsă pozitivă a vitalității, ideile ce răsar din el sânt prin compensație, gravide. Cu cât dorințele sânt specializate mai puțin, cu atât realizăm mai repede infinitul prin simțuri. Vagul în instincte îndreaptă irevocabil spre absolut. Din amintirea timpului în care n-am fost și din presimțirea timpului în care nu vom fi se înfiripă sugestia dezmărginirii melodice din orice melancolie. Inima nu e turnată pe micimea lumii. Putea

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
topire în ceruri? Aruncă pe capul meu dureri și mai mari, dacă au răsplată atât de înaltă! Mi-am pierdut urma printre îngeri? Fă să nu mă mai întîlnesc nicicând cu mine. Ajută-mă să-mi înec duhul în raiul simțurilor, smintite de cer! Omul n-are drept să se creadă pierdut, atâta vreme cât deznădejdea îi oferă încă distrugerea voluptuoasă în Dumnezeu. O dată ce dorințele devin spumoase, ajungi să trăiești prin consimțirea dată fiecărei clipe. Silit să-ți acorzi ție existența, mărești spațiul

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
clopotele spre cerul tău... Singurătatea e un afrodiziac al spiritului, precum conversația al inteligenței. Sânt atâtea posibilități de a muri în muzica lăuntrică, încît nu-mi voi mai găsi sfârșitul... Nu ești cadavru decât în lipsa de sonorități interne. Dar când simțurile gem de ele, imperiul inimii depășește pe cel al ființei și universul devine funcția unui acord interior, iar Dumnezeu, prelungirea infinită a unei tonalități. Când, în mijlocul unei vechi sonate, cu greu îți stăpânești un "Doamne! de nu s-ar mai

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
aproape de starea de slujnică. Dragostea nu se poate consuma între două absențe de iluzii, unul măcar trebuie să nu știe. Celălalt, victimă a nonerorilor spiritului, supraveghează voluptatea vecinului identic și se uită pe sine însuși prin molipsire. Răsturnarea haotică a simțurilor, cu extazul implicit și periferic, seamănă unei concesii penibile, în care bărbatului și femeii secretele vieții le sânt diafane. Ei par a se fi învoit să greșească împotriva veghii duhului, dar nu reușesc decât să-și privească uitarea și să

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
al timpului e să ne descarce de povara individuației. A fi e o întreprindere atât de grea, fiindcă urcăm spre a nu fi; un vid avântat spre o supremă degradare de existență. Timpul e un suiș spre neființă. Prin toate simțurile râvnesc după desfătările sfârșirii... Ce dor de tainice împliniri mă înclină spre ele? Imposibil să nu descoperi măreția morții, după ce-ai fost trădat de viață!... Cine-a văzut prin oameni și prin sine însuși, de scârbă ar trebui să

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
în amurgul minții. Apropierea de extaz e singurul criteriu pentru o ierarhie a valorilor. Experiența om a reușit doar pentru clipele în care acesta se crede Dumnezeu. Timpul se destramă în ondulații vagi, ca o spumă solemnă, de câte ori moartea împovărează simțurile cu ruina ei de farmece sau norii scoboară cu cer cu tot în gânduri. Ispășesc lipsa de decepții a strămoșilor, îndur urmările fericirii lor, plătesc scump speranțele agoniei lor și putrezesc în viață prospețimile neștiinței străbune. - Iată sensul decadenței. Iar

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
unui zâmbet. Spațiul în care se învîrte cugetul îmi pare îndepărtat și fără de temei ca un Uruguay ceresc. Defectul tuturor oamenilor care cred în ceva consistă în a deprecia moartea. Absolutul acesteia nu se descoperă decât celor ce au un simț ascuțit pentru accidentul individuației, pentru eroarea multiplă a ființării. Individul e un eșec existent, o greșeală ce înfruntă rigoarea oricărui principiu. Nu rațiunea te pune-n fața morții, ci condiția unică de individ. Cine are convingeri maschează chiar această dramă

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
nu e posibilă decât în viața ca atare, această lipsă de ieșire plină de măreție, de nefolosință și de prăbușire. - Shakespeare e mare fiindcă în el nu triumfă nici o idee: numai viața și moartea. Cine "crede" în ceva n-are simț pentru tragic. De la o vreme nu mai gândești asupra urâtului, ci-l lași să gândească asupra lui însuți. În vagul sufletului, plictiseala tinde spre substanță. Și ea ajunge: substanță de vid. Acel ce-n preajma Absolutului nu poate scăpa de

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
spre Absolut. Căci înfrîngerile corpului fac din durere un rai în dezastru. Boala servește duhul fără nici un înconjur. Sau poate și mai mult: duhul este boală pe plan abstract, precum omul: materie atinsă. Prin singurătate, tot ce iese de sub controlul simțurilor - în primul rând invizibilul - capătă un caracter de imediat. A fi fără oameni și fără lume; a te afla, adică, nemijlocit în esență. Așa ți se deschide într-un fior rar viziunea substanțială a nopții, a luminii, a gândului. Desprinzi

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
a te afla, adică, nemijlocit în esență. Așa ți se deschide într-un fior rar viziunea substanțială a nopții, a luminii, a gândului. Desprinzi atunci din toate restul absolut, ceea ce rămâne dintr-un lucru când el nu mai există pentru simțuri. Înțelegi taina ultimă a nopții, dar simțurile nu mai simt noaptea. Sau te îmbeți de muzică și nici un sunet nu mai mângâie urechea. Singurătatea necruțătoare a duhului descoperă neantul imaculat din temelia aparențelor, puritatea divină sau demonică de la baza tuturor

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Așa ți se deschide într-un fior rar viziunea substanțială a nopții, a luminii, a gândului. Desprinzi atunci din toate restul absolut, ceea ce rămâne dintr-un lucru când el nu mai există pentru simțuri. Înțelegi taina ultimă a nopții, dar simțurile nu mai simt noaptea. Sau te îmbeți de muzică și nici un sunet nu mai mângâie urechea. Singurătatea necruțătoare a duhului descoperă neantul imaculat din temelia aparențelor, puritatea divină sau demonică de la baza tuturor alcătuirilor. Și atunci, înțelegi că rostul din

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
fi asimilată integral unei stări estetice, aceasta derivă din aspectele ei multiforme. Nu este destul de frecventă melancolia neagră? Dar ce este, mai întîi, o melancolie dulce? Cine nu cunoaște senzația de plăcere ciudată în după-amiezele de vară, când te abandonezi simțurilor fără nici o problematică specială și când sentimentul unei eternități senine dezvoltă în suflet o împăcare dintre cele mai neobișnuite? Este ca și cum grijile acestei lumi și toate incertitudinile spirituale ar amuți în fața unui spectacol de o frumusețe uluitoare, în seducțiile căruia

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
dramatică și intensă cu timpul, pentru ca, odată depășit mirajul succesiunii momentelor, să mai rămână numai trăirea exasperată a clipei, care să te avânte de-a dreptul în veșnicie. În ce fel viețuirea absolută în moment permite un acces al eternității? Simțul pentru devenire, pentru timp rezultă dintr-un sentiment al insuficienței clipelor, al relativității și condiționărilor lor. Acei care au o conștiință intensă a temporalității trăiesc fiecare moment cu gândul la cel următor, la succesiune și la transformare. Decât, eternitatea nu

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
existenței din haosul și anarhia vârtejului infinit. Că formele au o consistență iluzorie față de acest vârtej, o dovedește orice viziune mai adâncă, deoarece, dincolo de cristalizările efemere, realitatea adevărată se descoperă ca o pâlpâire și o pulsație dintre cele mai încordate. Simțul pentru forme rezultă dintr-o complacere în finit, în seducțiile inconsistente ale mărginirii, care niciodată nu vor duce la revelații metafizice. Metafizica, întocmai ca și muzica, nu răsare decât dintr-o experiență a infinitului. Amândouă cresc pe înălțimi și produc

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
a fost nevoie să clădească piramide, palate, temple și castele? Nu este suficientă conștiința subiectivă a eternității, conștiința acelei împliniri în supraconștiință? Dacă a distrus ceva activitatea frenetică, munca neîncetată și trepidația exterioară, apoi desigur aceasta nu poate fi decât simțul pentru eternitate. Munca este negația eternității. Cu cât crește cucerirea de bunuri în temporal, cu cât se intensifică munca exterioară, cu atât eternitatea devine un bun mai inaccesibil, mai îndepărtat și mai irealizabil. De aici perspectiva redusă a tuturor oamenilor

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
lene, ce înțelege și justifică totul, unei activități frenetice, intolerante și absolutiste. Pentru a trezi lumea modernă la viață trebuie scris elogiul lenei, al acelei lenevii pline de împăcare și de un zâmbet ce acceptă totul. Este infinit mai mult simț metafizic într-un om leneș decât într-unul activ. Se întîmplă însă uneori ca lenea să fie, întocmai ca și munca, un semn de imbecilitate. De aceea, adevăratul elogiu nu poate fi decât acela al transfigurării. Mă atrag depărtările, mă

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
contact inconștient și experimental cu dinamismul concret al firii și te simți legat prin toate fibrele cu pulsațiile iraționale ale lumii. Și aceasta nu numai în bucuria spirituală, ci și în diversitatea formelor de plăcere organică, în multiplele voluptăți ale simțurilor. Separarea de lume în suferință duce la interiorizare excesivă, la o dezvoltare paradoxală a gradului de conștiință, încît toată lumea, cu splendorile și întunecimile ei, se fixează față de om într-o poziție de exterioritate și transcendență. Și când ești într-o

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]