11,710 matches
-
frondă al cinicului și îl îndeamnă să-i strângă pe tineri în jurul lui spre a zgâlțâi din temelii societatea coruptă, Diogene respinge ideea de luptă și afirmă că nu are talent și nici ambiție de conducător, fiind atras doar de singurătate (p. 122). El refuză să fie sclavul ideii de libertate și preferă să rămână simbolul libertății înțeleasă ca absența oricăror reguli și norme sociale : E bine ca atenienii și toți ceilalți să știe că există un om liber, care trăiește
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
timp conștient de caracterul ei iluzoriu : Dacă iubesc ceva la mine, este voința mea de libertate absolută. Iar dacă urăsc ceva la mine, este neputința de a o avea (p. 129). Așa cum o înțelege filosoful din Sinope, libertatea echivalează cu singurătatea. Acuzat de vagabondaj, Diogene le arată slujbașilor veniți să-l aresteze butoiul în care și-a aflat mai mult decât un domiciliu, un univers unde poate fi singur cu sine (p. 139). Departe de a fi sensibili la acest argument
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
își urăște fata pentru că a creat premisele răzbunării morții lui Agamemnon fiind un reproș permanent prin prezența ei neîmblânzită (p. 80). Electra ține vie amintirea regelui prin jalea ei excesivă menită să dobândească atenție și răzbunare. Moartea nerăzbunată a tatălui, singurătatea, condiția de slujnică, îndoiala cu privire la venirea lui Oreste explică exasperarea fetei. În lipsa altcuiva mai vrednic, Electra devine un „memento mori” pentru ucigașii care au turburat echilibrul lumii (p. 85). În împrejurări potrivnice, ea întreține o credință neclintită în dreptatea care
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
prorocul Tiresias venit să-i arate consecințele deciziei de a răsturna ordinea firească prin îngroparea unei ființe vii și lăsarea unui mort fără mormânt. Doar moartea fiului îl trezește din iluzia puterii încrezătoare numai în sine și îl aduce în singurătatea și conștiința erorii săvârșite (p. 104). Singură este și Antigona care nu se bizuie nici pe logodnicul Hemon, legat de Creon prin supunerea filială, nici pe sora Ismena - înrudită cu Chrysothemis din Electra - fricoasă, sclavă prejudecăților comune privitoare la condiția
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ci dintr-o meditare a cărților despre viață.” George Călinescu 21. „Cititul poate fi o artă gratuită, ca oricare alta, fără finalitate în afară de sine.” George Călinescu 22. „Cărțile nu se citesc în public; cu ele te închizi în casă, în singurătate.” George Călinescu 23. „Toți citim mai multe cărți decât ne trebuie.” George Călinescu 24. „Cea mai grea lectură mi se pare aceea a unui articol scurt și spiritual. Stendhal și Tolstoi sunt, nu-i discuție, mai pasionați decât Rivarol și
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
Saint-Exupery 361. „Esența cărții scrise nu este materială.(...) Totuși, cartea duce la construirea catedralei sau a barajului.” Antoine de Saint-Exupery 362. „Amintește-ți de cartea ta și de puținul zgomot ce face.” Molière 363. „Ce este cartea? O trebuință de singurătate a omului neliniștit și curios, însușirile insului militant, înainte de-a deveni o filozofică amărăciune, cartea este o făgăduință, o bucurie, o călători prin suflete, gânduri și frumuseți.” Tudor Arghezi 364. „Tot omul se naște cu cartea lui în sân
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
trăită. Făcând-o să vibreze, acele cuvinte ne permit să culegem noi puncte de plecare în forul nostru interior.” C. Pavese 443. „Ce este oare o carte dacă nu un prieten bun cu care poți sta de vorbă oricând în singurătatea odăii tale?” Marin Preda 444. „Actul de creație este rezultatul vieții interioare secrete a scriitorului - nu se mai știe, și nu mai știe nici el exact, dacă ceea ce povestește i s-a întâmplat lui cu adevărat, dacă și-a imaginat
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
fost înfrânt și a învins, și toate nădejdile, întrebările, durerile și bucuriile, și le-a făcut cunoscute prin versurile și cărțile sale.” Zaharia Stancu 452. „Cititorul este un alter ego, este cel pentru care scriu. Versurile mi le scriu în singurătate. Tot astfel mi le citește și el, în singurătate.” N. Stănescu 453. „M-am întrebat adesea cum se reflectă oare lumea în ochii unui om care n-a citit în viața lui nici o carte...” S. Titel 454. „O lume netrecută
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
durerile și bucuriile, și le-a făcut cunoscute prin versurile și cărțile sale.” Zaharia Stancu 452. „Cititorul este un alter ego, este cel pentru care scriu. Versurile mi le scriu în singurătate. Tot astfel mi le citește și el, în singurătate.” N. Stănescu 453. „M-am întrebat adesea cum se reflectă oare lumea în ochii unui om care n-a citit în viața lui nici o carte...” S. Titel 454. „O lume netrecută prin cărți, nemodelată de ele, neinfluențată de litera lor
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
fără greș: ea a cultivat în oameni curajul, spiritul de sacrificiu, solidaritatea, abnegația, bravura, eroismul și înfruntarea bărbătească a morții.” Marin Preda 628. „Ce este o carte bună dacă nu un prieten cu care poți sta de vorbă oricând în singurătatea odăii tale? Și atunci crezi oare că ne vom putea vreodată lipsi de cărți?” Marin Preda 629. „Se poate spune că există cărți care se scriu ca o expresie a unei realități inferioare, ca să nu folosesc cuvinte dintr-un arsenal
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
cel mai bun lucru e să recurg la cărți; ele mă atrag cu ușurință și îmi alungă gândurile.” Montaigne 675. „Cărțile au multe însușiri pentru cei care știu să le aleagă.” Montaigne 676. „[Contactul cu cărțile] îmi alină bătrânețea și singurătatea.” Montaigne 677. „[Contactul cu cărțile] mă dezleagă în orice clipă de tovărășiile care mă supără.” Montaigne 678. „[Cărțile] mă întâmpină întotdeauna cu același chip.” Montaigne 679. „Mă bucur de cărți ca avarii de comorile lor.” Montaigne 680. „Nici la vreme
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
și respectul.” Proverb persan 760. „... nimeni nu-i azi pe lume care să nu aibă pasiune pentru cărțile despre pasiune.” Nezami 761. „Viața e scurtă, multe sunt cărțile și învățăturile; ia din ele tot ce-ți trebuie!” Giami 762. „În singurătate, cartea e cel mai bun prieten; cartea e făclia luminoasă a cunoașterii.” Giami 763. „Se știe vorba înțelepților: <<Înțelepciunea e în carte, iar înțeleptul în mormânt>>.” Giami 764. „Orașele nu sunt oare cărți, frumoase cărți împodobite de imagini, unde îți
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
fratele meu au fost luați de poliție și obligați să plece în grabă cu destinația “ acasă” în Basarabia. Eu aveam 17 ani și, oricum, dețineam unele informații despre destinul celor repatriați așa că am rămas în România, chiar în condiții de singurătate. Destinul a venit în sprijinul meu, altfel aș fi fost pierdută. De ceva vreme am cunoscut un băiat care de curând a fost eliberat din armată, avea 23 ani și era tot basarabean din județul Ismail. Atunci când ne-am dus
DESPRE REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Valentina Şveţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1703]
-
galete într-o găletușă viu colorată. Era o fetiță. Absorbită în ocupația ei, nu a ridicat capul când a trecut pe lângă ea. Ceafa ei delicată culegea ultimele raze ale soarelui ca un caliciu. Fermecat și înciudat totodată, gândesc eu, de singurătatea locului, își continuă expediția în direcția sanatoriului de tuberculoză osoasă, cutezător ridicat pe un promontoriu, deasupra mării. Pe terasele lui, printre paturile bolnavilor expuse la soare, se vedeau infirmierele care se foiau pentru preparativele de seară. Ocoli marea clădire, în
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
continentele, popoarele, și chiar și zăngănitul armelor ajung aici slăbite, parcă ireale. E și ăsta unul dintre farmecele Bugazului. Asta locotenentul remarcase deja și nu-i displăcea. Nici la frumusețea peisajului nu rămânea nepăsător, doar că îi era teamă de singurătatea lungilor seri de iarnă ce vor veni. Ieșirile cu camarazii, sfârșind cel mai des cu chefuri monstre, nu ar fi, în niciun caz, suficiente să i le umple, mai ales dacă o femeie frumoasă nu vine să-și vâre nasul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
până la 18 ani. Încă trebuie să aplicăm legea... Eu mă bat cât pot și, după cum vezi, o încasez când insist... S-au despărțit foarte satisfăcuți unul de celălalt. Învățătorul o luă pe drumul spre sat, locotenentul pe acela spre plajă. Singurătate, lună, barcă răsturnată, mirosind a smoală muiată de soare, totul era aici, afară de ceea ce fusese farmecul primei seri. Obosit, dar fără prea multe păreri de rău, porni spre Vila orelor de lumină: numai de-ar dăinui misterul, căci timp pentru
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
dorințele ei fierbinți. Doamna F. de la parter întreabă de ea de câte ori se întâlnește cu soțul ei. Celelalte etaje îi transmit mesaje de simpatie. Dar ea nu se simte destul de puternică pentru a primi vizite. Are nevoie de odihnă. Și de singurătate. Sunt nu puține problemele de pus la punct în ea însăși și pentru după ea. Păstrează contactul cu tot ce se întâmplă în imediata apropiere, prin Maryse. Acum, imobilul lor e în plină criză aviară. Vecina de la patru duce o
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
vestonul, îmbrăcă o haină de interior, din lână, și se apucă să-i scrie bunicii. Îl întrebase de câteva ori dacă reușise să-și facă vreo relație în colțul ăla de la capătul lumii și dacă nu-l apăsa prea tare singurătatea. Sosise clipa de a-i satisface curiozitatea, fără ca el s-o fi căutat în mod deosebit. Se grăbea să profite din frica, cred eu, că mâine nu se va mai afla în aceeași stare de spirit. "Nu sunt oameni din
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
nu e nimic, viața e totul. Viața cu rătăcirile ei, cu meandrele ei, cu nenumăratele ei fațete, din care nu-ți rămân, la final de partidă, decât dragostea și prietenia, care să te țină de mână în clipa când înfrunți singurătatea ultimă. Doar cărțile au un sfârșit! Nicio viață nu e terminată în clipa când se încheie. Rămân de făcut multe. Rămâne de asemenea o mare curiozitate pentru ceea ce are să se mai întâmple în această lume sau în altele, existente prin
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
complet singuri și coborând la schit, pentru participarea la slujbă, doar Duminicile sau la sărbătorile mari de peste an. Personajul pricipal, Platon, pare fascinat de putera psihică a acestor oameni, capabili să-și traiască întreaga viață fără sprijinul vreunui tovarăș, în singurătate și tăcere desăvârșită, în continuă rugăciune și citire de psalmi. De aceea portretul succint pe care îl face fiecăruia dintre ei, pare a fi mai degrabă o încercare de descifrare a secretului acestor oameni, secretul pe care îl dețin și
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
a reuși într-o asfel de viață de completă izolare. Portretele lor așadar, foarte diferite față de cele realizate pentru călugării cunoscuți la marea Lavră a Peșterilor din Kiev, par a căuta să identifice acea activitate prin care schimnicul învinge zilnic singurătatea și teama. Dacă imaginea călugărilor kieveni părea a fi în întregime construită în jurul întrebării, „Cine erau ei?”, chipurile călugărilor instalați pe crestele munților din Vrancea, se cristalizează pornind de la întrebarea „Cum procedează ei ?”. Răspunsul diferă pentru fiecare chip evocat în
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
Ciric, Bucium, Bârnova sunt ca niște zone eterate ale vieții, acolo ochiul prinde formele criptate ale jocului de culori infinite, acolo trupul revigorat înlesnește minții polisemantismul cuvintelor adunate din frunzele zariștei. Ieșenii își găsesc, din când în când, răgazul și singurătatea odihnitoare, evadând dintre zidurile orașului supraîncălzit și dintre osaturile amorfe ale cotidianului banal. Ei descoperă și văd ceea ce numai în închipuire văd. Pădurea e poezia sufletului deschis la umbra înaltă de sub cheile bolții albastre, este și dimensiunea picturală într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
grădinile lui nesuspendate și fără personaje sosite din închipuirile și esențele mitologiei lumii. DESPRINS DIN SPIRITUL CETĂȚII De cele mai multe ori, nu putem explica clar ideile. Și câte idei nu ne trec prin cap? Cu atât mai mult ideile-întrebări. De pildă: singurătatea exorcizează? Dincolo de emoții se ascunde și ceva inuman? Necunoscutul motivează existența individului? Mintea omului cuprinde mai mult decât universul însuși? Pasiunile umbresc inteligența? Mă opresc aici. În orice caz, istoria naturală trebuie văzută ca pe o esență; să trăim într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
mai mult rupt de prezent și mult mai legat de trecutul ce nu se supune cu ușurință dezvăluirii. Avem senzația că intactul univers sensibil s-a tot retras din privirile noastre, nu se vrea admirat de ochiul banal, preferă ascunzișul, singurătatea. Și totuși, acest univers, acoperit de multe straturi temporale, așteaptă să vadă și el lumina, să se bucure încă de viață, așa cum cineva s-ar trezi dintr-un somn lung și plin de vise la odihna ființei din prezent. Sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
de la Ispahan..." II. ÎNTRE LECTURI, IDEI ȘI GÂNDURI Un altfel de jurnal 1 Ce mult înseamnă să știi să asculți. Să asculți fie și numai inflexiunile vocilor, ale celor demne de a fi ascultate, se înțelege. Taci ca-ntr-o singurătate copleșitoare, ca-ntr-un pustiu dinspre care parcă se aud niște șoapte aduse de adierea vântului. Tăcând și ascultând, se înfiripă totuși o conversație interioară, mai adevărată decât cealaltă, obișnuită. Te auzi într-un ritm inconștient imprimat, vocea ta vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]