11,047 matches
-
conducând siderați pe Transfăgărășan și strigând Thank you Romania!. Apoi, conform tradiției, au pus un film cu subtitrare engleză. Ei au ales (ceea ce aș fi făcut și eu dacă m-ar fi întrebat cineva!) Filantropica de Nae Caranfil, care a stârnit hohote în sală și a fost desemnat "cel mai tare", "cel mai super", "cel mai nashpa", "cel mai cool" film prezentat vreodată acolo de niște "erasmuși". Deși tânăra studentă avea părinți care lucrează în cultură și care fac proiecte inter-naționale
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
altădată. 22 aprilie 2011 Prezent la Iași săptămâna trecută pentru a deschide o librărie Humanitas pe strada Lăpușneanu, scriitorul Gabriel Liiceanu a făcut câteva considerații despre starea actuală a culturii românești și despre cum percepe domnia sa imaginea Iașului care au stârnit o adevărată furtună de reacții publice. În esență, domnul Liiceanu deplângea, cu îndreptățire, starea catastrofală a difuzării valorilor culturale la televiziuni și, întrebat de reporteri despre șansele Iașului de a deveni "capitală a culturii europene", se arăta neîncrezător, plecând de la
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
aici a pornit totul. Dacă observațiile generale critice ale oricui sunt perfect legitime, cu atât mai mult cu cât e vorba de un autor respectat și cu o activitate publică recunoscută, sentințele într-o astfel de chestiune gingașă nu pot stârni decât iritare. Și ea a apărut imediat. Întâi, cum era de așteptat, de la europarlamentarul Cătălin Ivan, cel care se ocupă în cadrul Comisiei de Cultură și Educație a Parlamentului European chiar de reformulrea regulamentului pentru desemnarea capitalelor ale culturii europene, și
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
regândim modul cum înțelegem și valorizăm în contemporaneitate cultura - e teza principală a acestui periplu de conferințe-dezbatere în urma cărora autorul Dilemei Vechi va livra publicului larg un volum de sinteză ce va cuprinde ideile sale, împreună cu o reflecție asupra reacțiilor stârnite de astfel de dialoguri itinerante. Mă regăsesc pe deplin în generația pusă sub semnul întrebării de Cătălin Ștefănescu, nu numai pentru că destinația aproape exclusivă a burselor noastre (ale mele și ale soției mele) studențești precum și a veniturilor anemice de profesori
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
că președintele venise la emisiune pregătit să lanseze acest atac (cum ne-a împărtășit, el, culant, marele om de stat, despre conținutul scrisorii Rusiei de pe biroul lui!), că toate aceste lucruri fac parte dintr-o uriașă operațiune de manipulare mediatică stârnită de oamenii președintelui pentru a atinge un scop care, mie unuia, nu-mi este clar deloc. Marota eroului care lupta cu Moscova, lansată de Ceaușescu cu mult mai multă dibăcie și profesionalism, e azi complet răsuflată. Din planurile mărețe (cum
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
evident, nici măsurilor curajoase ale guvernului de "flexibilizare" a pieței muncii, ci sărăcirii și pauperizării catastrofale a oamenilor obișnuiți, secătuiți de criză și de măsurile ucigașe ale unui guvern corupt și ineficient. E liniștea deloc îmbietoare a cimitirului care îmi stârnește melancolii și amintiri din vremurile când eu și vecinii mei mai speram că va veni bunăstarea și pe aceste meleaguri. Noroc că liniștea nu va ține mult, că acuși se trezesc din somn haitele de câini vagabonzi din cartier din cauza
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
lăsați o dată sau de două ori să se exprime, apoi, dacă continuă să fie necivilizați sau agresivi, pe lângă subiect, sunt invitați scurt să se care de acolo). Intervențiile mele au vizat mai curând latura tehnică, jurisdicțională, a chestiunii, și au stârnit și câteva reacții polemice interesante. Cum, totuși, nu se cuvine ca un invitat să monopolizeze o temă pe blogul altcuiva, m-am gândit că pot face aici, mai ușor și mai detaliat, o sinteză a modului cum citesc eu acest
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
sardonic la anumite accente mai dezinvolte din textul de mai jos, scris la moartea lui. "Trecerea în veșnicie a marelui actor Gheorghe Dinică a generat o orgie mediatică presărată cu momente, interviuri, decorații, amintiri și șlagăre lăutărești care ar fi stârnit, cu siguranță, zâmbetul ironic al unui personaj boem, anti-star prin excelență, fulminant plăsmuitor de personaje dure în ciuda candorii sale angelice, cum a fost cel care a dat viață miilor de personaje memorabile, principale sau secundare, pe scenă sau pe celuloid
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
nemernicia mea, ca un câine turbat... - care a făcut carieră în mentalul colectiv al acelor ani). Trebuie să spun, cu amărăciune, că din însăilarea de policier de categorie B amintită nu au rămas, peste ani, decât niște curajoase înjurături care stârneau aplauze la vremea aceea, replica celebra a lui Dinică (în realitate "Dom Semaca, sunt eu Lăscărică. Am fost adus cu forța aici, jur că nu v-am trădat" și nu cum a fost reținută de memoria străzii "Nu trageți dom
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
în cazul justiției sau în meseriile liberale, o vină importantă o au breslele care, din motive profilactice, se solidarizează cu cei care-și fac meseria de râs, devenind complice și lăsând să plutească asupra întregului corp profesional echivocul și blamul stârnit de niște canalii. Văd că în recentul scandal amintit, au început să ia atitudine doar activiști ai societății civile. Ce zic organizațiile profesionale și marii creatori naționali de opinie? Sunt demni și intransigenți sau lași și complici? Pentru că amenințarea zilnică
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
încă multe arhaisme sau structuri gramaticale importate. Când un român de peste Prut spune "Amuș îți dau un sunet" pentru "Te sun eu imediat înapoi", el pune în evidență o realitate culturală și lingvistică care nu are absolut niciun motiv să stârnească ilaritate sau bășcălie valahă dizolvantă. Nu e, în egală măsură, argument că ar fi vorba de limbi diferite, ci, doar, de ceea ce lingviștii descriu drept particularități ale unui grai. Tot pe același palier mai trebuie, totuși, subliniat ceva. De peste cinci
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
că pentru a putea înțelege evoluția instituțională din acest sistem nu trebuie uitat că justiția este un sector unde s-au resimțit cele mai mari presiuni și dorințe de manipulare, iar încercarea singurului ministru curajos de a schimba sistemul a stârnit reacțiile mediatice cele mai diverse, vocale și interesate de cele mai multe ori, reacții manipulatoare sau mincinoase, cu rezonanță și astăzi în campania prezidențială. E greu de explicat de ce s-a întâmplat astfel în lipsa unei bune cunoașteri a mecanismelor legale care fundamentează
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ticăloșiile dictaturii. Clișeul mincinos cu Ceaușescu "cel bun" și Ceaușeasca "cea rea" a fost atât de puternic, încât toți președinții postcomuniști și-au făcut un titlu de glorie din ținerea în minorat public a Primelor Doamne, tocmai pentru a nu stârni memoria colectivă inflamată de ura compensatorie a celor care nu i-au putut ierta To'arșei Gagademician că i-a obligat la slugărnicie. Despre prezent, numai de bine. De abia aștept șuvoiul de incriminări la adresa "iepei blonde cu breton", "țiitoarei
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
în trenuri sunt între șase și opt mii, în timp ce istoriografia occidentală a fixat analiza la zece mii. Organizațiile evreiești au mers cu o evaluare și mai mare, până la 13.000, cifră înscrisă la un moment-dat pe o placă comemorativă care a stârnit furia unui tovarăș, fost tipograf, care a venit în biroul meu de atunci, de la Direcția pentru Cultură, pentru a protesta energic cu argumentul că "nu sunt atâția morți în tot cimitirul evreiesc din Păcurari". Atunci am realizat că ororile din
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
la vârsta de 27 de ani. Că tot suntem acum la un final de ciclu istoric și, poate, vom asista la zorii unui alt timp pentru România. "Au fost zile când, prins de valul amețitor al entuziasmului provocat de emulația stârnită de Noica, împărtășeam iluzia că nu există decât o singură cale - salvatoare - din capcana sufocantă a acelui real: cultura. Au fost zile când, îmi spuneam alături de un Kierkegaard, bunăoară, că "oamenii nu știu să se folosească de libertățile pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
și Procesul decizional în Uniunea Europeană, Editura Polirom, Iași, 2008. Încercând să clarific în ce măsură tematica de față se regăsește în lucrările de specialitate la nivel național, în ultimii ani, am constat că și în spațiul românesc problemele specifice Orientului Mijlociu au stârnit într-o oarecare măsură interesul cercetătorilor; semnalez în acest sens câteva lucrări: Lucian Sanda, Dimensiunile internaționale ale conflictului israeliano-palestinian, Universitatea din București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, 2010; Yehuda Meir Roth, Leadership sub asediu, impactul 'proceselor Intifadei' asupra ofițerilor
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
locurile sale sfinte. Privind retrospectiv, unul din numeroasele momente de criză, care reconfirmă importantă Ierusalimului pentru ambele părți, a avut loc la 28 septembrie 2000 atunci când liderul opoziției israeliene Ariel Sharon, a făcut o vizită oficială pe Esplanada Moscheilor,288 stârnind revoltă palestinienilor și declanșând o nouă Intifadă. La 10 ani distanță (în 2010), premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, declară fără rezerve: "Ierusalimul este al nostru", iar "Israelul nu are nici cea mai mica intenție să renunțe la Ierusalimul de Est".289
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
documentate asupra proprietății rurale și a originii boierimii câștigă recunoașterea din partea unor istorici importanți, ca Ioan Bogdan sau Vasile Pârvan. Pentru ce s-au răsculat țăranii? (1907), Pământul, sătenii și stăpânii din Moldova (1907), lucrări însumând o mie de pagini, stârnesc reacții contradictorii, în atmosfera tensionată a momentului. Prin criticile adresate boierimii, mai cu seamă marilor latifundiari, prin denunțarea abuzurilor și a privilegiilor nemeritate R. a fost considerat unul dintre „stâlpii” ideologiei poporaniste. Rezultat al preocupărilor de istoric și genealogist sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289377_a_290706]
-
și nu Înțelege nimic din ceea ce iubesc eu: forța, orgoliul, credința, virtutea, ordinul și supunerea. De la Înălțimea unor asemenea concepte radicale, nici măcar propria lui sinucidere nu mai are cine știe ce importanță. Știe că nu e o persoană agreată, că nu poate stârni admirația contemporanilor, Însă nimic nu-l oprește din solitarul său marș spre moarte. Gustul Înfrângerii e ceva cu care s-a născut, iar epoca În care trăiește e una În care tragedia s-a substituit firescului. Nu are decât o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
despre relația individ societate, ci despre strategiile prin care cel dintâi se sustrage presiunii constrângătoare a celei din urmă. „Spectacolul simbolic” desfășurat În și de către jurnalul intim vizează desprinderea confesiunii zilnice de balastul cuvintelor care contabilizează realul, pentru a le stârni și a le metamorfoza Într-o realitate de grad secund, adică Într-o entitate literară. Fără a intra În detaliile presupuse de evoluția istorică a termenului intimitate, e de observat, totuși, o deplasare a sensurilor sale. Modificările vizează, desigur, schimbarea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ordine strict existențială, intimitatea propune o mai bună Înțelegere a propriului sine. O propune prin investigații făcute aproape la Întâmplare și prin reevaluarea constantă a aluviunilor depuse de efortul zilnic al scriitorului de a-și transpune În scris trăirile. Intimitatea stârnește potențialitățile textului și le sustrage aneantizării prin repetiție și absență a unui context literar. Uniformitatea... informală a scrierii se mulează pe un calapod care-i conferă expresivitate - nu numai prin strangularea cotidiană a Însemnărilor, prin caznele de a relua, sisific
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
au transformat Înșiruirile de cuvinte Într-o realitate artistică. Voința de creație e, așadar, premersă (și dublată) În jurnalul intim de impulsul de a descoperi, de a interpreta/de a identifica. Ea ordonează, conform dorinței (În parte refulată, În parte stârnită de un orizont de așteptare În care ficțiunea și realitatea se Îngemănează sub protecția unui eu contemplativ, privitor) cvasi-libidinala masă informă de senzații, sentimente și impresii pe care le smulge contabilității. Ulterior, ea le translează În domeniul În care expresivitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
vorbind, jurnalul intim s-a născut odată cu scrierea primului jurnal. O apariție instinctivă, nemotivată, surprinzând și intrigând, ca orice sosire fără preaviz. Ca orice logos boètikos, armată miraculoasă, Însumare de glasuri care, Înălțându-se, fac să amuțească pasiunile. Cuvinte recuperate, stârnite de suflet și reîntoarse la el, devenite el Însuși, devenite mișcări firești ale acestuia. Mișcări greu descifrabile, ascunse, un balet cu gesturi agile, În stare să cuprindă inflexibilitatea de adâncime a celui care scrie. Omul biografic Din această perspectivă, jurnalul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
unui secret, tentația mărturisirii Încărcată de Încrederea În acțiunea cuvântului trebuie să se Îndrepte Întotdeauna spre exterior. Oricât de insondabile ar fi profunzimile din care urcă el. Oricâte piedici ar Întâmpina În drum. Jurnalul intim e o efemeridă, un vis stârnit de sensibilitatea scriitorului. În plan paralel, după cum autorului nu-i ajung numai cărțile, nici cititorul nu se mai mulțumește doar cu partea „canonizată” a muncii de creație. Orizontul său de așteptare se tulbură de promisiunea unui alt fel de literatură
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
1847 tălmăcește melodrama în patru acte Clopotarul de la Sf. Pavel de J. Bouchardy (o traducere anterioară a acestei piese, datorată lui Petre Teulescu, apăruse la București, în 1846). Piesa, care s-a jucat la Iași la 15 martie 1848, a stârnit un larg ecou în publicul ieșean din preajma anului revoluționar 1848. Traduceri: J. Bouchardy, Clopotarul de la Sf. Pavel, Iași, 1849. Repere bibliografice: T. T. Burada, Opere, II, îngr. Viorel Cosma, București, 1975, 23; Iorga, Ist. lit. XIX, III, 221; Burada, Ist.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285953_a_287282]