11,919 matches
-
convingător la întrebarea: cum se comunică pe de-a-ntregul Dumnezeu omului fără ca prin aceasta transcendența să-și piardă caracterul de transcendență? Altfel spus, cum este cu putință îndumnezeirea omului în această viață? Apoi, Palamas este expresia cea mai completă a teologiei athonite, a cărei moștenitoare de drept și de fapt se socotește ortodoxia română. În sfârșit, Palamas îi oferă lui Stăniloae argumente puternice (sau cel puțin iluzia solidității acestor argumente) în polemica sa neobosită și adesea fără obiect împotriva catolicismului. Reactualizând
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
polemica dintre Palamas și Varlaam Calabrezul, Stăniloae poartă propria bătălie împotriva „pseudo-Bisericii” de la Roma. Grigore Palamas, scrie el, a fost una dintre cele mai hulite figuri răsăritene din partea istoricilor catolici. Cauza este că doctrina lui a fost respinsă totdeauna de teologia catolică, fie pentru că aceasta era influențată de raționalismul scolastic simplificator, fie pentru că opoziția față de doctrina palamită, inaugurată de Varlaam poate cu prea puțină reflexiune, a întărit teologia catolică în atitudinea ei scolastică intelectualistă față de Palamas. Din această cauză, adversarii ulteriori
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
din partea istoricilor catolici. Cauza este că doctrina lui a fost respinsă totdeauna de teologia catolică, fie pentru că aceasta era influențată de raționalismul scolastic simplificator, fie pentru că opoziția față de doctrina palamită, inaugurată de Varlaam poate cu prea puțină reflexiune, a întărit teologia catolică în atitudinea ei scolastică intelectualistă față de Palamas. Din această cauză, adversarii ulteriori ai lui Palamas dintre greci au fost mai întotdeauna catolicizanți sau catolicizați, pentru că teologia catolică îi încuraja la această opoziție. Acesta a fost încă un motiv pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
față de doctrina palamită, inaugurată de Varlaam poate cu prea puțină reflexiune, a întărit teologia catolică în atitudinea ei scolastică intelectualistă față de Palamas. Din această cauză, adversarii ulteriori ai lui Palamas dintre greci au fost mai întotdeauna catolicizanți sau catolicizați, pentru că teologia catolică îi încuraja la această opoziție. Acesta a fost încă un motiv pentru care sfântul Grigore a fost considerat de Biserica ortodoxă un apărător al învățăturii ortodoxe, care, în opoziție cu intelectualismul scolastic, fundamentează experiența întâlnirii cu Dumnezeu a credinciosului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de Biserica ortodoxă un apărător al învățăturii ortodoxe, care, în opoziție cu intelectualismul scolastic, fundamentează experiența întâlnirii cu Dumnezeu a credinciosului rugător 221. După schisma din 1054, cele două Biserici s-au dispus în ordine de bătaie în spatele a două teologii „luptătoare”: a sfântului Toma D’Aquino și a sfântului Grigore Palamas. Afirmarea propriei identități, catolice sau ortodoxe, este totuna cu a fi partizanul tomismului sau palamismului. Monografia lui Stăniloae din 1938222 cuprinde două părți: prima reprezintă un lung studiu, de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
strălucesc prin absență. Totuși, la sfârșitul textului, Stăniloae propune un număr de elemente în vederea împăcării celor două părți, palamită și antipalamită, și se declară destul de mulțumit de interesul pozitiv pe care catolicii încep să-l arate pentru opera lui Palamas. Teologia catolică ar fi credincioasă ei înșiși recunoscând că ființa divină, atunci când se manifestă în raport cu un lucru finit sau cu altul, se manifestă într-un fel care nu exclude alte moduri de manifestare; cât privește teologia ortodoxă, ea poate pune în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
arate pentru opera lui Palamas. Teologia catolică ar fi credincioasă ei înșiși recunoscând că ființa divină, atunci când se manifestă în raport cu un lucru finit sau cu altul, se manifestă într-un fel care nu exclude alte moduri de manifestare; cât privește teologia ortodoxă, ea poate pune în evidență, în cel mai autentic spirit palamit, faptul că totalitatea ființei divine se manifestă în decursul fiecărei lucrări, dar de fiecare dată într-un fel diferit. Nu este vorba de o scurgere diminuată, în sens
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
creaturi, restrânse în structurile și potențialitatea lor229. Acest compromis va fi de scurtă durată, fiindcă în prefața pe care o va redacta pentru cea de-a doua ediție a monografiei despre Palamas (1993), Stăniloae revine la poziția sa intransigentă față de teologia catolică, socotită ca fiind purtătoare a germenilor raționalismului ateu și a unei viziuni maniheiste, ba chiar păgâne a lumii. III Așa cum s-a putut constata, teologia lui Stăniloae este profund ancorată în tradiția patristică - mai bine zis, într-o anumită
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
doua ediție a monografiei despre Palamas (1993), Stăniloae revine la poziția sa intransigentă față de teologia catolică, socotită ca fiind purtătoare a germenilor raționalismului ateu și a unei viziuni maniheiste, ba chiar păgâne a lumii. III Așa cum s-a putut constata, teologia lui Stăniloae este profund ancorată în tradiția patristică - mai bine zis, într-o anumită tradiție patristică, din care lipsesc Origen și Părinții latini. În prefața operei sale de căpătâi, Teologia dogmatică ortodoxă, Stăniloae scrie: „Ne-am străduit de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
chiar păgâne a lumii. III Așa cum s-a putut constata, teologia lui Stăniloae este profund ancorată în tradiția patristică - mai bine zis, într-o anumită tradiție patristică, din care lipsesc Origen și Părinții latini. În prefața operei sale de căpătâi, Teologia dogmatică ortodoxă, Stăniloae scrie: „Ne-am străduit de-a lungul acestei sinteze să descoperim semnificația duhovnicească a învățăturilor dogmatice, să evidențiem adevărul lor în corespondența lui cu trebuințele adânci ale sufletului, care-și caută mântuirea și înaintează pe drumul său
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
întreaga ecclesia creștină, actualizează Dogma și Tradiția, dându-le un sens existențial, mistic. Dogmă - Tradiție - Experiență spirituală formează astfel o triadă indestructibilă, fiecare dintre aceste elemente neputând fi înțeles decât în relație cu celelalte două. Ajunge să parcurgem în fugă Teologia dogmatică ortodoxă (1978), ca să ne dăm seama de rolul jucat aici de Părinții Bisericii. Pentru revelația naturală și supranaturală sunt citați și comentați pe larg Pseudo-Dionisie și Maxim Mărturisitorul (I, pp. 71-72); pentru cunoașterea apofatică și catafatică sau rațională, Maxim
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Bisericii. Pentru revelația naturală și supranaturală sunt citați și comentați pe larg Pseudo-Dionisie și Maxim Mărturisitorul (I, pp. 71-72); pentru cunoașterea apofatică și catafatică sau rațională, Maxim Mărturisitorul este amplu folosit, împreună cu Grigore din Nazianz și Ioan Hrisostom; pentru definiția teologiei ca „explicație vie a Tradiției” sunt scoși în arenă Evagrie Ponticul, Grigore de Nyssa și, din nou, Grigore din Nazianz; Maxim Mărturisitorul, aproape omniprezent, revine și în capitolul despre participarea omului la atributele lui Dumnezeu; pentru cristologie ne sunt oferite
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
texte din Noul Testament (Evrei 9,11; Apocalipsa 12,10; 11,15; Matei 28,18), sprijinindu-se pe mărturiile Părinților, dar nu pentru ansamblul atributelor respective, ci pentru fiecare în parte. Al doilea anacronism pe care A. Louth îl descoperă în Teologia dogmatică ortodoxă se referă la doctrina celor șapte taine ale Bisericii. Această doctrină de origine occidentală apare târziu, în secolul al XII-lea, și nu are de-a face cu tradiția patristică. Ortodocșii au acceptat-o sub presiunea catolicilor, după
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
suport teoretic la Părinții Bisericii. Evident, recolta a fost destul de slabă, ca să nu spunem dezastruoasă 235. Rezumat și concluzii Încercând să rezum rezultatele anchetei de față, care nu se pretinde a fi decât începutul unei dezbateri despre actualitatea Părinților în teologia contemporană, aș spune următoarele: 1. Abordarea patristică a lui Dumitru Stăniloae este deopotrivă apologetică, dogmatică și spirituală. El îi citește, îi traduce și îi utilizează pe Părinții Bisericii în calitate de martori ai ortho-doxiei, ai „adevăratei credințe”. În același timp, prin intermediul lor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
El îi citește, îi traduce și îi utilizează pe Părinții Bisericii în calitate de martori ai ortho-doxiei, ai „adevăratei credințe”. În același timp, prin intermediul lor, el încearcă să regăsească dimensiunea spirituală și existențială a dogmelor. Astfel, patristica îl ajută să reconstruiască o teologie mistică, asumată, căreia metoda scolastică îi dăduse lovitura de grație. Cred că în aceasta constă imensa lui contribuție la reînnoirea teologiei în peisajul contemporan. 2. Stăniloae a întreținut legături privilegiate, exclusive cu Tradiția oficială, acceptată sau impusă de Biserică, respingând
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prin intermediul lor, el încearcă să regăsească dimensiunea spirituală și existențială a dogmelor. Astfel, patristica îl ajută să reconstruiască o teologie mistică, asumată, căreia metoda scolastică îi dăduse lovitura de grație. Cred că în aceasta constă imensa lui contribuție la reînnoirea teologiei în peisajul contemporan. 2. Stăniloae a întreținut legături privilegiate, exclusive cu Tradiția oficială, acceptată sau impusă de Biserică, respingând din oficiu orice teologie creatoare, dinamică, riscantă (Origen, Evagrie etc.). În același timp, el nu face decât foarte puține aluzii la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
metoda scolastică îi dăduse lovitura de grație. Cred că în aceasta constă imensa lui contribuție la reînnoirea teologiei în peisajul contemporan. 2. Stăniloae a întreținut legături privilegiate, exclusive cu Tradiția oficială, acceptată sau impusă de Biserică, respingând din oficiu orice teologie creatoare, dinamică, riscantă (Origen, Evagrie etc.). În același timp, el nu face decât foarte puține aluzii la Părinții latini (din care, evident, nu a făcut nici o traducere 236). Latinii nu-l interesează! Singura excepție, după câte știu, este Laurențiu de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dintre idiosincraziile cele mai regretabile ale lui Stăniloae, cu consecințe pe care îmi este imposibil să le prezint aici în amănunt, dar care îmi par evidente: izolarea primejdioasă în turnul de fildeș al unei „dogmatici de aparat” și practicarea unei teologii resentimentare. 3. Am încercat, de asemenea, să arăt că marea dragoste a lui Stăniloae pentru Părinți, departe de a fi fructul exotic al perioadelor sale de studii în străinătate, a fost provocată și întreținută de câțiva teologi români dintre cele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cărți personale și, desigur, în afara monumentalei Filocalii, este figura-simbol a unui nou Părinte al Bisericii, de talia unui Athanasie cel Mare, veghind la căpătâiul ortodoxiei românești de-a lungul întregului secol XX. (traducere din limba franceză de Răzvan Ionescu) 9. Teologie și patristică în catolicismul secolului XX: pagini din jurnalul intim al Bisericii, când nu mai avea șaptesprezece anitc "9. Teologie Și patristică în catolicismul secolului XX \: pagini din jurnalul intim al Bisericii, când nu mai avea Șaptesprezece ani" În acest
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Mare, veghind la căpătâiul ortodoxiei românești de-a lungul întregului secol XX. (traducere din limba franceză de Răzvan Ionescu) 9. Teologie și patristică în catolicismul secolului XX: pagini din jurnalul intim al Bisericii, când nu mai avea șaptesprezece anitc "9. Teologie Și patristică în catolicismul secolului XX \: pagini din jurnalul intim al Bisericii, când nu mai avea Șaptesprezece ani" În acest studiu, prezentat sub formă de „jurnal de epocă”, îmi propun să scot în evidență rolul jucat de tradiția patristică, prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
legate de obținerea nihil obstat-ului din partea superiorilor săi iezuiți, De Lubac, pe atunci profesor la Facultatea Catolică din Lyon, reușește să-și publice lucrarea într-un tiraj care chiar și astăzi ne lasă visători: 35.000 de exemplare! Dovadă că teologia nu ajunsese ancilla disciplinarum, ci se afla încă în centrul atenției intelectuale. Epoca a cunoscut, de altfel, o adevărată explozie a studiilor liturgice și teologice. De asemenea, asistăm la nașterea misiologiei, ca atitudine față de lumea necreștină, fundamentată scripturistic. Pentru a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în cadrul unei temporalități sacre, înseamnă, în fond, a reaminti o banalitate patristică, dar destul de „stranie”, chiar la limita „ereziei”, în contextul teologic al anilor ’30-’50. Atrăgând atenția asupra acestui caracter istoric, temporal și dinamic, De Lubac provoacă și interpelează teologia metafizică oficială, care, prin simplificări pe cât de nejustificate, pe atât de drastice, impusese tomismul (simplificat) ca unică metodă de captare și înțelegere a datelor Revelației. Dintr-odată, Biserica, așa cum o „reinventează” De Lubac plecând de la Părinți, nu mai este o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Mă bucur enorm pentru apariția primului volum din «Sources chrétiennes» și sunt nerăbdător să-l văd”, îi scrie Jean Daniélou editorului său. Întemeierea la Lyon, în timpul ocupației germane a acestei colecții de scrieri din Sfinții Părinți marchează o dată în istoria teologiei catolice a secolului XX240. Coordonatorii sunt doi iezuiți, Henri de Lubac și Jean Daniélou, iar colaboratorii se recrutează în toate mediile ecleziastice și universitare, după criteriul competenței. E vorba despre un proiect deopotrivă intelectual și spiritual: să li se redea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ecleziastic, mai ales al disciplinelor teologice”. 4. Această revalorizare e susceptibilă să opereze o reformă la nivelul vieții spirituale, eliberând spiritualitatea catolică de pietismul și moralismul edulcorat, caracteristic epocii și reancorând-o în dogmă, căci „Părinții îngemănează, într-un mod viu, teologia, exegeza și spiritualitatea”. 5. În fine, întreprinderea „Sources chrétiennes” ar acoperi o lacună în peisajul intelectual francez. Printre cei dintâi Părinți traduși în colecție se găsesc Grigore de Nyssa, Clement Alexandrinul, Atenagora, Nicolae Cabasila, Origen și Maxim Mărturisitorul. Același an
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și să le ceară sfaturi sau răspunsuri la chestiunile prezentului, ci „să pătrundă până la sursa vitală a spiritului lor, până la acea intuiție fundamentală și secretă care le călăuzește gândirea și ne revelează una din marile atitudini posibile (sic!), pe care teologia le-a adoptat într-o situație concretă și unică”. Așadar, nu readaptare a unor soluții, perimate prin însuși faptul că aparțin unui trecut radical diferit de prezent, ci pătrundere în intimitatea Tradiției, pentru a înțelege sensul unor „gesturi” pe care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]