11,591 matches
-
binecuvântarea Papei Grigore al VII-lea. În 1079 a existat o conspirație anti-Boleslav sau un conflict, care l-a implicat pe Episcopul de Cracovia. Boleslav a poruncit executarea Episcopului Stanislav de Szczepanów; ulterior, Boleslav a fost forțat să abdice de la tronul polonez, din cauza presiunii Bisericii Catolice și a grupului pro-imperial al nobilimii. Stanislav avea să devină al doilea martir și sfânt al Poloniei, canonizat în anul 1253. După exilul lui Boleslav, țara se afla sub conducerea instabilă a fratelui său mai
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
III-lea, atunci când Vladislav al II-lea Exilatul, Boleslav al IV-lea cel Creț, Mieszko al III-lea cel Bătrân și Cazimir al II-lea cel Drept s-au luptat pentru putere și teritorii în Polonia, și în special pentru tronul din Cracovia. Frontierele externe lăsate de Boleslav al III-lea la moartea sa, semnănau foarte mult cu cele lăsate de Mieszko I; această configurație inițială a monarhiei Piast nu a supraviețuit perioadei de fragmentare. Secolul al XIII-lea a adus
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
devenit regele Ploniei, cunoscut mai târziu sub numele de Cazmir cel Mare. Spre deosebire de tatăl său, noul rege a avut o înclinație pentru greutățile vieții militarilor. Încă de la început, Cazimir a acționat cu prudență, câștigând în 1335 cererile lui Ioan la tronul polonez. În 1343, Cazimir a stabilit mai multe dispute la nivel înalt cu Ordinul Teutonic asupra unui compromis teritorial, ducând la Tratatul de la Kalisz, un tratat de pace care a încheiat Războiul Polonezo-Teutonic din 1326-1332. Regiunile Dobrzyń și Kuyavia au
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
anexat zona Halici-Volodymyr de Rus. Orașul Lviv a atras noi veniți de diferite naționalități, și i s-a acordat drepturi municipale în 1356, începând să fie primul centru plonez în mijlocul unei populații ortodoxe. Susținut de Ungaria, relege polonez a promis tronul polonez casei maghiare, în cazul în care acesta va muri fără moștenitori de sex masculin. Cazimir, care în 1339 a renunțat oficial la drepturile sale asupra mai multor principate, a încercat fără succes să le recupereze, prin efectuarea unor activități
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
din Calabria și a capturat orașul Cosenza (aflat în stăpânirea celor din Salerno) și împrejurimile acestuia. Imediat, Gisulf a stârnit mânia contelui Richard I de Aversa și doar ca urmare a unei alianțe cu disprețuiții amalfitani și-a putut păstra tronul. Acțiunile agresive ale lui Guillaume, unul dintre frații lui Guiscard, l-au silit pe Gisulf să își căsătorească propria sa soră, Sichelgaita cu Guiscard în schimbul protecției și apoi o altă soră, Gaitelgrima cu Iordan, fiul lui Richard de Aversa, devenit
Gisulf al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/327743_a_329072]
-
de Istria de Istria și Matilda de Sulzbach. Bernard fusese deja regent al ducatului carintian încă de când fratele său, ducele Ulrich al II-lea, se îmbolnăvise grav, din 1199. În conflictul dintre Casa de Hohenstaufen și cea de Welf pentru tronul Germniei, Bernard a urmat inițial politica fratelui său de sprijinire a rudei lor, Filip de Suabia, care fusese ales rege romano-german din 1198. Cu toate acestea, ulterior el s-a apropiat de Welf-ul Otto al IV-lea de Braunschweig după
Bernard de Spanheim () [Corola-website/Science/327746_a_329075]
-
După ce au cucerit Belgradul în 1521, otomanii au provocat o înfrângere decisivă a unei armate maghiare inferioare din punct de vedere numeric în Bătălia de la Mohács de pe 29 august 1526. Soliman Magnificul a mai trebuit să facă față pretențiilor asupra tronului Ungariei ale vasalului său, Ioan I Zápolya, principe al Transilvaniei, și ale împăratului Ferdinand I. Suleiman a încercat să-și zdrobească adversarii, dar el nu a reușit să cucerească Viena datorită condițiilor grele din iarna anului 1529. Titulul de rege
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
Ungariei centrale de către Imperiul Otoman. Într-o primă fază, o armată habsburgică condusă de Wilhelm von Roggendorf a asediat Buda, în care se adăpostea succesorul lui Ioan I Zápolya, vasal al Imperiului Otoman. Regele maghiar murise în 1540, iar pe tronul său se urcase fiul său minor, Ioan al II-lea Zápolya, care domnea sub regența mamei sale, Isabella Jagiello Zapolya și al guvernatorului Transilvaniei, Gheorghe Martinuzzi. Acest aranjament fusese acceptat de sultanul Suleiman Magnificul cu condiția ca Ungaria să continue
Asediul Budei (1541) () [Corola-website/Science/327955_a_329284]
-
au pus neoficial Marea Britanie de partea mișcării de independență. În mai 1808 a cerut abdicarea lui Ferdinand al VII-lea al Spaniei și peste câteva luni al tatălui său, Carol al IV-lea al Spaniei. Napoleon l-a pus pe tronul Spaniei pe fratele său, Joseph Bonaparte cu numele de José I al Spaniei. Încoronarea lui Joseph Bonaparte ca rege a Spaniei a marcat începutul propriului război de independență a Spaniei de sub hegemonia franceză. Prima mare înfrângere suferită de Franța a
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
s-a căsătorit cu Carol al III-lea, Duce de Savoia. Cuplul a avut nouă copii: După decesul regelui Sebastian al Portugaliei (nepotul ei), care nu a lăsat moștenitori, fiul ei a luptat pentru drepturile sale asupra Coroanei Portugaliei, însă tronul a revenit fiului mătușii sale Isabela, Filip al II-lea al Spaniei.
Beatrice a Portugaliei (1504-1538) () [Corola-website/Science/328004_a_329333]
-
secolului al XVII-lea (numită ca provincie „Principatul Transilvaniei”, cu o Dietă cu sediul la Alba Iulia / Gyulafehérvár), populația a sprijinit poziția lui Francisc Rákóczi al II-lea, un magnat catolic. Dieta maghiară a votat pentru anularea dreptului Habsburgilor la tron. Soarta a devenit potrivnică ungurilor până la urmă, după ce Habsburgii au făcut pace în vest și și-au direcționat forțele împotriva lor. Războiul s-a încheiat în 1711, când contele Károlyi, general al trupelor ungare, a semnat Tratatul de la Sătmar / Szatmár
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
prin care monarhul habsburgic urma să guverneze Ungaria nu ca împărat, ci ca rege supus limitărilor constituției și legilor țării. El a sperat că prin aceasta să poată păstra integritatea imperiului în condițiile în care dorea să îi urmeze la tron Maria Terezia a Austriei. Dieta a aprobat Pragmatica Sancțiune în 1723, iar Ungaria a fost de acord să devină o monarhie ereditară sub domnia Habsburgilor, atâta vreme cât dinastia nu se stingea. În practică însă, Carol și succesorii lui au domnit autocratic
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
un decret prin care anula toate reformele sale cu excepția celor care priveau toleranța religioasă, situația țărănimii și abolirea ordinelor religioase. Succesorul lui, Leopold al II-lea, a reintrodus din punct de vedere administrativ separarea Ungarie ca regat pe al cărui tron să fie un rege habsburgic. În 1791, Dieta a votat Legea X, care stabilea statutul de regat independent al Ungariei, guvernat de un rege încoronat legal în conformitate cu prevederile constituționale maghiare. Această lege avea să devină mai apoi baza juridică pentru
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
rămas neschimbate. Leopold a murit în martie 1792, în perioada în care Revoluția Franceză degenera în Regimul Terorii Iacobine. Revoluția și Teroarea Iacobină au zguduit toate casele domnitoare din Europa. Absolutismul luminat s-a încheiat în Ungaria odată cu urcarea pe tron a succesorului lui Leopold, Francisc I (1792-1835), care a demonstrat o aversiune aproape bolnăvicioasă față de orice reformă și care a făcut Ungaria să intre într-un proces de stagnare politică pentru mai multe decenii. În 1795, poliția l-a arestat
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
un naționalist maghiar, retorica sa provocând un resentiment puternic în rândul grupurilor etnice nemaghiare. Kossuth a câștigat sprijinul nobilimii mărunte, care formau opoziția minoritară din Dietă. Această facțiune a militat pentru reforme și, după moartea lui Francisc și venirea pe tron a lui Ferdinand I al Austriei (1835 - 1848), a reușit să impună în 1843 o lege care făcea maghiara limba oficială a Regatului Ungariei în ciuda opoziției croaților, slovacilor, sârbilor și românilor. După înfrângerea Revoluției de la 1848, împăratul a anulat constituția
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
al colaborării cu guvernul central austriac. Deák a apărat legalitatea măsurilor luate în timpul guvernării lui Lajos Kossuth și a susținut că modificarea lor necesită aprobarea Dietei Ungare. Pe de altă parte, el a fost de acord că detronarea Habsburgilor de pe tronul maghiar nu a fost legală. Deák a susținut că, atâta vreme cât împăratul conduce ca un monarh absolut, ungurii nu pot decât să reziste pasiv acțiunilor ilegale. Prima fisură a domniei absolutiste a lui Franz Joseph s-a produs în 1859, când
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
în bulgară "Битката при Анхиало") a avut loc în anul 708 lângă orașul Pomorie, Bulgaria, între trupele bizantine conduse de Iustinian al II-lea și cele bulgare ale hanului Tervel. În 705, Tervel îl ajută pe Iustinian să-și recapete tronul pierdut, după zece ani în exil. Ca mulțumire, noul împărat bizantin le oferă cantități enorme de aur, argint, mătase, precum și teritoriul situat între Stara Zagora, Sliven și Marea Neagra. Dar trei ani mai târziu, Iustinian se consideră destul de puternic pentru a
Bătălia de la Anchialus (708) () [Corola-website/Science/327031_a_328360]
-
Vineh (bulgară: Княз "Винех") a fost conducătorul Primului Imperiu Bulgar între 754/756 și 762. Conform "Listei numelelor conducătorilor bulgari" (un scurt manuscris ce conține numele conducătorilor bulgari timpurii), Vineh aparținea clanului Uokil. Vineh a urcat pe tronul bulgar după înfrângerea predecesorului său, Kormisosh, în fața împăratului bizantin, Constantin al V-lea. În 756, Constantin al V-lea a pornit o campanie împotriva Bulgariei pe uscat și pe mare, și a învins armata bulgară condusă de Vineh la Marcellae
Vineh al Bulgariei () [Corola-website/Science/327052_a_328381]
-
noul domnitor a hotărât să folosească armata cazaco-tătară de care dispunea pentru a declanșa o expediție de capturare a lui Gheorghe Ștefan, expediție soldată cu un eșec în bătălia de la Finta și cu înlăturarea definitivă a lui Vasile Lupu de pe tronul Moldovei și cu revenirea lui Gheorghe Ștefan, susținut de domnul muntean Matei Basarab.
Bătălia de la Popricani () [Corola-website/Science/327060_a_328389]
-
a avut loc în mai 1653, între o armată cazaco-moldovenească condusă de Timus Hmelnițki și un detașament muntenesco-moldovenesc condus de Gheorghe Ștefan, în apropierea orașului Tecuci, lângă râul Bârlad (teritoriul Principatului Moldovei). Detașamentul muntenesc a fost condus personal de solicitantul tronului Moldovei, Gheorghe Ștefan. Însă în urmă bătăliei Ștefan a fost din nou nevoit să se retragă, astfel că armata cazaca, a putut trece cu ușurință Șiretul și a intrat în Țară Românească. Dar la 17 mai, în Bătălia de la Finta
Bătălia de la Tecuci () [Corola-website/Science/327064_a_328393]
-
a avut loc pe 24 iunie 1653, armata domnitorului Moldovei, Vasile Lupu a fost învinsă de către o armată a susținătorilor lui Gheorghe Ștefan, pretendentul la tron. După bătălia de la Finta, Vasile Lupu și Timuș Hmelnițki, au condus rămășițile armatei fugare spre Iași, în timp ce reclamantul la tron, Gheorghe Ștefan a unit forțele muntenești, la care s-au alăturat și susținători din Moldova. Lupu a trimis o armată
Bătălia de la Valea Seacă () [Corola-website/Science/327080_a_328409]
-
iunie 1653, armata domnitorului Moldovei, Vasile Lupu a fost învinsă de către o armată a susținătorilor lui Gheorghe Ștefan, pretendentul la tron. După bătălia de la Finta, Vasile Lupu și Timuș Hmelnițki, au condus rămășițile armatei fugare spre Iași, în timp ce reclamantul la tron, Gheorghe Ștefan a unit forțele muntenești, la care s-au alăturat și susținători din Moldova. Lupu a trimis o armată formată din miliții din Orhei și Lăpușna, precum și țărani sub comanda fiului său, Ștefaniță și boieri din dinastia Hâncu, pentru
Bătălia de la Valea Seacă () [Corola-website/Science/327080_a_328409]
-
a avut loc între 21 august - 9 octombrie 1653. Cetatea a fost apărată de cazacii lui Timuș Hmelnițki, ginerele lui Vasile Lupu, și a fost ultimul episod din timpul luptelor pentru tron dintre oștile domnitorului Vasile Lupu și cele ale lui Gheorghe Ștefan, pretendent la tronul Moldovei. Cetatea suferă grave avarii și în cele din urmă este cucerită, iar hatmanul cazac este rănit grav și moare sub zidurile cetății la 15 septembrie
Asediul Sucevei () [Corola-website/Science/327093_a_328422]
-
august - 9 octombrie 1653. Cetatea a fost apărată de cazacii lui Timuș Hmelnițki, ginerele lui Vasile Lupu, și a fost ultimul episod din timpul luptelor pentru tron dintre oștile domnitorului Vasile Lupu și cele ale lui Gheorghe Ștefan, pretendent la tronul Moldovei. Cetatea suferă grave avarii și în cele din urmă este cucerită, iar hatmanul cazac este rănit grav și moare sub zidurile cetății la 15 septembrie 1653. Cetatea a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIV-lea
Asediul Sucevei () [Corola-website/Science/327093_a_328422]
-
ar putea număra aprox. o mie de ostași moldoveni. În plus, cetatea avea 70 de tunuri. După înfrângerea de la Sârca și pierderea Iașului Vasile Lupu și-a dat seama că Suceava este punctul cheie al eforturilor sale de a păstra tronul. Prin urmare, înainte de fugi în Ucraina, la apropiatul său, hatmanul Bogdan Hmelnițki, el a ordonat ca cetatea să fie apărată cu orice preț. Pe 21 august 1653 armata lui Gheorghe Ștefan a ajuns la Suceava și a încercat să atace
Asediul Sucevei () [Corola-website/Science/327093_a_328422]