11,066 matches
-
interviu de Mihai Fulger) ............................................... . 187 Cronici Dacia ............................................... ...................................... 193 Daneliuc după melci (pitorescul binișor temperat) ........... 195 Purgatoriu pe roți ............................................... .................... 199 Eu sunt Adam ! (Dumnezeu se împușcă) ........................ 201 Diavolul și bunul Dumnezeu în serial ................................ 204 Căderea tovarășei arhitect ............................................... ...... 209 Atenție : regizor periculos aplecat în afară ! ....................... 212 Un kitsch perfect ............................................... ..................... 215 Alla gloria militar ............................................... ........................ 218 Un film urgent ............................................... ......................... 222 Un road-movie imobil ............................................... ................ 224 Grenada de la Jean Monnet .............................................. 226 O comedie în locul dramei ............................................... .... 228 Deportări, debarcări etc. ............................................... ......... 231 Evrei naziști ............................................... .............................. 234 R.P.R. face ordine ............................................... .................... 236
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
scări în jos. Intru pe culoarul de la etajul opt și bat la ușa biroului în care știu că-i găsesc pe inginerii Petre Graur, Gică Lupu, Dan Luchian și Tudor Brăduț. Intru. Înăuntru, toți patru, la cele patru birouri, stau aplecați asupra lucrărilor. Hei, salut, amice! îmi strigă inginerul Graur, dezbrăcat de haină, cu mînecile cămășii ridicate pînă la coate. Bună ziua, domnilor! îi salut, strîngîndu-le mîna pe rînd. Ce mai face domnul Vlădeanu? mă întreabă inginerul Luchian, închizînd dosarul din față
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
prea e ciudat mersul ăsta al lui. E drept, ca om, Marinescu mi-e simpatic, dar modul lui de-a discuta, acum, mă înfurie. Surprins că nu mă vede lîngă el, Marinescu se oprește, mai stă o clipă pe loc, aplecat de spate asemeni interpretului principal din serialul Columbo, apoi se întoarce spre mine, clipind surprins din ochi cînd mă descoperă rămas pe locul unde ne-am întîlnit. Bine-bine, tovarășe Vlădeanu, îmi zice el, mîine dimineață să-mi aduceți materialele. Da-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mîinile! Vă rog să mă iertați, lipsește tovarășul Teodoru și..., încep eu pe un ton calm, aproape umil. Erai lîngă ușă cînd am venit eu, tovarășe fizician, zice Brîndușa, apăsînd pe cuvîntul "fizician", cred că ai citit programul afișat. Se apleacă spre unul din cele două interfoane, fără măcar să-mi arunce o privire, bate două clape și așteaptă pînă îi răspunde o voce de bărbat. Tovarășe inginer, i se adresează Brîndușa, mîine dimineață la șapte patruzeci fix să fiți la mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scînteietori, iar gura, mică și conturată, i se modulează frumos, perfect, în timp ce vorbește. Vă rog, cu ce problemă? mă întreabă ea, după ce-mi răspunde la salut. A naibii de frumoasă gură! ca un fruct de septembrie, pe un ram aplecat spre pămînt, într-o zi cu soare puternic. Am venit pentru locuință, spun eu. Ce bloc? mă întreabă fata, dezvelindu-și dantura, lăsînd să-i strălucească în partea stîngă un dinte de aur. Blocul-turn, răspund. Vă rog, totuși să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ochii ăștia rămîn tot albaștri... Nu cumva se vor înroși de dorință, aruncînd din ei harpoane de foc, cu care tu să-mi sfîșii, măcar în închipuire, îmbrăcămintea?!... S-a oprit o clipă, și-a tras răsuflarea, apoi s-a aplecat spre mine, prinzîndu-mă cu toată palma de umăr: Spune-mi: ce vrei să bei, ca să te îmbeți? Fac eu cinste. Cu cît devenea mai rea, cu atît i se aprindeau ochii mai tare și părea mai frumoasă. ...poalele pardesiului ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
acasă; tot așa cum acasă, dumneata îți crești copiii. Și teatrul lui, și copiii dumitale sînt destinați societății. Aștept să-mi spuneți ce-i cu garsoniera. Păi, tovarășe Ștefănescu, am mai fost întrebat... Eu am atîtea pe cap... Don Șef se apleacă spre interfon și lovește cu degetul în dreptul microfonului: Tovarășe Condurache, dacă nu-mi spui, în două minute!, care este situația exactă, vin la dumneata, te iau de mînecuța hainei și te duc la județ, la primul-secretar! Tabelul a plecat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe mine, venindu-mi să rîd la gîndul că vestea asta ar fi putut să mă prindă pe picior greșit și să-mi dea din nou starea aceea de prăbușire. Ochii secretarei înfruntă pentru o clipă ochii mei, apoi se apleacă spre dosarul pe care mîinile ei, nervoase, încep să-l aranjeze mai bine, în timp ce obrazul i se înroșește puternic. Știți..., strînge din umeri, tovarășul Amariei ar vrea să vă primească, dar e foarte prins cu niște telefoane interurbane... Curios! pufnesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o vorbă inteligentă, de la care mai pot afla ultimele noutăți literare. Bună ziua! salut eu intrînd în secretariatul literar. Salut, bădie Mihai! răspunde Lazăr, bunul meu prieten, referent literar al teatrului, care se grăbește să dea un cot celui care stă aplecat asupra telefonului: Hai, termină convorbirile, că vine directorul și ne afurisește dacă află că ne-am transformat în telefon public. Salut, dom' Vlădeanu! zice secretarul literar, intrînd în urma mea în birou. Ai adus textul? Ce text?! mă mir eu. Cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îmi spun că se ascunde femeia rea, acea femeie care ar fi trimis mîine scrisoarea... "Sărmană căprioară, prea tîrziu să mai fugi!", îi zic, simțind cum mă umplu de un fior necunoscut: acela al posesorului puternic, violent la nevoie. Mă aplec peste trupul ei și-mi lipesc buzele de buzele el întredeschise. Doamna Cristina tresare, trupul ei zvîcnește, vrînd să se ridice, dar brațul meu stîng îi cuprinde imediat umerii, brațul drept lunecă în jurul mijlocului ei, încercuindu-l, pieptul mi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
aștept o reacție din partea ei, dar nu-i văd decît pieptul mișcîndu-se ritmic și degetele mîinii stîngi zvîcnind de cîteva ori. "Ce brută am putut fi!!", îmi spun și mă înfior ca scuturat de friguri. Mă apropii de pat, mă aplec, întind mîna și-i cuprind umărul. Cristina..., șoptesc eu, dar ea rămîne nemișcată, cu ochii închiși, mulțumindu-se doar să-și subțieze buzele într-un surîs amar. Îi alint cu palma umărul, apoi brațul, palma mea trece de pe braț pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în orele astea?! E drept, am tresărit cînd am auzit cîte gaze mai sînt în rezervor, dar ce pot face eu?! Totuși, m-a străfulgerat un gînd: că aș putea forța lucrurile... Dar cum?! îmi trebuie soluția practică... Privirea mea, aplecată o clipă spre mîna obosită a Tamarei, se ridică din nou, întîlnindu-i ochii. Dumnezeule!... Noaptea mea de Ajun, cu ninsoarea liniștită, e acum ger sec și aspru, cu vînt usturător. Tovarășe Vlădeanu, rostește scurt și apăsat Tamara, sigură pe sine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și tresar străpuns de o durere. Scrîșnesc din măsele, mă sprijin de colțul biroului și-mi răscolesc buzunarele: mai găsesc doar o aspirină, pe care o mestec și o înghit cu o gură de apă. Merg pînă la ușă, mă aplec și ridic hîrtia. Telefonul sună sec, strident! " Mă caută Livia!", îmi zic și mă grăbesc să iau receptorul. Alo, da, spun. Bună seara! aud o voce de femeie. Domnul Vlădeanu? Bună seara! răspund. Eu sînt... Sînteți cumva Mihai Vlădeanu, cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
face semn să mă apropii. -Vă așteptam, zice el. Felicitări pentru reușită! spune, întinzîndu-mi mîna. Vă mulțumesc! îi strîng eu mîna, dar fără tragerea de inimă de altădată. Mă invită să merg cu el cu mașina pînă în oraș. Mă aplec și mă așez cu greu pe scaunul din față, alături de el, gîndindu-mă că prind eu momentul să-i spun că știu de propunerea lui de-a fi dat disponibil. Ce i-ați făcut, dom' Vlădeanu, tovarășei Roman? mă întreabă înainte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
un semn de salut cu palma și pornesc printre blocurile din dreapta. Abia aștept să ajung la Livia, să beau un ceai și să mă culc! Involuntar mă uit la blocul pe lîngă care trec: în bucătărie e lumină. Cezara stă aplecată asupra mesei, preocupată de un aluat, pe care îl întinde cu grijă. Petre vine cu un ibric în mînă, din care toarnă într-o ceașcă, apoi spune ceva Cezarei. Cezara întoarce o clipă obrazul spre el, dar mă observă prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
un aluat, pe care îl întinde cu grijă. Petre vine cu un ibric în mînă, din care toarnă într-o ceașcă, apoi spune ceva Cezarei. Cezara întoarce o clipă obrazul spre el, dar mă observă prin fereastra deschisă și se apleacă în afară, strigîndu-mi încet: Ce faci, disponibilule, tragi cu ochiul prin case străine? Lasă băiatul în pace, îi zice Petre. Salut, Mihăiță! Cum s-a încheiat? Bine. Mulțumesc de ajutor! Mie nu-mi mulțumești pentru bilet? rîde Cezara. Ba da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Da. Azi i l-am urmat mai mult ca oricînd. Dar, mă mir eu, de unde știți de sfatul dat?! V-am spus doar că sîntem prietene, își arcuiește farmacista sprîncenele într-o expresie de pură și deplină feminitate, apoi se apleacă spre sertarul cu bani. O privesc lung și insistent cum alege din sertar banii ca să-mi dea restul. Într-o clipă trec prin mintea mea o sumedenie de imagini de pe vremea cînd eram bucătar. Încerc s-o regăsesc pe farmacista
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
văd fața asta obosită, mă spăl pe dinți și pe față, mă șterg cu prosopul și observ în oglindă că m-am mai înviorat. Ar trebui să iau de jos scrisorile și să le citesc, dar nu pot să mă aplec, așa de tare au început să mă doară mușchii coapsei. Iau din cutia cu medicamente o aspirină și o beau. Răscolesc apoi cu vîrful ghetei scrisorile, nu văd pe niciuna scrisul tatei ori al surorilor, așa că pot lăsa scrisorile să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
privirea ceva de mîncare, văd punga cu biscuiți și mă simt deja sătul: un ceai de mentă și biscuiți, nimic mai potrivit pentru stomacul meu acum! Dar nu mă simt în stare să caut menta și nici nici să mă aplec după plita electrică. Întîi mă voi odihni cîteva minute, apoi mă voi ridica și-mi voi pune de ceai... Și totuși, cine era pe scări?" E bine și cald în cămăruța mea. Cald și intim. S-au adunat aici și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
1948 [...] Mouette, am început să mă obișnuiesc cu liniștea; a început să-mi fie dragă, fără să-mi dau seama, mai de demult, dar când casa e cuprinsă de tăcere, ca astăzi, co boară în mine calmul și, cum stau aplecată peste sugativa verde, dacă ar începe să se cearnă praf, cred că cenușiul ăsta fin, mărunt-mărunt, s-ar potrivi și m-ar acoperi cu o liniște singuratică, de culoarea veșniciei. Mă întreb uneori: am fost inconștientă? cum am putut să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
puțin emoționată, poate foarte fericită și cu siguranță foarte mulțumită, în cadrul acela tomnatic, de vis și de feerie, de la Crușeț, și această bătrână cu piciorul drept în ghips, căreia îi joacă proteza în gură, care trăiește izolată în acest cadru, aplecată asupra amintirii marelui om, a marilor oameni, și asupra amintirii, mult mai subiectivă și mai apropiată, a smulgerii măruntaielor mele: plecarea ta. Și dacă m-aș apuca să fac, școlărește, o paralelă între această oră - 2 și jumătate - și cea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai fost în oraș și alte bucurii: brazi pentru cei mici, chipuri complice și apropiate, flecăreli, zâmbete intime și râsete de copii pătrunzând și luminând inima părinților. Nu e greu să mi le închipui; n aș avea decât să mă aplec asupra fântânii albastre a amintirilor noastre comune, ca să mă consolez. Aș putea s-o fac, dar mă tem de gestul ăsta ca de un sacrilegiu; mă tem să-l fac, ca atunci când ești în plină criză de ficat și ai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de-a mea. — Și mi-au venit și câteva idei în legătură cu cortul, adaugă mami. Am văzut undeva la un magazin un cort foarte frumos, cu dungi și m-am gândit: „Trebuie neapărat să i-l arăt și lui Becky...“ Se apleacă și scoate un teanc de reviste cu coperți lucioase. Brides. Modern Bride. Wedding and Home. Toate strălucitoare, suculente și îmbietoare, ca o farfurie cu gogoși lipicioase. — Dumnezeule! zic, sforțându-mă să nu înșfac lacomă una dintre ele. N-am citit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la naiba. E uluitor. — Ai mare noroc! spune domnul Ferguson, cu un zâmbet larg. Sâmbăta asta avem o nuntă, așa că ai posibilitatea de a vedea încăperea “în acțiune“, cum s-ar spune. — Frumoase flori, spune Robyn amabilă, după care se apleacă spre mine și îmi șoptește: Noi vom avea ceva cu mult mai deosebit decât astea. Mai deosebit decât astea? Sunt cele mai uriașe și mai spectaculoase aranjamente florale pe care le-am văzut în viața mea! Trandafiri în cascadă, lalele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dreptate. E o problemă care trebuie soluționată extrem de rapid. — Becky? Ești bine? Ridic privirea și îl văd pe Luke punându-și paltonul. Trebuie să plecăm. — Mulțumesc că ați venit, spune Michael și îmi strânge mâna în clipa în care mă aplec să-l pup. Mi-a făcut mare plăcere. — Și nu ne uita cu nunta! spune Luke, și îi zâmbește lui Michael. Nu scapi așa ușor de îndatoririle de cavaler de onoare! — Sper din suflet că nu! spune Michael. Apropo, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]