60,569 matches
-
părea grea ca o piatră de moară în jurul gâtului. Părul lui grizonat era atât de lins, că probabil și-l aranjase în oglinda din hol. Vanitate, vanitate. Stătea acolo, în dreptul ușii, cu picioarele puțin depărtate, încât corpul forma un triunghi negru, uitându-se fix la mine. —A venit să-mi spună ceva, a spus Catherine Hammond, cu vocea tremurând pentru prima oară în seara aceea. M-am gândit că probabil a realizat ce se întâmplase, venind acasă, găsind-o pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Ci felul în care a sărit scânteia, ce anume a încurajat asta, din nou, ceva care nu ar fi trebuit scos la iveală. Odată ce ai ridicat capacul nu mai poți închide la loc cutia. Am tras pe mine jeanșii mei negri și puloverul negru cu guler sport. Mi-am prins părul în vârful capului cu clame și m-am machiat cu grijă: pudră albă, tuș negru, ruj roșu. Apoi mi-am umplut toate găurile din urechi cu cercei de argint și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
care a sărit scânteia, ce anume a încurajat asta, din nou, ceva care nu ar fi trebuit scos la iveală. Odată ce ai ridicat capacul nu mai poți închide la loc cutia. Am tras pe mine jeanșii mei negri și puloverul negru cu guler sport. Mi-am prins părul în vârful capului cu clame și m-am machiat cu grijă: pudră albă, tuș negru, ruj roșu. Apoi mi-am umplut toate găurile din urechi cu cercei de argint și degetele cu inele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ridicat capacul nu mai poți închide la loc cutia. Am tras pe mine jeanșii mei negri și puloverul negru cu guler sport. Mi-am prins părul în vârful capului cu clame și m-am machiat cu grijă: pudră albă, tuș negru, ruj roșu. Apoi mi-am umplut toate găurile din urechi cu cercei de argint și degetele cu inele de argint. M-am uitat în oglindă. Era efectul pe care voisem să-l obțin. Părea că mă doare în fund de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
era încă la lucru. Oricum, am apăsat soneria. După câteva momente ușa de la intrare s-a deschis și Harriet a apărut în fața mea. —A, bună, Sam, a spus, surprinsă că mă vede. Nu arăta prea bine. Sub ochi avea cearcăne negre și tenul ei părea obosit, avea o nuanță nesănătoasă, pământie. Nu era deloc machiată, iar părul ei, strâns cu un elastic la spate, nu avea pic de strălucire. Era îmbrăcată într-o pereche de jeanși simpli și purta un pulover
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
putut să țină. Și la inventar e ușor de trecut peste câteva picturi lipsă; poate că s-au prins de alte picturi sau poate au fost zgâriate. Oricine acceptă mici pierderi. Nimeni nu avea să observe că lipsesc tablourile. Cearcănele negre de sub ochii lui Harriet păreau că s-au adâncit. —M-am întrebat de ce vrei să regizezi furtul, am continuat, dar după aceea mi-am adus aminte că la deschidere Shelley mi-a spus că vrea să facă inventarul în câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
uitat pe peretele din bucătărie. în fața mea era un tablou lung și îngust, pictat de o prietenă de la Colegiul de Arte. Era un șir de fructe: mere roz, banane albastre, căpșuni verzi, avocado mov. Erau agățate de un singur fir negru și păreau dulci și coapte, dar mai degrabă bizare. După un timp am băgat mâna pe sub bluză și am scos scrisorile. Am dat jos tabloul, am scos rama și am băgat acolo scrisorile. Deloc ingenios, dar pe moment era numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a spus. Nimeni nu-mi spune ce să fac. A spus doar că mă va plăti. Și așa cum ziceam, am nevoie de bani. S-a ridicat în picioare. —Walter se uita la mine cu ochii ăia ai lui mici și negri. Foarte îngâmfat, ca și cum știa totul despre tine. Știa multe. Prea multe. A mers prea departe atunci. Nu era doar privirea lui. A spus multe lucruri. Lucruri despre care nici nu ar fi trebuit să știe. Era înnebunit după Catherine, bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
simțeam chiar ca acasă. O așteptam pe Catherine Hammond și locul a fost ales de ea, nu de mine. Dacă a făcut-o ca să mă intimideze, nu-i reușise. Mă îmbrăcasem pentru ocazie: haină din piele, cizme din piele, rochie neagră din lycra și dresuri plasă. Aș fi vrut să port rochia de latex, dar nu mai aveam pudră de talc. Probabil ar fi mers la fel de bine. Oricum barmanul nu ar fi vrut să mă servească. Aproape îmi terminasem cocktailul. Catherine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
apărut în ușa barului. Chelnerul s-a îndreptat spre ea, i-a luat haina, i-a tras scaunul și i-a servit un Laphraoig cu o servitute de la care s-a abținut în cazul meu. Purta o rochie cu guler, neagră, cu nasturi argintii și o curea lată de aceeași culoare și arăta minunat, ca întotdeauna. Mă întrebam dacă negrul însemna doliu pentru Nat. Nu am vrut să întreb. Probabil ai fost surprinsă să auzi de mine, a spus. Am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Niciodată, i-am răspuns, chiar dacă ar fi de aur! N-am îmbrățișat-o. Mă privea consternată. Din adâncul gâtului mi-au ieșit atunci cuvinte necontrolate: - Adio, muierea dracului! Mama s-a făcut albă ca varul, hainele ei erau și mai negre. Mi-a dat două palme răsunătoare care s-au auzit în tot salonul. Am ieșit amândouă pe ușă, luând-o în două direcții diferite. Obrajii îmi ardeau de rușine. A fi liber însemna să fii singur? Alergam pe străzi, gândind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pod vechi. La urmă, frântă de oboseală, m-am așezat în pat așteptându-l pe doctorul Amorel. Am ațipit, apoi i-am auzit pașii. Eram îngrozită, tremuram din tot corpul. Profesorul Amorel era mic de statură, îmbrăcat într-un costum negru demodat, care altădată fusese poate tot ce avea el mai elegant. Pe cap avea o pălărie cu boruri largi de aceeași culoare cu costumul. Purta cu grijă o trusă cu instrumente chirurgicale pentru ginecologie. Când și-a ridicat pălăria am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și-am reușit să mă urc în el, apoi mi-am pus mâinile pe piept. Profesorul spăla sângele de pe podea, s-a dus de mai multe ori la baie cu vasul plin de sânge. La urmă și-a luat pălăria neagră și trusa și a dispărut. Puterile mă părăsiseră, simțeam cum curgea sângele fără oprire, pendulam între o stare nebuloasă, șoptind: ăsta trebuie să fie sfârșitul. M-am revăzut pe masă, lângă badnaje îmbibate de sânge, aerul era greu. Doream să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
coșmar. Toamna am fost primită la Facultatea de Arte Plastice, dar după o lună m-am transferat la Universitate, unde puteam să studiez literatura universală. A citi și a scrie semăna puțin cu desenul, un joc subtil între alb și negru conținând tot spectrul culorilor. Nunu mă prevenise că nu mă voi elibera niciodată nici de el și nici de artă, că va muri dacă-l părăsesc. Părinții mei foloseau același șantaj sentimental ca să mă țină acasă. Mă durea să știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ca o mică planetă consumată. Am început să râd ca o apucată. Mama a vrut să-mi dea o palmă, dar mâna i-a fost oprită la jumătatea drumului de mâna lui Nunu. La ieșirea din Crematoriu am văzut fumul negru și un miros de carne arsă ne-a învăluit. Tata urca spre cer în formă de fum și miros. S-au împărțit colivă și vin pe colina Crematoriului. Apoi ne-am dus acasă. Am revăzut totul după atâta timp - ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
labirint de poteci acvatice șerpuind printre insule de stuf unde pițigoi, stăncuțe, cintezoi, buze, cocostârci, pelicani și alte cunoscute și necunoscute animale își duceau viața lor secretă. Cormoranul îi făcuse o impresie deosebită lui Simon. O pasăre de deltă lungă, neagră, cu gâtul și capul împestrițate cu alb. Ciocul era lung și îndoit, încât peștii înghițiți trebuiau să vireze înainte ca să ajungă în gât. Simon a imitat pentru noi țipătul cormoranului când se împerechează, un cântec erotic care dura cinci minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
aud în aer puternice bătăi de aripi, simt cum mâinile mi se ridică în sus, cu corpul între ele. Cineva mă ține încă. MAREA BUNĂTĂȚII Feifel zăcea treaz în pat, cu un picior umflat. E un bărbat înalt, are ochi negri și o gură cam mare. O mustață subțire îi umbrește buza de sus. În rest, înfățișarea lui amintește mereu de un pin răsucit de furtună care și-a pierdut ramurile pe o parte. Azi ca și ieri, Feifel se simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
înțelept am devenit mai prost și mai „tânăr“. Am „regresat“, cum spun psihologii. Feifel a mai încerca să mai scrie un timp cu stiloul, dar nu mergea deloc. - La dracu cu creația, a strigat el, aruncând stiloul în perete. Pete negre apărură pe tapetul alb ca în gravurile lui Miro. - HA, HA, HA! Feifel a auzit hohotul de râs clar tăcând. Toate aceste ha-ha-uri erau o batjocură, sunete pline de sarcasm. A capitulat imediat și s-a retras în pat, căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
dăruindu-i un somn bun. După cinci ore bune de somn, s-a trezit brusc. În somn, ca și în realitate, era Sabat. Visase că rătăcea într-un cimitir, întâlnise un tânăr cu ochi plini de foc și păr lung, negru. Îi dăruise un inel cu ametist. Împreună, se plimbaseră prin cimitir, fără să-și spună un cuvânt. Tânărul încerca să-l inițieze pe el, Feifel, în misterele Cabalei. Se aflau amândoi în Pereen, țara de pe cealaltă parte a Iordanului, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mea întinerește numai când îi aud numele. Uită-te la dreapta ta, acolo o avem pe Tamara noastră! Între timp a învățat arta de a fi suedeză. Feifel se uită la dreapta lui - acolo ședea o femeie blondă, cu ochelari negri. Doamne, ce schimbată era, cum ar fi putut s-o recunoască? - A devenit și ea o falsă blondă, îi șopti Feifel vecinului său. - Numai la suprafață, i-a răspuns medicul. Înțelegi, Tamara are nevoie de bătrâni ca noi, ca start
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
bătrâni ca noi, ca start în viață, ca apoi să zboare către tineretul ei. Feifel deveni mut. Medicul îi șopti la ureche: - Că s-a făcut blondă, asta nu mă deranjează de loc, dar de ce își ascunde privirea după ochelari negri? Feifel nu avea nici un răspuns. El însuși ar fi vrut să pună niște ochelari negri între ferestrele sufletului său și lumea de afară. Dezamăgit, părăsi sinagoga înainte de terminarea serviciului divin, vagabondând fără sens prin oraș. Bău câteva beri într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
deveni mut. Medicul îi șopti la ureche: - Că s-a făcut blondă, asta nu mă deranjează de loc, dar de ce își ascunde privirea după ochelari negri? Feifel nu avea nici un răspuns. El însuși ar fi vrut să pună niște ochelari negri între ferestrele sufletului său și lumea de afară. Dezamăgit, părăsi sinagoga înainte de terminarea serviciului divin, vagabondând fără sens prin oraș. Bău câteva beri într-un bar, încercând în zadar să converseze cu doi bărbați care se așezaseră la masa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
minunat! Să se înalțe deodată atât de sus! Dar asta cerea o muncă plină de atenție. Un sul al Torei care conține cea mai mică greșeală nu se poate folosi. În plus, trebuia să-și procure pergament și o cerneală neagră specială. Felul de a scrie nu îi era străin, pentru că era un tipograf experimentat. Între litere trebuia să fie o anumită distanță, de asemenea între rânduri și episoade. La fel, marginea liberă a paginii scrise trebuia să aibă o anumită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
a paginii scrise trebuia să aibă o anumită mărime. Tot timpul trebuia să-și aducă aminte că o greșeală cât de mică făcea Tora de nefolosit. Ziua următoare, Noah a cumpărat cel mai scump pergament și multe sticle de cerneală neagră specială. Depusese totul în pivniță și se simțea fericit când, pe neașteptate Judit intră în cameră ca o furtună. Aflase deja că toate economiile lor dispăruseră din contul bancar comun. Noah dădu repede pe gât o sorbitură de coniac, pregătindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
plăcerea de a se pierde în ele, privindu-le. Acum simțea că Judit se înfuriase prea mult. Ședea disperat la masa de lucru, exersând cu mare răbdare, ca un copil conștiincios. - Alef, bet, Atotputernice Dumnezeu, ghimel, dalet, o, Milostive! Cerneala neagră lucea puternic ca lumina. Către miezul nopții, când începuse să moțăie, i se păru că aude pașii soției sale. Înainte de a urca scările către camera ei, ea se oprise o clipă, apoi se aplecase, aruncând un bilet sub ușa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]