12,062 matches
-
între națiuni care nu se aflau în stare de război. Războiul ruso-turc izbucnit în 1828 a deschis o nouă problemă diplomatică. Conflictul viola prevederile tratatului de la Londra, care prevedea că niciuna dintre puterile semnatare nu va căuta să ocupe teritorii otoman. Ministrul de externe britanic John Dudley i-a cerut în martie ambasadorului rus la Londra, prințul Lieven, asigurări că Imperiul Rus nu va încerca să cucerească teritorii otomane. În aprilie, ministrul britanic a trimis o scrisoare ambasadorului francez, prințul de
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
prevedea că niciuna dintre puterile semnatare nu va căuta să ocupe teritorii otoman. Ministrul de externe britanic John Dudley i-a cerut în martie ambasadorului rus la Londra, prințul Lieven, asigurări că Imperiul Rus nu va încerca să cucerească teritorii otomane. În aprilie, ministrul britanic a trimis o scrisoare ambasadorului francez, prințul de Polignac, într-o încercare de creare a unei alianțe diplomatice pentru zădărnicirea planurilor rușilor. Guvernul britanic propunea astfel celui francez negocieri pentru rezolvarea punctelor rămase în suspensie în
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
a Europei a unui nou stat independent. - Regatul Greciei. Înalta Poartă a acceptat în cele din urmă prevederile tratatului de la Londra pe 11 septembrie 1829. Prin articolul 10 al Tratatul de la Adrianopol, care punea capăt Războiului ruso-turc din 1818-1829, Imperiul Otoman a acceptat toate prevederile tratatului de la Londra semnat pe 6 iulie 1827. Tratatul din 1827 a fost a fost completat prin semnarea documentelor negociate în cadrul Conferinței de la Londra din 1832. Cele două tratate au înlocuit prevederile tratatului din 1827 și
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
Mihalcea Hîncu este deja serdar (comandant de oști, îndeosebi de călărime), fiind trimis de domnitor, în fruntea unei oști de 1000 de oameni, să lupte alături de turci împotriva principelui Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea. Pe 22 mai 1660, oastea otomană, împreună cu moldovenii și muntenii, îl zdrobește pe Rákóczi la Gilău, acesta retrăgându-se rănit la Oradea, unde și moare la scurtă vreme. În bătălia de la Gilău s-a remarcat, printre alții, și ceaușul Constantin Cantemir, viitorul domnitor al Moldovei. În
Mihalcea Hîncu () [Corola-website/Science/325861_a_327190]
-
sprijină sărăcimea și are de partea sa simpatiile poporului. Una dintre isprăvile cele mai de seamă săvârșite de ceață lui Stânga, descrisă cât se poate de amănunțit în balada, a fost una totdeauna râvnita de haiduci: prădarea masselor din partea stăpânirii otomane. Undeva “mai sus de Bointa”, ceața pândi cu răbdare până ce surprinse haznaua în trecere, adică banii briului de la raia, adunați și trimiși de către “pasă Petco din Grămadă”. Erau mai mulți desagi plini de galbeni. Trupul “ haznagiului” strâns legat pe cal
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
caracterizate prin prezența haiduciei în care poporul de rand își punea niște speranțe, nu putea fi necunoscută de Stânga. Fără doar și poate, haiducia lui a izvorît și din această atmosferă, cu toate că, evident, determinanta a fost în cazul lui robia otomană și islamizarea fotata. După câte știm, aceste e ultimul caz în istoria haiduciei balcanice, consemnat cu certitudine, de protest și răzbunare tocmai împotriva islamizării.
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
acestora fiind distruse în 628 când bizantinii au recucerit Ierusalimul de la perșii sasanizi,care fusesera susținuți de locuitorii evrei. 4 straturi au fost adăugate ulterior de către califii arabi Omeiazi în secolul al VII-lea. Următoarele 14 straturi sunt din perioada otomană iar adăugarea lor este atribuită uneori în mod greșit lui Sir Moses Montefiore care în 1866 s-ar fi străduit ca ele să fie adăugate „pentru protejarea de ploi a tuturor celor care vin să se roage la sfintul vestigiu
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
Rabinul Ovadia din Bertinoro a scris în 1488 că „Zidul de apus, partea care încă există, este făcut din pietre mari, groase, mai mari decât la oricare clădiri văzute din antichiate în Roma sau în alte țări” În 1517, Imperiul Otoman sub Selim I-ul a cucerit Ierusalimul de la mameluci care l-au avut din 1250. Otomanii au avut o atitudine binevoitoare față de evrei, primindu-i pe refugiații evrei care au fost expulzați din Spania de Ferdinand al II-lea de
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
constata folosirea ulicioarei din fața zidului ca loc de trecere de către locuitorii cartierului arab Magharbe (al moghrabilor) și interzicea plasarea de bănci sau scaune sau orice fel de obstacole lângă Zidul Plângerii. Ultima interdicție de acest fel fusese emisă de autoritățile otomane în anul 1915 dar firmanul otoman a fost retras de îndată, la intervenția Haham Bași-ului. În 1928, Comisarul Districtual al Ierusalimului, Edward Keith-Roach, a acceptat o solicitare arabă pentru a impune această interdicție. Astfel, ofițerul britanic staționat în zona
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
loc de trecere de către locuitorii cartierului arab Magharbe (al moghrabilor) și interzicea plasarea de bănci sau scaune sau orice fel de obstacole lângă Zidul Plângerii. Ultima interdicție de acest fel fusese emisă de autoritățile otomane în anul 1915 dar firmanul otoman a fost retras de îndată, la intervenția Haham Bași-ului. În 1928, Comisarul Districtual al Ierusalimului, Edward Keith-Roach, a acceptat o solicitare arabă pentru a impune această interdicție. Astfel, ofițerul britanic staționat în zona Zidului a primit misiunea de a
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
rugau la Zid. Ei, deranjați în timpul rugăciunilor, de zgomotul lucrărilor de construcție și de strigătele muezinului, au protestat la rândul lor, iar tensiunile locale dintre cele două comunități s-au amplificat. Înaltul Consiliu Islamic a furnizat autorităților documente din perioada otomană ca suport al plângerilor musulmane. În schimb, Șef rabinatul nu a răspuns la întrebările cu privire la natura accesoriilor de cult iudaic permise lîngă Zid, fiind de părere ca evreii aveau dreptul de a se ruga lângă Zid, fără vreo restricție. Ulterior
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
de rivalitatiile dintre triburi de pe coasta și orașele-stat pentru a distruge comerțul și pentru a-i elimina pe negustorii musulmani, miza fiind controlul total. Regatele din Africa centrală s-au menținut, în vreme ce Zanzibarul devenise noul centru comercial arab sub dominație otomană. În Regatul Congo, regele Nzinga Nkuwu l-a rugat în 1482 pe regele Portugaliei să-i trimită misionari creștini. S-a convertit la creștinism sub numele de Ioan I în 1491. Împreună cu fiul său, Nzinga Mbemba I (botezat Alfonso I
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
din cauza intrigilor de la palat și invaziei triburilor inamice. Etiopia s-a fărâmițat în mici regate până în 1855 când un băștinaș din Amhara, Theodor ÎI, s-a urcat pe tron și s-a căsătorit cu fiica unui rege precedent. În timpul dominației otomane, coasta Algeriei, Libiei și Tunisiei erau disputate pe parcursul secolului XVI. Spaniolii și otomanii au concurat pentru supremația militară și comercială din Mediterana. Pirații, berberii, corsarii au reprezentat o amenințare permanentă fiind neloiali și prădau orașele de pe coasta. Cei mai cunoscuți
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
republicii în 1957. În Tripolitana, dinastia Karamanli a domnit în 1711-1832. Armatele navale ale acestora au fost recunoscute ca fiind pirați de temut. Înainte de 1800, regiunea era văzută de Franța că un teritoriu colonial. Marocul nu a ajuns sub dominație otomană, dar s-a confruntat cu Portugalia pentru a-și apăra independența. Suveranii Marocului din 1472, Wattasizii au pierdut la Melilla în favoarea Spaniei, apoi Agadirul și întinderi vaste din regiunea coastala în favoarea Portugaliei care a asediat Marrakechul în 1515. În 1524
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
bumbac, Poarta de Lanț, Poarta de fier și altele, sunt folosite până în zilele noastre la intrarea pe Munte, În anul 1517 Ierusalimul si Muntele Templului au intrat, fără prea mult zgomot, în stăpânirea sultanului turc Selim I și a Imperiului Otoman. care a cucerit sultanatul mameluc al Egiptului și posesiunile acestuia în Asia. Fiul lui Selim, Soliman I Magnificul, a investit mult în construcțiile din Ierusalim, culmea lor fiind reprezentată de ridicarea și repararea zidurilor cetății (numită în zilele noastre Orașul
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
inclusiv zidurile Muntelui Templului. Pe deasupra, în anul 1552 el a adăugat pereților Cupolei Stâncii tăblițele de ceramică de Iznik (Niceea), așa cum se amintește și în inscripția de deasupra porții de nord a edificiului. În cea mai mare parte a perioadei otomane, a fost interzis accesul nemusulmanilor pe Muntele Templului. În 1839, însă, în urma reformelor Tanzimat ale administrației și legislației otomane, nemusulmanii au obtinut dreptul de a vizita Muntele Templului, dar numai cu un permis special din partea guvernatorului Ierusalimului. În acest fel
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
Niceea), așa cum se amintește și în inscripția de deasupra porții de nord a edificiului. În cea mai mare parte a perioadei otomane, a fost interzis accesul nemusulmanilor pe Muntele Templului. În 1839, însă, în urma reformelor Tanzimat ale administrației și legislației otomane, nemusulmanii au obtinut dreptul de a vizita Muntele Templului, dar numai cu un permis special din partea guvernatorului Ierusalimului. În acest fel s-a putut cerceta pentru prima dată Muntele Templului. În Primul Război Mondial, ca urmare a conflictului dintre Imperiul
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
nemusulmanii au obtinut dreptul de a vizita Muntele Templului, dar numai cu un permis special din partea guvernatorului Ierusalimului. În acest fel s-a putut cerceta pentru prima dată Muntele Templului. În Primul Război Mondial, ca urmare a conflictului dintre Imperiul Otoman și Marea Britanie, Palestina inclusiv Ierusalimul au fost cucerite de armata britanică. Muntele Templului a ajuns iarăși de la vremea cruciaților, în mâinile unui stat creștin. În acei ani, paralel cu Declarația Balfour și cu creșterea amploarei mișcarii sioniste în rândurile evreilor
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
ales Muntelui Templului „Direcția dintâi”, „Qibla cea dintâi”-„Ula al-Qiblatain” (أولى القبلتين) De la recucerirea muntelui de către musulmani și până la mijlocul secolului al XIX-lea a fost interzis accesul nemusulmanilor pe esplanada Muntelui. În urma reformelor Tanzimat(1839) ale administrației și legislației otomane, în anul 1853 a fost în cele din urmă admisă vizitarea locului și de către adeptii altor culte, cu condiția de a primi un permis special al guvernatorului orașului. În anul 1967 în urma reunirii orașului, sub dominație israeliană, a fost permis
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
în numele Genovei împotriva Franței și a luat parte la ridicarea Genovei împotriva francezilor, pe care i-a obligat să părăsească orașul. Din acel moment el a devenit celebru în calitate de comandant naval. Ca amiral imperial a poruncit câteva expediții împotriva Imperiului Otoman, avându-i ca prizonieri pe Koroni și Patras și cooperând cu împăratul însuși pentru capturarea Tunisului. Carol al V-lea a găsit în el un aliat neprețuit în războaiele cu Francisc I, cu ajutorul căruia și-a extins dominația asupra întregii
Andrea Doria () [Corola-website/Science/325057_a_326386]
-
Roman, Spania, Republica Veneției și Cavalerii de Malta cu scopul de a înfrânge trufașa Semilună. Bătălia de la Preveza din 28 septembrie 1538, dintre Liga Sfântă condusă de și flota otomană în fruntea căreia se găsea Khair ad-Din a asigurat Imperiului Otoman dominația asupra Mării Mediterane până la bătălia de la Lepanto din 1571. A fost amiralul flotei trimise de aceași membrii a Ligii Sfânte să captureze Algerul în 1541 care s-a soldat cu o victorie otomană decisivă.
Andrea Doria () [Corola-website/Science/325057_a_326386]
-
găsea Khair ad-Din a asigurat Imperiului Otoman dominația asupra Mării Mediterane până la bătălia de la Lepanto din 1571. A fost amiralul flotei trimise de aceași membrii a Ligii Sfânte să captureze Algerul în 1541 care s-a soldat cu o victorie otomană decisivă.
Andrea Doria () [Corola-website/Science/325057_a_326386]
-
Mărturisitorul a murit aici în 818. Insula a făcut parte din Imperiul Bizantin până la 1204, când trece sub dominația Republicii Venețiene, pentru ca ulterior, în anul 1355, să devină proprietatea familiei genoveze Gattilusi. În 1457, Samothraki a fost ocupată de către Imperiul Otoman, iar în timpul dominației acestuia insula a fost numită "Semadirek". În timpul războiului de independență al Greciei (1821-1831), în Samotraki a avut loc o răscoală a populației împotriva autorităților turce care s-a încheiat cu masacrarea celei mai mari părți ale populației
Samothraki () [Corola-website/Science/325155_a_326484]
-
(20 octombrie 1827 - 24 iulie 1908) reprezintă perioada care a urmat încetării dezvoltării imperiului (11/12 septembrie 1683 - 20 octombrie 1827), în care imperiul s-a confruntat cu o serie de eșecuri economice și politice majore. Imperiul Otoman a fost afectat direct de imperialismul Imperiului Rus. Politica acestei epoci a fost dominată de problemele economice și revoltele naționale. Otomanii au încercat să reducă diferențele care îi despărțeau de lumea occidentală prin punerea în practică a o serie de
Declinul Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/325186_a_326515]
-
ienicerilor și ale luptelor dintre ulemalele influente în imperiu. Deasemenea, sultanul a trebuit să facă față conflictelor interne cu sârbii, grecii, albanezii, egiptenii, sirienii și alții, să înăbușe rebeliunile unor pașale, care visau să fondeze regate noi pe ruinele Imperiului Otoman. Sultanul înțelegea că, odată cu creșterea problemelor care măcinau imperiul, se apropia momentul în care monarhia avea să fie răsturnată, dar considera că acest eveniment avea să se petreacă mult după moartea sa. Problemele pe care trebuia să le înfrunte Mahmud
Declinul Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/325186_a_326515]