11,985 matches
-
1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei acest teritoriu. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, sudul Basarabiei a intrat în componența României, localitățile actualului raion Bolgrad fiind incluse în Plasa Bolgrad a județului Ismail, în sudul Plasei Traian a județului Cahul și în vestul Plasei Ivăneștii Noi a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, un grup minoritar important fiind și cel al găgăuzilor. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de
Raionul Bolgrad () [Corola-website/Science/298628_a_299957]
-
acest teritoriu. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, sudul Basarabiei a intrat în componența României, localitățile actualului raion Bolgrad fiind incluse în Plasa Bolgrad a județului Ismail, în sudul Plasei Traian a județului Cahul și în vestul Plasei Ivăneștii Noi a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, un grup minoritar important fiind și cel al găgăuzilor. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către
Raionul Bolgrad () [Corola-website/Science/298628_a_299957]
-
este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,69%), cu o minoritate de penticostali (2,19%). Pentru 1,61% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Râurile a județului Muscel și era formată din satele Bălilești, Românești, Valea Mare și Băceasca, cu o populație de 956 de locuitori ce trăiau în 210 case. Existau în comună două biserici și o școală mixtă. La acea vreme, pe
Comuna Bălilești, Argeș () [Corola-website/Science/298738_a_300067]
-
satele Bălilești, Românești, Valea Mare și Băceasca, cu o populație de 956 de locuitori ce trăiau în 210 case. Existau în comună două biserici și o școală mixtă. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționau în aceeași plasă și comunele Băjești și Golești. Comuna Băjești, formată numai din satul de reședință, avea 833 de locuitori ce trăiau în 184 de case, având și o biserică și o școală cu 33 de elevi. Comuna Golești, cu satele Golești, Ulița
Comuna Bălilești, Argeș () [Corola-website/Science/298738_a_300067]
-
satele Golești, Ulița, Poenița și Priboaia, avea 1102 locuitori ce trăiau în 260 de case; două biserici (la Ulița și Golești) și o școală mixtă cu 30-40 de elevi deschisă în 1830. Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în aceeași plasă. Comunele Bălilești și Băjești fuseseră comasate, comuna rezultată, și denumită "Băjești" (deși avea reședința la Bălilești), având 2596 de locuitori în satele Băjești, Bălilești, Românești și Valea Mare. Comuna Golești era acum denumită "Poenița" și avea 1396 de locuitori în
Comuna Bălilești, Argeș () [Corola-website/Science/298738_a_300067]
-
5%) și baptiști (1,19%). Pentru 2,75% din populație, nu este cunoscută apartenența confesionala. De-a lungul timpului populația comunei a evoluat astfel: Prima menționare documentara a satului Borșa este din 1216 sub denumirea de "Bursă". A fost reședința plasei Borșa. Printr-un document emis de regele Ludovic I (1326-1383), datat 1337, sătul Borșa este donat familiei nobiliare Bánffy, care va rămâne proprietara satului până la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial. Numele Borșa, după părerea istoricilor, este de origine
Comuna Borșa, Cluj () [Corola-website/Science/299571_a_300900]
-
odată cu linia de apărare Porolissum - Tihău - Cășeiu - Ilișua. Inițial a fost construit din pământ apoi a fost refăcut din piatră la dimensiunile 165 x 165 metri în vremea împăratului Hadrian (în secolul al III-lea). Cășeiu a făcut parte din plasa Dej în cadrul comitatului Solnoc-Dăbâca, devenit în perioada interbelică județul Someș.
Comuna Cășeiu, Cluj () [Corola-website/Science/299574_a_300903]
-
88% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (92,12%). Pentru 6,92% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna urbană Panciu era reședința plășii Zăbrăuți din județul Putna, și formată doar din localitatea sa principală, cu 2785 de locuitori. În oraș existau două biserici, micul schit de călugări Brazi, o școală de băieți cu 237 de elevi, una de fete cu 130 de eleve
Panciu () [Corola-website/Science/299596_a_300925]
-
237 de elevi, una de fete cu 130 de eleve, un spital cu 32 de paturi, judecătorie, oficiu de poștă și telegraf și reședința unei companii de dorobanți. La acea vreme, pe teritoriul actual al orașului mai funcționau în aceeași plasă Zăbrăuți și comunele Crucea de Jos și Crucea de Sus. Comuna Crucea de Jos, formată din satele Crucea de Jos, Dumbrava și Satu Nou, avea o populație de 1493 de locuitori și două biserici (una la Crucea de Jos și
Panciu () [Corola-website/Science/299596_a_300925]
-
care au fost împroprietăriți 101 săteni. Contopirea celor 3 sate a avut loc în urma Legii pentru organizarea comunelor rurale și urbane adoptată în 1864. În „Tabloul comunelor rurale din România la 1864” este menționată pentru prima dată comuna Jilava-Mierlari din plasa Sabar, județul Ilfov. Comuna este menționată și un an mai târziu ca fiind alcătuită din cătunele Jilava, Mierlari și Odăile, având în total 285 de case, două biserici și o populație de 328 de familii. „Jilava: sat în județul Ilfov
Jilava, Ilfov () [Corola-website/Science/299595_a_300924]
-
Sabar, județul Ilfov. Comuna este menționată și un an mai târziu ca fiind alcătuită din cătunele Jilava, Mierlari și Odăile, având în total 285 de case, două biserici și o populație de 328 de familii. „Jilava: sat în județul Ilfov, plasa Sabaru; formează comună cu cătunele Mierlari și Odăi; are 1640 locuitori; este stație a drumului de fier; aici se țin anual două bâlciuri- unul în Duminica Mare, celălalt pe 21 iulie”. La răscoala din 1888, sub conducerea învățătorului Dimitrie Manolescu
Jilava, Ilfov () [Corola-website/Science/299595_a_300924]
-
de interne, în care se spunea că „nu s-au semnalat nicăieri incidente serioase în tot județul.” La începutul secolului al XX-lea, comuna Jilava-Mierlari avea 3178 ha și 1807 locuitori, ce trăiau în 457 de case. Comuna era arondată plășii Sabarul și era formată din satele Jilava, Mierlari și Odăile. În comună funcționau două școli — una de băieți și una de fete; o moară de apă și două biserici (una în Jilava și una în Mierlari). Existau atunci aflau doi
Jilava, Ilfov () [Corola-website/Science/299595_a_300924]
-
încă 2 sate, Belu și Progresu (ultimele două sate vor forma, începând cu 1 aprilie 1914 o comună separată numită Șerban Vodă), cu o populație de 7432 locuitorii din care 3944 bărbați și 3488 femei și a fost inclusă în plasa Vidra. În timpul ocupației militare germane, în Primul Război Mondial, populația comunei a fost supusă la o exploatare brutală, fapt ce a dat naștere la diverse forme de împotrivire. Comuna a fost amendată cu suma de 1.300 lei pentru că în
Jilava, Ilfov () [Corola-website/Science/299595_a_300924]
-
cu suma de 1.300 lei pentru că în apropierea ei „liniile telefonice au fost deteriorate în mod intenționat de persoane necunoscute.” O altă formă de rezistență era refuzul de a munci în folosul ocupanților. Astfel la 10 octombrie 1917, administrația plășii Vidra informa prefectura județului Ilfov că țăranii comunei Jilava refuză de a munci la câmp în folosul trupelor de ocupație germane. În 1925, comuna este consemnată ca făcând parte din plasa Vidra a județului Ilfov, cu satele Jilava, Mierlari și
Jilava, Ilfov () [Corola-website/Science/299595_a_300924]
-
în folosul ocupanților. Astfel la 10 octombrie 1917, administrația plășii Vidra informa prefectura județului Ilfov că țăranii comunei Jilava refuză de a munci la câmp în folosul trupelor de ocupație germane. În 1925, comuna este consemnată ca făcând parte din plasa Vidra a județului Ilfov, cu satele Jilava, Mierlari și Odăile și 2762 de locuitori. În perioada interbelică locuitorii comunei Jilava încep să practice pe scară mai largă legumicultura și creșterea vitelor, fapt ce le-a permis o îmbunătățire a condițiilor
Jilava, Ilfov () [Corola-website/Science/299595_a_300924]
-
află în județul Arad, în Câmpia Aradului, pe partea dreaptă a râului Mureș. Pe teritorul orașului Pecica a fost localizată cetatea dacică Ziridava. Prima mențiune documentară a așezării datează din anul 1329. În perioada interbelică Pecica a fost reședința unei plase din județul Arad (interbelic). Bogăția descoperirilor arheologice din această zonă au dat numele unei importante perioade istorice cunoscută sub denumirea de Cultura Periam-Pecica. Istoria așezărilor Pecica, Bodrogu Vechi, Sederhat și Turnu este strâns legată de evenimentele ce au marcat prin
Pecica () [Corola-website/Science/299642_a_300971]
-
pentru construcția caselor. Pînă la 22 mai 1990 s-a numit "Suvorov" (în cinstea lui Aleksandr Suvorov). Denumirile mai vechi sunt "Biruința" (până la 23.12.1964) și "Chizil" (până la 28.12.1949). La 1930 localitatea "Chizil", care făcea parte din plasa Volintiri, județul Cetatea Albă, era o colonie germană în care din cei 227 locuitori 191 erau nemți.. Către anul 1940 în "Kizil" erau 54 de case, care erau aranjate de-a lungul unei străzi și a unui parau. Însă în
Ștefan Vodă () [Corola-website/Science/299703_a_301032]
-
domnia lui Pătrașcu Vodă, tatăl lui Mihai Viteazul. În 1623, la Gherghița își aveau sediul trupe de "călărași", care au participat la Răscoala Călărașilor împotriva domnitorului muntean Alexandru Coconul. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Gherghița făcea parte din plasa Câmpul a județului Prahova, fiind compusă din satele Gherghița, Belciugul, Independența și Ungureni, totalizând 2128 de locuitori. În comună era o școală frecventată de 132 de elevi (din care 46 de fete) și patru biserici: biserica domnească din Gherghița, fondată
Comuna Gherghița, Prahova () [Corola-website/Science/299757_a_301086]
-
Basarab; o a doua fondată de un anume căpitan Preda, tot în Gherghița; una în satul Belciugul, de la începutul secolului al XIX-lea și una în Ungureni de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Comuna Gherghița a făcut parte atunci din plasa Drăgănești din județul Prahova La începutul secolului al XX-lea, satul Belciug a trecut la comuna Cornurile. În 1950, a fost arondată raionului Urlați din regiunea Prahova, apoi în 1952, raionului Mizil din regiunea Ploiești. În 1968, a fost reînființat
Comuna Gherghița, Prahova () [Corola-website/Science/299757_a_301086]
-
07% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,17%). Pentru 3,07% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Jariștea făcea parte din plasa Gârlele a județului Putna și era formată numai din satul de reședință, cu 1880 de locuitori ce trăiau în 491 de case. În comună funcționau două biserici și două școli una de băieți, cu 76 de elevi, și una de
Comuna Jariștea, Vrancea () [Corola-website/Science/299234_a_300563]
-
trăiau în 491 de case. În comună funcționau două biserici și două școli una de băieți, cu 76 de elevi, și una de fete, cu 26 de eleve. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționa în aceeași plasă și comuna Vărsătura, în aceeași plasă. Ea era formată din satele Pădureni și Vărsătura, cu 1182 de locuitori, două biserici și o școală mixtă. Aceeași componență și apartenență este consemnată și de Anuarul Socec din 1925, comuna Jariștea având 2409
Comuna Jariștea, Vrancea () [Corola-website/Science/299234_a_300563]
-
comună funcționau două biserici și două școli una de băieți, cu 76 de elevi, și una de fete, cu 26 de eleve. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționa în aceeași plasă și comuna Vărsătura, în aceeași plasă. Ea era formată din satele Pădureni și Vărsătura, cu 1182 de locuitori, două biserici și o școală mixtă. Aceeași componență și apartenență este consemnată și de Anuarul Socec din 1925, comuna Jariștea având 2409 locuitori, iar comuna Vărsătura 1760. În
Comuna Jariștea, Vrancea () [Corola-website/Science/299234_a_300563]
-
și 1812 din raiaua Hotinului din cadrul Imperiului Otoman. Între 1812 și 1918 a făcut parte din județul Hotin al guberniei Basarabia din Imperiul Rus. Între 1918 și 1940, în perioada administrației românești în Basarabia, a avut statut de comună în plasa Secureni, județul Hotin. După ocuparea Basarabiei de către trupele sovietice (iunie 1940) mulți locuitori ai comunei s-au refugiat în România. În perioada 2 august - 4 noiembrie 1940 s-a aflat în componența regiunii Cernăuți din RSS Ucraineană, apoi, din noiembrie
Hădărăuți, Ocnița () [Corola-website/Science/299274_a_300603]
-
cutremurul din 1940, Palatul a slujit în timpul celui de-al doilea război mondial drept cazarma a trupelor germane și ulterior, sovietice. Începând din anul 1975, planșeul de lemn al ultimului etaj a fost înlocuit cu unul de ciment, turnat în plase de oțel, lucrare parțial terminată în martie 1977, când a avut loc cutremurul cel mare. Că o cheie de bolta, noul planșeu a sustinut monumentul, fiind afectate în schimb, planșeele de la etajul I, zidăria, ornamentele și stucaturile. Lucrările de consolidare
Palatul Culturii din Iași () [Corola-website/Science/299819_a_301148]
-
localizat în satul Vaideeni și datat din sec.XIX ; e. Piua hidraulică, localizată în satul Vaideeni și datata din sec.XIX ; f. Ansamblu rural, localizat în satul Vaideeni și datat din sec.XX. • Rol teritorial deținut anterior de localitate - plai, plasă, tirguri zonale tradiționale (zona pe care o deservea) Localitatea Vaideeni era inclusă în Plaiul Horezu. Evoluția în perioada comunistă - Industrie. În localitatea Vaideeni nu a fost mare industrie, erau niște punte de lucru a: ICH Cerna; ICH Balotă; Forestiera Lacul
Comuna Vaideeni, Vâlcea () [Corola-website/Science/299779_a_301108]