KorAP: Find »[drukola/base=pricepe & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...421 422 423 ...515 >

12,874 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

stat împreună, ești ca și căsătorit: știi și ce șosete poartă celălalt, înainte să le scoată din sertar. „Să luăm un loc. Doriți ceva de băut?“ Tânărul Lupu se comporta scorțos, avocățește. Îmi venea să-i cumpăr un supozitor. Nu pricepeam unde învățase limbajul ăsta sec și politicos, de funcționar bancar. La orele de română, înjura relaxat și juca Monopoly în ultima bancă. Doar eu știam de câte ori le confiscasem tabla; de pomană: păstrau zarurile și începeau un barbut pe manualul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
plăcere, de la rubiconda și călduroasa Emilia sau de la aseptica și frigida Doamnă T., aș răspunde fără ezitare: Emilia.“ Maria mi-a tras un genunchi pe sub masă. Meritam o corecție. S-a abținut însă, și-a continuat cu întrebările: „Bun, am priceput filosofia de saltea. Unde se-afla scrisoarea?“ „Într-o altă ediție a aceluiași roman. În vara lui 1933, «Naționala Ciornei» a tras un supliment de tiraj la Patul lui Procust, doar pentru uzul bibliotecilor. După hârțoagele oficiale, 100 de exemplare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
gălăgioase îmi puneau întrebări-încuietoare, luate de prin Hristea și Ciompec, la care trebuia să caut răspunsul acasă și să-l aduc data viitoare. Cu fiecare ocazie când mă încurcam, clasa trepida de fericire. Se zâmbea feroce, cum numai copiii se pricep s-o facă. Răfuielile continuau dimineață după dimineață, ei pregătind capcanele și mustăcind în germană, eu inventând teme grele (gen: „Caragiale - jocuri cu mai multe strategii“) și confiscându-le CD-playerele și jocurile de buzunar. Duceam un război de uzură, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
a amenințat Maria. Se întindea somnoroasă, nemulțumită, cu machiajul încă pe față. Frumusețea ei nu obosea niciodată, indiferent când o priveai. „N-am fost sigur până n-am vorbit cu Scurtu.“, am mințit. „Doar când ne-a stabilit întâlnirea am priceput cum stau lucrurile. Și-oricum, aveam nevoie de-aparat. Că tot l-am pomenit atâta, bănuiesc că există, nu?“ „Există, dom’ profesor.“, m-a liniștit tânărul Lupu. „Nu mi-ați pomenit însă cu ce vă poate fi de folos?“ Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
tălpi metalice cu striuri, ca niște pedale. Te așezai pe vine și apăsai când frâna, când accelerația, ca la camioanele „Bucegi“. Alături, lângă platformă, o cană de plastic și-o găleată cu var. Nu trebuia să fii profesor universitar ca să pricepi ce trebuie să faci cu cana. Totul fusese prevăzut. Mașinăria asta ecologică, împrumutată, pare-se, de la turci, funcționa de câteva secole bune cu-aceeași simplitate și eficiență. Ar fi descris-o și Eminescu, într-o variantă nepublicată a Scrisorii III

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Umbrela îi strălucea. Picăturile de apă fuseseră tamponate cu șervețele igienice, iar armătura unsă cu puțin ulei la încheieturi. Plăcuța cu firma „Doppler“ sclipea pe mâner, înșurubată cu două nituri aurite. Totul se desfășura apatic, pâslos, auzeam vorbele, dar nu pricepeam nimic, buzele se mișcau mecanic, cu sonorul tăiat. Apoi, ca din senin, s-a dat drumul la bandă. „Robane, avem noutăți.“ Mi-am auzit numele și l-am recunoscut cu dificultate. „Sună promițător...“, am căscat, dintr-odată liniștit. Am sărutat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
curajul de a-și dispune fantasmele în timp și spațiu). Rigoarea științifică, în schimb, mă încânta. Discovery, National Geographic, Discovery Science - aici puteam în sfârșit alege, în materie de explicații. Vorbeau pe înțelesul meu, nu trebuia să fii specialist ca să pricepi că n-ai zile multe. Știam că nu ai cum să-ți depășești durata determinată: un bondar înțepenește după exact 4,5 milioane de bătăi de aripi. Au stat cercetătorii după el, l-au pândit până a murit. Bătăile inimii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
înlănțuiau firesc, combinativ, când trebuia să laud, îmi venea să înjur, și invers. Mă așezam la masă să scriu despre o carte și mă apuca imediat lehamitea, parcă lucram pe-un cadavru, scoțându-i mațele la lumină. Simulam că mă pricep, foloseam cuvinte mari, copiate din antologii, mai puneam și de la mine; degeaba. Când terminam, începeau invențiile: cortext („spațiu virtual, de intersecție între cortex și cuvinte“), fugoid („succesiune infinită de picaje și ridicări“), extrospecție („proiecție psihologică asupra altei persoane“). Nu păcăleam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Stârneam când milă, când respect, când compasiune. Era o nebunie să studiezi atâtea sentimente; plăcerea se-amesteca firesc cu dezgustul. Sufeream de toate maladiile posibile, mai puțin cele fatale. Le desfăceam estetic, ca anemonele colorate din batista lui Maxențiu. Mă pricepeam. Distorsionam adevărul cu măsură, pornind de la ceva real, chiar puțin dureros, și ajungând la catastrofa scontată. Amplificând inteligent, îmi vindeam suferința celor interesați. La serviciu, aveam când ulcer, când gastrită cronică, în funcție de situație: dacă trebuia să evit o comisie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
în față, materialul și el; prindeai vreo două-trei secunde libere, să cercetezi mulajul. Ceream franzele, mai arse, din raftul de sus. Degeaba, nu descopeream nimic. Fie mișcarea era prea scurtă, fie materialul prea gros, fie pur și simplu nu ne pricepeam noi să urmărim ce trebuie; enigma rămânea totală, la fel ca mirarea noastră. Lumea copilăriei mele nu conținea fete. Nu pentru că n-ar fi existat, ci pentru că nu le observam. Experimentele se desfășurau pe mame și mătuși, pe „bunătățile“ de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
scară niște zgomote imposibil de confundat, le-auzeai din dormitor, din orice cameră de fapt. Vara, saboții troncăneau frenetic, ca pe hipodrom. Când nu răpăiau saboții, bubuia ușa blocului sau cea de la apartament, trântite puternic, eficient, cum doar chiriașii se pricep s-o facă. Nu salutau și nu se lăsau salutate. O dată pe lună, grămada asta informă de viață putredă și-obiceiuri încremenite se prelingea din coconul apartamentelor, pentru a se dezmorți seara la ședința de bloc. Chiriașii fugeau, știau ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mă îmbolnăveam destul de des (mă chinuiau când migrenele, când gastritele, când alte câteva maladii semi-imaginare), așa că mă puteam lipsi de halatele albe și termometrele lungi, sticloase, strivite cu ruj pe mercur. Cât despre treaba cu pompierul, pe lângă faptul că nu pricepeam ce farmec are să dai buzna în costumul roșu de-astronaut (la noi, oricum, arăta căcăniu), transpirat și greu de-o tonă, mai apărea ceva: mă umfla râsul doar la auzul cuvântului. Când venise odată echipa de instalatori să-mi tragă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
nările pe coaja aspră și parfumată. Abia la urmă, căutam porumbul de fiert, desfăcându-i vârfurile și apăsând boabele albe, neatinse. Între timp, Maria cântărea din ochi cuburile de telemea pe care un bărbat în halat de doctor le cresta priceput cu un cuțitaș, întinzându-ți bucățica, s-o guști. Tarabele străluceau de culori, legumele se-amestecau cu florile stropite cu apă rece, murăturile cu fructele exotice, semințele cu piramidele de mălai, brățările țigăncilor cu micile casete de tablă din care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
bunicu’ chiar avea părul alb și-un baston în mâini, cu care te fugărea pe scări, să te ciomăgească împărătește. Din tată-n fiu, Robanii adoptaseră și transmiseseră mai departe ustensilele simple, dar convingătoare, ale bunei-înțelegeri fizice: ce nu se pricepea cu vorba bună, era întărit cu sculele-autorității strămoșești. Nimeni nu crâcnea. Străbunicul Ionel bubuia cu pistolul în tavan, dacă se întâmpla să nu îi vină ciorba caldă; bunicu’ Vitalian își strunea familia cu-o cravașă superbă, cu mânerul din lemn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
acolo (adică ale întregului sat), ar fi zis: „Vă oferim un spectacol de care unii dintre dumneavoastră ați mai auzit: jaful. Nimeni nu mișcă!“ Cuvintele poate n-au sunat chiar așa (deși învățătorul se jură și azi că le-a priceput întocmai), dar în prelungirea lor veneau țevile unor pistoale de-oțel, cu ochiuri rele și întunecate, de care nimeni nu mai pomenise prin părțile locului. Chiar dacă nu stăteai foarte bine cu auzul, aveai suficiente motive să te faci că ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și m-am ridicat de sub birou. Mi-am verificat ceasul: 20.30. Era mai mult decât timpul s-o întind; mă aștepta Mihnea. Cu vârful lanternei, am examinat la rândul meu cutia din colț. Nu trebuia să fii Ludovic ca să pricepi la ce folosește. Am recunoscut-o imediat, îmi montaseră și mie băieții una acasă, pe balcon: un splitter de cablu, cu decodor cu tot. Știam că familiile fochiștilor și mecanicilor care își făceau veacul în subsolul Literelor aveau paturi, aragaz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Cât despre cecul necesar și mult-așteptat, el căpătase altă înfățișare și-l primea toată lumea: o statuie de bronz, pe soclu de lemn, cântărind cât o șină de metrou. Când mi-am auzit numele și sala a început să aplaude, am priceput că nu mai am scăpare. Am urcat pe scenă și m-am trezit cu monumentul în brațe. Mă treceau apele, dar nimeni nu trebuia s-o știe. Primul lucru care îmi venea în minte era cum să topesc premiul. Alții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
nu contează. Pașoptiștii ăia ai tăi nu plecau în exil cum ieșim noi azi la plimbare?“ „Ba da, ba da. Cum îi apucau nervii pe Sturza sau Bibescu-Vodă, cum se umpleau vapoarele cu turiști la Giurgiu sau Galați. Care nu pricepea mesajul ajungea la ocnă sau vizita salinele. Bălcescu, de exemplu.“ „Mare boier, mare caracter. Și-a scris memoriile din pușcărie.“ „Un pa-patriot!“, l-a completat Cezar. „N-am înțeles niciodată cum puteau ăștia să-și scoată operele, dacă tot erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
s-a apărat Cezar, cu mâna la gură. „Nu unul din noi trei, boule!“, i-a explicat Mihnea. „Oricine. Nu m-ar mira să fie chiar de la voi, din Litere. Prea învârte scrisorile astea-n toate felurile: doar voi vă pricepeți să nu ziceți nimic cu-o mie de cuvinte.“ „Posibil...“, am mințit, „Mi-a trecut și mie prin minte.“ „Ți-a trecut pe naiba...“, a intuit Mihnea, „Să admitem că-i omul vostru. De unde, de la ce catedră?“ „Aș merge pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
sute de amintiri. Marfa se prezenta vie, neprețuită, perisabilă. Conținutul era fasonat, impuritățile corectate, strălucirea momentului prezervată cu grijă și sfințenie în macheta cortextuală. Pachetele de informații ajungeau pe rafturi, cu preț și coduri. Nu trebuia să fii astrolog, ca să pricepi cu cine ai de-a face. Arhitectura sangvinolentă îmi părea instabilă. Imaginile pâlpâiau ușor, mișcate de degetele inginerilor neuro-digitali: sortate, redistribuite și transportate apoi spre centrele de putere culturală ale cine știe căror stăpâni și lorzi ai drogurilor cerebrale. Puteai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Topografia lui fluctua, ca flacăra imprecisă de la aragaz. Dacă îi întrebai pe localnici, mulți nu auziseră de el, iar alții, suspicioși, refuzau să-ți povestească. Mihnea și Maria m-au cercetat amândoi, în același timp. I-am liniștit cum mă pricepeam mai bine: „Calm. Suntem la trei stele. Nu se-aude nici musca înăuntru. Iar intrarea nu-i aici, trebuie să trecem de fațadă.“ „OK...“, m-a grăbit Mihnea, „Să mergem!“ Am împins ușile masive, din lemn colorat în nuanța fațadei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
a răspuns Grosescu. „E-un soi de fagure virtual, suprapus peste mii de alți faguri mai mici. O mașină a timpului, cu capsule de întâmplări gata să se dizolve și să-și elibereze conținutul în lume. Trebuie doar să te pricepi să desprinzi capsulele, fără să le strici substanța.“ „Fotocaina păstrează și distruge, în același timp. Drogul vieții și-al morții.“ „E-un paradox, pe care Economiștii l-au luat în calcul. Administrat în doze potrivite, face minuni, spui și ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-uri (pe mânerele căruțurilor) și-n Internet-Cafe-uri (peste tot). Să nu uităm nici clanțele toaletelor din baruri; crema coloniilor nanobacteriene: aproximativ 20 000 pe-o secțiune de-un micrometru. E ca și cum te-ai plimba singur în Times Square, de Revelion.“ Pricepeam în sfârșit de ce lipsea o bucată de lemn, lungă de vreo doi metri, din balustrada scării de la Facultate. Cine știe ce echipă de comando o furase, pentru a o vinde unei puteri străine. „Nu-nțeleg.“, am mințit. „Cine-a scos de la naftalină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de la Covasna, doctorul Liviu Grosescu îl repară pe Maurer. Împreună, cei doi pun la cale planul îndepărtării lui Ceaușescu de la putere și-al apropierii României de Franța și, prin ea, de Occident. Punctele nodale încă nu existau, dar, dacă te pricepeai la Economia Minții, știai cum să le legi între ele: cutremurul din ’77 (o bună ocazie de lichidare a lui Ceaușescu, pierdută din motive umanitare); complotul generalilor (o acțiune militară patronată de KGB, prin care Ceaușescu urma să fie arestat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
exploatându-le pe un număr determinat, dar larg, de ani: Arhimede, Leonardo, Turner, Proust și ceilalți Economiști. Jocul nu cuprindea concurenți vizibili și nici adrese poștale, perioadele de desfășurare păreau când haotice, când ordonate. Aflai de ele în mijlocul participării, când pricepeai că ai fost ales și că nu te mai poți retrage. Învingătorii primeau dreptul de administrare geo-politică și economică a marilor teritorii neuronale, pe perioade variind între câțiva ani și câteva secole. Dreptul de proprietate avea caracter netransmisibil și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]