11,710 matches
-
zăpușeala minții este ca o somnolență adâncă din care cu greu poți reveni la linia de plutire, adică la circumstanța situată între slăbiciune și perspectiva luminoasă... Ca un "vox clamantis in deserto" speranța își atinge pâlpâirile zării și, aflată în singurătate, trece ca o umbră prin desișuri. Frunza căzută în drum îmi pare ca o nevinovată mirare și mă tulbură lăcomia celui ce înghite până și vaga împotrivire. Ultima dorință ar fi ca somnul ei, sub solzii așternutului nepăsător, să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
praful / Căii Lactee; pulberea fină a cerului / o pitrocește în pumnii ce-i ține în chip de clepsidră. Ascultă-l cum cântă, / copilăreștile-i cântece de bucurie. / E cineva, o măreață femeie, care în nopțile sale / iubește un munte aprins împăratul / singurătăților; fiii ei / sunt cât frunza și iarba, de dânșii e plin Universul. Ascultă mugetul ei când îi smulge din sineși / pe cei care vor să trăiască. Vei auzi plânsul tău, / O, munte de foc, cu centură de flăcări / și întreită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
poemul filozofic trebuie să existe o armonie deplină între frumos, bine și adevăr, în sensul preconizat de greci. Desigur, eu am expus în linii mari problema, dar o concluzie se conturează. Care sunt ,,elementele" de trecere de la primele dv. volume "Singurătatea în doi" (1966), "Presiunea luminii" (1968), "Aberații cromatice" (1969)... la ultimele: "Accente" (1981), "Magie" (1982), "Flamingo" (1984), "Orpheus" (1986)? Ați îmbrățișat, cu timpul, și alte cauze, iluzii, credințe, idealuri? -Despre "elementele" de trecere s-a pronunțat critica. Eu, chiar dacă le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
pare-mi-se, că un om care nu incomodează nu merită să existe. Nu știu cum să-mi explic, dar eu am o fire foarte greu de suportat. Îmi dau seama de acest lucru și, pe cât e posibil, caut să evit "altercațiile". Singurătatea și muțenia mea sunt, în mare parte, un efect al bunului simț, o dorință de a incomoda mai puțin. Cu siguranță, unii mă provoacă anume cum ați făcut și dv. acum, să mă compromiteți peste măsură față de cititori. Dacă unor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
nu i-ar fi fost șubredă și dacă ar fi fost mai comunicativ, este sigur că șefia partidului liberal i-ar fi revenit lui după moartea lui Ion Brătianu. Dar Eugeniu Stătescu era bolnăvicios, lipsit de activitate politică, retras în singurătatea lui, preocupat mai mult ca să-și prelungească zilele decât ca să lucreze. și, apoi, nici nu avea cultura generală trebuincioasă bărbatului de stat al vremurilor noastre. Stătescu avea o serioasă cultură juridică și exercita o puternică autoritate personală asupra celor cu
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
trece dincolo de ea în anumite momente și conjuncturi ale acesteia. Acum cred tot mai mult în ideea sinuciderii... Și la practicarea ei, ca tratament împotriva vieții fără sens. A fi aruncat de pe ,,culmile fericirii’’ (cum spunea Emil Cioran), în prăpastia singurătății îți revelează de fapt acest act. Nu trebuie să-l cauți cu obstinație, nu trebuie să-l inventezi, el există: trebuie numai să-l întrebuințezi așa cum se cuvine: simplu onorant! Nu există ,,sinuciderea ideii de sinucidere’’ decât în cazul folosirii
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
sigura data în viață. De câte ori am vrut să recurg la gestul suicidal două momente cruciale au fost, nu am reușit decât pur teoretic (am conceptualizat doar), și mereu am avut în minte un firesc al acestuia. Acum e altceva... Vârsta, singurătatea și neliniștile provocate de acest loc mă vor ajuta să trec și la fapte. Dumnezeu va fi singurul asistent privilegiat la o asemenea punere în scenă ori la o recuperare...bezmetică. ,,Jocul’’ de-a sinuciderea îmi va face bine? Teoriile
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
trec și la fapte. Dumnezeu va fi singurul asistent privilegiat la o asemenea punere în scenă ori la o recuperare...bezmetică. ,,Jocul’’ de-a sinuciderea îmi va face bine? Teoriile nu îmi sunt salvatoare! Teoriile m-au aruncat în prăpastia singurătății, acolo de unde tot ea mă scosese. Sinuciderea nu e un scop în sine, nu e nici o lașitate, așa cum cred unii, e o punere în practică a fugii de singurătate, a fugii de o viață de vierme așa cum o trăiesc unii
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
Teoriile nu îmi sunt salvatoare! Teoriile m-au aruncat în prăpastia singurătății, acolo de unde tot ea mă scosese. Sinuciderea nu e un scop în sine, nu e nici o lașitate, așa cum cred unii, e o punere în practică a fugii de singurătate, a fugii de o viață de vierme așa cum o trăiesc unii dintre camarazii de suferință. Omul lipsit de libertatea mișcării între animal și Dumnezeu, nu e decât un vierme...! Între pereții de aici, nu am decât șansa zbaterii între claustrofobie
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
cred tot mai mult în ideea sinuciderii... Niciodată nu mi-aș fi închipuit că mai târziu voi și practica... Că am apelat la practicarea ei, ca tratament împotriva vieții fără sens. A fi aruncat în prăpastia sinelui pierdut, în prăpastia singurătății îți amintește de fapt de acest act ultim și definitiv. Nu trebuie cautat cu obstinație, nu trebuie inventat, el există: trebuie numai întrebuințat așa cum se cuvine: simplu! Nu există ,,sinuciderea ideii de sinucidere’’ decât în cazul folosirii excesive a acestei
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
ori. Îmi repet obsesiv în gând ,,nu, nu și nu...nu trebuie să te reapuci de fumat!'' Câteodată repet negația cu voce tare, involuntar. Au trecut trei săptămâni de când am renunțat la acest viciu, la această plăcere ori tabiet al singurătății și al nopților petrecute în fața hârtiei - cu pixul în mână, pregătit de atacul ultimului vers ori al ultimei fraze însăilate într-o poveste lentă sau amețitoare. Mereu am fumat de plăcere, îmi plăcea să savurez în liniște o țigară sau
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
II. Credință, în ciuda incredibilei disproporții numerice Unsprezece bărbați împotriva tuturor. În ziua în care datorită persecuției izbucnite la Ierusalim au trebuit să se împrăștie, au simțit neîndoios neliniștea apăsătoare a izolării în mijlocul unei lumi întregi, complet ostile. În anumite momente, singurătatea strivește. Conștientizarea situației neplăcute a unei lumi în care cu greu poți afla vreun suflet care înțelege, e ceva ce te lasă fără cuvinte. Și totuși au crezut, au crezut cu fermitate și au acționat. 35 - III. Credință, în ciuda propriei
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
care cu greu și-a stăpânit limba, îmi va spune: - Să nu exagerăm, că azi deja sunt mulți laici care fac ceva apostolat! - De acord, răspund eu, dar suntem încă destul de departe de la a scoate preotul din izolarea sa, din singurătatea sa. Există o parte a lumii laice care începe să se debaraseze de maniera de viață laică trăită în 'Acțiunea Catolică', care a ascultat strigătul presant și repetat al papei Pius al XI-lea: „Apostolatul laicilor, apostolatul laicilor, apostolatul laicilor
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
feminin, și mi-a plăcut să raportez la Dumnezeu tot ceea ce până atunci raportam doar la femeie. „- Te iubesc, Te iubesc, Te iubesc!“ - îi strigam din inimă, cu gândul și cu vocea din răsputeri. Iar ritmul meu era neîntrerupt în singurătatea satului și în pacea nopților. Oh, ce conversații dulci! Lacrimi de iubire negrăite! Cât de mult îmi plăcea să mă consider iubit de Isus, logodit lui Isus! Oh, asta nu este o vorbărie frate! Pe calea cunoașterii lui Dumnezeu, creștinului
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
altceva. Cine susține sufletul feciorelnic care renunță la familie și acceptă izolarea, dacă nu această iubire? Cine îl mângâie pe cel care a acceptat renunțarea voluntară la paternitatea naturală, dacă nu acest colocviu intim? Poate să vină durerea, abandonarea oamenilor, singurătatea, munca apostolică, încercările: încântarea lui Dumnezeu susține totul. Apare asfințitul după o zi de lupte? Sufletul feciorelnic se retrage cu divinul Mire și, până și cel mai sărăcăcios acoperiș, se aprinde de iubire. Vine bătrânețea cu frigul și cu înfricoșările
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
rare lecturile care să mă captiveze la modul serios. De la Marquez încoace parcă nici o lectură nu m-a mai răvășit. Deși aș fi nedrept uitînd de Céline, Bellow și Preda, ca să mă refer la ultimele luni de lectură. Îmi convine singurătatea, mi-o asum, o apăr. Dar simt mereu nevoia să plec, să plec ("Să pleci, să pleci, vorbă de muritor" Saint-John Perse), repet: mă plictisesc foarte repede cam de totul. Ceea ce mă "interesează" pe mine în poezie nu e deloc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
găsit pe D-tru Chioaru (echinoxistul). El ne căuta pe noi. Mi-e dor de ei. Vorbesc prea mult singur. Cred, așa cum spunea și Edgar Wind, că există și o anticameră a poetului, adică un timp cînd nu are nevoie de singurătate. Atunci trebuie să plec. Sau să nu fiu lăsat singur. Intenționam să reparticip la examen la filologie, în vară. Constat că numai de învățat nu am chef. Mă adăpostesc în lecturi, poate prea prețioase, dar vreau să mă pun la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
vinovat de crizele-i de cleptomanie pe care nu i le pot ierta, indiferent ce este! Cînd eram mai tînăr am citit că Thomas Chatterton a murit la 18 ani din cauza mizeriei. Era poet! Am plîns și am țipat în singurătatea mea. Și, mai mult ca niciodată înainte de acea dată, am simțit că singura speranță a lumii vine dinspre ARTĂ. Și că, deci, ea nu trebuie făcută oricum. De aici intoleranța mea față de necinste! Nu demult, Augustin Buzura spunea foarte clar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
pentru anul III! Am cîteva examene aiurea, încîlcite din perspectiva preocupărilor mele actuale (economie politică, dialectologie). Aștept vacanța! Iubesc diverse femei, dar nu pot renunța la T. (timp în care ea a cam renunțat la mine!). M-am săturat de singurătate! Aștept să plec la București mai multe zile, după Anul nou! Și aș vrea mult să stau la P. Neamț, să plec de aici! Am refuzat lansarea la P.N. și oriunde! Nu-mi plac lucrurile de acest fel. Dar deja
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
județ (la partid) m-au chemat la ei. Amza Săceanu. Mîna lui D.R. (Popescu n. red.)?! Sper să o duc mai bine, să scap de izolarea de aici și mai ales de filistini. Pentru că mă voi muta tot într-o singurătate. Sînt bucuros de un nou dar de la franțuzoaica mea dragă! Cărți de Sade, Cioran, Bataille, Nabokov și Artaud! Superbe! Sînt un om bogat iarăși! Mă duc la București să distrug banii de pe carte! Puțini! Aproape 8000. Am o grămadă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
din Barthes, care nu aparține nici decriptorului francez și nici mie! Și altele! Deh! Și iar deh! Nici nu trebuie să te îndoiești de prietenia noastră! Ne solidarizează nu numai poezia și încrederea în ceea ce facem ca scriitori, ci și singurătățile noastre demente! Sănătate! Te îmbrățișez! Aurel Dumitrașcu P.S. Am răspuns, am bătut, îți trimit! Te rog să-mi comunici dacă pot exista obiecții! Aș vrea foarte mult ca "Sigur, nu mă refer la Eugen Barbu!" să rămînă acolo, mai ales
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
copleșitoare incultură, oameni preocupați numai de competiții și noroi (citește: bani). A pleca este unica rațiune a salvării. Bine, nu mă pierd din cauza inerției seci din jur, dar îți închipui că mă simt tare rău dînd foc spiritului numai în singurătate: Natural vorbind, aici e superb! Dar natura mai poate însemna totul la 23-24 de ani?! Sub nici o formă. Citesc, scriu și am sentimentul că (straniu!) sînt totuși un prost. Ador drumurile. Ce bine semăn cu țiganii, din acest punct de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
cu sfaturi. Tu știi că n-am văzut Iași-ul!? Spune bisericilor că-ntr-o zi va veni un turbat să le spună prostii. Și vom bea un pahar de otravă în ciuda lor! Casa mea e plină de cărți și singurătate. Mă uit la ele, la cărți. Umblu toată ziua. Mă ciocnesc cu ele, stau întins pe jos și ne înjurăm, ascult muzică și, uneori, nu mai știu unde sînt. Dimineața mă duc la o școală unde încerc să-i învăț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
gustul, sexul, țațismul sînt simptomuri ale obișnuinței, dacă nu și ale ireversibilității pierzaniei. Două cărți rare sînt pe masă. De aceea mă abțin încă să le încep. Ți-am spus, cred, și la Suceava că le caut: "Un veac de singurătate" și Lautrémont. Sînt fericit! Te-am căutat prin revistele din anii trecuți. Mi-a plăcut tot ce-am găsit de tine! Nu o spun de complezență. În poezie nu știu să fiu amabil. Pentru că o cultură nu se face din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
întotdeauna mă bucur cînd mi se dă atenție, deși nu o recunosc cu exaltare. E bine că are încredere-n mine. Și eu am nevoie de încredere pentru că munții aceștia mi-au dat pe lîngă Frumusețe și o haimana numită Singurătate. În seara aceasta am pus 8 poeme într-un plic. Pentru D.R. Popescu. O să-i placă. Un tip din Cluj, student la filozofie, Mihai Pascaru (e de pe Valea Bistriței, à l'origine) m-a căutat în preajma Anului Nou. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]