10,713 matches
-
-o și așa cum ne-a fost transmisă, nimeni nu se ofensează văzând-o pe scenă." Corneille pune la îndoială eficacitatea scenică a verosimilului obișnuit în materie de tragedie. El admite că acesta s-ar potrivi comediei care pune în scenă umanitatea medie, și nu tragediei, populată de ființe ieșite din comun. Eroii săi tragici subliniază ei înșiși cu mândrie aspectul extraordinar al destinului lor. Schlegel va atrage atenția, în Cursul de Literatură dramatică, din 1809, asupra neverosimilului pe care se bazează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trăsăturile de comportament" să fie "potrivite", "asemănătoare" și "statornice", dar și ca ceea ce spune el să fie credibil. O asemenea exigență privește cele două genuri în uz în epoca clasică și în special comedia ce pune în scenă personaje aparținând umanității medii. Corneille, care a excelat atât în comedie, cât și în tragedie, este foarte conștient de lucrul acesta, scriind în Aviz Cititorului (Avis au Lecteur), din 1632, care precede Văduva (La Veuve): "Comedia nu este decât un portret al acțiunilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Prefața în formă de discurs poetic (Préface en forme de discours poétique), plasată la începutul lui Silvanire, le diferențiază mai ales după subiectul lor și după condiția personajelor, tragedia reprezentând nefericirea celor Mari, comedia, viața cotidiană a oamenilor ce aparțin umanității de mijloc. În timp ce deznodământul celei dintâi este funest, al celei de-a doua este vesel. De aceea efectul produs asupra publicului este de natură foarte diferită, una scufundându-l în tristețe, cealaltă, datorită râsului, dându-i gust de viață. Tragedia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
distanță să o despartă de spectatori. Trebuie, de asemenea, ca diferiții protagoniști să fie legați prin relații de alianță și ca eroul să fie oarecum pătat de o oarecare posibilitate de a face greșeli. 7.3. Un personaj îndepărtat de umanitatea medie Distanța necesară între personaj și spectator este instaurată, în tragedia clasică la fel ca în Antichitate, prin rangul personajelor și prin îndepărtarea în timp. Corneille și Racine situează totdeauna acțiunea pieselor lor la curtea unor regi sau printre cei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ce detestă moravurile secolului său și răutatea contemporanilor lui; care, tocmai fiindcă-și iubește semenii, urăște în ei relele pe care și le fac reciproc și viciile care rezultă din aceste rele. Dacă ar fi mai puțin impresionat de erorile umanității, mai puțin indignat de nelegiuirile pe care le vede, ar fi mai uman el însuși? Asta ar fi ca și cum ai susține că un tată duios îi iubește pe copiii altuia mai mult decât pe ai săi, pentru că se înfurie din cauza
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Eloge de Térence). El a studiat mult mai mult opera lui Terențiu, pe care îl consideră drept părintele genului serios, decât pe cele ale contemporanilor săi, Lillo sau Goldoni, pe care nu-i citează decât episodic. Apreciază zugrăvirea realistă a umanității propusă de Terențiu, blânda emoție care emană din piesele sale, în care evoluează oameni de condiție medie, apropiați de noi. Lipsite de personaje amuzante, comediile sale nu dezlănțuie niciodată râsul, căci Terențiu nu caricaturizează trăsăturile, spre deosebire de Aristofan și Seneca. Măreția
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Voi arăta cum este tratată specia umană; și, numai deschizând aceste cabanous sau infernul numit salle de force 23, voi fi poate mândru de a potrivi culorile unei pensule pe care am păstrat-o pentru a onora sau a răzbuna umanitatea. Ea îmi va ceda atunci din energia pe care o acordă uneori adoratorilor ei. Veți fi înspăimântați, judecători orgolioși, sau nu mă veți citi." (cap.11)24 Apariția unor noi personaje atrage după sine o transformere a stilului. Teoreticienii dramei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în prima parte a Memoriilor, nu era lipsită de agremente; ea îl interesa pe spectator într-un mod sensibil și conform cu natura. Eroii mei erau oameni, și nu semizei, pasiunile lor aveau gradul de noblețe potrivit rangului lor, dar făceau umanitatea să pară așa cum o cunoaștem, și nu exagerau în privința viciilor și virtuților." Îndrăgostit de actualitate, Goldoni este un observator fără pereche, fin clinician, ca și tatăl său care profesa medicina, priceput în cunoașterea sufletului uman prin studiile sale de drept
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Mizantropul. Așa cum va face mult mai târziu Planchon, el citește, în teatrul lui Molière, un tablou al moravurilor franceze. "Autorii comici, vechi și moderni, scrie el în partea a treia a Memoriilor, puseseră până atunci în scenă viciile și defectele umanității în general; Molière a fost primul care a îndrăznit să joace despre moravurile și aspectele ridicole ale secolului său și ale țării sale." Goldoni proslăvește un teatru național, precedând astfel pe scena europeană experiențele lui Lessing și Diderot. Convins că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acești oameni însemnați, o singură latură a lucrurilor în mod sistematic și continuu pusă în lumină, trebuie privit totul în același timp, sub toate aspectele." Drama este literatura timpurilor moderne. După modelul lui Vico, ce distinge trei etape în istoria umanității, evul divin, evul eroic și evul uman, Hugo, în Prefața la Cromwell, diferențiază trei mari perioade succesive cărora le corespund trei moduri în literatură: liric, epic și dramatic. În "vremurile primitive", omul, care duce o viață pastorală, cântă, în uimirea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe scena noastră, trei feluri de opere foarte distincte: una vulgară și inferioară, celelalte două ilustre și superioare, dar care toate trei vor satisface o nevoie: melodrama pentru mulțime; pentru femei, tragedia care analizează pasiunea; pentru gânditori, comedia care zugrăvește umanitatea." Abandonând zugrăvirea condițiilor dragă Enciclopediștilor, autorii dramei burgheze pun din nou pe primul loc studiul caracterelor. Dornici de a reda complexitatea sufletului uman, ei creează, invers decât Clasicii, personaje care să evolueze în timp, ca Don Carlos, care, prinț nepăsător
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ideologia unei asemenea piese este o vastă înșelătorie, că o morală atât de idealistă nu poate fi decât mincinoasă. Zola subliniază de asemenea incoerențele și aproximările grăbite din Prefața la Cromwell. Tabloul făcut de Hugo asupra celor trei vârste ale umanității și despre cele trei etape literare care le corespund, lirică, epică, dramatică, îi apare puțin probant. Definiția grotescului nu-l satisface deloc. Fără a fi spiritualiști, nu putem admite, după părerea lui, opoziția pe care o stabilește Hugo între grotesc
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
foarte dur când dorim un erou real, analizat în mod savant, în picioare și în acțiune. Iată fără îndoială de ce naturalismul îi îngrozește pe autorii obișnuiți să pescuiască oameni de seamă în apele tulburi ale istoriei. Ar trebui să scotocească umanitatea prea în profunzime, să afle viața, să meargă drept la măreția reală și să o pună în practică cu o mână puternică. Și să nu nege nimeni această poezie adevărată a omenirii; ea a fost scoasă în evidență în roman
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fizică a actorului. În manieră categorică, Maeterlinck declară că ea îl jenează, stricându-i orice plăcere, căci comediantul dă formă unui personaj mitic care, pentru a nu-și pierde "aura", ar trebui să rămână strict imaginar. "Majoritatea marilor poeme ale umanității nu sunt scenice. Lear, Hamlet, Othello, Macbeth, Antoniu și Cleopatra nu pot fi reprezentate, este periculos să fie văzute pe scenă. Ceva din Hamlet a murit pentru noi în ziua în care l-am văzut murind pe scenă. Spectrul unui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Artiștii Atelierului sunt deja exersați în adevărate ședințe de improvizație în fața unor cercuri de spectatori extrem de privați. Ei s-au dovedit uimitor de abili în a reprezenta, cu câteva cuvinte, câteva atitudini, căteva jocuri de fizionomie, caractere, ticuri, personaje ale umanității noastre, sau chiar sentimente abstracte, elemente precum vântul, focul, vegetalele sau creații ale spiritului, vise, deformări, iar aceasta pe loc, fără text, fără vreo indicație, fără pregătire." Artaud nu-și precupețește elogiile față de Jean-Louis Barrault (1910-1994) care, la Teatrul de la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vizuale pe care le-a produs omul, în preistorie, cele pe care le-a pictat în grote ca Lascaux sau Altamira, cele pe care le-a gravat pe stâncă, precum în valea Minunilor, sunt stilizate. De-abia târziu în istoria umanității reprezentațiile plastice devin figurative. Dacă stilizarea caracterizează teatrul grec și teatrul clasic, o tendință către realism apare timid la sfârșitul clasicismului, ce culminează cu drama, de la Diderot la Zola, moment de răscruce în istoria teatrului occidental, care marchează o cotitură
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pare, remușcări pentru că a creat un personaj de om cinstit care s-a îmbogățit, dacă dăm crezare Memoriilor lui Fleury (1750-1822), actor la Comedia-Franceză care a creat unele roluri de-ale lui Mercier: Nimic nu egala bonomia lui Mercier, în afara umanității și cumsecădeniei sale. Și probitatea lui era extremă; o ducea până la scrupul. Judecați singuri! Iată cum își exprima el remușcarea vorbindu-mi de Tărăboanța negustorului de oțet. Dacă am vreo remușcare, asta este pentru eroul acestei roabe care-mi place
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-lea secol, București, 1898; Émile Richebourg, Vrăjitorul alb, București, [1898]. Repere bibliografice: Traian Demetrescu, Amintiri literare, „Revista olteană”, 1888, 11; Iorga, Pagini, I, 16-17, 21; Al. Macedonski, Basme de D. Stăncescu, L, 1893, 10; Rosetti, Dicț. cont., 173; Ilarie Chendi, Umanitate și progres, F, 1898, 9; Ion Achimescu, În memoria lui D. Stăncescu, „Carmen”, 1899, 10; Lys [Al. Antemireanul], Dumitru Stăncescu, „Epoca”, 1899, 1140; [Șt. Tuțescu], Dumitru Stăncescu, „Ovidiu”, 1899, 19-21; Chițimia, Folcloriști, 371-387; Tomescu, Ist. cărții rom., 156-157; Vrabie, Folcloristica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289862_a_291191]
-
presupun asemenea lucrări de sinteză, mai ales Într-o epocă a specializării excesive. Desigur, răspunsurile nu lipsesc, dar, prin substanța lor, pot fi redirijate spre un motiv de fond: necesitatea de a gândi, În situația culturală actuală, destinul religios al umanității pentru a Înțelege mult mai În profunzime trecutul, dar și pentru a Înțelege mai bine un prezent enigmatic și derutant. Într-adevăr, religia, sub forme și cu modalități diverse și complexe, a redevenit una dintre componentele esențiale ale panoramei noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care dorește să prezinte cititorului o panoramă completă a lumii istorice a religiilor descoperă, mai devreme sau mai târziu, că trebuie să Înfrunte o problemă de fond: pe ce criteriu să aleagă, să reunească și să prezinte diferitele religii ale umanității? Așa cum specialiștii știu prea bine, oricare ar fi criteriul ales, În fața unui material atât de amplu și diversificat, acesta se dovedește foarte curând un instrument incapabil să redea În mod adecvat câmpul cercetării. Astfel, un principiu de repartiție geografică - care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dacă nu Își definește obiectul de studiu: dacă nu abordează, cel puțin Într-o formă provizorie, identitatea fenomenelor religioase. Se ajunge astfel la problema crucială a cercetării: ce este religia? Cum poate fi ea identificată printre urmele lăsate de o umanitate fără scriere? Trebuie să vorbim despre religie sau despre religii? În plus, a anticipa definirea religiei și a porni cu o asemenea premisă la examinarea dovezilor arheologice este o cale necesară, dar nu suficientă. S-ar ajunge la o simplă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cele mai puternice care au plăsmuit facultățile cognitive umane, stimulând indirect anumite aspecte ale comportamentului religios. Nu trebuie neglijat faptul că expansiunea neurală a capacității de memorare este recunoscută astăzi ca un fapt biologic specific și fundamental al evoluției hominide. Umanitatea a perceput timpul ca o noțiune liniară, ca o săgeată, sau ciclică, asemenea unei reîntoarceri continue. Trecutul, funcție a timpului, a fost perceput când ca un flux, când ca o vârstă unitară și nediferențiată dincolo de experiențele celor vii (dreamtime etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
totuși impresia că, În același timp, comportamentul religios apare oarecum Înzestrat cu diverse aspecte. Momentul apariției este foarte recent În comparație cu durata evoluției culturale, poate 100 000 de mii de ani pe lângă 2 milioane și jumătate; este un moment În care umanitatea paleolitică parcursese deja un drum lung. Și mai recentă este prima explozie autentică de manifestări religioase: mai puțin de 50 000 de ani. Cadrul spațio-temporal nu ar fi complet fără avertizarea asupra faptului că teatrul originilor este redus la Lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sacre, la fel, Horusxe "Horus", zeul regalității, se manifestă mereu În suveranii care Își urmează unul altuia. Astfel, pe tronul Egiptului se află mereu același zeu, În Întrupări succesive, iar natura divină a suveranului Îl separă pe acesta de restul umanității și Îl plasează totodată ca mijlocitor legitim Între această lume, al cărei stăpân este, și lumea zeilor. Din acest motiv, el este unicul preot autentic, care deleagă altora practicarea cultului, dar rămâne adevăratul responsabil; mai mult, el este responsabil și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oară și este situat Într-un mediu burghez, iar divinitățile se comportă cu o vivacitate cu totul pământeană a gesturilor și cuvintelor. Cu alte cuvinte, există o intimitate cu divinul, scoțându-se În evidență o Înrudire fundamentală a acestuia cu umanitatea. Această Înrudire este humusul din care se va dezvolta un nou mod de apropiere de zeu: pietatea. 13. O SOCIETATE NOUĂTC "13. O SOCIETATE NOUĂ" Către anul 1 570, principii din Teba - cetatea care Îi dăduse deja pe regii Regatului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]