10,949 matches
-
neputinței ei, suferința și faptul de a fi victimă. Persoana se simte vinovată, inferioară, demnă de dispreț, deprimată, stupidă, respinsă, sinucigașă. Nu se iubește pe sine și se mulțumește cu puțin: salvarea vine de la ceilalți. Persoana cu această opțiune fundamentală admiră mândria și spontaneitatea altora, are nevoie de mult ajutor. Ea are o puternică dorință de a fi remarcată și crede că este folosită de ceilalți. Nu suportă să fie singură și interpretează pozițiile de viață prin prisma iubirii. Eu-Tu
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
celorlalți interferează cu propriile lor planuri sau doar pentru a brava, pentru a fi în atenția celorlalți. Ei sunt centrați pe sarcină (și văd amenințată intenția de îndeplinire a sarcinii) sau pe relație, dorind să atragă atenția celorlalți, să fie admirați de cei din anturaj ("perfizii prietenoși"). Față de acești oameni sunt nerecomandabile: • retragerea, a atitudine defensivă; • sentimentul de jenă, de revoltă sau de umilință, care ne face să intrăm în defensivă. În același timp, este recomandabil: • să arătăm o curiozitate amuzantă
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
scrie psihoterapeutul britanic este invidia față de aceia care au deja" (2003, p. 146)56. În societatea de hiperconsum și hiperconcurențială, ceea ce generează invidia democratizată este dorința de a urca și de a acumula, de a domina și de a fi admirat. André Maurois, celebrul scriitor francez, spunea că invidia apare pentru că toți vrem într-un fel sau altul, mărturisit sau nemărturisit afirmarea, recunoașterea, lauda, admirația, supremația (2008). Pare că "oamenii de oriunde caută un ceva misterios care a fost numit autoritate
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
să-mi spună (celălalt n.n. G.A.), ceea ce îmi evocă și mă atinge. Îl recunosc și îl apreciez așa cum privesc partea plină a paharului, recunosc și subliniez partea apreciabilă din ceea ce îmi spune și îmi arată. De aceea, iubesc și admir felul său de a-și trăi viața. În sfârșit, țin cont de aspectele care-i plac în această relație, chiar dacă nu se regăsesc printre lucrurile care îmi plac mie. Într-o astfel de relație mă simt liber să fac ceea ce
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
de peste săptămână, luând parte vie la toate evenimentele familiale din oraș și județ... Paloda nu are motiv să cadă victimă foarfecelor din redacție: în total un ziar nevinovat, dar cu care, în lungul anilor, ne deprinsesem și nu odată am admirat rezistența gazetei în a exista. Ultimul număr al Palodei ne vorbește că ea dispare și, într-un lung necrolog ce-și dedică, ziarul bârlădean povestește tot trecutul său, toate sacrificiile ce le-a făcut ca să poată rezista atâta vreme. Douăzeci
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
materiale inedite istorice: „Răzeșul” Virgil Damaschin din „Victor Ion Popa, ‐ Take Ianke și Cadâr, trei figuri reale în Bârladul de altădată” (Bârladul - odinioară și astăzi) * Iată‐ l pe Virgil Caraivan văzut de pr. Dumitru Dumbr avă, consătean al scriitorului... ...” Îi admiram înfățișarea impunătoare, fruntea l ată, părul negru ca pana corbului în tinerețe, mustățile groase și neajustate, pe care le numeam vrăbioi. Îmbrăcat modest, nu‐i plăcea să fie subiectul discuțiilor. Era ca o a pă care, cu cât este mai
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
El poate include activități precum: asistența sub formă de încurajare, căldura personală, manifestarea dragostei, afecțiunii pentru celălalt, comunicarea empatică, manifestarea încrederii și a susținerii necondiționate, comportamentul ce susține sentimentul de siguranță și-l conduce pe individ spre credința că este admirat, respectat, exprimarea plăcerii, admirației, disponibilitatea cuiva cu care problemele cele mai delicate pot fi discutate. 2. Funcția cognitivă a suportului social este funcția ce oferă informații și sfaturi necesare rezolvării unor probleme. Suportul social informațional sau cognitiv presupune a-i
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
toscană. La Botticelli, arta se inspiră din botanică: tabloul Primăvara conține patruzeci de specii de flori, pictate cu precizie minuțioasă. Artiștii nu numai că își semnează mândri operele, dar își pictează și autoportretul! În Evul Mediu, o bucată muzicală este admirată ca o manifestare sensibilă a realităților divine. În Renaștere, muzicienii caută să găsească un limbaj muzical capabil să emoționeze, să exprime sentimentele individuale, asemenea poeților după Petrarca, pictorii după Van Eyck și Masaccio, sculptorii după Donatello și Claus Sluter. Acești
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
ca autorul articolului din „Vocea patriotului naționale“. Când Dumitrache îl amenință cu sabia, Rică își invocă patronul, pe Sfântul Andrei. Abia după ce Veta susține explicațiile lui Nae Ipingescu, Rică își revine în fire; se simte în largul său văzându-se admirat de bărbați: Domnule, Dumnezeul nostru este poporul: box populi, box dei! Noi n-avem altă credință, altă speranță decât poporul! Noi n-avem altă politică decât suveranitatea poporului. Interesantă pentru îndrăzneala tehnică a lui Caragiale este introducerea momentelor prealabile punctului
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Leonida. Așa cum criticul afirmă: „Nimeni nu i-o cere. E suficient, în concepția pe care și-o mai fac micii burghezi despre căsătorie, ca o bună soție „ideală“ „să consune“ cu tovarășul ei de viață, să-l respecte, să-l admire, să se lase condusă sau chiar să-și rezerve conducerea afectivă în gospodărie, lăsând soțului impresia confortabilă că el este capul.“ (Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, p.198) Mai mult, Efimița este cea de-a doua soție a lui Leonida
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
toate personajele comice aparțin aceleiași lumi corupte și stupide a claselor dominante, dar în același timp fiecare are un profil individual diferit de al celorlalți. E ingenioasă metoda folosită de comediograf, și anume aceea de a pune personajele să se admire unele pe altele cu scopul de a spori comicul microcosmului său scenic. Brânzovenescu este mereu sub influența „puternicei“ inteligențe a lui Tache Farfuridi; amândoi sunt surprinși de naivitatea lui Trahanache, admirându-i „forța“ politică, iar acesta este, la rândul său
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
și anume aceea de a pune personajele să se admire unele pe altele cu scopul de a spori comicul microcosmului său scenic. Brânzovenescu este mereu sub influența „puternicei“ inteligențe a lui Tache Farfuridi; amândoi sunt surprinși de naivitatea lui Trahanache, admirându-i „forța“ politică, iar acesta este, la rândul său, încântat de gândirea lui Dandanache. Cațavencu este pentru toți ceilalți o inteligență pătrunzătoare. Numele proprii sunt și ele alese cu multă atenție, trădând personajul. Așa cum Ibrăileanu arată în studiul său (Numele
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
și nu fiindcă sunt constrînși de o forță majoră, ci pentru că sunt fascinați și, ca să spunem așa, vrăjiți de un singur om, unul de care n-ar trebui să le fie frică pentru că e unul singur și nici să-l admire n-ar trebui, pentru că este inuman și plin de cruzime față de ei toți. Oamenii sunt totuși atît de slabi! Și totuși n-ai de ce să te lupți cu acest tiran și nici să te aperi de el n-ai nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Premiului Herder. Colaborează la „Gazeta literară”, „România literară”, „Viața românească”, „Amfiteatru”, „Argeș”, „Teatru”, „Contemporanul”, „Argeș”, „Scânteia tineretului” ș.a. cu eseuri privind estetica prozei contemporane, comentarii despre literaturile engleză și americană, ulterior adunate sub titlul Între Socrate și Xantipa (1973). E admirat de un public larg și curtat de oficialitate, fiind, între altele, promovat, ca reprezentant al tinerilor scriitori, în organele centrale ale organizației de tineret patronate de PCR. În 1973 face parte din echipa de ziariști care îl însoțea pe Nicolae
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
repusă în discuție la revoluția de la 1848 ș.a.), pe care însă le afundă în declamații, imprecații, asimilări sanctificatoare, fără a face diferență între manifestarea mândriei și naivitățile găunoase (Franklin și Beaumarchais stau de vorbă la un pahar de Bordeaux și admiră insurgența lui Horea). Lipsite de adâncime, personaje-etalon precum Horea și Avram Iancu transportă un întreg arsenal de locuri și situații comune parafate politic. V. supralicitează acțiunea, deschide multiple planuri de argumentare privind „rolul istoric”. Totodată ecranează partitura protagonistului, redus la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290636_a_291965]
-
funcționeze ca profesor de filozofie 3 a putut reprezenta mai mult decât o confirmare a convingerii sale că o minte independentă și creatoare se va adapta cu greu obligațiilor pe care le implică acest rol. Noica nu putea să nu admire lipsa totală de disponibilitate a lui Wittgenstein pentru compromisuri care au fost acceptate chiar și de minți strălucite.4 Într-un punct esențial, modul în care a trăit Wittgenstein nu se conformează însă reprezentărilor lui Noica despre o viață închinată
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
britanice. Moore relata că până și lui Ramsey convorbirile cu Wittgenstein îi produceau adesea un sentiment de frustrare. Acesta i-ar fi spus lui Wittgenstein: „Nu-mi place modul dumneavoastră de a discuta.“ O asemenea reacție din partea cuiva care îl admira mult pe Wittgenstein, ca gânditor, nu este surprinzătoare. Ramsey era un cercetător a cărui tărie consta în utilizarea cu inventivitate a tehnicilor formale pentru formularea și soluționarea unor probleme bine delimitate. Nu aceasta era însă maniera lui Wittgenstein. Dacă Ramsey
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
op. cit., pp. 110-111.) Discreția în relațiile dintre oameni, în localități mici și izolate din acest colț de lume, îi făcea bine. O prietenă a lui Wittgenstein, care l-a vizitat în Norvegia mult mai târziu, în 1931, își amintea: „El admira decența omenească simplă a norvegieniloră cerea de la oricine simplitate.“ (Citat după K. O. Amos, R. Larsen, op. cit., p. 237.) 23 Iată ce i spunea lui Pinsent: „Se putea crede că la Cambridge el ar fi putut în egală măsură să
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
excelența unui text filozofic. Acesta trebuia să reunească virtuți greu de armonizat. Prima dintre ele a fost concizia extremă. Tractatus-ul se întinde doar pe câteva zeci de pagini. A spune mult în cuvinte puține a fost întotdeauna ambiția celui care admira texte literare și filozofice care au această calitate. Ca motto, Wittgenstein a ales cuvintele unui scriitor și foiletonist mai puțin cunoscut, prețuit de Karl Kraus, vienezul Ferdinand Kürnberger: „Ăși tot ceea ce știm, ceea ce nu am auzit doar foșnind și vuind
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Nu am fost în stare să-l urmez cu adevărat în propria muncă de cercetare, nu numai deoarece gândirea mea nu poate atinge standardele stabilite de el, ci și deoarece stilul gândirii sale este atât de diferit de al meu. Admir acest stil, dar nu îl pot imita (nici măcar încerca să-l imit). Asta explică, poate, de ce preocuparea mea permanentă pentru Wittgenstein a fost consacrată, în principal, împrejurărilor și caracteristicilor exterioare ale scrierilor sale, și nu nucleului propriu zis al gândurilor
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fie mulțumiți de ei și de viața lor, dar au izbutit să se elibereze de orice vanitate. Este sensul în care Wittgenstein aspira la religiozitate, dar nu se socotea un om religios. Se vedea pe sine vanitos, dornic să fie admirat, iritabil, înclinat spre furie și dispreț față de unii semeni.67 Începând cu anii Primului Război Mondial, Wittgenstein s-a aflat aproape mereu în luptă cu sentimentul mulțumirii de sine și a crezut rareori că a putut atinge starea de spirit pe care
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
capabil să-l urmez foarte bine în munca mea, nu numai deoarece gândirea mea nu poate atinge standardele pe care le-a pus el, ci, de asemenea, deoarece stilul său de gândire este atât de diferit de al meu. Îl admir, dar nu pot nici cel puțin să încerc să-l imit.“ 89 L. Wittgenstein, Însemnări postumeă, p. 146. WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 381 BIBLIOGRAFIE Lucrări de Wittgenstein Wittgenstein, Ludwig, Bemerkungen über Fraziers Golden Bough, The Brynmill Press Limited, Nottinghamshire, 1979. Wittgenstein
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
minte treaba cu schemele și i-am spus-o... evident că nu i-a plăcut. Era făcut din tipare și trăia numai prin ele, cu jaloane trasate de mult, și de abia atunci am început să mă gândesc că ceea ce admirasem și mă atrăsese cel mai mult la el era, posibil, tot un tipar. Ani de-a rândul îl privisem, oarecum cu invidie, cum zâmbește în orice situație, părând că poate rezolva orice și că se poate bucura de orice, luând
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
pe Frederic al II-lea al Prusiei, care suprimă Șerbia, Ecaterina a II-a a Rusiei sau chiar Francisc al II-lea de Habsburg, care încuraja învățământul și a îmbunătățit sistemul judiciar, care se erijează în adepți ai "despotismului luminat", admirat de Voltaire. Dar idealul căutat nu a fost atins, demonstrând că progresul și autoritarismul nu se pot acomoda: "totul pentru popor, dar fără popor". Un asemenea ideal de autonomie trebuia să se intersecteze în mod necesar cu problema socială și
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
unei evadări în natură pentru a-și reface tonusul și a-și recăpăta echilibrul fizic și psihic. Ei sunt atrași de frumosul, puritatea, armonia vieții rurale, fiind încântați de minunățiile pe care le poate oferi spațiul rural românesc. Turistul poate admira în voie un cer plin de o puzderie de stele, pajiști înverzite, năpădite de flori de câmp sau pline de roua dimineții ori se poate bucura de ospitalitatea țăranilor și de obiceiurile gastronomice. Totodată, spațiul rural este păstrătorul unor vechi
PERSPECTIVE ALE DEZVOLT?RII TURISMULUI RURAL VR?NCEAN by Camelia BUT? () [Corola-publishinghouse/Science/83104_a_84429]