11,393 matches
-
și "Jozua" (54) în bătălie, iar aliații au pierdut pe "Royal James" (100), în timp ce "Westergo" (56) a fost arsă accidental în noaptea următoare, dar neerlandezii au reușit cu o forță inferioară să provoace destule stricăciuni pentru a-i împiedica pe aliați să mai încerce vreo operațiune pe coasta neerlandeză pentru o vreme. Neerlandezii au pierdut cel puțin 600 de morți și aproape de două ori mai mulți răniți. Au pierdut un amiral, pe Van Ghent, iar doi căpitani au fost capturați, în timp ce
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
și aproape de două ori mai mulți răniți. Au pierdut un amiral, pe Van Ghent, iar doi căpitani au fost capturați, în timp ce alți câțiva ofițeri superiori, printre care Bankert și Brakel, au fost răniți mai mult sau mai puțin serios. Pentru aliați Narborough menționează că au murit 737 de oameni în total, în afara celor de pe "Royal James"; așa cum s-a spus anterior, francezii au pierdut în total 450 de morți și răniți. Ofițeri seniori pierduți au fost Sandwich, Cox pe "Prince", Digby
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
treia divizie franceză. Printre răniți s-au numărat Haddock de pe "Royal James", Des Ardents pe "Tonnant" și Magnou pe "Excellent". Chicheley de pe "Royal Katherine" a fost luat prizonier. De ambele părți exista destul de multă nemulțumire față de comportamentul anumitor indivizi. Printre aliați principala acuzație nu era cea a englezilor împotriva lui D’Estrées și a francezilor în general (acuzație care va veni mai târziu), ci cea a lui Haddock și a altor ofițeri din Escadra Albastră contra lui Jordan pentru eșecul acestuia
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
cauzat o mare redirecționare a oamenilor și a proviziilor de la flotă către armată și o mare dezorganizare pe care nici De Ruyter nu putea să o rezolve. S-a făcut o încercare de a cere pace, dar condițiile cerute de aliați erau atât de absurde încât nu s-a ajuns la nici un rezultat. Conform mărturiei lui De Ruyter, a fost cea mai sângeroasă și mai disperată luptă la care a luat parte vreodată. Numai tunurile lui "Zeven Provincien" au tras în
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
A reușit să surprindă flota aliată în dezordine și să exploateze această situație, împiedicându-i pe anglo-francezi să lupte în linie de bătaie, conform intențiilor Ducelui de York, să-și exploateze superioritatea numerică, de foc și de calibru; din contră, aliații au fost nevoiți să lupte de la mică distanță împotriva unor grupuri de nave pe care neerlandezii au reușit să le concentreze temporar asupra navelor mai puternice, izolându-le de restul liniei și scoțându-le din luptă. În prima parte a
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
Krosigk (pentru 23 de zile, de la 1 mai la 23 mai 1945). În perioada celor patru ani de la terminarea războiului, ca urmare a Conferinței de la Potsdam, Germania și Berlinul au fost divizate de cele patru puteri învingătoare aliate (pe scurt "Aliații"), Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța și Uniunea Sovietică în patru zone de ocupație. Au urmat „redesenarea granițelor”, demilitarizarea, decartelizarea, denazificarea și democratizarea teritoriului Germaniei, simultan cu strămutarea populației. La 1 ianuarie 1947, americanii și britanici au unificat zonele lor de
Cancelar federal al Germaniei () [Corola-website/Science/337429_a_338758]
-
pierdut toate bunurile și a fost constrâns să ceară azil lui Maximilian, la Viena. Când Polonia-Lituania l-a ales rege pe "Henric de Valois", Maximilian și Báthory au încetat ostilitățile. Bekes s-a dus în Imperiul Otoman în căutare de aliați, dar fără succes. Speranțele sale au reapărut când Henric de Valois a abdicat în schimbul tronului Franței, pentru a deveni Henric al III-lea. Rivalitatea Maximilian-Báthory s-a reluat. Susținut de secui, Bekes s-a angajat într-o nouă revoltă, însă
Gáspár Bekes () [Corola-website/Science/337491_a_338820]
-
moartea primei sale soții, Frederuna. Eadgifu a fost mama viitorului rege, Ludovic al IV-lea. În 922, Carol al III-lea a fost depus, iar anul următor a fost luat prizonier de către contele Herbert al II-lea de Vermandois, un aliat al noului rege de atunci, Robert I. Pentru a proteja siguranța fiului ei Ludovic, Eadgifu l-a luat pe acesta cu ea, în Anglia în 923, la curtea fratelui ei vitreg, Athelstan al Angliei. Din acest motiv, Ludovic al IV
Eadgifu de Wessex () [Corola-website/Science/328419_a_329748]
-
menționează pe contesa Adelaida ca fiind una dintre femeile normande de prestigiu care ar fi exercitat o puternică influență asupra copiilor săi. Prima căsătorie a Adelaidei a fost cu contele Enguerrand al II-lea de Ponthieu, astfel atrăgând un puternic aliat în Normandia superioară de partea lui ducelui William al II-lea. Însă, cu ocazia conciliului ținut la Reims în 1049, în care căsătoria lui William cu Matilda de Flandra a fost interzisă în baza consanguinității, s-a constatat că același
Adelaida de Normandia () [Corola-website/Science/328450_a_329779]
-
în acea locație. În războiul civil din Anglia care a urmat, Matilda s-a dovedit a fi cel mai puternic susținător al soțului ei. Atunci când Anglia a fost invadată, ea facăut apel la trupele din Boulogne și la cele ale aliaților din Flandra, cu care a asediat cu suces castelul din Dover, iar apoi au pornit spre nord, către Durham, unde Matilda a încheiat un tratat cu regele David I al Scoției. După ce Ștefan a fost capturat în bătălia de la Lincoln
Matilda de Boulogne () [Corola-website/Science/328463_a_329792]
-
în Lorena Inferioară. Atunci când Godefroi s-a arătat nemulțumit față de decizia imperială, Henric a amenințat că va trece ducatul sub conducerea incompetentului frate al lui Godefroi, Gothelo al II-lea. Acest episod va cauza o îndelungată rebeliune în Lotharingia din partea aliaților lui Godefroi (conții de Flandra și Leuven) față de forțele imperiale (1044-1056). Numele soției lui Gothelo nu este cunoscut, numele Barbei de Lebarten, fiind doar un fals grosolan al genealogiștilor ulteriori. Gothelo a avut următorii copii:
Gothelo I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328502_a_329831]
-
sau subgrupe Igboid, precum Anioma și Ngwa, cultura igbo a fost modelata în primul rând de climatul de pădure tropicală din Igboland , tranzacțiile sale istorice, migrație antice de populație și legăturile sociale cu vecinii săi, precum și de tranzacționare, vastului și aliați politici și în ultima perioadă cu Europa prin colonizare și cu întrega lume occidentală prin globalizare.. Ei vorbesc Limba Igbo, ce include numeroase limbi și dialecte.. Igboland este înconjurat din toate părțile de alte popoare etnice din sudul și centrul
Igbo (popor) () [Corola-website/Science/336414_a_337743]
-
Înaintarea Aliaților de la Paris spre Rin a fost una dintre ultimele faze ale faze ale luptelor de pe Frontul de vest ale celui de-al Doilea Război Mondial. Această fază se întinde la sfârșitul Operațiunii Overlord (25 august 1944) și cuprinde luptele contraofensivei
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
luni ale anului 1945. Această perioadă este cunoscută oficial în istoriografia militară americană drept camapaniile Rinului și Ardeni-Alsacia. După eliberarea Parisului de către Divizia a 2-a blindată franceză și Divizia a 4-a blindată americană la sfârșitul lunii august 1944, Aliații occidentali au luat o pauză pentru regrupare și pentru organizarea trupelor pentru continuarea luptelor de la Paris spre zona Rinului. Această pauză le-a permis germanilor să își întărească liniile defensive, adică să ia toate măsurile pe care nu le putuseră
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
adică să ia toate măsurile pe care nu le putuseră lua după ce forțele lor fuseseră practic distruse în timpul Operațiunii Cobra (părăsirea plajelor de debarcare din Normandia și înaintarea spre Paris. Incapacitatea germanilor să își organizeze o linie defensivă puternică permisese aliaților să înainteze fără ca Wehrmachtul să poată opună o rezistență notabilă. Începând de la mijlocul lunii septembrie a anului 1944, cele trei Grupuri de Armată aliate - Grupul de armată XXI britanic comandat de feldmareșalul Bernard Montgomery) în nord, Grupul de armată XII
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
rapidă prin Franța provocase probleme logistice uriașe, agravate de lipsa unor porturi de mare capacitate, în afară de Cherbourg, care se afla totuși la mare distanță de front, în vestul țării. Deși portul Antwerp putea fi soluția salvatoare pentru problemele logistice ale aliaților, o aprovizionare eficientă nu putea fi luată în considerație până când nu era curățat estuarul râului Scheldt de punctele puternice ale rezistenței germane. De-a lungul acestei campanii, atât aliații cât și germanii au resimțit din plin efectele lipsei trupelor de
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
Deși portul Antwerp putea fi soluția salvatoare pentru problemele logistice ale aliaților, o aprovizionare eficientă nu putea fi luată în considerație până când nu era curățat estuarul râului Scheldt de punctele puternice ale rezistenței germane. De-a lungul acestei campanii, atât aliații cât și germanii au resimțit din plin efectele lipsei trupelor de rezervă care să înlocuiască militarii care luptau de prea multă vreme în primele linii. Aliații trebuiau să depășească două obstacole majore plasate în calea ofensivei lor. Primul era formată
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
râului Scheldt de punctele puternice ale rezistenței germane. De-a lungul acestei campanii, atât aliații cât și germanii au resimțit din plin efectele lipsei trupelor de rezervă care să înlocuiască militarii care luptau de prea multă vreme în primele linii. Aliații trebuiau să depășească două obstacole majore plasate în calea ofensivei lor. Primul era formată din barierele naturale ale râurilor din estul Franței. Cel de-al doilea era Linia Siegfried, ale cărei forțe defensive erau plasate sub comanda feldmareșalului Gerd von
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
ale râurilor din estul Franței. Cel de-al doilea era Linia Siegfried, ale cărei forțe defensive erau plasate sub comanda feldmareșalului Gerd von Rundstedt. Deși ieșirea din zonele de debarcare din Normandia a luat mai mult decât fusese planificat, înaintarea aliaților până în septembrie a depășit toate așteptările. De exemplu, generalul Bradley dispunea de patru divizii suplimentare, iar forțele comandate de el se aflau cu peste 200 km mai departe decât pozițiile planificate. Un efect al acestei înaintări impetuoase a fost o
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
o încercare de rezolvare a problemei transportului cu camioane, dar s-a dovedit că și această soluție nu asigura capacitatea necesară de transport. Forța „Dragoon” care înainta dispre sudul Franței era aprovizionată în mod corespunzător prin Toulon și Marsilia deoarece aliații reușiseră să cucerească porturile intacte, iar sistemul local de căi ferate era în stare de funcționare mai bună. Prin cele două porturi aliații erau aprovizionați cu aproximativ un sfert din necesarul zilnic. Se poate considera că serviciile americane de aprovizionare
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
Forța „Dragoon” care înainta dispre sudul Franței era aprovizionată în mod corespunzător prin Toulon și Marsilia deoarece aliații reușiseră să cucerească porturile intacte, iar sistemul local de căi ferate era în stare de funcționare mai bună. Prin cele două porturi aliații erau aprovizionați cu aproximativ un sfert din necesarul zilnic. Se poate considera că serviciile americane de aprovizionare „Communications Zone” (COMZ) au eșuat în tentativa lor de stabilire a unor soluții viabile la criza de transport datorită în primul rând uriașei
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
a fost criticat că nu a exercitat suficiente presiuni pentru schimbarea acestei situații. Cucerirea portului Antwerp nu putea schimba în mod hotărâtor situația de vreme ce regiunea înconjurătoare a estuarului Scheldt era încă sub controlul germanilor. Rezolvarea acestei probleme era hotărâtoare pentru aliați, de vreme ce liniile lor de aprovizionare se întindeau încă din Normandia până în vestul Franței. Soluția logică ar fi fost asigurarea cât mai rapidă a funcționării sigure a portului Antwerp. Deși portul fusese cucerit aproape intact, accesul dinspre mare era blcoat de
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
începe curățarea zonei estuarului, iar Armata a XV-a germană a avut suficient timp să ocupe poziții defensive favorabile și să le fortifice. Dacă i s-ar fi permis lui Montgomery să atace în septembrie, este cel mai probabil ca aliații să fi reușit curățarea regiunii estuarului Scheldt cu eforturi minime. Ca o consecință imediată, Eisenhower a fost obligat să permită comandanților săi de Grupuri de Armate să execute pe rând atacurile planificate. Din acest motiv, defensiva germană s-a putut
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
comandanții aliați devenise tot mai dificil să convingă trupele să își riște viețile în condițiile în care pacea putea fi întrevăzută. Porturile de la Canalul Mânecii erau de maximă importanță pentru întreținerea capacității de luptă a armatelor aliate. În perioada în care aliații reușiseră să elibereze orașul Bruxelles, aprovizionare Grupului de Armată XXI devenise total nesatisfăcătoare. Corpul VIII de armată a fost trecut în rezervă, iar mijloacele sale de transport au fost folosite pentru aprovizionarea Grupului de Armată. Armata I canadiană a primit
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
o rezistență notabilă, instalațiile portuare fiind în stare de funcționare în cea mai marea lor parte. Ostend fusese omis din ordinul Führerului și a fost abandonat fără luptă, dar distrugerile provocate de germanii în retragere au întârziat folosirea lui de către aliați. Celelalte porturi au fost apărate cu mai multă sau mai puțină îndârjire de germani. După cucerirea lor, aliații au trebuit să efectueze fără excepție lucrări de reparații pentru ca să le poată folosi. Excepția a fost reprezentată de portul Dunkique, care fusese
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]