11,066 matches
-
mami încă nu știe de Plaza. Nu aici. Nu acum. Dacă mă trezesc că face Michael încă un atac de cord? — Da! zic, cu obrajii în flăcări. N-a avut nimic împotrivă. O facem la New York! Râd scurt și mă aplec repede să-mi culeg geanta. Și, în afară de asta, nu e chiar o minciună sută la sută. Am să-i spun lui mami, imediat ce se întoarce. Ne urcăm în tren și Luke e palid și secătuit. Cred că faptul că l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-l strig și să-l întreb dacă nu vrea să vină să-i arăt rochia și pe urmă să vină cu mine la un cappuccino rapid. Însă chiar în acel moment, spre mirarea mea, el se uită în jur, se apleacă fără să-l vadă nimeni și bagă mâna după ceva în geanta lui de pânză. Scoate un tricou cu mâneci strălucitoare, pe un umeraș. Vâră umerașul pe stativ, se uită iar în jur și se apleacă după altul. Mă holbez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
uită în jur, se apleacă fără să-l vadă nimeni și bagă mâna după ceva în geanta lui de pânză. Scoate un tricou cu mâneci strălucitoare, pe un umeraș. Vâră umerașul pe stativ, se uită iar în jur și se apleacă după altul. Mă holbez la el total interzisă. Ce naiba crede că face? Se uită iar în jur - apoi caută iar în geantă și scoate o tăbliță laminată, pe care o rezeamă la capătul raftului. Ce naiba face? — Danny! zic, pornind spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu el? — Tom, nu e vina ta, zic apăsat. Probabil că Lucy are și ea problemele ei. — Crezi? — Sigur. A avut o mare șansă cu tine. Ea a fost proastă, că n-a știut ce are. Dintr-un impuls, mă aplec peste gard și îl îmbrățișez. În clipa în care mă trag înapoi, îl văd că mă fixează cu ochi imenși, ca un câine pleoștit. — Becky, tu m-ai înțeles întotdeauna. — Ei, ne cunoaștem de multă vreme. — Nimeni nu mă cunoaște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
câteva săptămâni Suze o să aibă un bebe. Eu nici măcar n-o să fiu aici. — Pot să pun mâna? Îi ating ușor burtica. Nu simt nimic. — E normal, zice Suze. Cred că doarme. — Știi ce e? Băiat sau fată? — Nu știu. Se apleacă spre mine conspirativ. Dar eu cred că e fată, fiindcă nu știu de ce, dar mor după toate rochițele alea dulci de tot din magazine. Nu știu, așa, parcă-mi plouă în gură când le văd! Și știi cum se spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Hai, că mi-au început contracțiile! — Îmi pare rău c-a durat atâta, zic trăgându-mi sufletul. Am vrut doar să fiu sigură că nu-ți lipsește nimic. Dintr-una din sacoșe îmi scapă un Scrabble pe jos, și mă aplec s-o ridic. Ăsta-i pentru când ți se face anestezia, îi explic. — A venit taxiul, intervine doamna cu ochelari aurii. Aveți nevoie de ajutor? În timp ce ne îndreptăm spre taxiul pornit, Suze se uită la bagajul meu absolut șocată. — Bex
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-și organizeze singure nunta. Fete care vor să-mi fure ideile și să se folosească de contactele mele. Fete care au crezut că se pot folosi de experiența mea și că acest lucru le va fi trecut cu vederea. Se apleacă ușor spre mine cu un licăr de satisfacție în ochi, iar eu mă trag brusc în apoi, înspăimântată. Becky, crede-mă, nu vrei să fii una dintre aceste fete. E nebună la cap. Tipa care-mi organizează nunta e dementă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să fac. Mersi. Îmi pun haina, în timp ce Robyn și Kirsten schimbă priviri între ele. — Becky, cred că n-ar fi rău să te relaxezi un pic, spune Robyn. Situația e sub control. N-ai de ce să-ți faci griji! Se apleacă spre mine, cu aerul că-mi vinde un pont. Îți spun și ție ce le spun tuturor mireselor mele, atunci când încep să se agite aiurea... scumpa mea, e doar o nuntă! Nici măcar nu găsesc puterea să-i răspund. Cutia poștală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să începem o viață nouă împreună, și William i-a rugat pe cei de la firmă să-l transfere. Așa, discret. Nu vrem să ne trezim cu hoașca după noi. Se încruntă. Nu, parcă asta îmi place mai tare. Se mai apleacă puțin, iar eu îngheț. Ia stai așa. Ce are la gât, un pandantiv? Un pandantiv cu... ce e piatra aia verde, smarald? — Amy, trebuie să dau un telefon, zic grăbită. Ai ce să probezi până vin! Și mă strecor afară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
m-aș juca de-a baba oarba la ziua unui copil. — Unde ești? îi aud glasul înăbușit. Scoate-mi-o o dată! — În... cerc... Trag foarte ușor de rochiță. S-a blocat de tot, zic a scuze. Poate, dacă te-ai apleca puțin și te-ai răsuci... Hai odată, Laurel! Unde naiba ești? Deschid ușa cabinei și mă uit afară, dar nici urmă de ea. — OK! Hai, c-am reușit! Mă întorc repede spre ea și o privesc stresată. Mâna lui Amy
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mai sunt decât patru săptămâni! — Știu! zic cam strident și iau altă înghițitură de cafea, dorindu-mi cu disperare ca în ceașcă să fie vodcă. Patru săptămâni. O, Doamne. Îți mai pun niște cafea, scumpo? Robyn se ridică, apoi se apleacă scurt. Ce-i asta? spune cu interes, culegând o hârtie care zace pe jos. E un meniu? Ridic ochii - și îmi stă inima. Are în mână un fax de la mama. Meniul pentru cealaltă nuntă. Totul se află chiar acolo, sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
niște cifre pe o foaie de hârtie. Cui îi pasă? — Dar... dar... Ceva nu e în regulă aici. — Ce contează? Nimic nu contează, ascultă-mă pe mine. Aruncă bucățelele de hârtie pe jos și eu fac eforturi să nu mă aplec imediat să culeg ce a mai rămas din ele. Becky, ai foarte mare dreptate. — Eu? spun alarmată. Ceva nu e deloc în regulă aici. Suntem prea ahtiați după lucrurile materiale. Prea obsedați de ideea de a avea succes. De bani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
succes, ești frumos și bogat... Nu sunt persoana care trebuia să devin. Și problema e că nu știu cine e persoana asta. Nu știu cine și ce vreau să fiu... ce vreau să fac cu viața mea... pe ce drum s-o apuc... Se apleacă în față și-și îngroapă capul în mâini. Becky, am nevoie de niște răspunsuri. Nu-mi vine să cred. Luke are o criză de personalitate. SECOND UNION BANK WALL STREET 300 NEW YORK NY 10005 D-rei Rebecca Bloomwood Apt. B
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de ce, dar nu înțeleg deloc. Ce nu-nțelegi? spun după o pauză. — Nu mi-a mai vorbit niciodată așa. Parcă nu s-a întâmplat în realitate. Ridică privirea. Nu știu, parcă nu pot să cred ce mi-a spus. Mă aplec ușor spre el și-i iau mâna. — Luke, doar pentru că nu ți-a mai vorbit în felul ăsta, nu înseamnă că lucrurile pe care ți le-a spus nu sunt adevărate. Asta îi repet în fiecare zi de la întâlnirea pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nimic. Nu pot să reiau lucrurile de unde le-am lăsat. — Nu, spun, după o scurtă tăcere. Păi... după părerea mea ăsta e probabil un lucru foarte bun. Vraja a fost spulberată. Luke s-a trezit din nou la viață. Mă aplec spre el și îl sărut, după care mai iau o înghitură din băutura lui. — Ar trebui să mă duc să-mi pun rochia. — Păi nu rămâi cu hanoracul ăsta sexi? zice Luke zâmbind cu gura până la urechi. Păi, asta aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
unul cu celălalt, fericirea de a se iubi din ce în ce mai mult și căldura unei prietenii care să dureze toată viața. Acum haideți să aplaudăm fericitul cuplu. Îi zâmbește lui Luke. Poți să-ți săruți mireasa. În clipa în care Luke se apleacă să mă sărute, Michael începe să aplaude cu convingere. Urmează o pauză ușor mirată... după care mai multe persoane i se alătură viguros și curând întreaga sală aplaudă din suflet. Gary șoptește ceva în urechea lui Luke și acesta se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pe Elinor cât putem de discret. — Mamă, trebuie să plecăm, zice Luke. — Acum? Elinor se încruntă. E prea devreme. — Ei... noi plecăm. — Îți mulțumim pentru o nuntă minunată, spun extrem de sinceră. A fost nemaipomenit. Toată lumea mi-a zis asta. Mă aplec și o sărut. La revedere. De ce oare am sentimentul straniu că n-am s-o mai văd în viața mea pe Elinor? — La revedere, Becky, zice, pe tonul ei formal dintotdeauna. La revedere, Luke. — La revedere, mamă. Se privesc unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Becky, zice, pe tonul ei formal dintotdeauna. La revedere, Luke. — La revedere, mamă. Se privesc unul pe celălalt și preț de o clipă am senzația că Elinor are de gând să mai spună ceva. Însă ea se mulțumește să se aplece spre noi rigid și să îl sărute pe Luke pe obraz. — Becky! Simt că mă bate cineva pe umăr. Becky, nu poți să pleci acum! Mă întorc și o văd pe Robyn extrem de ambalată. — Îhm... ba da. Plecăm. Îți mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
rozalii. Și, agățată de ușa de la șifonier, se află rochia de mireasă a lui mami, la fel de albă și de învolănată ca întotdeauna. — Suze! exclam și-i dau un pupic. Și frumosul de Ernie! Doamne, ce mare s-a făcut... Mă aplec spre el să-l pup pe obraz și el îmi zâmbește larg, expunându-și gingiile. — Ai reușit. Suze îmi surâde și ea. Bravo, Bex. — Doamnă B, Suze tocmai mi-a arătat rochia tradițională de mireasă a familiei, spune Danny, ridicând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
repede. Pe el nu-l mai pune la socoteală. Dar vorbesc de toți cei la a căror părere ții. Toți sunt de aceeași părere, că trebuie să-ți iei o vacanță. Ai muncit mult prea mult, prea multă vreme... Mă aplec spre el și-l privesc extrem de sincer. Luke, acum e cel mai bun moment să facem asta. Cât încă mai suntem tineri. Înainte să facem copii. Imaginează-ți doar. Noi doi, rătăcind prin lume. Vizitând locuri incredibile. Învățând din alte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
două articole leam reunit ulterior, sub titlul comun „La despărțirea de Eudoxiu”, în volumul Despre șapcă și alte lucruri demodate (Ed. Agora, 2001, p. 124-132). În paragraful final, spun că aveam față de el „oarecari datorii de recunoștință”, pentru că s-a aplecat asupra antologiei cu Discursurile lui Delavrancea și a ediției din Cartea de piatră de Eusebiu Camilar, pe care le îngrijisem. Ar fi trebuit să le „plătesc” direct, căci îl vedeam la Biblioteca Academiei, dar fiindcă nu era niciodată singur, n-
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
ușor să-i urmărești firul raționamentelor printr-o cortină de vegetație verbală luxuriantă și permanent înfiorată de un lirism furtunos. Nu știam niciodată în ce măsură perorațiile sale sînt spontane, cum păreau, nici dacă scrisorile „tipărite” într-o „caligrafie vioaie”, cu literă aplecată spre dreapta și cu numai patru-cinci cuvinte pe rînd ori bătute la o mașină cu literă minusculă, rareori cu vreo corectură sau vreo greșeală, erau redactate „la prima mînă” sau se bazaseră pe ciorne. Un tip extrem de elaborat, în realitate
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
albastră sau cerneală mov) pe fața cîte unei coli. Aspectul lor nu-i estetic și nici lesne lizibil. Paginile seamănă cu porțiuni dintr-un lan de păioase după o furtună: un scris învîrtejit - ici drept, colo răsucit spre stînga, colo aplecat spre dreapta, într un paragraf sau pe un singur rînd. Acest lucru miră la un fost absolvent de școală Normală. El denotă un mod impulsiv și, în același timp, ferm de a redacta, dar are și o explicație fizică: în timpul
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
deoarece dacă el a continuat să-și aștearnă gândurile ateiste pe hârtie, i le vom cita și noi În speranța că În prezent sentimentele față de Cel de Sus să se fi schimbat. Probabil, mai cu frică de Divinitate și mai aplecați spre „Doamne, ferește!”, „Piei, drace!” sau facerea Sfintei Cruci cu limba, jurnaliștii de la „Vremea nouă” nu prea au Înțeles ori s-au prefăcut a nu Înțelege mesajele gloriosului partid al celor ce nu munceau dar gândeau și pentru alții legi
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
Henri Coandă folosea adesea o imagine deosebit de sugestivă, aceea a luntrașului care vâslește privind spre drumul parcurs și doar din când în când întoarce capul înapoi, pentru o clipă, spre drumul pe care-l mai are de străbătut. Omul se apleacă spre trecut nu din curiozitate, ci din nevoia de a ști cât de mult, de a da ascultare unei exigențe imperioase a ființei sale, izvorâtă din necesitatea de a-și înțelege destinul. Trecutul oferă o serie de exemple din care
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]