11,805 matches
-
târgurile, câte au mai rămas astăzi prin țară, de Sân-Pietru, de Drăgaica, de Sf. Ilie și de Sf. Mărie, sau chiar prin Târgul Moșilor, desființat de un blestemat de primar al Bucu reștilor poreclit de lume „Clipici“ - ca scăpate, te miri cum, de urgia industrializării și comercializării ceramicii noastre, dirijată astăzi de fabricanții din Turda și de olarii depravați din Pucheni. Numai În satul Piscul, de peste Balta Mânăstirii Țigăneștilor - unde până mai de curând poposeam cu zilele și mai ales cu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Dunării și ale Mării Negre, ba i-au gâmfat de s-au Întors bolnavi. Dar marfa din ladă nu s-a asemănat cu mostra. Ceilalți avură a se plânge de toată necătarea: Virgil Bărbat avu sala mai deșartă ca să se poată mira mai bine cum de era atâta zgomot. La fel de nedisciplinați și la Bucuța. În schimb, cu Ortiz Întrecură măsura. Se pomeni străin În gară, neașteptat de nimeni, nici țipenie de trăsură, ca s-o por nească dibuind Înghețat, cu sergentul de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
în însemnările sale de front, locotenentul Dan Stoian, un atac aerian venit din partea rușilor, în ziua de 5 august 1943, la întoarcerea dintr-o misiune (la Giacovo) unde bombardierele românești Junkers 88 bombardaseră trupe și coloane motorizate bolșevice: În timp ce mă miram că puternica AA de acolo nu trage, semn că vânătoarea inamică e aproape, și avertizam echipajul să fie atent, iată că apar două IAK-uri ce fuseseră ascunse după nori, pică spre noi și ne atacă din spate, oblic, de la
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
echipaj, Nina Frâncu și Elisabeta Crâșmaru, erau aproape la fel de calme ca și mine", își amintește Viorica Huțan. În cele din urmă, avionul aterizează "pe burtă", pe plaja insulei Paphos, fără să sufere avarii grave. Iliușin însuși proiectantul avionului a fost mirat aflând despre acest incident. Un Il-18 nu poate ateriza în zbor planat. "Însă aviatorii au destinul lor..." îmi spune, zâmbind, doamna Huțan. Autoritățile comuniste ale vremii au ținut acest incident într-un secret inexplicabil. Ce e drept, însoțitoarele de bord
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
Trebuie să recunoaștem, măcar acum la bătrânețe, că promoția noastră 1952 a fost cam neastâmpărată, și greu de stăpânit. De aceea nu mă mir că le-am cam dat de furcă profesorilor noștri, care probabil și-au făcut cruce, când s-au văzut scăpați de noi. Este interesant cum unii profesori, prin personalitatea lor, prin harul lor didactic, dar și prin omenia lor, au
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
pe geam, ne-am urcat în copacul de alături, colegii de dormitor au închis geamul, moment în care cel care ne urmărea „gafaind” după noi, a deschis ușa dormitorului, unde era sigur că va da peste noi. S-a uitat mirat în toate părțile, inclusiv pe sub paturi și a rămas stupefiat, ne venindu-i să creadă că am dispărut așa din senin. Colegii de dormitor, după ce l-au lăsat să controleze prin cameră, pentru a-l calma, l-au lămurit să
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
am plecat repede în camera noastră, pentru a nu mai da ochi cu călugărul care ne îndruma. Dar până dimineață, nu știu dacă am prins câteva ore de somn, deoarece am început să râdem în hohote ca proștii, la te miri ce comentariu ironic pe care-l făcea unul sau altul, cu privire la vocea călugărilor sau la rezistența fizică a lui Dragoș Bucescu, si cand era gata, gata să ațipim, se găsea altul săși spună impresiile, urmate de alte hohote de râs
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
școala. Trăim așadar toți cinci, mama, tata, cei doi frați mai mari ai mei și cu mine, dintr-un salariu, al tatălui meu. N-avem cum s-o ducem grozav, desigur. Mama este o gospodină desăvârșită, face minuni din te miri ce și reușește cu bani puțini să împace totul, să țină în echilibru balanța casei, să fim decenți la toate capitolele, și hrană, și îmbrăcăminte, și cărți. Dar cu ce eforturi din partea ei și a tatei! Câteodată îi aud vorbind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de cât și e în stare să vorbească. *** În aceste împrejurări fac cunoștință cu cel care îmi va deveni cel mai apropiat prieten și care se recomandă firesc, fără emfază: Lazarus, înger. Nu mă arăt mirat, nimic nu mă mai miră de când am plecat dintre cei vii. Lazarus are înfățișarea unui om obișnuit, pare un băiat de optsprezece-douăzeci de ani, seamănă ca două picături de apă cu fratele meu Victor, atâta doar că are aripi. Lazarus sau Victor Doi, cum l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
porțile cerului ți s-au închis, nu ești singurul care a pățit una ca asta. Dar e posibil să se mai deschidă o dată și să ajungi totuși acolo, în cer. Cine populează Văzduhul? Tot felul de creaturi, venite de te miri unde. Nu le putem așeza pe toate sub același numitor. Unele sunt din cer, altele de pe pământ, ca tine, altele sunt mesageri ai lui Satan, ce mai, o faună pestriță și complicată, nu e un trai pașnic aici, ferit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în inimă, a plecat privirea și a rostit cu glas stins: -Da, sunt brigadier în comuna Steagul Roșu. Acum sunt brigadier... Dar de ce? Doctorița, în loc să continue dialogul, a chicotit cristalin. În locul ei, a adus explicații asistenta medicală: -Doamna doctor se miră, fiindcă nu arătați a brigadier, de-aia!... Tata a surâs și el, amar, a spus sărut mâna și a ieșit. De la dispensar, s-a oprit în stația de autobuz. A rămas acolo pe o băncuță aproape o jumătate de oră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sărut mâna și a ieșit. De la dispensar, s-a oprit în stația de autobuz. A rămas acolo pe o băncuță aproape o jumătate de oră, era singurul care aștepta, dar în zadar, autobuzul nu-și făcea apariția. Nu era nici mirat, nici deranjat că întârzie autobuzul. Oricum, timpul avea acum altă valoare pentru el decât odinioară. În fond, probabil nici nu-și punea speranțe că o să se ivească cândva vreun autobuz, îi plăcea pur și simplu să stea pe băncuța aia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu are voie să discute cu mine acest subiect. Între timp, m-am obișnuit cu viața din văzduh, știu că există tabuuri, știu că Lazarus are reguli stricte care, spre deosebire de existența pământeană, sunt și respectate, de aceea nu mă mai mir de muțenia lui. Totuși, după câteva clipe, Lazarus, ca și în alte împrejurări când dorește să mă ajute și nu poate s-o facă direct, mă îndeamnă să apelez la condorul Truman. Pe Truman îl găsim cu mare dificultate, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pentru el: nu putea rezista la un asemenea tratament. A izbucnit în plâns, hohotitor, și a căzut în genunchi: Iertați-mă, fac orice-mi cereți, numai nu mă loviți, vă rog, s-a pomenit el implorând și chiar el era mirat de ce spune. Atitudinea studentului l-a făcut paf pe tovarășul Cameniță: hopa, el crezuse că va întâlni pe unu dat în pizda mă-sii și când-colo ăsta era o legumă, tremura ca piftia. Păi, ș-atunci, meciul s-a terminat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Apoi, ofițerul de serviciu l-a anunțat pe comandantul Miliției, comandantul a anunțat Securitatea, adică pe Fanache, care l-a anunțat pe Gârmoci. Bă, am dat de dracu, cum adică la noi în oraș a sosit un înger?! s-a mirat acesta fără să înțeleagă ce tot îndrugă Fanache. Era la un mic chef cu două tipe, într-o viluță retrasă, în pădure, departe de ochii muritorilor de rând, când a adus Fanache știrea zăpăcitoare. Între timp, raporturile dintre cei doi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
văzuse, nu mai primise nici o veste de la ea. Era surprins, de obicei ea era cea care avea inițiativa, cea care ținea vie relația lor, ea manifesta mereu pentru el un interes neobișnuit, care pe el îl și flata, îl și mira, îl și jena, ea îi declara că se simte definitiv, obsesiv atrasă de el și se comporta ca atare. De regulă, Irina îl exceda cu prezența ei, cu pasiunea ei paroxistică, așa încât era absolut stranie absența sau retragerea sau eclipsa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Cât era tovarășul Cameniță de zdrahon, pe lângă înger părea firav, juma de om, ce juma, pitic: îngerul era imens și era făcut din lumină. I-a cerut lui Cameniță, cu aerul cel mai firesc, un foc. Cameniță i-a dat, mirându-se în sinea lui că îngerul fumează și că știe să vorbească și vorbește românește. Treaba e aiurea, un înger care să fumeze nu se potrivește, a gândit tovarășul Cameniță, dar s-a abținut să facă vreun comentariu, el, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
își încărca firea cu energiile bune, iar seara, tot așa, se concentra, de data aceasta pentru a-și goli făptura de toată zgura care se adunase în el într-o zi. Apoi trebăluia prin curte, citea. De mâncat, mânca te miri ce, oricum, nu se mai atingea de carne și de alcool. Cu seninătate, de parcă ar fi întreprins cele mai inofensive acțiuni, tovarășul Cameniță scria, din litere decupate cu migală din ziare, manifeste împotriva regimului. Apoi, urca în tren, călătorea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Juja Wand, violonista Amma Tifu, laureată a concursului Enescu 2007, violonistul Vadim Repin, pianistele Katia și Marielle Lobeque, prima pianistă din România care a concertat la Royal Albert Hall din Londra și care vine în premieră în România. Mulți se miră că numai la Lucerna sau Salzburg se mai întâlnește o așa densitate de nume mari într-o lună de festival. Trebuie să luăm în seamă faptul că doar calitatea și renumele internațional al Festivalului au putut stârni un asemenea ecou
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
acasă dar a refuzat să vină să pună o ștampilă, așa cum au cerut cei din vama din dreapta Prutului. Am fost nevoit să las icoana la Palatul Culturii, urmând să revin în zilele următoare să rezolv situația. Măicuța Natalia a fost mirată , șocată chiar de absurdul gest al vameșului și nu-i venea a crede că românii pot face așa ceva românii să i-o dea și tot românii să i-o ia? A trecut vama plângând și nu-i venea a crede
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
așteaptă pe americani. Cineva, chiar azi (18.04.2000), spunea acolo la voi, la radio, despre elita noastră politică, care „este așa cum a fost crescută de acel regim”. și dacă mai adăugăm și rânza noastră națională, apoi nu mai mă mir de ce se fuge din Basarabia, dar și din România tot. S-au temut unii ( n-o să arăt cu degetul) că nu vor rămâne în istorie, au iscălit tratate cu „vecinii”, au abandonat fariseic șansa de rotunjire a Țării. Decât nimerirea
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
-i scris: să fii liber doar închis! Necăjitul meu popor, 117 95 că ți mai arde deumor! Of, sătulule flămând lângă ape însetând! Cum cerșim cu gura mută pâinea tot de noi crescută. Țara mea de oameni triști, mult mă mir că mai exiști, ciopârțită în bucăți că te mai găsesc pe hărți. Tot mai tristă te apuc de când orbii te conduc și te duc—șontâc!—de zor spre Mărețul Viitor. Săracă țară bogată, vine vântul să te bată, vine cerul
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
i-a tras mereu spre stânga, unde au dat numai de fundături. M-am gândit adesea la câțiva dintre ratații de prestigiu ai generației mele dintr-un motiv pe cât de banal, pe atât de șocant: când ne întâlnim, toți se miră că lucrez zilnic, că scriu zilnic. Parcă s-ar fi vorbit să-mi pună aceeași întrebare: „Cum, tu chiar scrii în fiecare zi?“ Norocul meu a fost că-mi place să muncesc tot timpul, că am o conștiință de tâmplar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
vede lucrurile astfel și suplimentează fondurile tot la spitalul directorului liberal. Fiind mai mulți bani, e normal ca posturile să fie ocupate, în cea mai mare parte, corect, prin concurs, numai de liberali. În orașul F. lumea nu se mai miră de nimic, de când la Operă cântă numai baritoni liberali; tenorii și bașii sunt tot liberali, ba chiar și mașiniștii. Cât despre soliste, toate-s soții și amante de liberali. Ultimele premiere au fost, logic, niște succese culturale liberale. În oraș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
E alegerea dumneavoastră. Nu e o violare a intimității, ci doar o chestiune de rutină. După cum ați observat, nici nu ne-am mai uitat la picioare. Lungi sau scurte, la noi competența are prioritate.“ Pe Vasile B. nu-l mai mira nimic. Împlinea șaizeci de ani. Era șomer de mai bine de un an și toate eforturile pentru slujbe de înaltă calificare veneau cu aceleași condiții: să fie fată și să aibă picioare lungi. Pentru prima oară de când umbla năuc după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]