KorAP: Find »[drukola/base=negru & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...422 423 424 ...2423 >

60,569 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318

să trăim. O lumină pe care nici măcar timpul n-o poate stinge. După aceste cuvinte solemne, Charlie făcu o pauză, ștergându-și cu grijă ochelarii. Era un bărbat puternic, între două vârste, pe mijlocul capului avea un ciuf de păr negru prin care își trecea degetele subțiri în timp ce vorbea. - Știam eu că nu sunt în stare să scriu un sul cu Tora, deși m-am încăpățânat să cred că sunt capabil să o fac. Cu toate că sunt bătrân, nu sunt pregătit sufletește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
auzit rugăciunea lui. În zadar, n-a venit nici măcar un răspuns cât de mic. Ziua următoare era Sabat. Înainte de a se duce la sinagogă, Noah a coborât în pivniță să arunce o privire pe pergament și pe călimările cu cerneală neagră, strălucitoare. Când a deschis ușa aproape ruginită de timp, a fost izbit de un miros neplăcut. Un miros tare de șobolani. A căutat în zadar pergamentul. Nu mai era nimic decât câteva firimituri amestecate cu praf negru. Chiar și sticlele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
călimările cu cerneală neagră, strălucitoare. Când a deschis ușa aproape ruginită de timp, a fost izbit de un miros neplăcut. Un miros tare de șobolani. A căutat în zadar pergamentul. Nu mai era nimic decât câteva firimituri amestecate cu praf negru. Chiar și sticlele de cerneală erau murdărite de praf negru, crăpate, și o parte din cerneală se scursese în pământ. Noah simțise o mare slăbiciune în tot corpul, gura i se uscase brusc, picioarele i se topiseră ca și cum ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
ruginită de timp, a fost izbit de un miros neplăcut. Un miros tare de șobolani. A căutat în zadar pergamentul. Nu mai era nimic decât câteva firimituri amestecate cu praf negru. Chiar și sticlele de cerneală erau murdărite de praf negru, crăpate, și o parte din cerneală se scursese în pământ. Noah simțise o mare slăbiciune în tot corpul, gura i se uscase brusc, picioarele i se topiseră ca și cum ar fi fost făcute din ceară. Se prăbușise dintr-odată ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
suntem plonjori excepționali, tata și cu mine, vom vedea și vom atinge tot ce Aldrovandi a văzut și atins, explică Benedetto mândru. - Aldrovandi? Ce mai e și asta? Un nume vechi pentru o nebunie nouă? explodă Edith cu ochii ei negri în flăcări. Benedetto n-a mai spus nimic și nici Beppo, care s-a așezat din nou pe sofaua albastră, gândindu-se la Gian Galezzo Visconti. El fusese îndeajuns de nebun ca să construiască domul din Milano. Fără îndoială, acel minunat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
lui Benedetto. Numai hainele tinerilor dispăruți atârnau ca niște drapele de doliu bătute de vânt. Lui Beppo i se năzări că totul se întâmplase din cauză că nu făcuse nimic pentru a regăsi corpurile celor dispăruți. Ieșise din tipografie mânat de gânduri negre ca un vânat. Acasă Edith călca tăcută un maldăr de cămăși. Tânăra pereche dormea adânc, ca și cum iubirea le consumase toate puterile. Beppo deschisese ușor ușa de la dormitorul lui Benedetto, contemplându-i o clipă pe cei doi îndrăgostiți. Acum parcă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
nu-și putea desprinde ochii de ele. Era timid și trist și nu îndrăznea să intre cu nici una în vorbă. Avea cincizeci și cinci de ani, dar chipul îi era velin ca al unei fete, avea un nas subțire, ochii negri scânteietori și o barbă galbenă ca mătasea porumbului toamna. Tânjea după iubire și visa să trăiască cu o femeie ca un evreu normal. Dar remarcase imediat că mai toate femeile din sinagogă întorceau privirea de la el. De altfel, Zaharel avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
fusese atât de frig, încât muntele Pilatus aproape că dispăruse complet, ca și lacul de la poalele muntelui, transformat într-o oglindă aburită. Toate drumurile dispăruseră, nu mai exista nimic în albeața fără sfârșit. Numai pe impenetrabilul cer se profilau coroanele negre ale copacilor goi. La hotelul Wilden Mann domnea haosul. Totuși m-au recunoscut imediat și am primit aceeași cameră ca de obicei. Personalul, aproape toți italieni din cantonul Ticino, se sculaseră dis-de-dimineață pentru a face pârtii de zăpadă. În zadar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
nouă, Blanca. Era lungă și subțire ca un sparanghel și capul ei blond semăna cu un nod. Oleg își neteza barba și-și sugea buzele roșii. Uneori mâna fină de evreu rus ce exersa muzica de generații cobora pe caftanul negru și apoi pe borurile pălăriei de catifea. Erau gesturi de om îngrijorat de faptul că Blanca, îmbrăcată în roșu, cu o blană de vizon pe umeri, băuse, ca să se încălzească, nepermis de mult și uneori tușea, înroșindu-se cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
pe tânărul Nietzsche, pe Liszt, Toscanini și pe Hans Richter. De la Triebschen, Oleg ne condusese cu mașina lui mai departe spre lacul Wierwaldstalteltsjon, la fel de înghețat ca toate apele din regiune. Pe gheață aștepta ca într-o viziune suprarealistă un pian negru strălucitor ca un cărăbuș enorm, un Steinway cu toată mândria și luxul lui, nepermis de insolent, în măreția iernii și a frigului. O lume pestriță bea din sticle mari. Erau deja beți, așteptând să cânte aria operei lui Purcell, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
era altceva decât o luptă crâncenă între forțele naturii pentru a afirma iubirea omenească. Era vorba de o feerie erotică. Chiar și luptele dintre magicienii Merlin și Osmond nu erau altceva decât opoziția dintre două aspecte ale aceleiași iluzii. Iluzia neagră și cea albă, toate astea pentru a lărgi limitele realității pentru oameni și a face totul asemănător visului. După Oleg, arta și iubirea puteau nu numai să deplaseze munții, dar chiar să provoace năvăliri de ape în uscăciune, să topească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
dungă de gheață veșnică. GHETELE FERICIRII Era sâmbătă dimineața și Rudi se grăbea ca de obicei să ajungă la sinagoga din centrul Stockholmului. Se îmbrăcase frumos cu caftanul de mătase, pe cap își pusese calota albastră și peste ea pălăria neagră. Timp de cincisprezece ani, de când emigrase din infernul comunist, făcuse același drum sâmbăta - având impresia că atâta timp cât va fi în stare să facă acest drum, va fi sigur că este încă viu. De când murise Zina, soția lui, devenise din ce în ce mai singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
pus într-un sicriu de lemn, care la rândul lui urma să fie pus în superbul sicriu al comunității evreiești, după ritualul spălării. Corpul părăsi casa cu picioarele înainte și cu două lumânări la cap. Un bărbat cu o calotă neagră pe cap cânta un psalm: Începutul vieții există la sfârșit. În aceeași zi, la Solna, Tua întâlnise din întâmplare un băiat, Natanael. Îl văzuse odată la un ceai dansant la o cunoștință și fusese intrigată de faptul că era invitat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
controleze. Până la urmă soțul meu a primit câteva săptămâni bune de păsuire pentru plata datoriilor. Directorii plecaseră în același fel cum sosiseră - unul după altul, fără zgomot, dispărând complet în mașinile lor de lux. Pe masă, cineva uitase un pix negru. L-am luat, gândindu-mă să-l arunc pe fereastră. Dar am remarcat că pe el era scris numele șefului cel mare. Mi-a venit ideea să-l folosesc ca stinghie în colivia lui Sucki. Am șoptit: - Dragă Sucki, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
într-o asemenea țară, ca să ne vedem viața și greutățile din alt unghi. Ziua următoare, dis-de-dimineață, ne-am îndreptat spre aeroportul Arlanda. Înainte de a închide ușa de la apartamentul nostru, am aruncat o privire în colivia lui Sucki - ședea pe pixul negru. Și ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, pixul era „pictat“ recent cu pete albe și gri de pe pântecul lui misterios. La aeroportul din Milano ne aștepta prietenul nostru, Franco Bonelli. Am remarcat imediat că era frumos, dar îmbătrânise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
că Sucki era bolnav pentru că atâta timp fusese lipsit de mâncare, aer și apă proaspătă. Dar, spre mirarea mea, după un sfert de oră l-am văzut zburând și așezându-se pe claviatura pianului. Ca și cum mi-ar fi citit gândurile negre și dorea să mă consoleze. Atunci am văzut că pierduse penele simetric. Strânsesem toate penele pe o hârtie albă și le numărasem, constatând cu încântare că Sucki pierduse exact aceleași pene din aripa dreaptă și stângă. Dacă ar fi pierdut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

același timp îi simțeam prezența de netăgăduit, acolo, la ușa apartamentului meu, având forma unui individ necunoscut și nemaivăzut. Un om înalt de doi metri îmbrăcat în haine de piele, cu picioare și bot de cal, cu părul lung și negru, mirosind puternic a teamă, măști moarte, scenă de teatru, fum demonic și carne de gagici. - Nu-nțelegi, a conchis Bogdan. Văd că nu-nțelegi. Eu nu puteam scoate un sunet. Mi-a întins mâna, zâmbind. - Ce? m-am speriat eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
să-l impresionez pe Bogdan, poate sperând ca această clipă de neuitat să oprească în sfârșit timpul, așa cum îmi doresc de o viață, sau nici eu nu mai știu eu ce sperând. Mă ridic. Suntem față în față. Ochii săi negri și mari sunt nesfârșiți, iar eu m-am pierdut deja. Și totuși de-aici trebuie să-l apuc, nu din altă parte, pentru că nu am cum. Purtat și îndurerat de imensa lor bunătate, iată, am și intrat înăuntrul lor, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
joc veșnică pentru dânsa. Își va strica reputația, dar asta e, ne-am născut și trebuie să ne ia și pe noi. Sau nu. Iată acum, pasta condensată și magma lichidă care pare să fi ajuns trupul apei verzi și negre în același timp se apropie amețitor. Este infinită și nu poți să nu-ți dai seama, în ultimele secunde, că ea a devenit totul, a înghițit chiar și cerul, atât de cumplită este. Inutil să mai spun că valurile sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
ceea ce gândise oricine oricând, deci mii și mii de ani de evoluție, erau practic aruncați la gunoi. În cu totul altă parte a lumii, însă, Ray Kurzweil ieșea din studioul televiziunii destul de îngrijorat. La fel de îngrijorat, observă că individul în costum negru elegant care îl adusese acolo nu plecase, ci îl aștepta în continuare, asemeni unui cerber răbdător. - Felicitări, zise acesta strângându-i mâna, ați făcut exact ce trebuia. - Dar e o nebunie, protestă Kurzweil, cercetările mele sunt departe de a fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
așteptarea morții termice. Bolborosea vorbe înspăimântătoare, vrăji sinistre ce o făcură pe biata copilă să capete strălucirea morții pe măsură ce înghițea culoarul, neîndrăznind să mai întoarcă nicicum capul spre domnul director, a cărui fantomă se detașa din ce în ce mai puțin clar pe fondul negru de fum și inimaginabil al unei catedrale înalte de zeci de mii de metri. Pașii căpătară rezonanța Suspendării, înecându-se într-un ecou uriaș, inexistent până în acea clipă. Trecând pe culoarele unde apa curgea în neștire, susurând și picurând în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Abdulah citi reclama uriașului magazin gri care îi apăruse în fața ochilor. Pe el scria UNIREA. Totuși asta nu-l ajuta prea mult, așa că încercă să caute ajutor privind în jurul său. Fețele și hainele oamenilor depășeau și ele orice imaginație, fiind negre. Lucrul acesta îl sperie într-o așa măsură, încât Abdulah făcu pe loc o reevaluare a tuturor datelor care compuneau persoana lui, moment în care înțelese. Pedeapsa. Pedeapsa din grădina raiului. Iar această pedeapsă însemna că el încă mai păstra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
ca viața să nu aibă sens, nenumărate soluții care răspund și, amestecate, fac sens, gust și culoare pentru coincidențele inexistente care își ițesc capul asemeni unor lilieci atârnați de tavanul unei peșteri, stranii pofte pornite la vederea unor chipuri feminine negre, mistice, inspirând mirosuri orientale, forme migdalate și stranii ale unor ochi sidefii ce nu pot fi cuprinși, scalpuri și bucăți de față netede, scandinave, fracțiune de geniu necuprinsă, izbucnită, înțeleasă și întrevăzută în clipa unui orgasm, dragoste perenă neuitată și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
grif și corzi din trunchi de copac. Aceștia doi nu se înțelegeau mai deloc dar, în mod absolut ciudat, se iubeau. Angestaitn, pianistul, se unduia într-un dans știut numai de el, verificând indicatoarele și cesulețele unor aparate mici și negre, zbenguindu-se apoi de zor prin fața boxelor de o înălțime amețitoare. Retras în marginea uriașei platforme de lemn care era scena, nervos, încercând din răsputeri să se calmeze, Zulfik controla pentru ultima dată setările synthesizer-ului său cu o singură clapă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
pur și simplu de ce nefastă natură puteau fi acțiunile pe care, bănuiam eu, mai mult ca sigur le inițiasem în consistenta mea dispariție. Mai mult decât atât, fapt încă și mai îngrozitor, în mâna dreaptă țineam cu hotărâre o geantă. Neagră. Nu a mea, iată de ce era atât de îngrozitor acest fapt. Din ce întunecate și tulburi peregrinaje pe cărările vieții putusem aduna acea valiză și în ce scop, nu-mi pot închipui, pentru că nicicum, nici silit, nu aș fi cărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]