12,312 matches
-
în ceri, a sorbit din lumina cea mai sântă, și-a îmbătat ochii cu idealele cele mai sublime, și-a muiat sufletul în visurile cele mai dragi, pentru ca în urmă, căzut la pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea, gravată în jurul buzelor, că nu mai e în ceri233. Sunt surprinse apoi trăsături definitorii ale structurii sale: melancolia, neopozitivismul, dar și alte elemente ale realismului unei vieți pe cât de tumultuoase și pline de creativitate, pe atât de nefericite: Un copist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
haină lungă și vopsită fel de fel, cânta încet și pe nas, apoi a pus-o într-o groapă, au aruncat țărână deasupra ei de-au acoperit-o314. În nedumerirea lui, copilul părea că aude glasul ei cel dulce și încet. Tristețea din imagini răzbate peste tot: Vedea pe mama lui plângând într-un colț de fereastră, țiind spasmotic cu mâna o perdea albă315... În proza intitulată La curtea cuconului Vasile Creangă, chipul mamei este pe cât de veridic, pe atât de credibil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
semănăm cu Dostoievski, dar să nu fim condamnați la moarte ?46 Iar altundeva medita: Odată, când am reușit să scriu un vers într-adevăr bun și când mi-am dat seama că el nu reprezintă nici a suta parte din tristețea care l-a provocat, m-am rugat lui Dumnezeu: "Dă, Doamne, să n-am niciodată talentul lui Shakespeare, căci bănuiesc cam ce se ascunde în spatele lui".47 Ce altceva să ascundă interogațiile stănesciene decât nebunia creativă, poate cea mai tragică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de a-l descifra, erosul conține, în optica eminesciană, trăsături universal valabile. Se pot distinge două lumi aparent diferite: pe de o parte, iubirea simplă, directă, ce amintește de propria idilă adolescentină, pe de alta, iubirea ca izvor al meditației. Tristețea din finalul poemului Floare albastră este un exemplu grăitor. Poate una dintre cele mai frumoase imagini eminesciene, Ca un stâlp eu stam în lună98, abstrage în ea atât singurătatea celui rămas singur, cât și a sufletului chinuit de amintirea trecutei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
stânele de oi186; altădată însă, el se disipează în reverberații acustice ale întregului univers, încât numai urechea cea mai fină și mai cunoscătoare poate să-l sesizeze. Pornind de la sugestia sunetului, lucrurile pot lua o întorsătură surprinzătoare. În acord cu tristețea unei iubiri eterne, dar și a faptului că totul este trecere, poetul ajunge să atingă alte resorturi; de aici se zămislesc armonii simfonice ca acestea: De ce taci, când fermecată/ Inima-mi spre tine-ntorn?/ Mai suna-vei dulce corn,/ Pentru mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
imaginea copleșitoare a unui bocet al cosmosului domină: De umbre lungi purtatu-i sicriul [cel] de nouri/ Și firea-ntreagă plânge în înmiite-ecouri/ Plâng stelele frumoase și în de aur roi/ Se-nșiră l-a ta moarte în luminos convoi 300. Tristețea primordială de care pomenea I. Negoițescu are la bază plânsul universului genuin 301, consumat în sine, dar care se propagă și în elementele sale disparate. În elementele acestea domnește o tristețe iremediabilă, extrem de profundă și de contradictorie. Avem descrisă însăși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-nșiră l-a ta moarte în luminos convoi 300. Tristețea primordială de care pomenea I. Negoițescu are la bază plânsul universului genuin 301, consumat în sine, dar care se propagă și în elementele sale disparate. În elementele acestea domnește o tristețe iremediabilă, extrem de profundă și de contradictorie. Avem descrisă însăși starea de vis a universului: Ei dorm cum doarme-un haos, pătruns de sine însuși,/ Ca cel ce-n visu-i plânge, dar nu-și aude plânsu-și302. Plânsul elementelor primordiale ale universului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
adună strofe cu un pronunțat caracter social, al patrulea, "Pe lângă balade", este constituit din prelucrarea unor străvechi legende, în vreme ce al cincilea (și cel mai consistent), " Chipul din fântână", este structurat din meditații pe tema "fugit irreparabile tempus". Permanenta convertire a tristeții în bucurie ("Bucuros de întristare" spune poetul) constitue eternul leit-motiv. În aura răsăritului, albinele "sug tristețe înflorită"; ciclul viață-moarte presupune, în regnul vegetal, misterioase treceri corolă-humă-corolă, iar în marea trecere, înflorirea trudei strămoșilor nutrește împlinirea ei pe spirala secolelor: Ținând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
străvechi legende, în vreme ce al cincilea (și cel mai consistent), " Chipul din fântână", este structurat din meditații pe tema "fugit irreparabile tempus". Permanenta convertire a tristeții în bucurie ("Bucuros de întristare" spune poetul) constitue eternul leit-motiv. În aura răsăritului, albinele "sug tristețe înflorită"; ciclul viață-moarte presupune, în regnul vegetal, misterioase treceri corolă-humă-corolă, iar în marea trecere, înflorirea trudei strămoșilor nutrește împlinirea ei pe spirala secolelor: Ținând de coarne veacul și asudând la plug /Țăranii merg arându-și strămoșii din ogoare." Carul cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
pârtie. Grigore Vieru scria atunci: "Privește în ochii Limbii Române până când te va recunoaște și va izbucni în plâns." Și tot el: Stă în puterea Limbii Române să-l găsească, odată și odată, pe Dumnezeu." * C ând văd cu ce tristețe a primit țara vestea dispariției lui Grigore Vieru, mă-ntreb unde-s și de ce tac românii care i-au aplicat jignitoarea etichetă "patriot de ocazie"... "Un mort plâns de mulțime încă poate schimba ceva în lumea asta" crede poetul basarabean
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
mult mai mult decât obișnuita "fișă de lucru". Fiecare veche însemnare e-un strigăt venit de departe, iar ecoul, tot lovindu-l de bolți, l-a istovit, l-a stins, lăsând în filigranul literelor desenate cu pana un "zaț" de tristețe și înțelepciune... I-aș săruta cu adânc respect dreapta vel-pitarului Toader Jora, care, la mijlocul veacului al XVIII-lea, nota simplu, pe o margine de filă: Pentru acest pământ al Țării Moldovei eu așa am aflat că au locuit pe aceste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
neînsuflețit ar fi denucleată și genomul lui Lenin ar fi clonat." Asta, se întreabă Harris, l-ar readuce pe Lenin printre noi? Nici vorbă: Chiar dacă genomul acestui om s-a păstrat intact, n-o să-l mai vedem pe Lenin niciodată (tristețe adâncă, n.n.) Nu putem recrea Rusia prerevoluționară, nu putem simula mediul în care a crescut, educația pe care a primit-o, nu îi putem recrea părinții care să-l crească și să-l influențeze în dezvoltarea sa." Și, adăugăm noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
spre a da în clocot la fiecare început de mai... Sardino, cum bine îl știu, slobozește focul rar și chibzuit, fiindcă (citez) "nu numai vânatul s-a rărit, s-a rărit și pădurea" observație de bun simț ce ascunde atâta tristețe în simplitatea ei! Cum spuneam, meritul esențial al acestor povestiri rămâne sinceritatea; autorul știe mai bine cum se-mprăștie alicele decât se presară virgulele. E-un om al pădurii în sensul înalt al cuvântului și, probabil, se simte mai în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
pentru mine o fac, să-mi desmorțesc mintea și mâna. Scrisul îmi dă o liniște și îmi descoperă gândurile, îmi întărește memoria, ideile, și cu aceasta am o mare preocupare, să caut și-n frunza galbenă ceva. Mi se risipește tristețea și regret de timpul târziu pe care l-am descoperit, regret că nu mai pot pleca nicăieri că nu stau bine nici cu inima, am probleme și cu doamna doctor și cu Geta Manta, asistenta șefă, cu care nu mă
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
mi-au trecut anii și tare-mi este frică, să nu-mi mai treacă restul, că sunt destul de grei! Stau și privesc cum a fost și s-a scurs tinerețea, stau și privesc cu plăcere dar și cu minute de tristețe chipul frumos al domnului Mânăstireanu și a soțului meu și a tuturor tinerilor pe care i-am cunoscut, ce poate face timpul și viața dintr-o ființă de om. Citesc scrisorile colegiale și prietenești, scrise cu căldură, cu dragoste, și
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
și fata în lumea ei, Maria a rămas plângând toată ziua. După un timp, Maria s-a îmbolnăvit, a zăcut vreo două-trei luni, și a decedat. A fost înmormântată de conducerea Primăriei și a căminului la groapa săracilor. Cu aceeași tristețe și recunoștință - respectând trecerea anilor - gândurile mi se îndreaptă către oameni precum Maria pentru care nu am avut nici o putere să o ajut mai substanțial, ea care, o ființă blândă și muncitoare, a muncit atât ca fetele ei să aibă
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
există! Celui cu minte nu-i este permis să îmbătrânească, iar femeia frumoasă nu poate să îmbătrânească. Mintea și frumusețea se schimbă cu timpul, însă nu piere. Este nevoie de multă înțelepciune ca să îmbătrânești fără urâțire, fără răutate și fără tristețe. Oamenii nu sunt de aceeași vârstă chiar când au același număr de ani! La bătrânețe se arată pe față caracterul și sufletul omului, așa cum se arată relieful unui deal abia iarna și nici atunci, când își pierd pădurile podoaba și
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
bărbia ușor despicată la mijloc, cu o gură cărnoasă, senzuală, ușor întredeschisă, cu niște ochi căprui, care, de după "perdelele" ochelarilor păreau inaccesibili, dar care, în realitate, priviți de-aproape, fără lentile, erau plini de bunătate, înțelegere și cu o anumită tristețe. Avea un păr bogat, ușor buclat deasupra frunții. Și era cu vreo cinci ani mai în vârstă decât Ea. Era însă un tip atletic, cumpătat, fără nici un pic de burtă, semn al unui anumit ascetism bine chibzuit, deși în funcția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
o carte. E un simbol care rămâne și pentru azi și pentru mâine. Iar trecătorii, privindu-l, îi admiră și mantaua lungă, groasă și călduroasă, bună pentru orice iarnă geroasă. Îți mulțumesc, maestre Irimescu, pentru darurile tale generoase și frumoase! TRISTEȚEA BĂTRÂNULUI STRANSKY În blocul nostru, la scara C, la parter, într-o garsonieră, ședea un bătrân cărturar, refugiat polonez, pensionar. Fusese profesor de istorie și geografie la Cernăuți. Îl chema Wladislav Stransky. Fugise de două ori din calea trupelor sovietice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
muncit și s-au stins cei mai mulți dintre ei". Autorul identifică pe unii prieteni, dintre care nu lipsesc cei "deveniți eroi ai cărții lor", dar și pe acei "dușmani ce le râvneau bunăstarea sau faima". Dezvăluie crâmpeie din "satisfacția împlinirilor și tristețea insucceselor", înțelegerea și altruismul "față de cei sărmani"; cine mai știe azi, bunăoară, că "Lovineștii (părinții lui Eugen Lovinescu, n.n.) au crescut în casa lor 26 de copii de țărani săraci dar silitori la carte"? (p. 21). Când a fost vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
16 Lanțul 21 Bunica 24 Întâlnire cu Sadoveanu 32 Examen la Psihologie pedagogică 37 Timur Lenk și tabloul pentru posteritate 51 Colega de birou, Elvira 58 O călătorie în paradis 88 Diploma de doctor 144 Maestrul Irimescu la Fălticeni 150 Tristețea bătrânului Stransky 166 "Șeriful" din Catedrală 176 Un prieten 193 Destine 232 Erich Beck și Bucovina 279 Bucovina și mitul habsburgic 295 Redactor: Simona Modreanu Editura JUNIMEA, Iași ROMÂNIA, Strada Pictorului nr. 14 (Ateneul Tătărași), cod 700320, Iași, tel./fax
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
-ți spun. Cum vreți dumneavoastră, dom’ director. Io nu mă supăr oricum mi-ați spune. — Vreau să mă-nțelegi bine, să nu carecumva să-ți faci o impresie greșită. E prea multă mizerie În povestea asta a ta, prea multă tristețe, prea multă violență... Înțeleg bine dorința de autentic, dar cădem În extrema cealaltă. — Ce extremă, dom’ director? Sunt numai ochi și urechi și atenția mea pare să-i provoace o vădită plăcere. Zâmbește satisfăcut, disecă și aprofundează. — Viața e viață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ați făcut. Visul vostru de aur, familiile voastre și slujbele voastre, cărțile voastre, vinul și bucatele voastre, femeile pe care le-ați iubit și v-ați Împrietenit cu ele, copiii voștri pe care i-ați văzut crescând frumoși și sănătoși, tristețea și fericirea și toate speranțele voastre și vorbele care v-au dat să mâncați și cu care ați rezistat: Omoară! Omoară! Omoară! Tot ce e viu să piară! Drept care, obștea scriitorilor urează. Pentru a da. Acțiunile sale mobilizatoare. O nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cântec trist... abia auzit. Și în Grădina publică din Copoul Iașului, venise toamna ca un prăpăd... Aleile erau așternute cu frunze veștede aduse de vânt, cu niște nuanțe, de la galben putred... la roșu ruginiu, culori care ți umplu sufletul de tristeți. După mai multe zile friguroase și umede, o geană palidă de soare se ivi printr-o spărtură de nori, și încet-încet începu să se lumineze. Soarele se suise la vreo două sulițe pe cer. Dimineața era călduță... dar tristă și
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
revedea..!”, își continuă colegul gândul, subliniind bucuria revederii după atâția ani... Îi priveam cu atâta drag, încât simții nevoia să-i dezmierd... Pe chipul lor liniștit, de oameni greu încercați de viață, o viață lungă plină de zbucium... bucuria și tristețea se împleteau întrun chip dureros. „ ...Ne-am rărit... ne-am cam rărit..!, continuă tot el, rar și grav, rotindu-și privirea stingher peste noi, cu o nesfârșită tristețe în ochi, evitând cu mult bun simț, cuvântul fatal... Și, din nou
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]