106,336 matches
-
al primului ministru (1996) și premiul pentru traducere al Ministerului Educației (2000). Yoffe a decedat pe 21 iunie 2008, în urma unei boli pulmonare. Yoffe a fost apropiat de generația de scriitori din vremea Războiului de Independență. Critica sa a însoțit literatura ebraică de-a lungul secolelor, de la scriitori mișcării culturale Haskalah ca Abraham Uri Kovner și Abraham Papirna, la scriitorii din epoca iluminismului și a Renașterii ca David Frishman, Micha Yosef Berdichevsky și Yosef Haim Brenner, și până la scriitorii generației sale
A.B. Yoffe () [Corola-website/Science/337109_a_338438]
-
Avraham Shlonsky, Lea Goldberg, Nathan Alterman, Jakob Horowitz și Rafael Elias. În centrul cărților sale se află conflictul între nou și vechi ca parte a unei dinamici cunoscute sub numele de reînnoire și continuitate. În paralel cu analiza critică a literaturii israeliene, el a studiat contribuția scriitorilor evrei la literatura română, scriind, singur sau în colaborare, antologiile "Scriitori evrei de limba română" (1972) și "Pe pășuni străine: Scriitori evrei din România, 1880-1940" (1996). A colaborat la elaborarea mai multor dicționare și
A.B. Yoffe () [Corola-website/Science/337109_a_338438]
-
Rafael Elias. În centrul cărților sale se află conflictul între nou și vechi ca parte a unei dinamici cunoscute sub numele de reînnoire și continuitate. În paralel cu analiza critică a literaturii israeliene, el a studiat contribuția scriitorilor evrei la literatura română, scriind, singur sau în colaborare, antologiile "Scriitori evrei de limba română" (1972) și "Pe pășuni străine: Scriitori evrei din România, 1880-1940" (1996). A colaborat la elaborarea mai multor dicționare și antologii (listă parțială): A mai scris prefețe ale edițiilor
A.B. Yoffe () [Corola-website/Science/337109_a_338438]
-
un doctorat în filologie hispanică, cu teza "Arta narativă a lui Miguel Ángel Asturias" (1971). În 1939 este numit asistent universitar la Catedra de filosofia dreptului, activând în această calitate până în 1944, când este detașat ca lector de limba și literatura română la Universitatea din Madrid (1944-1946) și apoi ca lector de limba română în Elveția (1946-1947). Se întoarce în România în 1947, unde lucrează ca redactor la Editura Științifică (1947-1962), apoi din 1962 ca lector la Catedra de limba și
Paul Alexandru Georgescu () [Corola-website/Science/337112_a_338441]
-
română la Universitatea din Madrid (1944-1946) și apoi ca lector de limba română în Elveția (1946-1947). Se întoarce în România în 1947, unde lucrează ca redactor la Editura Științifică (1947-1962), apoi din 1962 ca lector la Catedra de limba și literatura spaniolă a Facultății de Filologie din București. După obținerea doctoratului în filologie în 1971 este promovat în postul de conferențiar, în care va funcționa până la pensionare (1979). A îndeplinit funcțiile de vicepreședinte al Asociației de Prietenie Româno-Venezuelene și membru corespondent
Paul Alexandru Georgescu () [Corola-website/Science/337112_a_338441]
-
Ramuri", "Steaua", "Arbol" (Spania), "Revista Nacional de Cultura", "Imagen", "Aretusa", "El Nacional" (Venezuela), "Revista de los Andes" (Columbia), "Bufanda del sol" (Ecuador), "Studi e informazioni" (Italia) etc. a desfășurat o bogată activitate de hispanist. A scris mai multe volume despre literatura hispano-americană, a alcătuit "Antologia eseului hispano-american" (1975) și "Antologia criticii literare hispano-americane" (1986) și a tradus din scrierile lui Miguel Ángel Asturias, Julio Cortázar, Jorge Luis Borges, Mario Vargas Llosa ș.a. De asemenea, a ținut conferințe despre literatura spaniolă și
Paul Alexandru Georgescu () [Corola-website/Science/337112_a_338441]
-
volume despre literatura hispano-americană, a alcătuit "Antologia eseului hispano-american" (1975) și "Antologia criticii literare hispano-americane" (1986) și a tradus din scrierile lui Miguel Ángel Asturias, Julio Cortázar, Jorge Luis Borges, Mario Vargas Llosa ș.a. De asemenea, a ținut conferințe despre literatura spaniolă și hispanoamericană la mai multe universități din Italia, Belgia și Venezuela.
Paul Alexandru Georgescu () [Corola-website/Science/337112_a_338441]
-
căpătuială. Analizând unele asemănări istorico-literare și lingvistice, istoricul literar Neculai Alexandru Ursu a susținut că pitarul Hristache ar putea fi pitarul H. Ioanide, care a colaborat cu versuri și proză, în perioada 1841-1844, în revista " Foaie pentru minte, inimă și literatură". În prezent o stradă din sectorul 1 al municipiului București, care intersectează Calea Dorobanților dinspre est, poartă denumirea Hristache Pitarul.
Pitarul Hristache () [Corola-website/Science/337115_a_338444]
-
Ca urmare, principalele familii au instituit republica, au alungat familia regală a lui Tarquiniu din Roma și au apărat cu succes republica împotriva intervenției triburilor etrusce și latine. Ca rezultat, violul a devenit o temă majoră în arta europeană și literatură. Unul din primii doi consuli ai Republicii Romane, Lucius Tarquinius Collatinus, a fost soțul Lucreției. Toate sursele privind instituirea republicii reiterează evenimentele de bază ale poveștii Lucreției, deși relatările diferă ușor. Povestea Lucreției nu este considerată un mit de majoritatea
Lucreția () [Corola-website/Science/337103_a_338432]
-
în lumina manuscriselor și a corespondenței sale" (1978). După absolvirea facultății a lucrat pe post de cercetător științific principal la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București (din 1957). Activitatea sa profesională este consacrată, în exclusivitate, cercetării literaturii naționale sub diferite aspecte. A publicat, în colaborare, trei volume dedicate presei literare românești din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea ("Reviste literare românești din secolul al XIX-lea", 1970; "Reviste literare românești din ultimele
Stancu Ilin () [Corola-website/Science/337130_a_338459]
-
XX-lea ("Reviste literare românești din secolul al XIX-lea", 1970; "Reviste literare românești din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea", 1974; "Reviste literare românești de la începutul secolului al XX-lea", 1976) și a colaborat la redactarea volumelor "Istoria literaturii române" (II, 1968), "Metododologia istoriei și criticii literare" (1969), "Studii de literatură universală și comparată" (1971), "Reviste progresiste românești interbelice" (1972), "Literatura română contemporană. I. Poezia" (1980), "Mihai Eminescu. Centenar" (1984), "Atitudini și polemici în presa literară interbelică" (1984). A
Stancu Ilin () [Corola-website/Science/337130_a_338459]
-
literare românești din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea", 1974; "Reviste literare românești de la începutul secolului al XX-lea", 1976) și a colaborat la redactarea volumelor "Istoria literaturii române" (II, 1968), "Metododologia istoriei și criticii literare" (1969), "Studii de literatură universală și comparată" (1971), "Reviste progresiste românești interbelice" (1972), "Literatura română contemporană. I. Poezia" (1980), "Mihai Eminescu. Centenar" (1984), "Atitudini și polemici în presa literară interbelică" (1984). A debutat publicistic în 1959 cu un articol publicat în "Studii și cercetări
Stancu Ilin () [Corola-website/Science/337130_a_338459]
-
1974; "Reviste literare românești de la începutul secolului al XX-lea", 1976) și a colaborat la redactarea volumelor "Istoria literaturii române" (II, 1968), "Metododologia istoriei și criticii literare" (1969), "Studii de literatură universală și comparată" (1971), "Reviste progresiste românești interbelice" (1972), "Literatura română contemporană. I. Poezia" (1980), "Mihai Eminescu. Centenar" (1984), "Atitudini și polemici în presa literară interbelică" (1984). A debutat publicistic în 1959 cu un articol publicat în "Studii și cercetări de istorie literară și folclor". Studiile sale de istorie literară
Stancu Ilin () [Corola-website/Science/337130_a_338459]
-
puncte de vedere noi și constituind materiale documentare de importanță fundamentală în analiza creației literare a autorilor sus-menționați, deoarece apelează pentru elucidarea unor aspecte la științe înrudite: folcloristica, filologia, istoria, istoria artelor. Studiile sale au contribuit, de asemenea, la îmbogățirea literaturii române cu identificări ale unor noi opere, articole, reviste și alte colaborări literare. Stancu Ilin a publicat două cărți despre viața și opera lui Liviu Rebreanu: "Liviu Rebreanu în atelierul de creație" (1985) și "Liviu Rebreanu în agora" (1988), precum și
Stancu Ilin () [Corola-website/Science/337130_a_338459]
-
care a fost predat. A mai tradus din opera literară a lui Fiodor Dostoievski, Bertolt Brecht și Georges Duhamel. Poetul și criticul literar Emil Manu îl considera „un intelectual fin și discret”. A murit la 25 august 1975, la București. Literatura scrisă de se evidențiază prin vervă epică și o notație rapidă, „făcută din fuga condeiului”. Scriitorul prezintă un mediu convențional, ușor cosmopolit și exotic, arătând o curiozitate intelectuală față de misterul eternului feminin. Personajele sale, precum Victoria Gherman din romanul "Adorata
Romulus Dianu () [Corola-website/Science/337120_a_338449]
-
Colocviul Eminescu, Veneția, 1964; Congresul de Studii Mediteraneene, Malta, 1969). Victor Buescu a debutat cu articole rebusistice în 1929, publicând primele sale studii de specialitate în anul 1934 în "Revista clasică" (1934). A mai colaborat cu note și recenzii din literatura latină și portugheză în revistele "Viața Românească", "Ion Maiorescu", "Ausonia", "Buletinul Institutului de Studii Latine" (la care a îndeplinit funcția de prim-redactor), "Vremea", "Revista Fundațiilor Regale", "Dacia rediviva" etc. Publică studii de filologie clasică și română în reviste de
Victor Buescu () [Corola-website/Science/337122_a_338451]
-
fost finalizat postum și publicat de soția sa, Maria Leonor Carvalhăo Buescu, în colaborare cu Mihaela Mancaș și Mihai Zamfir (1977). A scris versuri și a publicat, în 1953, volumul de "Atol". A desfășurat o activitate bogată de traducător al literaturii române în limba portugheză, publicând volumele "Contos romenos" (1943) și "Novos contos romenos" (1946) și traducând, singur sau în colaborare cu diverși scriitori lusitani, opere literare românești de referință precum poeziile lui Mihai Eminescu, "Amintiri din copilărie" de "Ion Creangă
Victor Buescu () [Corola-website/Science/337122_a_338451]
-
din copilărie" de "Ion Creangă", "Viața la țară" de Duiliu Zamfirescu, "Pădurea spânzuraților" de Liviu Rebreanu, precum și scrieri ale lui Cezar Petrescu, Mihail Sadoveanu, Ioan Al. Brătescu-Voinești, Gib I. Mihăescu, Ionel Teodoreanu ș.a. Cea mai mare parte a traducerilor din literatura română a apărut în cadrul Colecției Lectoratului Român de la Facultatea de Litere din Lisabona.
Victor Buescu () [Corola-website/Science/337122_a_338451]
-
și Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1952-1956). A lucrat ca bibliotecar la Biblioteca județeană „Gh. Asachi” din Iași (1956-1958), apoi ca preparator (1958-1960), asistent (1960-1969), lector (1969-1977), conferențiar (1977-1992) și profesor (1992-2001) la Catedra de Literatură română și la Catedra de Literatură comparată ale Facultății de Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, unde a predat disciplinele Folclor, Estetică, Etnologie, Mitologie și religie. A obținut în 1971 titlul de doctor în filologie al Universității din
Petru Ursache () [Corola-website/Science/337138_a_338467]
-
Al. I. Cuza” din Iași (1952-1956). A lucrat ca bibliotecar la Biblioteca județeană „Gh. Asachi” din Iași (1956-1958), apoi ca preparator (1958-1960), asistent (1960-1969), lector (1969-1977), conferențiar (1977-1992) și profesor (1992-2001) la Catedra de Literatură română și la Catedra de Literatură comparată ale Facultății de Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, unde a predat disciplinele Folclor, Estetică, Etnologie, Mitologie și religie. A obținut în 1971 titlul de doctor în filologie al Universității din București cu teza "„Șezătoarea” în contextul
Petru Ursache () [Corola-website/Science/337138_a_338467]
-
Miorița" este abordată de Petru Ursache într-un volum de 328 de pagini, organizat în 6 capitole (Aventuri thanatice exemplare, Imaginarul mitic al păstorului, Transhumanțe sufletești și de imagine, Înaltul de Sus și Înaltul de Jos, Ars moriendi, Mit și literatură). Etnologul tratează creația populară de pe o poziție interdisciplinară, acordând atenție înțelesurilor mitologice, literare și estetice ale baladei. „Miorița” este considerată o meditație ontologică pe tema morții, în care conflictul dintre păstori nu este decât un pretext pentru a căuta un
Petru Ursache () [Corola-website/Science/337138_a_338467]
-
Meșterul Manole, studii de etnologie și mitologie" și "Arta de a muri", cercetând modul de integrare a miturilor în opera lui Mircea Eliade. Cartea "Bucătaria vie. File de antropologie alimentară" (Junimea, 2011) este o călătorie literară pe teme culinare prin literatura universală de la Epopeea lui Ghilgameș și textele biblice până la operele literare ale unor scriitori români precum Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Păstorel Teodoreanu și Mihail Sadoveanu. În concepția lui Petru Ursache, arta este subsumată unei dualități umano-divine, orice abordare a ei
Petru Ursache () [Corola-website/Science/337138_a_338467]
-
din lume, cu excepția unei singure rachete. Doi copii, Philip Chandler (John Stockwell) și Marlowe Hammer (Michael Dudikoff), sunt abandonați de către părinții lor într-un adăpost antiatomic construit în partea laterală a unui munte împădurit. Cei doi cresc în adăpost, cu literatura de ficțiune cu detectivi a anilor 1950 și muzica swing ca forța de ghidare a procesului de învățare. Cincisprezece ani mai târziu, Marlowe reușește să iasă din peșteră, descoperind afară o lume ciudată cu totul nouă. Filmul a fost lansat
Vise radioactive () [Corola-website/Science/337149_a_338478]
-
Cernău). A urmat școala primară în satul natal, apoi studiile secundare la Blaj (1913-1919), finalizate la Orăștie, unde își dă și bacalaureatul (1920), și ulterior Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1920-1924), obținând licența în limba și literatura română, secundar istorie (1924). I-a avut ca profesori în facultate pe Gheorghe Bogdan-Duică, Sextil Pușcariu, Nicolae Drăganu și Ioan Lupaș. După absolvirea facultății lucrează ca redactor la săptămânalul clujean "Societatea de mâine", arhivar suplinitor la Arhivele Statului din Cluj
Ion Breazu () [Corola-website/Science/337141_a_338470]
-
lui Sextil Pușcariu, lucrând ca asistent la fonetică experimentală, șef al secției bibliografice și al bibliotecii, apoi administrator (1940-1945). În anul 1931 obține un doctorat magna cum laude, cu teza "Edgar Quinet și românii", continuându-și în paralel cercetările cu privire la literatura transilvăneană și cercetările de literatură comparată. Studiul "Michelet și românii" (1935) este premiat de Academia Română în 1937, în urma raportului lui Nicolae Iorga. Este cooptat în învățământul universitar, fiind numit în 1943 conferențiar de istoria literaturii la Facultatea de Litere a
Ion Breazu () [Corola-website/Science/337141_a_338470]