12,214 matches
-
care destinul îl aduce poetului". Considerat prin excelență poet metafizic, la Lucian Blaga, "atunci cînd gînditorul se află în impas, el consultă poetul. Și reciproca e adevărată, cu condiția însă de a nu pretinde că filosoful face poezie". Poetul și filosoful din Lucian Blaga se sprijină, întregesc și luminează printr-o transcendență personală. Prezentarea lui Alexandru Busuioceanu va fi un bun prilej pentru a întări aserțiunea acestuia, că arta este "o întrebare de conștiință" cale de a amenda Estetica lui Tudor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
cînd s-a pomenit, a pus pe om să întrebe în libertate despre adevăr. Panică tot atît de firească, fiindcă poezia apare în spațiul acela de har și tăcere ce ia naștere după întrebarea, răspunsul sau lipsa de răspuns a filosofului". Condiția esențială de existență și manifestare a actului poetic este libertatea. Cum se naște poemul, ne demonstra, într-o frumoasă construcție, criticul: Între cuvînt și libertate nu există spațiu de meditație. Cuvîntul într-o veșnică metamorfoză de semnificații și sugestii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Dorin Tudoran), incomozii, descumpănitorii ce leagă poezia și adevărul, Virgil Ierunca va fi întotdeauna de partea acestora din urmă. Nu înțelege și nici nu împărtășește despărțirea lui Constantin Noica de ceea ce el consideră prestigiile înalte ale eticii, la fel distanțarea filosofului de Heidegger sau înstrăinarea de Kierkegaard, motivată de prea accentuata tiranie a "conceptului". Dar toate aceste inaderențe personale, nu-l vor împiedica a aprecia prezența extraordinară a filosofului Constantin Noica în cultura românească. Aflăm un portret pe măsura personajului, cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Noica de ceea ce el consideră prestigiile înalte ale eticii, la fel distanțarea filosofului de Heidegger sau înstrăinarea de Kierkegaard, motivată de prea accentuata tiranie a "conceptului". Dar toate aceste inaderențe personale, nu-l vor împiedica a aprecia prezența extraordinară a filosofului Constantin Noica în cultura românească. Aflăm un portret pe măsura personajului, cînd ia notă de Jurnalul lui Camil Petrescu. Avem o mostră de abilitate stilistică și exactitate intelectuală cum rar se întîlnește în cultura națională: "În 1927, Camil Petrescu împlinea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ieșiri spectaculoase în arenă. Camil Petrescu a fost în același timp un pustnic și o vedetă, un plebeu și un noocrat, un ibovnic al ideilor, dar și un plutocrat de patimi. Jurnalul e scris parcă pentru a surprinde ceea ce un filosof bine cunoscut de Camil Petrescu Léon Brunschvicg numea "fața nocturnă, uneori sinistră a ființei noastre"". Așa cum vede în Gheorghe Grigurcu "criticul prin excelență al poeziei", la fel sîntem îndreptățiți, citindu-i cărțile, numeroasele eseuri despre poeți și poezie, a-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
în "Viața Românească" de Constantin Noica, în 1986. O scrisoare (în fond, neavenită, pentru noi, cei tineri atunci), din nefericire, nu lipsită de oportunism partinic. Pe bună dreptate se întreabă Virgil Ierunca: "Pe ce lume trăiește cel mai de seamă filosof român de astăzi?". Nici cei din exil nu sînt iertați, pentru atacurile lor nerușinate la adresa unor clasici ai literaturii naționale. Un caz, E. Lozovan, care îl atacă pe I.L. Caragiale într-o foaie a exilului, Stindardul, cu tehnici și metode
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
De remarcat o schimbare față de anii '60 în '89, pe mandatul nostru de arestare motivația era de propagandă împotriva orînduirii socialiste). Motivul acestei grele condamnări a fost refuzul de a participa ca martor al acuzării în contra lui Constantin Noica. Lotul filosofului, în care se afla și viitorul monah, număra 25 de intelectuali etichetați de instanța bolșevică drept mistico-legionari. Printre aceștia, în afara celor doi deja nominalizați, mai aflăm pe Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al. George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
care nici Kafka nu l-ar fi imaginat. Anchetatorul dă ordin să vină șeful lotului, după îndelungă așteptare, silențios, este introdus Dinu Nc. Steinhardt are poruncă fermă să nu deschidă gura. Este numai ochi. Îl îngrozește înfățișarea fizică și ținuta filosofului. Vorbește cu supușenie, prompt, atent ca unul supus unui lung și dureros dresaj. Așa vom ajunge cu toții, constată amar viitorul monah. Nu neagă nimic, nu contestă, îl nominalizează, alături de alții și pe Steinhardt: "Examenul e scurt și candidatul a răspuns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și Nicolae Mărgineanu vor lăsa mărturii despre caznele suferite în Gulagul românesc, prin volumele, primul, Amfiteatre și închisori, al doilea în Morminte vii. Emblematică pentru ținuta și demnitatea, inclusiv creștină, a elitei românești, distruse în lagărele regimului comunist, este rugămintea filosofului Mircea Vulcănescu, înainte de a muri, salvînd de la îngheț cu propriul trup pe un alt deținut: Să nu ne răzbunați, dar să nu uitați. Comentînd procesul Demnitarilor din Guvernul Antonescu, în care sentința s-a pronunțat în 6 februarie 1948, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
trup pe un alt deținut: Să nu ne răzbunați, dar să nu uitați. Comentînd procesul Demnitarilor din Guvernul Antonescu, în care sentința s-a pronunțat în 6 februarie 1948, în episodul Să nu ne răzbunați, Lucia Hossu Longin, în ce privește pe filosof, remarcă: Într-o perioadă a istoriei noastre de cumplită strivire moartea lui rămîne un model de nestrivire. Dacă din lotul Marii Finanțe nu au rămas decît doi supraviețuitori, din al "Demnitarilor" nici unul. Cel mai mare proces al elitelor politice din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de anchetă, am fost condamnați la zece ani, la nouă ani, la șapte ani, la cinci ani cel mai puțin". Un alt grup, care pentru faptele la fel de "grave" a primit și îndurat ani grei de pușcărie politică, a fost grupul filosofului Constantin Noica. Despre saga acestui grup am mai narat cînd am comentat Jurnalul fericirii al lui N. Steinhardt, în numerele 11, 12/2005 (Fericirile monahului de la Rohia). Pe lîngă filosof, în același lot, rînd pe rînd, vor fi arestați Sergiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și îndurat ani grei de pușcărie politică, a fost grupul filosofului Constantin Noica. Despre saga acestui grup am mai narat cînd am comentat Jurnalul fericirii al lui N. Steinhardt, în numerele 11, 12/2005 (Fericirile monahului de la Rohia). Pe lîngă filosof, în același lot, rînd pe rînd, vor fi arestați Sergiu Al-George, Anca Ionescu, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Nicolae Steinhardt, Păstorel Teodoreanu. Autorul Bunului simț ca paradox, prezintă, în episodul Voi stați și vă uitați, și pe Dunăre curg cadavre, gravele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de fiecare poet atîrnă alți poeți, pentru a fi astfel magnetizați, locuiți sau posedați de zei. Însă modul concret în care intră zeul în contact cu poetul, tehnica prin care se strecoară în el, felul în care îl posedă, nici un filosof nu ne-a spus, fiindcă nici un filosof nu a asistat vreodată la un act atît de intim. Doar în pușcărie lucrul acesta înceta să mai fie un mister; se desfășura sub ochii tuturor, sub privirea complice a zeci de bărbați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
a fi astfel magnetizați, locuiți sau posedați de zei. Însă modul concret în care intră zeul în contact cu poetul, tehnica prin care se strecoară în el, felul în care îl posedă, nici un filosof nu ne-a spus, fiindcă nici un filosof nu a asistat vreodată la un act atît de intim. Doar în pușcărie lucrul acesta înceta să mai fie un mister; se desfășura sub ochii tuturor, sub privirea complice a zeci de bărbați. Robert Cahuleanu își punea pătura în cap
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
același lucru: deșteptarea, redeșteptarea sentimentului național. În secolul al XIX-lea, autoritățile Bucovinei, supuse Austriei imperiale, îngăduiseră o manifestare ce le era ostilă; în secolul XX, activiștii partidului comunist, credincioși Moscovei proletare ruși de limbă română, cum i-a numit filosoful Petre Țuțea, alt mare întemnițat al vremii -, i-au arestat pe studenții patrioți, i-au batjocorit în anchete și în procese trucate și i-au expediat în lagăre de exterminare. Suferind de plămîni, Sandu Zub a făcut parte un timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și contrarii, împreună se pot realiza lucruri și mai mărețe. — Slavă comisiei dumneavoastră, căci, fără ea, nu ne-am mai fi bucurat astăzi decât de încă o zi rece și noroasă, și Fernic i-a întins mâna distinsului istoric și filosof Nicolae Iorga. — Am făcut doar ceea ce a trebuit să fac, le-a răspuns el, zâmbind, cu vocea sa groasă și tonul autoritar. Mă bucur să vă întâlnesc întreg, domnule Fernic, am auzit de acciden- tul dumneavoastră. — Sunt bine, da, vă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
prea devreme, îngână Cristi, cu lacrimi în ochi. — Dar cine suntem noi să judecăm asta, domnișorule Cristian ? Suntem niște simpli beneficiari de viață, fără voia noastră. Și când și cum plecăm unde-om pleca, asta-i privește pe preoți și filosofi, nu pe noi, niște netoți. — Din pământ venim și în pământ ne întoarcem, tot ce-nvățăm și iubim, tot ce cumpărăm și avem nu contează. Ci ceea ce lăsăm în urma noastră. — Să ne-ajute Dumnezeu să lăsăm măcar pe jumătate pe cât
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Înlăturându-i pe toți cei care nu se potriveau cu el, indiferent că se chemau Marin Preda, Nichita Stănescu, Doinaș, Sorescu, Buzura, Breban și alții! Venind des la București după ’90, după „falsa revoluție”, și locuind la prietenul lor, tânărul filosof și iscusitul editor G. Liiceanu, soții Ierunca, În conclavuri lungi, se pare că perfectau liste cu cei „apți” să răspundă noii exigențe estetice ale noului concept, inși „apți” apoi de a fi susținuți de „Întreg grupul”. „Grup”, s-a văzut
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
declasare ciudată, cu o oboseală a ideii pe care și-o face orice erou despre sine Însuși. Deoarece aici suntem Încă În câmpul eroilor și voi reveni Întotdeauna, din post-adolescență, cu aceeași emoție, la marea carte a romanticului istoric și filosof al istoriei, prieten cu Goethe, Thomas Carlyle, Cultul eroilor, carte unde mi-am regăsit și legitimat impulsurile mele tinerești și „nesăbuite”. „Poți accepta orice viciu, spune Oscar Wilde, cu condiția să-l admiri la nesfârșit!”, o frază care sună cinic
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
verb făcut carne” de care vorbește evanghelistul, de paradoxul formidabil care face ca omul, individul să se lovească de „realitate”, după ce el de multă vreme este deja „realitate”. Și atunci... ce Înseamnă, Încă o dată, acest cuvânt, acest concept, cum zic filosofii?! Pentru mine, cel puțin, mai ales pentru veșnicul și incorigibilul adolescent care am fost, realitatea desemna o noțiune vagă, confuză, complet contradictorie. Realitate avea și trupul meu, de realitate, Însă mai bine zis de autoritatea ei, se bucurau adulții acelei
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și care, În același timp, te Împiedică să-ți stăpânești propriile-ți impulsuri. Și atunci, ca Într-un basm, a apărut un „personaj” total necunoscut mie și care a Început să vorbească În interiorul corpului meu ca Într-o scoică, ceea ce filosofii numesc „eul”. E de prisos să adaug că nu numai că ignoram existența posibilă a acestui așa-zis eu, dar ignoram și faptul că avea un nume și că era oarecum cunoscut. Când m-am interesat În jur, la adulții
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
tot ce era „Înainte” sau avea să „urmeze”, cum o spuneam, o operație aproape histologică, punerea În lumină a unui „țesut” care altfel stă mereu ascuns, atât de bine ascuns și uneori uitat, Încât pare inexistent. De altfel, nu puțini filosofi afirmă că, „de fapt”, el nu există, fiind mereu un amalgam de trecut și viitor, singurele reale! Evident, noi vorbim tot timpul despre „el”, dar și În secundele și ceasul În care scriu aceste rânduri - datorate lui, prezentului, se’nțelege
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
vorbi, de a mărturisi despre această jumătate de secol În care unii am fost doar martori, alții, mai puțini, și „eroi”, unii și una, și alta, cu intermitențe - și mai ales „unii dintre noi”, scriitorii, istoricii, poate și sociologii și filosofii, preoții, de fapt, ai unei conștiințe tumultuoase și plenare -, noi, cei care trebuie s-o facem, nu putem, vorbind despre vina, responsabilitatea și participarea personală, despre meritele și eșecurile noastre, să nu le legăm de cele ale grupului din care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sau depărtați, fizic, geografic, este tocmai această capacitate - drept, obligație! - de a integra, de a asuma clipă de clipă, ceas de ceas, deceniu de deceniu, cele ce li se Întâmplă. În splendida sa carte Sentimentul tragic al vieții, profesorul și filosoful din Salamanca, Spania, Miguel de Unamuno Împarte oamenii În două categorii din acest punct de vedere, al capacității de responsabilizare a propriilor acte: cei care dau mereu vina pe alții sau pe Împrejurări și cei care și-o asumă. Omul
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pe alții”, dar de a ne exersa resentimentul, una din marile boli ale umanității În modernitate, descoperite și analizate magistral de Nietzsche. Resentimentul nu În primul sens, cel curent, ca o formă a ranchiunei sau frustrării, ci, cum o spune filosoful neamț, Înclinarea multora de a se valoriza, de a se „realiza” nu prin actele proprii, ci pe „spinarea altora”, trăgându-i pur și simplu la răspundere pe „alții”, uneori necunoscuți sau având doar vina de a fi sau de a
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]