11,386 matches
-
profesională continuă în România are ca repere instituționale esențiale Parlamentul României, Guvernul României - Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Consiliul Național pentru Formarea Profesională a Adulților, iar din punct de vedere strategic, sistemul se fundamentează pe obiectivele și principiile programului de guvernare și translatează o serie de obiective asumate la nivelul comunitar european. Repere instituționale esențiale Parlamentul Camera Deputaților și Senatul constituie, pe durata fiecărei legislaturi, conform regulamentelor proprii, comisii permanente, cu respectarea configurației politice
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
sunt cu totul nerelevante, iar anumite anchete locale conduse nu pot substitui necesitatea unor date naționale. Pe de altă parte, adesea, instrumentele utilizate pentru colectarea datelor de anchetă nu sunt de o încredere prea mare, mai ales atunci când nu sunt fundamentate pe manifestările reale asociate fenomenului. Ca atare, am avut drept scop dobândirea unor date preliminare privind amploarea (incidența) cazurilor de alcoolism în rândul a cel puțin unuia dintre părinții copiilor de vârstă școlară medie din municipiul Iași. Autorii au considerat
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
de asistență socială din comunitate și, cu suportul altor specialiști, înființează serviciile necesare, dezvoltă și diversifică servicii de asistență socială în comunitate în parteneriat cu organizațiile neguvernamentale; - în domeniul finanțării asistenței sociale, specialiștii serviciului public de asistență socială elaborează și fundamentează propunerea de buget pentru finanțarea măsurilor de asistență socială. Activitățile desfășurate în cadrul serviciului public de asistență socială necesită personal specializat. Pentru îndeplinirea atribuțiilor alocate în domeniul asistenței sociale, consiliile locale au obligația de a angaja asistenți sociali și de a
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
socială, medicină, psihologie etc.). Simona PREDA Robert K. Yin, Studiul de caz. Designul, colectarea și analiza datelor Cunoașterea comună a comportamentelor individuale și de grup, a fenomenelor și proceselor sociale reprezintă o analiză comprehensivă, o modalitate de reflecție care se fundamentează pe baza unor teorii, a unor principii recunoscute la momentul respectiv. În același timp, o metodă științifică este utilizată cu ajutorul unor tehnici de analiză și de culegere a informațiilor în vederea obținerii unei cunoașteri cât mai aprofundate a fenomenului, a procesului
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
un moment sau un fragment psiho-biografic, boala psihică din punctul de vedere al psihopatologiei va avea, dincolo de aspectele evoluției sale clinice, o semnificație ontologică; g) psihopatologia integrează datele obținute din analiza aspectelor morbide ale personalității umane în teoria despre om, fundamentând o „antropologie psihiatrică”. În acest fel pusă problema, distingem în sfera psihopatologiei mai multe componente, după cum urmează: 1) Psihopatologia generală, având un caracter teoretic, studiază și precizează „obiectul” acestei discipline, „metodele de studiu” ale acesteia, urmărind cunoașterea semnificațiilor interne ale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acesta remarcăm următoarea structurare a „gândirii clinice” în psihiatrie: fig. p. ms. 28 Suferința ca mod de trăire a bolnavului Gândirea medicală sau raționamentul clinic Boala ca suferință clinică Observarea clinică a bolnavului Sinteza fenomenologică a observației clinice Diagnosticul clinico-psihiatric Fundamentând observația clinică a bolnavilor psihici, pe „metoda fenomenologică”, K. Jaspers ne oferă un cadru lărgit, introducând conceptul de experiență clinico-psihiatrică. Aceasta îmbogățește considerabil cadrul strict medical al examenului clinic. K. Jaspers pune în discuție conceptul de boală ca pe o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
va reconstitui ulterior configurația personalității bolnavului, „imaginea clinică a bolii”, dar și limbajul epistemic, care să delimiteze sfera disciplinei respective. Se poate desprinde clar acum, pe baza celor relatate mai sus, că în cazul psihopatologiei, câmpul epistemologic al acesteia se fundamentează pe și prin limbaj. El fiind rezultatul analizei limbajului empiric din care se elaborează ulterior limbajul științific. În felul acesta câmpul epistemic al psihopatologiei reunește atât limbajul bolnavului, cât și limbajul psihiatrului. Primul are caracter expozitiv-narativ, cel de-al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
forța în fundamentul încă neexplorat al certitudinii pe care omul îl poate avea despre el însuși”. Din aceste considerente, K. Jaspers insistă asupra faptului, că dincolo de aspectele empirice ale practicii clinico-psihiatrice, „medicii psihiatri trebuie să învețe să gândească”, metodologia fiind fundamentată pe atitudinea reflexivă, care este un act al intelectului. Raportul „obiect-metodă” în psihopatologie Gândirea obiectului, atât în psihologie medicală, în psihiatrie, dar mai cu seamă în psihopatologie, nu se poate constitui ca „atitudine metodologică” decât după precizarea naturii obiectului. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pe un ton ridicat, gesticulează, recită versuri, este incoerent. În unele cazuri, caută să ne capteze atenția, bunăvoința, să iasă în evidență etc. 2) Examenul funcțiilor psihice ale bolnavului este foarte important și el reprezintă actul clinic prin care se fundamentează cunoașterea psihopatologică a cazului respectiv, în scopul stabilirii naturii tulburărilor sale, a depistării proceselor psihice tulburate și în final, stabilirea diagnosticului clinic pentru situarea suferinței într-unul din tablourile clinice sau grupele nosologice. Examenul clinico-psihiatric se desfășoară în următoarele etape
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Privite „din exterior” ele se organizează sub semnificația modificărilor cu valoare semiotică demonstrând, prin prezența lor, existența bolii ca suferință. 2) Câmpul medicului care, în cazul diagnosticului, al prognosticului și tratamentului, devine singurul subiect autorizat, al unor enunțuri socialmente legitime, fundamentate pe practica de specialitate a „experienței bolii”, reprezentând cunoașterea obiectivă ca singura sursă de adevăr autentic. Din cele de mai sus rezultă faptul că „boala este sesizată ca un obiect de cunoaștere științifică, atât ca act de obiectivare pozitivă, cât
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a miracolului sau a terifiantului, al exazului sau al angoasei, pe scurt, o perspectivă deschisă către descoperirea și cunoașterea omului și a destinului acestuia (J. de Romilly, A. Festugière, M. Eliade). Este de la sine înțeles faptul că aceste „practici” se fundamentau pe niște mituri ale nebuniei. Practica culturală a nebuniei, ca paradox al gândirii logice, a comportamentului concordant cu realitatea, a modului de a simți și de a vedea al naturii umane, demonstrează că aceasta a exercitat și, sub alte forme
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
stările ipohondrice asociate cu falsa impresie a unor afecțiuni ale organelor interne. Tulburările de personalitate Cadrul psihologic general Personalitatea este sinteza tuturor elementelor care concură la organizarea psiho-mintală a unui individ, pentru a-i da o fizionomie proprie. Ea se fundamentează pe constituția somato-psihică, dispozițiile acesteia ca potențialități proprii, precum și pe influențele din exterior (mediul fizic, familie, nivel de educație, cultură, profesionalizare, viață socială etc.). După A. Porot, orice personalitate se caracterizează prin următoarele aspecte psihologice: a) unitate și identitate care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
deosebirea dintre boală, ca entitate patologică și diversele „complexe de simptome” care pot apare, în mod constant, în cursul perioadelor succesive de evoluție clinică ale acesteia. E. Dupré a dat următoarea definiție sindromului psihopatologic Un sindrom este o grupare nosologică fundamentată pe coexistența obișnuită și subordonarea logică a simptomelor clinice. El este un tot, o unitate clinică ale cărui elemente sunt apropiate între ele prin legături de afinitate naturală. După părerea lui A. Guiraud, un sindrom este o juxtapunere de simptome
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
profesor, el glosează în jurul conceptului de autohtonizare a culturii, reformulează în mod original idei de gnoseologie fundamentală, de teorie a receptării și redefinește contextual însăși ideea de filosofie. „Filosofia integrală”, pe care o vede eseistul în doctrina „personalismului energetic”, este fundamentată pe realitatea etnică, devenind „într-un sens, cea mai etnică disciplină” - adevăr redescoperit, peste o jumătate de secol, de deconstructiviști, în speță de J. Derrida. Meticuloasă și profundă, analiza din studiul C. Rădulescu-Motru, pedagog (1932) surprinde aspectele de actualitate și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285599_a_286928]
-
strategiile de intervenție în cazul abaterilor comportamentale, subliniind existența unor tehnici mult mai eficiente: dominarea, negocierea, fraternizarea, strategia bazată pe ritual și rutină, terapia ocupațională, susținerea morală. 1. Strategia de dominare: se află în strânsă legătură cu pedeapsa și se fundamentează pe un ansamblu de relații asimetrice profesor-elevi; mai mult, comportamentul de bază al profesorului vizează impunerea prestigiului și a autorității prin utilizarea pedepsei. 2. Negocierea: din punct de vedere al managementului clasei, această negociere se prezintă sub două aspecte: explicită
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
forme, unele dintre ele clar explicitate, alte implicite. Varietatea de conținut și formă, varietatea funcțiilor pe care le îndeplinesc, fie că este vorba de acelea cu acțiuni, așa-zis directe, sau indirecte, sunt caracterizate de omniprezența funcției formative. Ea se fundamentează și este completată de un întreg repertoriu de alte funcții armonice (n.n.) cu efect de amplificare a efectelor favorabile de ansamblu, cum ar fi: funcții de perfecționare, corective, compensatorii, de adaptare, de integrare, de comunicare, socializare, de educare estetică, de
ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Nicolae Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_789]
-
eseu cuprinde trei părți: I. POSIBILELE, IMPOSIBILELE MELE. În prima parte este vorba despre viață, moarte, iubire. Sunt examinate situații obișnuite (a iubi, a nu mai iubi pe cineva) și neobișnuite (a supraviețui la Auschwitz). Ce posibile, ce imposibile ne fundamentează viața, ne tulbură și ne schimbă destinul? Exemplele sunt luate din piese de teatru, romane, poezii, filme, cărți polițiste. Obiectivul nu e de a defini, ci mai curînd de a face să apară conceptele de posibil și imposibil. II. LUMI
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
moderne? Am văzut deja că a scobi pămîntul, a-și schimba locul la reuniunile colective sunt, pentru lumea Kogi, niște imposibile; de asemenea, arta este o imposibilă a lumii Navajo. Munca de cercetare constă în explicitarea posibilelor și imposibilelor care fundamentează o lume. În fața unei societăți sau a unei civilizații, cercetătorul trebuie să se întrebe: și dacă acest posibil sau imposibil constitutiv al lumii studiate s-ar inversa, (dacă imposibilul identificat s-ar transforma într-un posibil) ce s-ar întîmpla
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
dificultatea unei astfel de abordări. Singularitatea unei lumi este creată tocmai de evidența pe care o împărtășesc cei care o locuiesc și o alcătuiesc. Din moment ce este vorba despre punctul nostru orb, cum putem să percepem posibilele și imposibilele care ne fundamentează lumea? Cum să vedem ceea ce este cel mai greu de văzut, pentru că suntem orbi în fața evidenței, a transparenței? J.-Y. Leloup o spune cel mai bine: "Înțelepciunea noastră/ n-a fost niciodată/ să rezolvăm enigme/ ci să mîngîiem/ evidențe 45
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
nu este unul personal. El exprimă voința și dorința grupului. Nu șeful e cel care se exprimă, ci societatea se exprimă prin vocea șefului, purtătorul de cuvînt și garantul Legii. Reamintindu-le întruna, el garantează aplicarea normelor și regulilor care fundamentează lumea Guayaki (obligații, tabu-uri, ritualuri). Legea este baza lumii lor. Șeful vorbește pentru a spune tuturor: "Să respectăm regulile transmise de strămoși", "să nu schimbăm Legea". De esență divină, Legea se impune în mod egal tuturor membrilor societății. Eternă
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
are nevoi limitate și constante, care e mulțumită de condițiile materiale de existență. Au apărut șase imposibile: imposibil ca societatea să nu fie o comunitate de egali (imposibil să existe șefi); imposibil ca Legea să nu fie sacră, să nu fundamenteze lumea; imposibil să nu vrei să menții statu quo; imposibil să produci și să muncești mai mult decît pentru satisfacerea (egalitară) a nevoilor elementare; imposibil ca nevoile materiale să evolueaze (să nu fie constante și de neschimbat); imposibil să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Lumea modernă se crede, ca și celelalte, de neînlocuit. Imposibil să nu fie fructul unei evoluții îndelungate, ultima etapă a înaintării haotice a umanității către progres. Cel care susține, cu mare doză de convingere dar și cu naivitate, imposibilul care fundamentează lumea modernă este Francis Fukuyama. Monarhia e de multă vreme depășită, fascismul a fost nimicit, comunismul s-a discreditat, numărul dictaturilor de pe planetă e în scădere; cum dorința de libertate și de prosperitate economică e în creștere, "democrația liberală rămîne
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
să se afle pe pămînt din întîmplare, fără rost. Pentru omul modern este imposibil ca poveștile sale explicații raționale, științifice să aibă vreo legătură cu poveștile inventate de alte lumi considerate drept mituri, legende, credințe religioase. Posibilele și imposibilele care fundamentează o lume (de exemplu, e posibil ca soarele mîine să nu răsară, este imposibil să fim vreodată satisfăcuți material) răspund unei necesități specifice? Ce sens au poveștile care constituie o lume? Care e răspunsul cel mai potrivit? Teoria asupra posibilelor-imposibilelor
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
este o teorie ontologică. Realitatea este, înainte de toate, ceea ce limitează și reduce posibilele oamenilor. Concepția realistă vede în realitate o serie de imposibile care se impun fiecăruia, "mie", "nouă". Modul M1 de a fi în lume stipulează că realitățile care fundamentează lumea stau la baza cunoașterii posibilelor și imposibilelor umane. Științele umane sunt realiste. Reflexul istoricilor, sociologilor, economiștilor, psihologilor este de a înțelege, a explica, a dezvălui realitatea (istorică, sociologică, economică, psihologică...). Cu cît specialistul în uman studiază mai mult realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
aptitudinea de a folosi limba. Fiecare vorbitor are apoi o știință lingvistică, adică o cunoaștere a limbii, concretizată în priceperea de a folosi limba, pe baza căreia se realizează o activitate lingvistică, manifestată prin acte de vorbire. Această știință lingvistică fundamentează o conștiință lingvistică, o structurare interioară, spirituală, a vorbitorului, care îi dă pe de o parte identitate și, pe de altă parte, sentimentul comuniunii cu ceilalți vorbitori ai limbii. Vorbitorul folosește limba în funcție de anumite reguli bazate pe tradiție, posedă, deci
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]