12,937 matches
-
și pantaloni largi din pânză groasă, cu cizme din piele de mânz, un poncho rulat pe umărul drept, o năframă în jurul gâtului și nelipsitul sombrero. Poartă cu el un lasou, "las boleadoras" trei mingi de mărimea celor de tenis, cu miez metalic, prinse de o funie, care-i servesc la prinderea animalelor, un cuțit mare și uneori o chitară. Un istoric local sintetiza fizionomia Gaucho în următoarele cuvinte: "pentru el pământul e al tuturor, așa ca aerul și lumina". Muzeul, original
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și dezamorsat) Inc) o bomb). Prietenul meu Joseph Ben-David, profesor de sociologie la Universitatea Ebraic), m-a asigurat c) nu fusese nici o bomb), Ins) În aceeași zi În preș) se anunță c) o nou) bomb) a fost dezamorsat). Iar spre miezul nopții, invitații la petreceri Își cer scuze c) trebuie s) plece În patrulare. Servim ceaiul și fursecurile cu Shula și David Shahar, precum și cu poetul Dennis Silk, c)rora le relatez o discuție pe care am avut-o cu Mahmud
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
rea s) spun) c) el nu are nevoie de așa ceva - el Însuși era o imagine. Cât despre Richard Nixon, modul In care arăt) nu Îl preocup); privirea lui Îți sugera c) preferă s) se retrag) În zonele mai profunde, În miezul acțiunii. Și m) gândesc și la alți lideri politici pe care i-am v)zut - la Willy Brandt punându-și pe cap o p)l)rie Stetson pe malul unui râu cu p)str)vi, În Colorado, la Harold Wilson
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
lui Sen-te, În timp ce lumea capitalistă Îmi apărea mai odioasă ca odinioară la Piatra-Neamț. Poate pentru că și tu și eu o cunoșteam mai bine. Suferința lui Sen-te era o suferință de martir... AMN: În spectacolul american, performanțele actoricești deveniseră miezul spectacolului, care părea că iese din sfera de gravitație și plutește printre nori. La Piatra era Înverșunare, disperare, era atinsă coarda dureroasă a vieții noastre de atunci. Curând după intrarea tancurilor În Praga, avea să Înceapă marea degringoladă a României
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
la fel de intimidant ca și cum ai merge la Stratford să joci Hamlet. Ne-am asumat acest risc fără să știm cum va reacționa publicul numeros de 3.000 de greci moderni. Profitând că era lună plină, am decis să jucăm Medeea la miezul nopții, fără să adăugăm nici un bec electric. Actorii erau văzuți ca siluete conturate pe fondul pietrei albe a muntelui. Deși greci, spectatorii nu Înțelegeau nici ei greaca veche decât fragmentar, dar au ascultat cu o atenție totală, uimiți și adânc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
la serviciu cu o motivație specială, simțind că și ei fac parte din această aventură. Repetițiile erau adesea deschise pentru actorii, regizorii, criticii care Își manifestau interesul de a fi prezenți. Teatrul era În plină activitate din zori și până la miezul nopții și nimeni din cei care lucrau nu se plângea de oboseală. Dar unii au refuzat să participe la Trilogie, sub un pretext sau altul, ca să mascheze teama de necunoscut sau simpla comoditate. Alții au preferat să se pensioneze. Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
influență teleologică, de parcă acea acumulare de obiecte familiare În Întuneric se străduia să alcătuiască imaginea clară și permanentă pe care o expunere repetată a lăsat-o În cele din urmă În mintea mea. Întunericul sepia al unei după-amieze arctice de miez de iarnă invada Încăperile , Îngroșându-se până ce devenea de un negru opresiv. O fațetă de bronz, o suprafață de sticlă sau un mahon lustruit, ici și colo În beznă, reflectau rămășițele de lumină din stradă, unde globurile felinarelor Înalte din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
istovirea pe care le produce creația mă silesc deseori, din păcate, să Înghit o pastilă cu efect puternic care Îmi oferă un ceas sau două de cumplite coșmaruri sau chiar mă silesc să accept alinarea comică a unei moțăieli În miezul zilei, ca un crai senil Împleticindu-se spre cel mai apropiat euthanasium; dar pur și simplu nu mă pot obișnui cu trădarea nocturnă a rațiunii, a umanității, a geniului. Oricât de obosit aș fi, simt o repulsie inexprimabilă față de răscolitoarea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
băieți și fetițe vrăjiți, Împărtășind o experiență memorabilă. Se gândea că, pe lângă Îmbogățirea bagajului nostru de cunoștințe, aceasta ar putea contribui la transformarea mea și a fratelui meu În niște mici lianți. Folosindu-ne ca nucleu, a adunat În jurul acestui miez ursuz mai multe straturi de recruți - verișori de aceeași vârstă cu noi care Întâmplător erau disponibili, diverși copii cu care ne Întâlneam În fiecare iarnă la petreceri mai mult sau mai puțin plicticoase, câțiva colegi de școală (neobișnuit de tăcuți
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
agale spre casă, printre fluturii de sfârșit de după-amiază care se pregăteau pentru noapte, am ronțăit și am scuipat, În timp ce el Îmi arăta cum să efectuez aceste operații ca pe bandă rulantă: desfaci sămânța Între dinții de pe partea dreaptă, extragi miezul cu limba, scuipi cele două coji, deplasezi miezul neted spre molarii din stânga și-l ronțăi acolo, În timp ce următoarea sămânță, care Între timp a fost deja despicată În partea dreaptă, este prelucrată la rândul ei. Apropo de dreapta, a recunoscut că
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
după-amiază care se pregăteau pentru noapte, am ronțăit și am scuipat, În timp ce el Îmi arăta cum să efectuez aceste operații ca pe bandă rulantă: desfaci sămânța Între dinții de pe partea dreaptă, extragi miezul cu limba, scuipi cele două coji, deplasezi miezul neted spre molarii din stânga și-l ronțăi acolo, În timp ce următoarea sămânță, care Între timp a fost deja despicată În partea dreaptă, este prelucrată la rândul ei. Apropo de dreapta, a recunoscut că este un „monarhist“ convins (de natură mai degrabă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fapt, trudeam din greu la elegia mea, chinuindu-mă la nesfârșit cu fiecare vers, alegând și respingând, plimbând cuvintele pe limbă ceremonios și entuziast, ca un degustător de ceai, și tot apărea cumplita trădare. Rama influența tabloul, coaja dădea formă miezului. Banala ordine a cuvintelor (verb scurt sau pronume - adjectiv lung - substantiv scurt) dădea naștere unei dezordini banale de gândire, și un vers precum poeta gorestnîe griozî - traductibil și etichetat drept „reveriile melancolice ale poetului“ - ducea În mod fatal la un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ne străduiam să ignorăm decretul conform căruia orice persoană ce deținea ilegal arme de foc era executată pe loc. Soarta ne-a tratat cu blândețe; nu s-a Întâmplat altceva mai grav decât șocul pe care l-am suferit În miezul unei nopți de ianuarie, când o siluetă de tâlhar Înveșmântată În piele și blană, s-a furișat printre noi - dar s-a dovedit a fi doar fostul nostru șofer, Țiganov, care nu pregetase să facă tot drumul de la St. Petersburg
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
total derutați dacă li s-ar cere să compună și ei una. Procesul de creație a unei probleme șahiste de acest gen implică o inspirație de tip cvasimuzical, cvasipoetic sau, mai exact, poetico-matematic. Mi se Întâmpla În mod frecvent, În miezul plăcut al unei zile, să simt pe neașteptate un fior de plăcere mentală, marginală față de Îndeletnicirea minoră pe care o aveam În acel moment, În umbra leneșă a unui gând fugar, În clipa când o problemă de șah Îmi străfulgera
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
strălucitori, tremurând, zice cu mândrie: Taica m-a-nvățat. E un călăreț neîntrecut. În Poiana Zânelor, erau florile precum un covor. Și chiar sunt zâne, acolo, în poiană? face a se minuna Ștefan. Sunt! Da' nu s-arată decât în miez de noapte cu lună plină, când încing hora în jurul lacului, povestește ea cu însuflețire. Ce spui? Da! Zânele-s bune... Sunt și iele, însă. Măcar că-s frumoase, ele sunt rele-foc! Dansează goale înveșmântate în raze de lună...De le vede
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
piatră roase de vreme și mucegai, peste crucile de lemn, putrezite, cu brațele frânte, cu nume, fără nume, spălate de ploi și de veacuri. Mormintele-s năpădite de bozii și bălării; miroase greu a ierburi și a mucegai. Și, pentru ca miezul nopții în țintirim să fie cu totul și cu totul sinistru, o cucuvaie se vaicăre pe ruinele unei bisericuțe din care n-au rămas decât zdrențele câtorva ziduri... De-ți rânjește Vodă, rămâi damblagiu și pe ceea lume, îl încredințează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se crucește Cupcici căutând Răsăritul, să fie mai bine primită apărătura. Alt loc mai spăimântăcios n-ați aflat? vorbește el cu glas scăzut să nu tulbure somnul morților. Știe el Isaia ce face, răspunde Alexa. Care om se-ncumetă la miez de noapte să calce în țintirimul bântuit de duhuri necurate? Să jurăm ce-avem de jurat și să ne cărăbănim pe la cășile noastre, propune Cupcici luat cu frig. Alexa și Negrilă se așează pe un braț frânt dintr-o cruce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu s-o putea meșteri o flecușteață de cheiță s-o închidă și s-o deschidă de parcă nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase? Negrilă, înfiorat, cât de frică, cât de frig: Iaca pentru ce dârdâim la miez de noapte în țintirim! Strigoii zgreapțănă să iasă din coșciuge, salcia în noi cât stânjenul... și tot la fofoneață ne stau gândurile. Dracu' s-o ia de fofoloancă; cât îi de mică o aia și te bagă-n draci afurisita
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de jaf și cotropire împotriva popoarelor pașnice... Casă, muiere, fiică, fiu... nimic din ce-i "al nostru" nu va mai fi "al nostru". Mereu te vei întreba: "Oare cel cu care întind în blid nu mă va vinde?" Și, la miezul nopții, zbirii vor bubui în ușă: "Hai!!" Țara toată va fi o temniță largă cât țara. Credința, cugetul, cuvântul ți le vor scormoni trepădușii să afle de nu cumva gândești, au faci, altcumva decât e poruncă de la "Stăpânire"... Siluit la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fața în jos... Un fior îl scutură din creștet în tălpi... Vinul din cupă face valuri, se prelinge pe mână; Negrilă o scutură cu disperare, o șterge de pulpană și pe-o parte și pe alta... "La Suceava în cetate Miezul nopții bate, Vodă Ștefan ne veghează, Domnul sfânt ne aibă-n pază!", glăsuiește străjerul din turn... Negrilă!... Negrilă se agață de clanță. O sudoare rece de gheață i se prelinge pe șira spinării. Se zbârlește înfiorat: Mă... Măria ta, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se retrage ploconindu-se, se împiedică, se agață de clanța ușii. Măria ta... bolborosește, mai face o plecăciune și trage ușa după el. Salcie, Negrilă!! Nu uita!! strigă după el Ștefan. Salcie!!... Un câine urlă jalnic, prelung, a pustiu... E miezul nopții! În cetate, peste tot e liniște! vestește străjerul din turn. Și, ca un ecou, îi răspunde alt străjer, din alt turn: "Peste tot e liniște!"... Un fluturaș de noapte a încins o nesăbuită horă aeriană în jurul unei flăcări de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe bărbie, pe umeri, pe piept. Închide ochii și îngână încetișor printre suspine: "Dragule, Voinicule, Eu te iau, Și te beau, În apă sfințită Care se cântă, Și se descântă, Lui Ștefan, sănătate, Să mi-l apere de moarte, La miezul nopților, Și-n asfințitul zilelor, Să mi-l aducă sănătos, Sănătos! Victorios! De dragostea mea luminat, De mine descântat, De Hristos binecuvântat." Voichița îl privește lung, lung, să-i ia chipul ca pe-o icoană. Îl vede tulbure prin păinjenișul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
totuși și, după un timp nedefinit, mă trezesc, sunt trezit, de fapt, de scena la care voi fi condamnat să asist, ca și în alte dăți, până la capăt. Cearta e în toi, lumina în cameră - aprinsă. Sigur e trecut de miezul nopții. Sunt atât de orbiți de vrajba lor încât nu mai țin cont de noi, copiii. Spaima noastră, care nu scade, deși certurile lor se țin lanț, aproape noapte de noapte, nu-i impresionează. O rog pe ea, ca și cum ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
s-a părut cam neserios, cam fanfaron, poate și pentru că de fiecare dată mirosea a băutură. Micuță, slăbuță, cu câțiva negi pe față, care nu produceau totuși repulsie, doamna Borcea era o femeie liniștită, decentă, discretă. Vorbea puțin și cu miez. De câtre ori venea la noi, mă întreba, cumva în treacăt, fără să insiste, dar nu formal, cu un fel de seriozitate care mă flata: „Ce mai faci, Valeriu?” A fost o prietenă adevărată. Când, în toamna lui 1964, mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să-l mai comprim! În dimineața aceea lucram la o cronică despre o carte de versuri a lui Marin Sorescu (cred că era vorba de volumul Tinerețea lui Don Quijote). Ceva-ceva scrisesem deja (cam o cincime de pagină), avansasem binișor spre miezul articolului, cafeaua aburea pe masă. (Convenisem de mult ca prima ceașcă să mi se servească numai atunci când și dacă o meritam - pe baza rezultatelor obținute, un anumit număr de rânduri scrise, o anumită bandă de pagină înnegrită. Până atunci - numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]