11,805 matches
-
definiție mai bună pentru oamenii cu fundul în două luntri, un factor de echilibru. Ne-a echilibrat în toți anii de liceu, l-am echilibrat și noi de mai multe ori cu pătura-n cap și nici nu m-am mirat când l-am văzut, peste ani, cu grad mărișor în Ministerul de Interne. De data asta, pe fruntea lui nu mai scria cu litere mari: „Feriți-vă de mine, că le zic șefilor tot ce aud!“, ci: „Feriți-vă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mutat sau și mai rău, și totuși s-a pus contra de-al dracu’. «Ce mai umblă ăștia», a zis colonelul despre dumneavoastră, «ia să mai stea și pe-acasă, că avem treabă.»“ „Ce treabă aveam noi împreună - s-a mirat baritonul -, nu cumva cânta în secret?“ „Ba da - a răspuns Marin, ca și cum trebuia să accepte că șeful său avusese un moment de nebunie, așa, ca un sifilis - dar nu ca dumneavoastră. Mai mult răgea.“ „Doar nu vrei să spui că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
iar muzica nu era o problemă. Când primarul, care de astă dată nu mai putea să-l întrebe pe Anghelache: „Da’ idei mai ieftine n-aveți, mă, băieți?“, s-a simțit obligat să aibă totuși ultimul cuvânt și să se mire: „Da’ de ce albastru?!!!“, poetul i-a răspuns foarte sigur pe el: „Da’ de ce nu?“ Semnând personal invitațiile pentru prefectul Costandache, pentru deputatul Petrache și pentru senatorii Perțache și Bubulache, primarul a simțit că manifestării, ca să fie și mai artistice, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ta te-a făcut cu un soldat rus?“. Islandezul, deși maică-sa a dus cu ea secretul în mormânt, s-a uitat lung la genetician și i-a tras o înjurătură de origine dacică. „De ce înjuri, dom’ senator - s-a mirat în doi peri colegul, care intuia, la oricine îi cerea o consultație neplătită în afara cabinetului, o frustrare îndelung tăinuită -, că doar ai nas de cuceritor roman, nu de ciolovec?“ Seara și dimineața, politicianul din mamă islandeză și tată cu originea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
s-o convingă pe secretară că, în următoarele trei zile, dacă nu se luau măsuri, toată grădinița se umplea de râie. „Și dumneavoastră vorbiți cu glas tare de față cu toți despre faptul că aveți râie în familie?“ s-a mirat secretara. În mirarea ei era și o doză mare de reproș, ca și cum râia se lua și prin telefon. „Măi, Lenuțo - i-a zis Popescu nevesti-sii -, ori eu sunt nebun, ori e ceva în neregulă cu țara asta. E vorba despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
necunoscutul: „Omul matale din Paris vrea să fii acolo unde ați convenit, la ora și-n ziua când ați convenit, fiindcă afacerea e ca și aranjată“. Două din trei se potriveau: insul de la celălalt capăt al firului nu s-a mirat că primește un mesaj atât de sibilinic, nici că acesta venea tocmai din Paris. Singurul lucru care nu se lega era că nu-l chema Stelică, îl chema Costică. Ce aveau în comun Mitică și Costică era sărăcia. Împușcau banul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ce era mic părea să-i priască. Și casa, care era bătrânească și pitică, și cățeii de câte două kile fiecare, și soția, care chiar și când purta tocuri era mărunțică și se pierdea printre elevi. Rășcanu nu s-a mirat deloc când, sunând la poarta „vilei muncitorești“ în care locuiau odinioară alde Ceampălău, persoana care a ieșit să-i deschidă, în halat și papuci, urduroasă și ciufulită, era chiar vaca de Rodica. Destinul nu e acompaniat întotdeauna doar de trompeți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
în fiecare săptămână versuri și articole. Ciudat n-a fost atât faptul că a dispărut din viața literară, cât lipsa de reacție a confraților. Dacă-i întrebai pe cei care îi fuseseră foarte apropiați: „Măi, ce-i cu cutare?“, se mirau sincer: „Chiar așa, ce-o fi cu el?!“. Nu mai țin minte cine și în ce împrejurări mi-a spus c-ar fi avut niște probleme mari cu capul și c-ar fi murit. Poate că nici n-a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
spălat niciodată pe dinți. Sau, cum frumos și logic se exprima fostul nostru coleg din Huțupani, bunicul meu n-a vorbit niciodată la telefon, și tot a murit.“ Bunica zboară prima oară cu avionul „Ce îngust e culoarul ăsta“, se miră cu glas tare bunica. Iar pasagerii din jur observă ce-i de observat: culoarul nu-i îngust, bunica e lată. „Au și vecee?“, întreabă ea. „Că-n tren există.“ „Au, bunico - spune nepotul -, dar vorbește mai încet. „Aha - zice bătrâna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
amarnică, mă făcea părtaș numai la îndoială. Protectorul meu - care mă avertizase de la început că avea să mă ajute și să mă învețe cum să răzbesc în București, dacă îl ascultam și făceam tot ce-mi zicea, fără să mă mir prea tare - m-a pus la curent chiar din ziua în care m-a invitat în apartamentul de la etajul al treilea, cu situația soțiilor. „Acum să te văd dacă ești deștept sau prost“, a zis el. Am fost deștept vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
în magazine sau în sălile de așteptare. Prin toate țările pe care le-am colindat, m-am oprit acolo unde al doilea creier mi-a comandat: „Notează ideea acum, că altfel se duce la altul!“ și nimeni nu s-a mirat că mă vede scriind. Doar la noi, chiar și la persoane care se ocupă curent cu scrisul și cu cititul, operațiunea intrigă. Dacă nu ești considerat dereglat, ești socotit snob. Uită-te la el cum se dă mare, parcă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
iar căldura era mare. PÎnă la ora unu, Alberto vomitase deja tot ce mai avea În stomac, iar pe la cinci, fiind morți de foame, iar țărmul nevăzîndu-se deloc la orizont, ne-am prezentat la căpitan ca pasageri clandestini. A fost mirat să ne revadă În asemenea condiții, dar, pentru a-și ascunde mirarea față de ceilalți ofițeri, ne-a făcut apăsat cu ochiul, În timp ce ne Întreba, cu o voce răsunătoare: „Voi chiar ați crezut că pentru a călători singurul lucru pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
la apusul soarelui În colonia din San Pablo, unde am și căpătat găzduire. Directorul medical, un tip nemaipomenit, ne-a plăcut de la bun Început și ne-am Înțeles bine, În general, cu toți cei din colonie, cu excepția călugărițelor, care se mirau de ce nu mergeam niciodată la misă. Ele făceau regulile pe-acolo, iar celor care nu mergeau la misă li se reduceau porțiile de mîncare (noi ne-am lipsit, dar copiii de acolo ne-au ajutat și ne-au găsit În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
la Bacău, am fost transportați în luna martie 1964 la Jilava - București, unde am stat în tranzit doar trei săptămâni, unde am întâlnit oameni civili cu condamnări grele ce au luptat cu armele prin munți contra comuniștilor. Ei au rămas mirați când le-am spus motivele pentru care am fost condamnați. De la Jilava, în luna aprilie 1964, ne-au dus la Luciu Giurgeni pe malul Dunării unde ne-au triat pe cei ce eram apți de muncă, iar pe ceilalți, mai
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
catedrală cu cordon de credinioși ca să nu-l aresteze. În timp ce ÎPS a fost la catedrală, eu m-am strecurat prin fundul grădinii episcopale, la reședință. Poate atunci am fost urmărit. Nu știu. În episcopie era secretarul Oprea, care s-a mirat că pe unde am putut intra!? Poarta era păzită de milițieni și nu avea voie nimeni să intre înăuntru. I-am explicat cum am intrat, i-am dat scrisoarea de la ÎPS episcop Aftenie Vasile din București către ÎPS Dr. Iuliu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
poziții...”. Cealaltă scrisoare pentru ÎPS Dr. Ioan Bălan, episcopul Lugojului era la mine în buzunar. Între timp a venit la catedrală ÎPS Dr. Iuliu Hossu, care m-a îmbrățișat. Eu i-am explicat cum am ajuns la reședință. S-a mirat de curaj. Era seară. Întuneric peste tot. Mi-am luat rămas bun, la care mi-a răspuns: Măi frate, mă, să fim uniți cu toții...”. Mă îmbrățișează, îmi dă binecuvântarea... cu lacrimi în ochi. Am ieșit prin fundul grădinii, fără să
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
de apă transparente pe un fond cenușiu-mărgăritar. S-ar zice: o stampă japoneză... Față de acest peisaj mirific, cerul mediteraneean rămâne banal în frumusețea și azurul său. Cețurile au mai mult farmec. Totul este bizar și straniu, dar nu te mai miri de nimic, doar, poate - de lucrurile simple. Dar nici de acestea, căci ajungi la concluzia că lucruri simple nici nu există: totul este complicat la infinit și, atunci când îți dai seama că nu vei ajunge niciodată să pătrunzi natura complicată
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
despre disperarea certitudinii (eu nu avusesem nici un fel de „disperări“), când - de unul singur - s-a dus să-l consulte pe profesorul C. Parhon, care însă n-a putut să-i fie de nici un folos, ba chiar s-a și mirat mult, găsindu-l foarte viril pentru vârsta lui. Îmi povestea despre strategiile meșteșugite pe care le folosise spre a se încredința că nu era un monstru, un caz unic, și pentru a-i afla pe cei de o seamă cu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
treptat, trecem pe hrana locală, care nu este rea deloc. Vă sărut, al vostru Petia Pierre, din Podragu, Augustei la București Marți, 13 august 1952 Dragii mei, vă scriu prin cineva care pleacă direct la Bucu rești, așa că nu vă mirați că adresa mea este cea bucureșteană. Noi am făcut de-acum trei traversări și ne-am oprit, acum trei zile, pe malul lacului Podragu, care se află la o înălțime de 1995 de metri. Facem baie în lac, ne plimbăm
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
refer la conveniențe, oricât ar fi de re gre tabil lucrul acesta. Mă gândesc la ceea ce cred că îți for mu lasem deja, căci este una din ideile mele fixe, și anume ceea ce nu mesc eu politețea inimii. Nu mă mir de faptul că mi-ai dat o lovitură pe care nu o meritam, ci mă mir că ai putut s-o faci fără să simți că eram lângă tine într-o stare penibilă și supus unei tensiuni din ce în ce mai mari. Nu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cred că îți for mu lasem deja, căci este una din ideile mele fixe, și anume ceea ce nu mesc eu politețea inimii. Nu mă mir de faptul că mi-ai dat o lovitură pe care nu o meritam, ci mă mir că ai putut s-o faci fără să simți că eram lângă tine într-o stare penibilă și supus unei tensiuni din ce în ce mai mari. Nu mă mir de faptul că nu ți-ai putut reține râsul din motive de bună-cuviință, dar
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
faptul că mi-ai dat o lovitură pe care nu o meritam, ci mă mir că ai putut s-o faci fără să simți că eram lângă tine într-o stare penibilă și supus unei tensiuni din ce în ce mai mari. Nu mă mir de faptul că nu ți-ai putut reține râsul din motive de bună-cuviință, dar că, dimpotrivă, ți-a venit să râzi din toată inima, în timp ce eu eram atât de consternat, atât de încremenit, încât până și C. și-a dat
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
a te precipita la Kindi după luni de zile de absență, aproape imediat după ceva care se asemăna cu o „ceartă“ între noi... Situația mi se păru de nesuportat și nu am făcut un secret din asta. Ceea ce m-a mirat și de data aceasta a fost aerul tău natural, lipsa ta de jenă. Când am făcut eforturi pentru a putea pleca, m-ai întrebat „dacă sunt grăbit, dacă vreau să iau masa atât de devreme“ etc. Ca și cum ar fi fost
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în loc, nu se afla decât o singură persoană. Faptul că planul ne reușise atât de bine, dar mai ales mutra urâtă și nasul plicticos al vecinului nostru de călătorie ne înve seliră peste măsură. Am început să râdem din te miri ce, să vor bim tare și numai în franceză (pesemne că îl comentam pe vecinul nostru), să cercetăm harta turistică a Pietrei Craiului, care, fiind interzisă pe atunci din motive de securitate, era co piată de mână pe o foaie
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Dacă nu lupți D-ta, văd în D-ta altceva care luptă să iasă la lumină: o anumită dotație, să i spunem artistică. Te simt în zestrat pentru a face ceva cu mâinile, sufletul și inteligența, așa încât nu m-aș mira să știu că te consideri acasă în cinematografie. Dacă însă mă limitez la ce pot ști despre D-ta în urma scrisorii trimise, atunci sunt ispitit să spun că ar trebui să scrii literatură. Nu cumva ai și scris? Oricum, mă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]