KorAP: Find »[drukola/base=negru & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...423 424 425 ...2423 >

60,569 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

faptul că absolut toată lumea se uita numai și numai la mine, încercând să reflect asemeni unei oglinzi ceea ce mie mi se păreau a fi niște priviri deosebit de rele, iată că am observat un scaun liber. Singurul scaun liber. Oribila geantă neagră ce îmi provoca atât de multă teamă am îndesat-o sub el, dându-i un șut. - Vă rog să începem, toată lumea atențieee, nimeni nu vobește, începeemm... anunță ceremonios John Euripide cu o voce tremurată bizar, în falset. Tara-ta-ta-ta-taaa... începe cenaclul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
încuviințat eu mirat. - Dumneata ce crezi despre textul acesta? Am privit-o chiar în ochi. Să mint nu prea îmi stătea în fire. Dacă mă enervam, deveneam de obicei violent. Ce să fac atunci? Am zărit din nou geanta cea neagră ce se se arăta de sub scaun, acuzatoare, și aproape că am implorat-o să mă salveze, atât îmi era de jenă. - Cum să vă zic... am bombănit încurcat. Nu prea pot să spun că... - Ce, ce anume? - Ăă... textul... nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
eu, cât și Maro, dar înainte de asta trebuie să recunosc că ardeam de dorința de a-i face un rău cât mai mare monstrului care-mi sfâșiase brațul. Cu singura mână ce îmi mai rămăsese întreagă am deschis fermoarul genții negre și urâte pe care nu uitasem s-o recuperez de sub scaun, bănuind, așa cum am spus, că înăuntru s-ar afla un femur de om. Înainte de a muri eram hotărât să-i despic capul acestui sălbatic, folosindu-mă de femurul celui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
ucisesem pe nimeni, spre imensa mea bucurie, dar și spre la fel de marea mea îngrijorare, căci iată la ce bolnave și întunecate plăsmuiri putea ajunge o imaginație atât de extatică cum era a mea! În mâna dreaptă aveam acum o mitralieră neagră, superbă, și am plâns de bucurie gândindu-mă la cât de norocos eram și totodată la însăși minunea vieții mele. Lumina care veghease cu admirabilă statornicie la viața mea din chiar clipa în care mă născusem îmi salvase încă o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
vieții mele să trăiesc. Am să vreau de-acum numai să trăiesc, fără ca, ademenit de cine știe ce înșelătoare și vremelnice nefericiri, să tânjesc după sinucideri și stări providențiale care mai de care mai maiestuoase. Am să aleg lumina albă în locul celei negre, am să aleg să trăiesc asemeni și împreună cu toți ceilalți oameni ai mei, fără încăperi dubioase, mă jur, am să aleg să mă bucur de fiecare moment pe care l-aș putea avea în universul acesta magnific, cu toate că... o știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
mă bucur de fiecare moment pe care l-aș putea avea în universul acesta magnific, cu toate că... o știu prea bine, numai contrastele pot face ca universul acesta, precum și altele, să dăinuie încă... Și-atunci? Biserică sau templu masonic? Alb sau negru? Una ori alta? Ori nici una? Ori poate amândouă... Dreapta sau stânga? Sus sau jos? Întâmplare sau plan bine definit în apariția conștiinței? Accident sau acțiune deliberată a unor ființe supreme, ciudățenia aceasta a gândirii? Ori toate la un loc? Cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
de vreme ce nici o creatură n-a fost mai teribilă decât mine în întunecimea minții ei... Presimțirea pe care-o am acum cumva asupra a ceea ce va urma îmi dă fiori chiar și în ceea ce mie-mi pare a fi cel mai negru vis în care-am alunecat cândva... Întortocheate sunt căile Dumnezeirii, dar ale mele parcă sunt cu mult mai întunecate înțelegerii de-atât. Mai bine-aș cugeta de câteva dăți bune înainte să lansez o astfel de afirmație precum cea a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488

de scris, am deschis în grabă o carte și, așezat cu spatele la ușă, am spus „poftim“. Apropiindu-se de mine dintr-o parte - deși mă prefăceam concentrat asupra cărții, am văzut că nu-și scosese încă paltonul și nici căciuliță ei neagră caraghioasă -, mama scoase din sân și puse pe masă două hârtii de cinci ruble, boțite și parcă rușinate. Mângâindu-mi apoi mâna cu mânuța ei zbârcită, ea spuse încet: - Iartă-mă, fiule. Tu ești bun. Știu asta. Și, după ce mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
ne biciuiau dureros fața și ochii. Când și când, răzbătea până la noi huruitul tramvaielor care treceau, și din nou acel „heeeppp“, „heeeppp“, strident și smuncit ca un șfichi, după care, un alt strigăt, plin de o bucurie răutăcioasă - „aliint-oo“; fulgerul negru al săniilor care veneau din față și așteptarea chinuitoare ca hulubele lor să lovească botul calului nostru; și „cioc, cioc, cioc“ sunând partea metalică a saniei, bombardată de zăpada aruncată înapoi de copitele cailor; și tremurul saniei, și tremurul inimilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
nu fi nevoiți să relatăm cele întâmplate claselor mai mici care umpluseră coridorul în timpul pauzei, am intrat cu toții în clasă. — E un idiot, un idiot sadea! spuse Stein, punându-și pe umărul lui Iag mâna sa albă care, pe fondul negru, se detașa ca o pată de smântână. Nu, Stein, nu te băga, frate! Îi dădu mâna la o parte Iag. Înțelege, n-a fost vorba despre un comentariu al talmudului, deci n-ai de ce te agita. Și, așteptând ca Stein

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
am zărit doar în ultimul moment picioarele care se ridicau în fața mea ca niște stâlpi. Am avut un recul, de parcă s-ar fi tras în mine fără să fiu nimerit. Mă privi un timp cu fața roșie, încadrată de barba neagră. - Țe s-a întâmplat cu tumneavoastră? mă întrebă el într-un sfârșit. Acel „țe“ în loc de „ce“, cu un dispreț plin de ură, cu buzele țuguiate a sărutare ițindu-se de sub mustăți, era butonul care ne oprise inimile zece ani la rând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
spinarea în spasme, începu să vomite. Îmi venea și mie să vomit, motiv pentru care tot înghițeam, dar după fiecare înghițitură îmi simțeam gura din nou plină de salivă. Kitty stătea, acoperindu-și rușinată fața cu mâinile, în timp ce ochiul ei negru mă privea vesel printre degete. Nelly îl privea pe Iag cu colțurile gurii lăsate în jos disprețuitor, clătinând din cap de parcă presimțirile ei în ceea ce ne privește se adeveriseră. Iag părăsi fereastra foarte mulțumit și, ștergându-și lacrimile și transpirația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
în hârtie albă de mătase, prinsă în bolduri. Erau florile Soniei, însoțite de un bilețel în care mă ruga să ne întâlnim chiar în seara aceea. 4 Spre seară, ploaia a stat. Felinarele aprinse se oglindeau ca în niște lacuri negre în trotuarele și în asfaltul umed. Candelabrele gigantice zumzăiau molcom lângă statuia de granit a lui Gogol. Dar globurile lăptoase, învelite în plase de sârmă, care se ridicau în capul acestor catarge de fontă nu-și prea trimiteau lumina în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
dulce numele ei atât de gingaș. Am trecut colțul. Aici domnea întunericul. Doar o fereastră de la parter era puternic luminată. Sub ea se detașa un pătrat luminos în care pietrele rotunde și umede păreau niște piersici așezate pe o tavă neagră. Sonia scoase un „ah!“ și-și scăpă geanta. Mă aplecai rapid, ridicai geanta și începui s-o șterg cu batista. Fără să se uite la ce fac și privindu-mă fix în ochi, Sonia întinse mâna și îmi scoase șapca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
cu coada lungă a măturii sute de semicercuri pe gazon. Nuielele măturii lăsau rânduri-rânduri de urme pe nisip. Pășeam și mă simțeam atât de bine, atât de curat de parcă aș fi fost spălat pe dinăuntru. Acele de aur de pe cadranul negru al ceasului din turnul mănăstirii arătau că mai era un minut până la cinci și un sfert. Când, după ce traversai piața, pătrunsei în umbra umedă a bulevardului, pe partea cealaltă a turnului, pe același cadran negru, acele de aur arătau exact

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Acele de aur de pe cadranul negru al ceasului din turnul mănăstirii arătau că mai era un minut până la cinci și un sfert. Când, după ce traversai piața, pătrunsei în umbra umedă a bulevardului, pe partea cealaltă a turnului, pe același cadran negru, acele de aur arătau exact cinci și un sfert. În acel moment începură să se audă niște sunete subțiri; aveau un ritm atât de dezordonat încât părea că o găină se plimbă pe coardele unei harfe. Peste șapte ore, trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
spre răsărit începea să se lase întunericul. Prin ușa deschisă de la balcon, se vedeau coloanele curbate ale grilajului conturate în reflexe de culoarea piersicii. Nu, spuse Sonia, când Iag, trecând rapid spatele unui fotoliu îmbrăcat în catifea purpurie, cu rosături negre la încheieturi, îl apucă de spătar cu hotărâre, vrând să i-l ofere. Nu, spuse ea, să mergem acolo, e minunat. Și arătă în direcția balconului. Se poate, nu-i așa? întrebă ea, iar Iag, înșfacă rapid și duse în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-ne perspicacitatea, e mai de preț decât folosul pe care l-am fi putut obține dacă am trece-o sub tăcere. Între timp, întunericul se lăsa rapid, și vântul care se întețea mă umplea de neliniște. Dar acolo, deasupra acoperișului negru al casei, acolo unde cădea soarele, se mai zărea o dungă îngustă de culoarea mandarinei. Deasupra ei, cerul stătea întunecat, și pe el norii se mișcau purtați de vânt repede, ca niște șuvițe de cerneală turnată în apă. Când am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
sub un clopot de sticlă, doi nobili francezi în camizol, ciorapi și botine cu catarame, doi nobili cu capetele plecate executau pași de menuet, pregătindu-se să arunce, cu eleganță, un ceas cu cadran alb fără sticlă, cu un orificiu negru pentru întors și o singură limbă, și aceea strâmbă. Mijlocul camerei era ocupat de niște fotolii joase, îmbrăcate într-un fel de catifea care, netezită în direcția firului, avea o nuanță galbenă și pe care, dacă mișcai mâna în direcția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
singură limbă, și aceea strâmbă. Mijlocul camerei era ocupat de niște fotolii joase, îmbrăcate într-un fel de catifea care, netezită în direcția firului, avea o nuanță galbenă și pe care, dacă mișcai mâna în direcția opusă, obțineai o culoare neagră, de un negru atât de intens, încât puteai scrie pe el cu creta. Între fotolii se afla o masă ovală, lăcuită cu negru, cu picioarele curbate unite printr-o tăblie pe care se odihnea albumul familiei, lucru de care m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
gurii. Înghițind din reflex, am realizat că o amărală grețoasă și intensă îmi umple gura de salivă. Observând că Nelly mă privește plină de interes, m-am străduit să nu mă strâmb. Ochii ei de un albastru murdar erau acum negri, doar o bandă îngustă albastră înconjura pupila lor neagră, îngrozitor de dilatată. Ca și Mik, își mișca buzele continuu, lingându-și-le. Am vrut să întreb ce tot sug ei acolo, dar, exact în momentul când m-am hotărât s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
grețoasă și intensă îmi umple gura de salivă. Observând că Nelly mă privește plină de interes, m-am străduit să nu mă strâmb. Ochii ei de un albastru murdar erau acum negri, doar o bandă îngustă albastră înconjura pupila lor neagră, îngrozitor de dilatată. Ca și Mik, își mișca buzele continuu, lingându-și-le. Am vrut să întreb ce tot sug ei acolo, dar, exact în momentul când m-am hotărât s-o fac, după ce-i plasă periuța lui Mik și după ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
el. Și, răsplătindu-mă cu un zâmbet neplăcut, se apropie din nou de ușă, o deschise și ieși. 4 Acum nu mai e nimeni în cameră, iar eu mă apropii de cămin și mă așez în preajma lui. Stau lângă gaura neagră a căminului împrejmuită cu un grilaj și fac ceea ce ar face oricine aflat în locul meu și în situația mea: îmi adun într-un punct conștiința, făcând-o să urmărească toate schimbările care se petrec cu simțurile mele. E un fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
aspre și de uscate, încât apa nu le poate umezi, ci doar le răcorește. În momentul când înghit, simt că și apa îmi face silă, dar o beau ca pe un medicament. - Cel mai bun lucru ar fi o cafea neagră, dar nu avem. Fumează, și asta face bine. Încep să fumez. De fiecare dată când duc țigara la buze, îmi surprind buzele într-o mișcare continuă de sugere. Prin această mișcare mă eliberez de excesul de plăcere pe care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Îndelung și fără de sfârșit mi se pare că tremur în fața ușii strălucind în lumina verde a lunii, apoi se aprinde lumina galbenă în spatele ei și apare Matei căscând somnoros; infinită este urcarea scării, deschiderea ușii de la apartament, strecuratul prin coridorul negru și prin sufragerie spre dormitorul liniștit al mamei, tremurul dulce al iubirii pentru mama, al unei iubiri pe care n-o mai cunoscusem și pe care n-o mai simțisem, o iubire plină de bucurie și de adorație, în numele căreia mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]