12,062 matches
-
că cea mai importantă patriarhie ortodoxă, cea a Constantinopolului era sub stăpânirea otomană, oferea rușilor un motiv în plus pentru acțiunile lor militare și politice împotriva otomanilor. Austria era puterea care se opunea cel mai puternic intereselor rușilor în Imperiul Otoman. În ciuda faptului că habsburgii fuseseră cei mai mari inamici ai otomanilor în trecut, Austria considera că amenințarea turcilor la Dunăre era mai puțin importantă decât cea a rușilor. Austria se temea de asemenea că dezintegrarea Imperiului Otoman ar fi dus
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
rușilor în Imperiul Otoman. În ciuda faptului că habsburgii fuseseră cei mai mari inamici ai otomanilor în trecut, Austria considera că amenințarea turcilor la Dunăre era mai puțin importantă decât cea a rușilor. Austria se temea de asemenea că dezintegrarea Imperiului Otoman ar fi dus la crearea mai multor state naționale, ceea ce ar fi dus la creșterea naționalismului în rândul etniilor din imperiu. Din toate aceste motive, Austria și-a făcut un țel principal din menținerea unității Imperiului Otoman. Pe de altă
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
că dezintegrarea Imperiului Otoman ar fi dus la crearea mai multor state naționale, ceea ce ar fi dus la creșterea naționalismului în rândul etniilor din imperiu. Din toate aceste motive, Austria și-a făcut un țel principal din menținerea unității Imperiului Otoman. Pe de altă parte, Regatul Unit considera că limitarea puterii Imperiului Rus este vitală pentru asigurarea securității posesiunilor coloniale din India. De asemenea, britanicii considerau că în cazul în care Rusia ar deține controlul asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele, aceasta
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
Bosfor și Dardanele, aceasta ar putea afecta dominația Londrei în estul Mediteranei și ar pune în pericol importanta rută navală prin Canalul Suez. Regatul Unit considera de asemenea că echilibrul puterilor ar fi fost grav afectat în cazul prăbușirii Imperiului Otoman. Atenția puterilor europene a fost îndreptată spre contracararea acțiunilor lui Napoleon Bonaparte la începutul secolului al XIX-lea. Napoleon a semnat în 1807 Tratatul de la Tilsit cu Rusia, prin care urmărea să-și asigure dominația în vestul Europei. Această alianță
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
care sultanul s-ar fi opus ocupării acestor teritorii, Franța și Rusia urmau să îi atace pe otomani, iar posesiunile turcilor din Europa urmau să fie împărțite între cei doi aliați. Acest aranjament era o amenințare nu doar la adresa Imperiului Otoman, ci și la adresa Regatului Unit, Austriei și Prusiei, care erau aproape lipsite de capacitatea de reacție împotriva unei alianțe atât de puternice. Austriecii erau poate cei mai afectați de un posibil atac franco-rus împotriva turcilor, care ar fi dus la
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
la adresa Regatului Unit, Austriei și Prusiei, care erau aproape lipsite de capacitatea de reacție împotriva unei alianțe atât de puternice. Austriecii erau poate cei mai afectați de un posibil atac franco-rus împotriva turcilor, care ar fi dus la distrugerea Imperiului Otoman și de aceea au încercat să prevină o asemenea amenințare cu ajutorul manevrelor diplomatice. În cazul eșecului măsurilor diplomatice, Klemens Wenzel von Metternich a hotărât să sprijine împărțirea Imperiului Otoman, o soluție care dezavantaja Austria, dar era mai puțin defavorabilă decât
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
atac franco-rus împotriva turcilor, care ar fi dus la distrugerea Imperiului Otoman și de aceea au încercat să prevină o asemenea amenințare cu ajutorul manevrelor diplomatice. În cazul eșecului măsurilor diplomatice, Klemens Wenzel von Metternich a hotărât să sprijine împărțirea Imperiului Otoman, o soluție care dezavantaja Austria, dar era mai puțin defavorabilă decât cucerirea sud-estului european de către Imperiul Rus. Plănuitul atac împotriva Imperiului Otoman nu a mai avut loc, alianța semnată la Tilsit a fost anulată practic de invadarea Rusiei de către Napoleon
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
cu ajutorul manevrelor diplomatice. În cazul eșecului măsurilor diplomatice, Klemens Wenzel von Metternich a hotărât să sprijine împărțirea Imperiului Otoman, o soluție care dezavantaja Austria, dar era mai puțin defavorabilă decât cucerirea sud-estului european de către Imperiul Rus. Plănuitul atac împotriva Imperiului Otoman nu a mai avut loc, alianța semnată la Tilsit a fost anulată practic de invadarea Rusiei de către Napoleon în 1812. După înfrângerea lui Napoleon de alianța marilor puteri în 1815, reprezentanții învingătorilor au negociat un nou aranjament european la Congresul
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
1812. După înfrângerea lui Napoleon de alianța marilor puteri în 1815, reprezentanții învingătorilor au negociat un nou aranjament european la Congresul de la Viena. În timpul acestor negocieri nu s-a reușit să se ia niciun fel de decizie în legătură cu soarta Imperiului Otoman. Neabordarea acestei probleme, ca și neinvitarea otomanilor să participe la Sfânta Alianță a fost interpretat de observatori ca o indicație a faptului că puterile europene considerau Chestiunea Orientală drept un subiect de politică internă a Rusiei, care nu putea să
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
un termen folosit pentru prima oară de istoricul german Leopold von Ranke în cartea "Die Serbische Revolution" (1829) prin care se referă la revoluția națională și socială din 1804 - 1815, în timpul căreia sârbii au reușit să se emancipeze de sub dominația otomană și să fondeze un stat național suveran. După 1815, a urmat o perioadă de negocieri intense între sârbi și otomani, care a culminat cu fondarea Serbiei moderne . Dacă prima fază a revoluției (1804-1815) a fost în fapt un război de
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
din 1809 a lui Karađorđe Petrović făcută publică la Belgrad reprezintă cel mai important moment al revoluției. Acest document chema sârbii la unitate, sublinia importanța principiilor libertății religioase, respectării istoriei naționale și a statului de drept, principii pe care Imperiul Otoman nu putuse, sau nu dorise să le respecte, datorită caracterului musulman nonsecular. Proclamația mai cerea sârbilor să înceteze să mai plătească taxe otomanilor, deoarece acestea erau în principal funcție de afilierea religioasă a contribuabililor. Rezultatul final al răscoalelor sârbilor a fost
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
sublinia importanța principiilor libertății religioase, respectării istoriei naționale și a statului de drept, principii pe care Imperiul Otoman nu putuse, sau nu dorise să le respecte, datorită caracterului musulman nonsecular. Proclamația mai cerea sârbilor să înceteze să mai plătească taxe otomanilor, deoarece acestea erau în principal funcție de afilierea religioasă a contribuabililor. Rezultatul final al răscoalelor sârbilor a fost câștigarea suveranității. A fost fondat Principatul Serbiei, cu propriul parlament, guvern, cu propria constituție și casă regală. Din punct de vedere social, revoluția
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
europene în momentul în care Grecia și-a proclamat independența în 1821. Cu acest prilej a fost folosită pentru prima oară expresia „Chestiunea Orientală”. Încă de la înfrângerea lui Napoleon în 1815, au existat zvonuri cu privire la planurile rușilor cu privire la invadarea Imperiului Otoman, iar rebeliunea grecilor părea prilejul potrivit pentru o asemenea acțiune. Miniștrii de externe britanic, Robert Stewart, și austriac, Metternich, l-au sfătuit pe împăratul rus Alexandru I să nu intre în război. Ei au pledat pentru păstrarea conceptului „concertului european
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
dar toate tentativele sale au fost sortite eșecului. În timpul acestui nou război, rușii au câștigat relativ rapid un important avantaj asupra otomanilor. Cu toate acestea, rușii au devenit rapid conștienți că nu pot continua războiul prin care urmăreau distrugerea Imperiului Otoman, deoarece Austria amenința să se implice în lupte de partea turcilor, iar Regatul Unit începea să aibă o atitudine tot mai ostilă continuării conflictului. În acest moment, regele Franței, Carol al X-lea, a propus o împărțire a Imperiului Otoman
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
Otoman, deoarece Austria amenința să se implice în lupte de partea turcilor, iar Regatul Unit începea să aibă o atitudine tot mai ostilă continuării conflictului. În acest moment, regele Franței, Carol al X-lea, a propus o împărțire a Imperiului Otoman între Austria, Rusia și alte părți interesate, dar această schemă a fost prezentată prea târziu pentru a mai produce vreun rezultat. Din toate aceste motive, Rusia nu a reușit nici să obțină Imperiul Otoman, nici să-și înfrângă în mod
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
a propus o împărțire a Imperiului Otoman între Austria, Rusia și alte părți interesate, dar această schemă a fost prezentată prea târziu pentru a mai produce vreun rezultat. Din toate aceste motive, Rusia nu a reușit nici să obțină Imperiul Otoman, nici să-și înfrângă în mod hotărâtor inamicul. În schimb, rușii au ales calea transformării treptate a Imperiului Otoman într-o semicolonie. În 1829, rușii au semnat cu turcii Tratatul de la Adrianopol. Prin acest tratat, Imperiul Rus primea o serie
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
prezentată prea târziu pentru a mai produce vreun rezultat. Din toate aceste motive, Rusia nu a reușit nici să obțină Imperiul Otoman, nici să-și înfrângă în mod hotărâtor inamicul. În schimb, rușii au ales calea transformării treptate a Imperiului Otoman într-o semicolonie. În 1829, rușii au semnat cu turcii Tratatul de la Adrianopol. Prin acest tratat, Imperiul Rus primea o serie de avantaje: noi teritorii cu ieșire la Marea Neagră, dreptul de liber tranzit al vaselor comerciale ruse prin Dardanele și
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
rușii au semnat cu turcii Tratatul de la Adrianopol. Prin acest tratat, Imperiul Rus primea o serie de avantaje: noi teritorii cu ieșire la Marea Neagră, dreptul de liber tranzit al vaselor comerciale ruse prin Dardanele și noi privilegii comerciale în Imperiul Otoman. Războiul de Independență al Greciei s-a încheiat la scurtă vreme după aceasta, elenilor fiindu-le recunoscută independența prin semnarea tratatului de la Constantinopol din 1832. Chiar în perioada în care Războiul pentru Independența Greciei se apropia de sfârșit, a izbucnit
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
în perioada în care Războiul pentru Independența Greciei se apropia de sfârșit, a izbucnit un conflict între sultan și vasalul său, viceregele Egiptului, Muhammad Ali. Egiptenii își dezvoltaseră o armată modernă, care părea capabilă să pună în dificultate forțele armate otomane. Împăratul Rusiei, urmând politica subordonare a sultanului, i-a propus acestuia din urmă să semneze o alianță. Cei doi monarhi au negociat în 1833 Tratatul de la Hünkâr İskelesi, prin care Rusia a reușit subordonarea otomanilor intereselor țariste. Imperiul Rus și-
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
a sultanului, i-a propus acestuia din urmă să semneze o alianță. Cei doi monarhi au negociat în 1833 Tratatul de la Hünkâr İskelesi, prin care Rusia a reușit subordonarea otomanilor intereselor țariste. Imperiul Rus și-a asumat răspunderea protejării Imperiului Otoman împotriva atacurilor externe. În schimb, sultanul a fost de acord să închidă strâmtorile Bosfor și Dardanele pentru navele militare ori de câte ori Rusia era în stare de război. Această prevedere a tratatului a dat naștere unei noi probleme internaționale cunoscute drept „Chestiunea
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
în regiune. Cele două puteri europene aveau însă puncte de vedere diferite cu privire la rezolvarea situației. Britanicii îl susțineau pe sultan, dar francezii erau de părere că Muhammad Ali ar fi fost mai competent în poziția de conducător al întregului Imperiu Otoman. Intervenția rușilor i-a permis sultanului să negocieze pacea în 1833, dar Muhammad Ali a redeschis conflictul în 1839. În același an avea să moară sultanul Mahmud al II-lea, lăsându-l pe tron pe fiul său, Abdul-Medjid. Starea imperiului
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
a redeschis conflictul în 1839. În același an avea să moară sultanul Mahmud al II-lea, lăsându-l pe tron pe fiul său, Abdul-Medjid. Starea imperiului era critică în momentul în care pe tron s-a urcat noul sultan. Armata otomană fusese înfrântă categoric de cea egipteană. Întreaga flotă otomană a fost luată în stăpânire de forțele lui Muhammad Ali. Regatul Unit și Rusia au intervenit în acest moment pentru împiedicare colapsului Imperiului Otoman, dar Franța a continuat să îl sprijine
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
tron s-a urcat noul sultan. Armata otomană fusese înfrântă categoric de cea egipteană. Întreaga flotă otomană a fost luată în stăpânire de forțele lui Muhammad Ali. Regatul Unit și Rusia au intervenit în acest moment pentru împiedicare colapsului Imperiului Otoman, dar Franța a continuat să îl sprijine pe Muhammad Ali. Marile puteri au ajuns în 1840 la un compromis: Muhammad Ali a depus jurământul de supunere, iar sultanul i-a recunoscut acestuia controlul ereditar asupra Egiptului. Singura problemă nerezolvată a
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
În 1841, Rusia a fost de acord cu abrogarea tratatului de la Hünkâr İskelesi și a acceptat prevederile Convenția de la Londra cu privire la Strâmtori. Marile Puteri - Imperiul Rus, Regatul Unit, Franța, Austria și Prusia - au căzut de acord cu privire la reinstaurarea vechii legi otomane, care prevedea închiderea Strâmtorilor pentru toate navele de luptă în caz dă război, cu excepția celor ale sultanului și aliaților lui. După semnarea Convenției Strâmtorilor, împăratul Nicolae I a renunța la ideea subordonării sultanului și a reluat lupta pentru împărțirea teritoriilor
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
care prevedea închiderea Strâmtorilor pentru toate navele de luptă în caz dă război, cu excepția celor ale sultanului și aliaților lui. După semnarea Convenției Strâmtorilor, împăratul Nicolae I a renunța la ideea subordonării sultanului și a reluat lupta pentru împărțirea teritoriilor otomane din Europa. După încheierea rebeliunii egiptene începute în 1831, slăbitul Imperiu Otoman nu a mai fost dependent în totalitate de Rusia. Imperiul Otoman nu era un stat pe de-a întregul independent, fiind nevoit să se bazeze pe intervențiile marilor
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]