11,855 matches
-
nesemănate, iar, ca să poată trăi, cei tineri au căutat locuri de muncă în industrie, în primul rând în minerit. De prin anii 60 ai secolului XX, odată cu extinderea exploatărilor miniere, populația tânără a mers să muncească în mină și în uzina mecanică din Baia de Arieș, devenind un fel de nici țărani, nici muncitori. Meseriile noi i-au dus și pe o parte din Văeleni departe de casă, prin Turda, Timișoara, Hunedoara, unde găseau mai ușor de lucru. Astăzi satul aproape
Valea Largă, Alba () [Corola-website/Science/300279_a_301608]
-
muncească în străinătate. Sunt însă semne că unii ar reveni în satul părinților și al moșilor. De remarcat că majoritatea bărbaților din sat sunt calificați în școli profesionale în meserii pe care nu le mai practică. Acum, că minele și uzina de flotare a minereului s-au închis, muncitorii de acolo au fost disponibilizați, au primit ajutoare de la stat, cei mai mulți dintre ei s-au pensionat. De-a lungul timpului, satul, având la bază familia, s-a dezvoltat pe cei doi versanți
Valea Largă, Alba () [Corola-website/Science/300279_a_301608]
-
Neagoe Andrei și Victoria, Puia Vasile, Pușcaș Ioan fratele preotului Pușcaș ce a slujit în Stremț, Pătrânjan Ieronim decedat în Canada, Stan Simion a lui Nicodin, Sârb Dumitru a fost plecat de 2 ori în S.U.A. 1908-1909, fiind angajat la uzinele Ford, Stan Sofron, Stan Ioan, Stan Paraschiva, Stan Marian din Tău, Roșca Vasile, Toth Ioan, Tot Lucreția, Ungur Gheorghe, Ungur Simion, Trif Traian și Istina. O personalitate aparte a Stremțului a reprezentat-o Sofron Stan care a emigrat în America
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
scăpat nici ținuturile rurale, pe care comuniști le-au supus colectivizării. Înfăptuită în doua etape, colectivizarea satului Stremț a adus o serie de transformări care au marcat viața oamenilor. Majoritatea bărbaților și tinerilor din sat au plecat să muncească în uzinele și fabricile țării, pe șantiere unde au învățat diferite meserii, dar după program munceau și la CAP. Mulți din bărbații satului au aderat la Mișcarea de rezistență armată din munții Apuseni condusă de maiorul Nicolae Dabija, iar unii dintre ei
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
este un autoturism românesc de mici dimensiuni, fabricat între anii 1988 și 1991 la Timișoara. Denumirea acestuia provine de la numele păsării ""lăstun"". Producția a avut loc la fosta uzină "Tehnometal" din Timișoara, devenită ulterior "Întreprinderea de Autoturisme Timișoara", iar primul lot de autoturisme a fost pus în vânzare în ianuarie 1989. Conceptul inițial prevedea un autoturism economic pentru transportul urban cu o capacitate maximă de 2+2 persoane (2
Dacia 500 Lăstun () [Corola-website/Science/301550_a_302879]
-
1992, Guvernul a închis fabrica de la Timișoara, motivând ca Lăstunul nu mai este competitiv și că nu mai reprezintă poporul român. Insuccesul modelului este pus pe seama calității slabe. Lăstunul a fost precedat de alte două prototipuri de mici dimensiuni ale uzinei: modelele "Egreta" și "Student."
Dacia 500 Lăstun () [Corola-website/Science/301550_a_302879]
-
special în sud-vestul Rusiei și în Ucraina (Holodomor). Condițiile de viața tot mai grele de la țară a făcut ca milioane de țărani să ia calea orașelor în continuă creștere, ceea ce a dus la alimentarea cu forța de muncă ieftină a uzinelor și la creșterea explozivă a numărului de orășeni în numai câțiva ani. Planurile cincinale au dus la obținerea unor rezultate remarcabile în ramurile neagricole. Rusia, care era una dintre cele mai sărace națiuni în momentul izbucnirii revoluției bolșevice, se dezvolta
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
s-a pierdut prin vânzarea către avrigeni a [[Istoria comunei Racovița#Sfârșitul procesului dintre racoviceni și avrigeni pentru muntele Suru|muntelui „Racoviceanu”]] în [[1914]], s-a câștigat prin reforma agrară din 1921, iar ce s-a expropiat în [[1937]] pe seama Uzinelor „[[Mârșa, Sibiu|Mîrșa]]” , s-a compensat prin efectele [[Reforma agrară din 1945|Reformei agrare din 1945-1946]]. Pierderi de terenuri s-au consemnat începând din anii [[1960]] când au apărut [[construcție|construcții]] și unități social-[[economie|economice]] cum au fost: Încă
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
al omogenității populației. Situația aceasta s-a menținut, în linii mari, până spre sfârșitul primei jumătăți a secolului al XX-lea, când satul a cunoscut o infuzie tot mai mare de „străini” , sub forma de „refugiați” sau de muncitori la Uzinele Mârșa (numiți și "mârșari"), fiecare aducând odată cu ei și graiul din părțile de baștină, care a început treptat să-l „impregneze” pe cel local. După „Colectivizarea Agriculturii” de după anul [[1950]] care a generat exodul de populație cunoscut, concretizat pe de
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
în maghiară: Ploszkabánya, în germană Plotzka)" s-a exploatat minereu de fier încă din perioada romanilor. Exploatarea de minereu a fost reluată în 1858 de către asociația minieră de la Brașov, și în 1890 a fost preluat de Societatea pe acțiuni al uzinelor de fier de la Nădrag. Tot acolo înainte de trasarea granițelor, în 1762 au distrus o mănăstire în care locuiau doi enoriași ortodocși. După 1808 s-a creat o parohie Greco-Catolică independentă. În 1857 au transferat de la Ghelari la Govăjdia parohia Romano-Catolică
Govăjdia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300549_a_301878]
-
granițelor, în 1762 au distrus o mănăstire în care locuiau doi enoriași ortodocși. După 1808 s-a creat o parohie Greco-Catolică independentă. În 1857 au transferat de la Ghelari la Govăjdia parohia Romano-Catolică. După documentele oficiale din 1867, reiese că la uzina de fier de la Govăjdia lucrau 162 muncitori. După părerea etnografului Jankó János din 1894 reiese că "Casele nemților mineri sînt mai frumoase decît casele derăpănate ale romînilor localnici". Cei 100 muncitori romîni de la furnal alături de majoritatea muncitorilor țigani și muncitorilor
Govăjdia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300549_a_301878]
-
contribuit decisiv la organizarea clerului militar din Armata română. La finele Primului Război Mondial, sătenii din Mânerău au manifestat pentru unirea cu România, constituind un Sfat și o Gardă națională română. Perioada interbelică aduce cu sine legătura cu lumea orașului și cu Uzinele de fier din Hunedoara, operând transformări asupra mentalității colective de tip tradițional. Sovietizarea a generat, la finele deceniului șase al secolului al XX-lea, o bulversare a solidarității obștei Mânerăului. Unii dintre oponenții colectivizării sunt incluși într-un simulacru de
Mănerău, Hunedoara () [Corola-website/Science/300553_a_301882]
-
sectoare independente, Est și Vest. Capacitatea lor de productie era redusă. În ambele s-a produs și aur nativ, în proporție de 10-20% față de producția totală de aur. Prepararea minereului comun se făcea prin stampare și amalgamare în câte o uzină amplasată la gură celor două mine. Sociatatea franceză "Mines D’or de Stanija", cu sediul central la Paris, a fost ultimu] proprietar al acestor mine în perioada 1930-1948, cănd minele au fost naționalizate. Societatea avea în vedere un program amplu
Stănija, Hunedoara () [Corola-website/Science/300559_a_301888]
-
revenit în ultimii ani, cu o rată a șomajului de până la 5% la mijlocul anului 1998. În orice caz, dependența aproape totală față de pescuit înseamnă că economia rămâne extrem de vulnerabilă. Feroezii speră să își lărgească baza economică prin construirea de noi uzine de procesare a peștelui. Petrolul găsit în apropierea suprafețelor maritime feroeze au dat speranțe găsirii de depozite în zonele deținute de Insulele Feroe, acestea putând fi baza unei economii prospere. Din anul 2000, tehnologie informațională și proiecte de afaceri noi au
Insulele Feroe () [Corola-website/Science/300721_a_302050]
-
Hotin, Hotin - Briceni - Bălți și Săveni - Lipcani - Hotin. Orașul era industrializat, dar nefiind legat de interiorul României prin cale ferată, el a rămas un centru de schimb al produselor din imediata apropiere: cereale, animale și produse animale. Aici funcționau o uzină electrică, o fabrică de bere, o fabrică de spirt, 5 fabrici de ulei, 2 fabrici de bomboane, o fabrică de săpun, 12 mori, 1 carieră de calcar pentru fabricarea varului, 3 fabrici de cărămidă și un abator comunal. De asemenea
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
Feldioara se ridică la 6.154 de locuitori; majoritatea locuitorilor sunt români (81,65%). Economia locală este bazată în principal pe agricultură (cultivarea terenurilor, creșterea animalelor) și industrie (fabrica de cherestea "Anatco Prod", farica de incaltaminte "Gino", prelucrarea uraniului la „Uzina R” , a bolțarilor și pavelelor la „Pref 1”, ).
Feldioara, Brașov () [Corola-website/Science/300942_a_302271]
-
pe lângă activitatea lor de agricultori, crescători de animale, aceștia aveau un venit financiar substanțial din munca pe care o prestau în cadrul Combinatului Chimic Făgăraș. Ulterior cu dezvoltarea industrială și cu construirea altor fabrici, cum ar fi U.P.R.U.C. (Uzina de Prototipuri Reparații Utilaj Chimic), a fabricii F.M.F.P.M.P (Fabrica de Mecanică Fină și Prelucrări Mase Plastice) - denumită mai apoi METALOPLAST, toate aceste fabrici și altele. și-au pus amprenta puternic asupra structurii sociale a populației Râușorului. Începând cu anii
Râușor, Brașov () [Corola-website/Science/300959_a_302288]
-
Aeronautice (IAR) din Ghimbav (județul Brașov), între anii 1976-1977. Ulterior, în cartea "„La cinci minute după cosmos”", scrisă împreună cu ziaristul Alexandru Stark, Prunariu avea să spună că dacă nu ar fi fost cooptat în detașamentul cosmonauților, ar fi construit la uzină, împreună cu soția, elicopterele și avioanele atât de râvnite în copilărie. În anul 1974 s-a căsătorit cu Crina Rodica Prunariu, cu care a fost coleg de facultate, actualmente diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, fiind din 2007 ambasadorul României în Armenia
Dumitru Prunariu () [Corola-website/Science/296727_a_298056]
-
680 din 24 octombrie 2003, a fost avansat la gradul de general-maior de aviație (general cu două stele). Dumitru Prunariu este co-autor al unor cărți despre zborul în cosmos: ""La cinci minute după cosmos"" (Ed. Militară, 1981); ""Cosmosul - Laborator și uzină pentru viitorul omenirii"" (Ed. Tehnică, 1984); "“Istoria aviației române”" (Ed. Științifică și Enciclopedică, 1984); ""Dimensiuni psihice ale zborului aerospațial"" (Ed. Militară, 1985) etc. Dumitru Prunariu desfășoară o bogată activitate profesională, fiind membru a numeroase asociații și comisii de specialitate din
Dumitru Prunariu () [Corola-website/Science/296727_a_298056]
-
feciorul, Brașov, 1916. A fost primul primar al comunei Barcani. Romulus și Remus Purecel (frați gemeni) (26 decembrie 1935) - Remus mort în anul 1994 și Romulus în anul 1995 - ambii ingineri, specialiști de marcă în istoria automobilistica, membri în conducerea Uzinei de Autoturisme Pitești. Ioan Solomon (născut în august 1954) - avocat, președinte al Ligii Cultural-Crestine "Andrei Șaguna" Sfântu Gheorghe, membru în Adunarea Națională Bisericească, în Adunarea și Consiliul Eparhial al Episcopiei Covasnei și Harghitei, reprezentant de frunte al societății civile românești
Barcani, Covasna () [Corola-website/Science/300369_a_301698]
-
zonei de influență sovietică. Această împărțire a capitalei a generat crize majore pentru Războiul Rece, cum ar fi Blocada Berlinului între 1948-1949 și, mai târziu, Zidul Berlinului. În 1949 Iosif Stalin a cerut reparații de război marilor întreprinderi, combinate și uzine din zona de ocupație vestică, lucru refuzat însă de Harry Truman. În replică, Stalin a creat un nou stat, care s-a proclamat Republica Democrată Germană, cunoscută popular ca Germania de Est. În noul stat satelit al Moscovei a preluat
Republica Democrată Germană () [Corola-website/Science/298570_a_299899]
-
vărsarea Prutului în Dunăre, orașul Reni a devenit un important nod comercial, pe aici derulându-se un comerț dezvoltat de cereale, animale, porci, produse animale, păsări, cânepă, legume, miere, vin, ceară, produse mai ales din județele Basarabiei. Aici funcționau o uzină electrică, 3 fabrici de cărămizi, 2 fabrici de cherestea și 2 de ulei. De asemenea, își desfășurau activitatea în localitate două agenții bancare. Fiind un centru important pe plan local, ființau aici un gimnaziu, 6 școli primare și 4 grădinițe
Reni () [Corola-website/Science/298606_a_299935]
-
o regiune de stepă și pe malul limanului Ialpug, orașul Bolgrad a devenit un important nod comercial, pe aici derulându-se un comerț de cereale, bovine, porcine, produse animale, struguri și fructe, mai ales din județele Basarabiei. Aici funcționau o uzină electrică, un depozit C.A.M., 3 fabrici de cărămizi, o fabrică de postav, o moară, o tăbăcărie, precum și ateliere de industrie casnică: mătase, broderii, pânză, covoare. De asemenea, își desfășurau activitatea în localitate trei agenții bancare. Interesele sindicale erau reprezentate
Bolgrad () [Corola-website/Science/298605_a_299934]
-
Grigorievna a lucrat ca editor al ziarului local al Comsomol-ului. În anul 1957 a absolvit Școala tehnico-profesionala nr. 11 din orașul Zlatoust, regiunea Celeabinsk. În anul 1959, la vârsta de 18 ani, a început să muncească ca lăcătuș la Uzina "Elektromașina" din Zlatoust. Totuși, la scurtă vreme, el s-a mutat din nou în Ucraina pentru a lucra la construcția unei noi centrale hidroelectrice în orașul Nova Kahovka din Regiunea Herson. Smirnov a arătat un mare entuziasm pentru viața sovietică
Igor Smirnov () [Corola-website/Science/298621_a_299950]
-
armată, Smirnov și-a continuat cursurile la fără frecvență pe care le începuse în anii '60, obținând diploma de inginer la Institutul de Construcții de Mașini din Zaporojie în anul 1974 . Este angajat la unul dintre magazinele care aparțineau de Uzina electromecanică din Kahovka, regiunea Cherson, ca vânzător ajungând apoi la funcția de director-adjunct. Având diplomă de inginer, Smirnov a continuat să fie promovat în funcții. A devenit curând director de magazin, apoi inginer-șef adjunct al fabricii cu probleme de
Igor Smirnov () [Corola-website/Science/298621_a_299950]