12,426 matches
-
Stagnelius, acesta datora contactelor sale masonice credința într-o revelație primordială, cea mai înaltă formă dintre toate religiile. De asemenea, Joseph de Maistre este ultimul care a susținut etimologia Jova = Jovis, curentă printre umaniștii Renașterii, care propagau ei înșiși ideea înțelepciunii superioare și incomparabile a prisca theologia” - cf. op. cit., p. 67. 2. „La 2:00 vine să ne vadă Stig Wikander, pe care nu-l mai întâlnisem de vreo doi ani. Discutăm până la 11 noaptea. Între altele, îmi vorbește despre importanța
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
ani, ceea ce am scris, sîntem surprinși să constatăm schimbările ce s-au produs în felul nostru de a gîndi, cîte dintre certitudinile noastre au fost sfărîmate de timp; entuziasmele de odinioară ne fac să zîmbim cu oarecare melancolie, regretînd, poate, înțelepciunea sceptică strînsă în urma atîtor amare experiențe. Ne schimbă anii nu numai fizicește, ci și sufletește; adesea modificările produse în spiritul nostru sînt mai substanțiale decît cele produse în fizicul nostru". El se considera un scriitor politic, mai ales prin atitudinile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
reproșa că n-a creat o mare operă întemeiată pe izvoarele naționale, ci apelînd la mitologia clasică, rapsodiile fiind "de bunăseamă simple păcate ale tinereții". Este admirată lupta țării în munți, contra ocupanților, trecerea de nevoie de la "a opune provocării înțelepciunea, violenței violența înțelepciunii". Occidentul va fi vituperat pentru indiferența afișată față de suferințele Răsăritului. Numeroase erau dovezile indiferenței Apusului la atrocitățile noilor stăpîni ai Răsăritului, atmosferă care îl determină să-și prețuiască destinul de exilat și de om liber. Atunci, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
a creat o mare operă întemeiată pe izvoarele naționale, ci apelînd la mitologia clasică, rapsodiile fiind "de bunăseamă simple păcate ale tinereții". Este admirată lupta țării în munți, contra ocupanților, trecerea de nevoie de la "a opune provocării înțelepciunea, violenței violența înțelepciunii". Occidentul va fi vituperat pentru indiferența afișată față de suferințele Răsăritului. Numeroase erau dovezile indiferenței Apusului la atrocitățile noilor stăpîni ai Răsăritului, atmosferă care îl determină să-și prețuiască destinul de exilat și de om liber. Atunci, în iulie 1957, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
situația de a servi semenul, dezvăluindu-i ceea ce-i fundamentează adevărata statură de om, față de sine și față de Dumnezeu, poate pune în paranteză o operă, mai ales cu conștiința sau cu vulgara fală. De unde și istovirea generoasă printre științe, metode, înțelepciuni și semne a acestui părinte risipitor." Pe urmele lui G.M. Cantacuzino, afirmă că realitatea-îndreptar îl călăuzește în acțiunea sa de asanare a culturii naționale, credința că "estetică fără etică nu se poate". O viziune sintetică asupra artei românești îi prilejuiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și strict documentate. O anchetă din "Contemporanul" (1976) asupra filosofiei românești prilejuiește o amară și întristătoare concluzie, valorificarea tradițiilor gîndirii filosofice românești este o iluzie, și marele vinovat este sistemul "ce a răpit filosofiei ceea ce o fundamentează: libertatea, dragostea de înțelepciune, deschiderea pluralistă, confruntarea ideilor". Marxismul rudimentar din România a metamorfozat filosofia într-o anexă a discursului politic. Dumitru Micu, o altă victimă lucrată de bisturiul lucid al criticului de la Paris, este înrămat în anchiloza marxist-leninistă, servită cu devoțiune și argumentată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
credința, răbdarea, evlavia ori sfințenia, ci dreapta socotință, care este o virtute foarte complexă și greu de exprimat în cuvinte. (Are o formulă tot atît de vastă ca polimerii de bază.) În dreapta socotință intră, precis, tainic drămuite, și bunul-simț, și înțelepciunea, și cumințenia, și voința, adăugite celor de mai sus. Nici una din virtuți nu e absolută nici chiar adevărul doar iscusita cumpănire a multora ne poate ajuta să ne ferim nu numai de rele (aceasta-i destul de ușor), ci și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
toate. De sîntem bolnavi, credem că doar prin rugăciune ne vindecăm și nu mai apelăm la leacurile tămăduitoare. O altă nefericire este convingerea că prin credință scăpăm de viforul ispitelor. Din contră. Convingerea că nu putem dispensa de virtuțile obișnuite: înțelepciune, iscusință, judecată sănătoasă... Credința ne dă mult, dar nu ține locul de însușirile și calitățile omenești. Nu mai puțin convingerea că putem obține oricînd, fără nici un efort, orice. Nu-i adevărat; cele ce țin de noi trebuie să ni le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
confundă aparențele cu realitatea duhului și ignoră faptul că această lume este un răstimp al mîntuirii, singurul răstimp uman pentru mîntuire. Dar adîncul îmbogățirii sufletelor noastre este greu de sesizat; pentru ei, înfrîngerile sînt spectaculoase, morțile zguduitoare, nebunia locvace, dar înțelepciunea și martirajul spiritual al supraviețuitorilor, ca și vibrația imensă a duhului este prea subtilă pentru sensibilitatea tocită a esteților, prea mistică pentru puterea de percepție a psihologului ca și pentru orice ființă umană care nu a trăit în nebunie ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
în nebunie ci doar în limitele bunului simț comun. Numai cine are acea doză bună de nebunie, numai acela poate înțelege puțin. Nu tot. Nici noi nu înțelegem tot, noi care am trăit tot. Pentru că Dumnezeu a făcut de rușine înțelepciunea lumii acesteia. Avem nevoie de o sensibilitate apocaliptică". S-a acumulat o cantitate explozivă de ură, neîncredere, suspiciune contrabalansată de lehamite, adîncă apatie, indiferență, toate bine instrumentate de oculte cancelarii mînate de interese economice, dar nu mai puțin ideologice, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
nebunesc se plătește până la urmă, domnii mei, mai ales atunci când nu pornește dintr-un scop nobil, ci dintr-o simplă dorință de extravaganță. — Aveți dreptate, aveți... Însă ce plictisitoare ar fi viața fără puțin suspans, puțină exagerare și adrenalină, doar înțelepciune și monumente... — N-am vrut să vă jignesc, domnul meu, este nevoie, desigur, și de extravaganță și de extreme, dar riscurile lor trebuie asumate, nu plânse, nici măcar în glumă, după care Iorga îl salută respectuos și se retrage spre câțiva
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
revoltă, deoarece au avut doar curajul și „optimismul” negației fără să-l aibe pe acela al „afirmării”, „insolența, nebunia” unei afirmări, „aventura unei afirmări”! Înecându-se În acel fatalism colorat și fascinant al Șeherezadei, al filelor Înțelepte ale Bagavat-Ghitei, al „Înțelepciunii simple și evidente”, al unui alt „bun-simț”, de fapt o Întoarcere spre Orientul descoperit de unii călători cu secole Înainte, fără Însă ca aceștia să se contamineze de ideologia lui; de atrăgătorul fatalism, de acea „non-rezistență” care este, se pare
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Îmi fac o plăcere, uneori aproape o excelență!, din a analiza tot felul de „situații epice și dramatice”, când mă aplec mai ales asupra unor personaje inventate. Nu știu și am ajuns la o vârstă când profesez acel tip de „Înțelepciune” care ne Învață, Încă din vechimea grecească, că sunt Întrebări care nu au răspuns. Sau că Înțelept este să nu te grăbești a găsi „o soluție”, a da un răspuns unei probleme sau chestiuni care depășește cu mult marginile judecăților
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
la Budapesta, În anul 1905 - În inima „dușmanului și a grofului arbitrar, Înfumurat pe drept cuvânt de victoriile sale contra casei de Habsburg!” - sau aplecarea spre un fel de orientalism-balcanic, de la Anton Pann până la Ion Barbu și Mateiu Caragiale, cu „Înțelepciunea” puțin obosită, elegantă, a celui care „Înțelege” că nimic sau aproape nimic nu poate fi schimbat, aflându-ne, noi, aici, aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère, legănați de un dulce și senzual fatalism „local-oriental
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
celor cinci sute, instanță supremă a comunității, În timp de pace. În satele istoriei românești, ca și În literatura noastră clasică, figura bătrînului este cel mai adesea una venerabilă, idilizată, e drept, nu rareori, dar, oricum, depozitarul nu numai al Înțelepciunii și tradiției, ci și al istoriei locului, al moravurilor și tehnicilor agricole, al Istoriei tout court. Și ne amintim, amuzați, nu-i așa, de istorioara lui Creangă cu Moș Ion Roată și Unirea, care-l face ridicol pe boierul pașoptist
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ați putut nota Întâmplări multe și lua date necesare. Dacă timpul ar fi fost mai lung, s-ar fi depănat Încă multe amintiri. Atât cât este, este foarte Închegat, Într-o formă foarte atrăgătoare! Ați modelat totul cu o Înaltă Înțelepciune, ca să fie corespunzător vremurilor! Uitasem să număr printre profesorii mei de la Facultate, pe Rădulescu-Motru, tocmai pe cel mai apropiat sufletește de noi studenții . Printre lucrările mele, tabloul „Flori” (50/35 cm.) a fost lucrat În ulei. Adresa d-nei cu portretul
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
neglijabile. El vorbea cu Cpt. Cristu Ivanovici, cu Maioru(l) Ghiorghiu și cu Colonelul Niculescu. Și la ascultat n-a știut drept nimica, cu toată fudulia lui. Și mai este Petre Ghiorgheasa, coleg de clasă cu Stoleriu și de mare Înțelepciune și mare pricepere și mare vrednicie și mare comic, că-l Întrecea pe artistul comic Iulian de la București. Am fotografii de rară frumuseță, zic eu, dar Îs mari și-s În rame cu sticle și s greu de purtat, tocmai
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
trece la euro. Îi mulțumesc lui Lascha Bakradse pentru munca sa de attendent pe parcursul călătoriei. Mă roagă să-i spun sincer, acum, la final, cum s-a descurcat. „Excelent. Te-ai mișcat încet, dar destul de eficient. Bine că am avut înțelepciunea să nu ne certăm.“ Râdem și promitem să ne vedem și în Georgia sau în Moldova. Gazdele oferă un spectacol cu travestiți, ceva comic, la care reacționează doar cei aflați mai aproape de actori, restul nu aud nimic, pentru că fiecare trăiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
celui vestic, mai ales că am învățat că e voie, ba chiar nevoie de așa ceva ca să fie democrație. Căci, apoi, frăția cu orice drac, fie el și unul mai alb, sau chiar roz, ține, în general, și este recomandată de „înțelepciunea populară” numai până te trece puntea în spinare. Pe urmă... ducă-se dracului, nu-i așa? Asta-i firea umană, atât ține recunoștința. Deocamdată, însă și vai, n-am pus piciorul pe punte, stăm în fața ei precum vițelul în fața porții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de capabili de abstractizare și generalizare a semnelor și fenomenelor, au fost capabili să se oprească la cifra de 12 sau 14, reducând și simbolizând forțele naturii, Focul, (fulgerulă, Războiul, Oceanul, Frumosul, Căminul (familiaă, Creația (demiurgulă, Inspirația divină (Apolloă sau Înțelepciunea (Minervaă, dar totuși 10, 12 sau 14 Forme și reprezentări vii... Iar Patriarhul, pe numele său Abraham, a „redus toate la Unul” și acest „Unu era gol”, cum o cântă Th. Mann în epopeea sa Iosif și frații săi... ...Să
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
e singurul care a făcut excepție, înainte de război, cu a sa topografie a Evangheliilor, lucrare care n-a mai fost reeditată). Datarea pe scaunul curúl, localizarea pe un taburet. Poate că, pentru un creștin, aceasta reprezintă o precauție plină de înțelepciune. Când citești că Isus, "înapoindu-se din părțile Tyrului, a venit, prin Sidon, la Marea Galileii" (Marcu, VII, 31), îndreptându-se așadar spre nord pentru a se duce în sud, sau că a aruncat o turmă de porci demonici de pe
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
atribuim o siluetă. Hristos nu are fizionomie, în cazul lui, Cuvântul s-a întrupat volatilizându-se. Nici copilărie, nici adolescență. Treizeci de ani de maturizare, patru cincimi dintr-o viață expediate printr-o frază de umplutură ("Și Isus sporea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la oameni", Luca, II, 52), pentru a ajunge la ultimile patruzeci de zile, când exercițiul, ca să zicem așa, va deveni profitabil. Muntele cel înalt, ispitirea din deșert, drumul: dar despre care
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
justifică pe agresorul îndepărtat (chiar și după 11 septembrie) să dea prima lovitură fără să se aștepte la o ripostă. Când casa vecinului ia foc, normal este să cauți apă ca să stingi incendiul. Marea insulă se crede scutită de această înțelepciune a vecinătății. Dacă ar fi după mine, pasager al vasului Pământ, eu aș declanșa imediat semnalul de alarmă. Toată lumea pe punte, prieteni! Un dușman periculos dă târcoale corabiei. Transporturile aeriene îi dau lui Chateaubriand o descendență neașteptată dar fotogenică. În
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Numai astfel de spirite hoinare vor da într-un târziu țării lor șansa de a câștiga timp, pentru că au știut să și-l piardă pe-al lor în tinerețe... Sunt acestea remarcile unui servitor benevol al statului ajuns la vârsta înțelepciunii (lupoaicele și lupii tineri proaspăt intrați în carieră sunt rugați să se abțină). Insolența unui senior off-limits n-are cine știe ce merit. Ca dovadă. În materie de racursiuri, este frapant că "poporul de elită, sigur de el și dominator" a fost
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
diplomații noștri devin spontan ambasadorii regimului pe lângă care sunt acreditați un ambasador la Havana are nouă șanse din zece să devină castrist, iar un ambasador la Washington, un atlantist convins (este și motivul pentru care Departamentul de Stat veghează, cu înțelepciunea care-i este proprie, la rotația personalului). Dacă osmoza cu vecinii noștri de palier, cu vizitatorii și cu prietenii, operează mai devreme sau mai târziu, un om care ține la reputația sa trebuie să vegheze să nu-și schimbe cu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]