12,690 matches
-
de pământ înțelenit. Evoluția administrativ-teritorială începe în 1566, când Moldova feudală a fost pentru prima dată împărțită în ținuturi, iar începând cu secolul XIX - în județe. Recesământul din anul 1774 a înregistrat 20 de ținuturi, localitatea Ialoveni făcând parte din ținutul Orhei-Lăpușna. Pe parcursul anilor 1812-1917 satul Ialoveni, ca și întreaga Basarabie, se află sub stăpânirea Rusiei țariste. Satul Ialoveni se afla pe atunci în componența ținutului Chișinău. În această perioadă la 14 octombrie 1819, protopopul Ioan din Buiucani, sfințește noua biserică
Ialoveni () [Corola-website/Science/305087_a_306416]
-
județe. Recesământul din anul 1774 a înregistrat 20 de ținuturi, localitatea Ialoveni făcând parte din ținutul Orhei-Lăpușna. Pe parcursul anilor 1812-1917 satul Ialoveni, ca și întreaga Basarabie, se află sub stăpânirea Rusiei țariste. Satul Ialoveni se afla pe atunci în componența ținutului Chișinău. În această perioadă la 14 octombrie 1819, protopopul Ioan din Buiucani, sfințește noua biserică de piatră a satului, cu hramul Sf. Paraschiva. De la 27 martie 1918 și până la 27 iunie 1940, precum și între iunie 1941 și august 1944 Basarabia
Ialoveni () [Corola-website/Science/305087_a_306416]
-
primii luminători ai Armeniei". Despre Tadeu se spune că a plecat spre Armenia în anul 34 d.C., ducând acolo lancea cu care a fost străpuns Hristos, aceasta regăsindu-se astăzi la muzeul catedralei armene din Ecimiadzin. Popor situat inițial în ținutul dintre Munții Caucaz, Marea Caspică și Marea Neagră, armenii dovedesc cu mândrie că au fost primul stat declarat creștin, în anul 301 d.C., prin regele Tiridates, convertit de eroul legendar al Armeniei, sfântul Grigore Luminătorul. Întrucât statul armean nu a rămas
Biserica Apostolică Armeană () [Corola-website/Science/305110_a_306439]
-
La început satul purta denumirea de Drulești. Documentele vremii atestează existența în spațiul românesc încă a unei localități cu denumirea Drulești. într-un hrisov, emis de cancelaria domnească a lui Ștefan Tomsa, este menționat „lonasco din Drulești, o așezare din ținutul Roman. Deși săpăturile arheologice realizate la Durlești atestează existența în primele secole ale mileniului II al erei noastre, adică după Hristos, a unor așezări medievale stabile pe moșia de astăzi a localității, toponimicul Durlesti este consemnat în actele vremii mult
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 - 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la Turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău
Cuhureștii de Sus, Florești () [Corola-website/Science/305120_a_306449]
-
1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la Turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La sfârșitul secolului al XVIII-lea, satul a devenit proprietatea boierilor Radu Bogdan și Dumitrache Mileghi. Bogdaneștii și Melengheștii vor stăpâni impreună
Cuhureștii de Sus, Florești () [Corola-website/Science/305120_a_306449]
-
i-a vândut lui Sturza partea de moșie a mamei sale din satul Piscani de pe Răut. În anul 1772 moșia aparținea lui Dumitrașcu Sturza, hatman la Domnia Moldovei și cuprindea un număr de 22 de gospodării. În urma recansămîntului populației din ținutul Orhei - Lăpușna din anul 1774 s-a constatat că în Chițcani trăiau 17 volintiri, 3 birnici, un preot și o femeie săracă, cu următoarele nume și prenume: Vasile, Andrii, Ștefan, Brehuță, Berco, Socolan, Giulescu, Șfedu, Țanga, Stahi, Tihomi, Grigoraș, Boiță
Chițcanii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305117_a_306446]
-
aflăm că anul primei atestări documentare a satului Puhăceni este 1523. Istoria satului ține de numele postelnicului Cozma Șarpe, care avea în posesia sa satele Lațcani, Rediul, Brusturi și altele, de asemenea și o parte din Șerpeni și Puhăceni din ținutul Orheiului. Iar în 1665 satele sus-numite trec sub oblăduirea postelnicului Stamati, deoarece Cozma Șarpe s-a răzvrătit împotriva domnitorului, fugind în Polonia. Anul 1845 este anul primei atestări documentare a bisericii din satul Puhăceni, iar în 1874 s-a construit
Puhăceni, Anenii Noi () [Corola-website/Science/305132_a_306461]
-
de comună în Raionul Briceni, Republica Moldova. Amu, cică, a fost odată... Așa încep frumoasele basme moldovenești. Așa, probabil, ar începe și legenda Medvejei. Oamenii bătrîni spun că pădurea de lîngă Lipcani în vremuri cărunte era mare-mare, cică, ocupa tot acest ținut, dar atît de mare că într-însa huzureau de bine pînă și urșii. În zilele noastre în sat locuiesc cu preponderență ucrainenii și ei susțin că satul i-a luat denumirea de la acei urși (de la ucrainescul medvidi). Alții zic că
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
mai înainte și anume între anii de domnie a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, adică între 1457-1504. De ce zicem astfel? Pentru că în același document care atestă prima mențiune istorică a satului Colonița, și anume - „Mărturia hotarnică a satului Merenii ținutului Orheiului (jud. Lăpușna), 5/15 septembrie 1605” găsim: „Colonița în apropiere de satul Mereni este a lui Ionașcu Grizunul și a lui Pavăl Grizunul fiind frați și prenepoții lui Gavriil Grizunul, ce pentru dreptate și slujbe crdincioase a fost miluit
Colonița, Chișinău () [Corola-website/Science/305127_a_306456]
-
0.25% - găgăuzi, 0.25% - alte etnii. În comuna Halahora de Sus au fost înregistrate 669 de gospodării casnice în anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.4 persoane. Prima atestare documentară a satului Holohoreni din ținutul Hotin datează din mai 1573, cînd Ioan voievod întărea împărțirea satului Holohoreni, care a fost a lui Badea paharnicul, între urmașii săi. Ca urmare satul a fost împărțit în opt părți. La puțin timpdupă aceasta, Gavril logofătul căuta să răscumpere
Halahora de Sus, Briceni () [Corola-website/Science/305139_a_306468]
-
noi, dar una din ele, cea cu vatra veche, a primit statut de „sat de stat". în Moldova au fost întemeiate circa o sută de astfel de sate, mai ales, în cîmpia Bugeacului, dar vreo zece au apărut și în ținutul Hotinului, printre care și Holohoreni. Halahora sau Holohorenii, cum a mai rămas să circule vechea denumire, devenind, astfel, sat de stat, proprietarii de pămînt și-au pus casele ceva mai la sud, mai jos, dar tot lîngă pîrîiașul Racovăț, întemeind
Halahora de Sus, Briceni () [Corola-website/Science/305139_a_306468]
-
antichitate Tyras), teritoriul a făcut parte din statul lui Burebista, aflându-se sub stăpânirea triburilor tracice a tyrageților. Totodată au existat strânse legături economice și culturale cu vechile colonii grecești din zonă: Olbia și altele. Spre sfârșitul sec. I e.n., ținutul devine zonă de graniță între posesiunile romane și stepele pontice bântuite de triburi nomade. În acest sens au fost construite fortificațiile romane cunoscute astăzi sub denumirea de „Valul lui Traian”, care se termină pe malul drept al Nistrului în apropierea
Nezavertailovca, Stînga Nistrului () [Corola-website/Science/305123_a_306452]
-
VI începe migrațiunea triburilor slave. Până la invazia tătaro-mongolă (1240), teritoriul dintre Bugul de Sud și Nistru s-a aflat sub suzeranitatea cnezilor de la Kiev, iar mai apoi a celor de la Halici. După cucerirea de către tătaro-mongoli a cnezatelor slavone de est, ținutul a fost inclus în componența Hoardei de Aur, Ulusul Gioci (Giuci). În prima jumătate a secolului XIII, tătarii nohai formează în zonă hanatul lor. Iar în jurul anului 1400 teritoriul intră în componența Marelui ducat al Lituaniei, condus de Vytautas (1350-1430
Nezavertailovca, Stînga Nistrului () [Corola-website/Science/305123_a_306452]
-
Transnistria în noiembrie 2004 atestă în Nezavertailovca o populație ce nu depășește 5000 de locuitori, majoritatea (aprox.60%) fiind de origine română. Partea rusă a satului prezintă la rândul ei un amalgam de etnii de origine slavonă, care au colonizat ținutul începând cu epoca modernă. Sunt atestate comunități de ruși de rit vechi (cațapi), cazacii lui Nekrasov, ucraineni și ruși. Lexicul locuitorilor părții ruse conține până în prezent numeroase elemente rutene care, după toate probabilitățile, au fost moștenite din perioada formării națiunii
Nezavertailovca, Stînga Nistrului () [Corola-website/Science/305123_a_306452]
-
iunie 1667. Referitor la proveniența denumirii sunt două versiuni: În literatura de specialitate nimeni din autori nu se referă la denumirea acestui sat. De la început și până la anul 1817 teritorial-administrativ satul a fost în componența Ocolului Nistrean de jos al Ținutului Orhei. Ulterior localitatea Cobusca Veche împreună cu alte sate a fost transferată în Ținutul Tighina (mai târziu - județ). Conform informațiilor particulare la localnicii satului în anul 1783 au construit biserica din lemn, reconstruită în 1868. Mai târziu, în anul 1908, a
Cobusca Veche, Anenii Noi () [Corola-website/Science/305130_a_306459]
-
nimeni din autori nu se referă la denumirea acestui sat. De la început și până la anul 1817 teritorial-administrativ satul a fost în componența Ocolului Nistrean de jos al Ținutului Orhei. Ulterior localitatea Cobusca Veche împreună cu alte sate a fost transferată în Ținutul Tighina (mai târziu - județ). Conform informațiilor particulare la localnicii satului în anul 1783 au construit biserica din lemn, reconstruită în 1868. Mai târziu, în anul 1908, a fost zidită din piatră biserica, care funcționează și în prezent. Conform primului recensământ
Cobusca Veche, Anenii Noi () [Corola-website/Science/305130_a_306459]
-
Anenii Noi. Localitatea se învecinează cu satele Botnărești, Socoleni, Țîntăreni, Todirești, Chetrosu, Mereni și Merenii Noi. Întreaga regiune din jurul comunei e deluroasă și nu cuprinde monumente ale naturii ocrotite de lege. În comuna Chirca nu s-au facut cercetări ale ținutului sau săpături arheologice. Din informațiile de care dispunem nu sunt cunoscute monumente istorice ocrotite oficial pe teritoriul localității. Se cunoaște, însă, din spusele sătenilor că un monument istoric al satului ar putea fi considerată o biserică din lemn construită aproximativ
Chirca, Anenii Noi () [Corola-website/Science/305129_a_306458]
-
bizară. Fundamentul geologic al defileului este reprezentat de soluri nisipoase acoperite cu concrețiuni sferice de litotamniu peste care s-au depus resturi calcaroase de moluște, briozoare, diatomee care au format recife - mărturii ale întinderii Măriii Sarmatice și Tortoniene peste acest ținut. Pe versanții acestor stânci apa și vântul au creat câteva peșteri. De asemena, pe malul drept al Lopatnicului, chiar la marginea nordică a satului, este amplasată "Stânca Țiglău", formațiune ocrotită a cărei existență este amenințată în prezent de faptul că
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
obiecte. În perioada romană a a luat ființă o altă localitate, distrusă în 376 e.n. de hoardele hunilor. Pe vatra satului au fost identificate grămezi de lut ars, case arse, obiecte casnice etc. Prima atestare documentară a satului Corjeuți din Ținutul Hotin datează din anul 1618. La 1620 Corjeuți se afla în stăpânirea marelui boier Coste Bucioc. În 1624 Zalnițchi, un dregător polonez care stăpânea la acea vreme Corjeuții, transmite satul vornicului Nicoară în schimbul la 300 de ughii roșii, haine și
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
fălci de fâneață, 500 de fălci de pământ arabil, 350 de fălci de imaș, 1 heleșteu, 1 moară, 3 livezi. Ralli avea 750 de fălci de fâneață și 300 de fălci de pământ arabil. Teritorial satul aparținea Ocolului de Mijloc, Ținutul Hotin. Ulterior Corjeuții devin proprietatea generalului I. Nicoriță. Se presupune că în acea perioadă s-a construit o ratușă cu han, baie, o dugheană, grajduri. În 1820 biserica este reconstruită din piatră. În 1859 în sat erau 148 de gospodării
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
evreul Iosif Caufman dispunea pe moșie de 800 desetine de pământ arabil și 354 desetine de păduri, iar restul de 2000 de desetine se afla în stăpânirea țăranilor. Conform „Dicționarului geografic al Basarabiei” din 1904 satul Corjeuți făcea parte din Ținutul Hotin, volostea Edineț, fiind așezat pe șoseaua ce mergea de la Edineț spre Lipcani. Avea 298 case, cu o populație de 2310 suflete; biserică; o școală cu 60 elevi din 160 copii de vârstă școlară; 814 vite mari. Datele statistice din
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
este edificată Biserica Sf. Arhanghel Mihail din piatră în locul uneia mai vechi din lemn. Satul este menționat în raportul rotmistrului Gripari din octombrie 1811 având 28 de suflete de moldoveni. La recensământul din 1817, Brânza făcea parte din oculul Prutului, ținutul Ismail și au fost înregistrați 1 preot, 1 pălămar, 2 văduve, 1 burlac, 49 de bărbați și 44 de gospodării. Prin decretul Senatului Rusiei din 1819 peste 2 mii de desetine de pământ arabil erau dăruite coloniștilor bulgari de peste Dunăre
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
o localitate-centru de comună în Raionul Criuleni, Republica Moldova. Satul Pașcani a fost atestat la 13 martie, 1495. „Hodco Pascan a fost miluit cu pămîntul de pe Ichel cu heleșteu la fîntînă, Pașcani”. La 1824, 14 iulie - jaloba țăranilor din satul Pașcani, ținutul Orhei contra boierului Corcevschi. Denumirea satului Pașcani provine din antroponimul Pasco, Pascan. Satul Pașcani este o localitate în Raionul Criuleni situată la latitudinea 47.1672 longitudinea 28.8325 și altitudinea de 82 m față de nivelul mării. Această localitate este în
Pașcani, Criuleni () [Corola-website/Science/305157_a_306486]
-
expediat, la 14 mai 1812, de către marele vistiernic din Moldova, Iordache Ruset-Roznovanu, senatorului V.I.Krasno-Milașevici, președinte al Divanurilor din Principatele Moldova și Țara Românească. Comunicîndu-i că a primit de la el poruncă de a-i pune la dispoziție informații despre denumirile ținuturilor și satelor, veniturile Moldovei, contribuția acordată armatei, concesiunile existente, Iordache Ruset-Roznovanu a anexat la scrisoarea de răspuns, redactată în rusește, „extrasul din lista ce cuprinde toată Moldova și Basarabia, alcătuită cu trei ani în urmă”. El înștiința în continuare pe
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]